De ce Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Petre Țuțea, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Ernest Bernea ... au mărturisit despre frumusețea României și despre genialitatea poporului român?
De ce Dan Puric este contestat (de Andrei Pleșu și alții) făcând acest lucru? De ce tovarășul intelectual Mircea Cărtărescu (postmodernist de elită mondială) a zis ceva foarte urât de Petre Țuțea și Constantin Noica (gen boșorogi, bătrânei nebuni... etc.) ? - vedeți cartea Ușa interzisă de Gabriel Liiceanu, acolo găsiți aceste afirmații ale tovarășului MC -
De ce pt. Lucian Boia - România este altfel și pentru mass-media jegoasă este Românika ?
De ce (întreb iar) pt. Lucian Boia - România este altfel iar pentru Neagu Djuvara, Alexandru Zub, Nicolae Iorga, A. D. Xenopol, Vasile Pârvan, M. Kogălniceanu ... România ESTE cum o știm din opera lor?
De ce Constantin Bălăceanu-Stolnici (ca om de știință, neurolog și academician) nu vorbește despre demența poporului român, dar Lucian Boia vorbește în fel și chip ... plus papagalii, ciocănitorile de la tv ?
De ce oare ne regăsim în Schimbarea la față a României de Emil Cioran ? De ce ne raportăm la o filosofie nihilistă și extrem de pesimistă?
De ce nu ne regăsim în opera lui Constantin Noica? De ce nu ne regăsim astăzi în Dan Puric, în Ovidiu Hurduzeu & Mircea Platon, în Savatie Baștovoi ... , în România profundă, în Conștiința și Demnitatea poporului român?
De ce hulim și ignorăm Ortodoxia? De ce facem din BOR - SRL ? De ce tratăm în bășcălie Biserica - Maica neamului românesc ? De ce confundăm Biserica de zid, oamenii bisericii (nevrednici sau mai puțin vrednici) cu BISERICA - Trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos ? De ce facem atâta tam-tam cu Catedrala Mântuirii Neamului, cu postul tv TRINITAS, cu cazul de la Tanacu, cu Mănistirea Frăsinei (unde nu pot intra femeile, fiind rânduiala din Sf. Munte Athos) ??? De ce țoapele, gâștele feministe sunt de acord cu perversiunile sexuale (de orice natură) , cu lesbianismul (poate și cu homosexualitatea, chiar daca ele exclud absolut bărbații din viața lor; când vine vorba de fantezii și anomalii, cine știe ce vor să vadă domnișoarele feministe...) dar cu neintrarea femeilor în Sf. Altar și cu nehirotonirea femeilor NU sunt de acord? De ce e blamată Ortodoxia pentru faptul că nu acceptă lucruri nefirești? De ce nu înțelegem CLAR, Femeia prin SF. FECIOARĂ MARIA - MAICA DOMNULUI, e ÎMPĂRĂTEASĂ DĂRUITOARE, e specială ... e mamă ... are acest dar al nașterii... e ființa maternă ... iar bărbatul poate fi Preot și poate intra în Sf. Altar, pt. că Adam a fost primul și Mântuitorul Hristos e Bărbatul Deplin, Om adevărat și Dumnezeu adevărat ? Dacă bărbatul nu e nascut din femeie , mai poate să fie ceva??? Deci, nu e femeia mai prejos, nici bărbatul mai presus ... doar că există o IERARHIE cu rost, însă în comuniune cu Hristos Domnul suntem una și aceeași persoană ... persoană duhovnicească... persoană (nu individ) unită în credință, nădejde și dragoste. Ce găsim greșit în Ortodoxie? Petre Țuțea admitea viziunea ortodoxă ca fiind cea mai bună, cea mai sfântă, cea mai corectă ... cea mai dreaptă. Cum era să zic eu admit ... ? De ce la superlativ? Pentru că Ortodoxia nu e teorie, filosofie stearpă, ideologie seacă ... ci mod de viață. Ortodoxia vorbește din trăire, din experiență (mai ales experiență ascetică) , din fapte ... nu doar din vorbe.
De ce nu e acceptată Ortodoxia de mass-media și de lumea de azi? Ortodoxia spune de păcat și de patimi (păcatele repetate) ... cum să fie luată în seamă astfel? Ortodoxia spune NU aberațiilor oculte, orientaliste, americane și celor de tip occidental. Nu stă la discuție cu nihilismul, ateismul, postmodernismul, ecumenismul, new-ageismul, catolicismul, protestantismul, ezoterismul, yoga și alte nebunii. Nu stă la discuție să facă HORA UNIRII, dar stă la DIALOG , numai că se intră în polemici ... și mai bine îi lăsăm să se dumirească singuri ... căci e foarte, foarte greu să lămurești un om de stânga că dreapta e normală.
De ce să lămurești oamenii care nu vor să fie lămuriți?
marți, 31 decembrie 2013
Note de subsol
Am strâns o plasă de jucării stricate
și le-am dat la niște oameni orfani de Dumnezeu,
dar ei nu-mi zic nici măcar mulțumesc
ci îmi spun că vor să se facă politicieni
și astfel să se joace cu viața unor oameni nevinovați.
***
Prea des vorbim de suferință / fără să știm că suferința e o taină...
***
Ne iubim, dar nu ne prețuim.
***
Cum lămurești un bou că-i vacă? Îi spui că ia fătat mă-sa un porc cu trompă de elefant și bot de iepure, porc cu aripi de fluturași... Fluturași și păsărele. Stoluri de păsărele. Stoluri de fazani, struți, curcani... Stoluri de aberații care zboară prin politică și prin lumea tv.
și le-am dat la niște oameni orfani de Dumnezeu,
dar ei nu-mi zic nici măcar mulțumesc
ci îmi spun că vor să se facă politicieni
și astfel să se joace cu viața unor oameni nevinovați.
***
Prea des vorbim de suferință / fără să știm că suferința e o taină...
***
Ne iubim, dar nu ne prețuim.
***
Cum lămurești un bou că-i vacă? Îi spui că ia fătat mă-sa un porc cu trompă de elefant și bot de iepure, porc cu aripi de fluturași... Fluturași și păsărele. Stoluri de păsărele. Stoluri de fazani, struți, curcani... Stoluri de aberații care zboară prin politică și prin lumea tv.
duminică, 29 decembrie 2013
Gânduri ... de despărțire
* Cea mai mare bucurie a omului, este întâlnirea cu cineva drag, dar în special Întâlnirea cu Hristos.
* Mi-am șters după față vina / dar a rămas o pată de mustrare...
* Carte de despărțire - Savatie Baștovoi, o nouă capodoperă.
* Mi-am șters după față vina / dar a rămas o pată de mustrare...
* Carte de despărțire - Savatie Baștovoi, o nouă capodoperă.
joi, 26 decembrie 2013
Hai să căutăm pe net!
Netul, prescurtarea la internet, e considerat atotștiutor. În caz de ceva, nu știm ce și cum, spunem în cor: hai să căutăm pe net! Avem impresia că google răspunde la toate întrebările. Netul e cel mai deștept. Fără net nu se poate. Hai să căutăm pe net conștiința? Hai să căutăm pe net dorul? Hai să căutăm pe net suferința? Hai să căutăm pe net iubirea? Netul dă niște informații, dar nu dă totul. Să nu cădem în ispita de a crede că pe net există orice. Pe net nu există nimic decât dacă se postează. Netul = Google,Yahoo, Facebook, YouTube, Wikipedia etc. etc. etc. (site-uri și bloguri). Tot ce găsim pe net nu e după net ci e din opera omului. A făcut un clip, un filmuleț, o poză ... A puso pe net și astfel apare ceva pe net. Nu apare așa din senin. Numai dacă sunt puse acele informații de o mână umană, de om, ajung pe net. Dacă nimeni nu pune nimic pe net, netul este vid. Netul ar fi gol dacă nimeni nu postează nimic. Gol de informații și gol de sine. Hai să căutăm pe net esența netului, filosofia netului, timpul ... ! Nu ai ce căuta pe net în acest sens. Omul, omul (acest necunoscut) care a inventat netul, îți poate spune ce înseamnă de fapt internetul. Netul nu răspunde singur despre el. Nu există internet la modul absolut. Netul răspunde prin răspunsurile altora. Nu face el ceva. Nu este o entitate. Internetul este o mare, mare bibliotecă on line. O lume virtuală ca o sabie cu două tăișuri. Are și chestiuni pozitive dar și foarte multe chestiuni negative, precum pornografia de exemplu. Nefiind nicio cenzură, niciun CNA pt. internet, sunt de toate și pt. toți pe net. A acumulat miliarde de postări și redă ceea ce omul caută. Uneori, degeaba caută pe net. Răspunsul nu este acolo. Răspunsul este în inima omului. Netul oferă o serie de informații pozitive sau negative, dar nu e absolut. Dacă facem greșeala să spunem că netul e absolut, am căzut de tot în patima mediului virtual. Netul nu e absolut, nu oferă totul. Nu e Dumnezeu. Netul e doar un mijloc de comunicare și de informare (rapidă) iar dacă devine scop e gravă situația, pt. că mediul virtual provoacă dependență.
miercuri, 25 decembrie 2013
Desculț
Desculț am mers pe drumul
pietruit cu lacrimi de iubire
și Te găsesc Iisuse Dulce
cum stai la colț de stradă
așteptând mila din partea oamenilor
precum aștept eu iubirea din visul
ce l-am visat aseară.
Te-am căutat în cărți
Hristoase, Mântuitorule Preascump
așa cum am căutat iubirea
și ea e sus pe munte
căci iubirea e floare de colț
culeasă cu drag și dor.
Te-am căutat pe Tine Dumnezeu
precum caut iubirea din vis
neștiind că Tu ești Iubire
și cu picioarele goale
am mers pe cale
când Te-am întâlnit în tinda inimii.
Desculț am alergat la Tine
căci Te-am găsit aici
în inima de piatră
sfărâmată de Chipul Tău Preasfânt.
Desculț am fost și desculț sunt
dar Tu mai primit așa
fiindcă ești Dumnezeul inimilor
ce au... sau nu au
cu ce să se-ncalțe.
pietruit cu lacrimi de iubire
și Te găsesc Iisuse Dulce
cum stai la colț de stradă
așteptând mila din partea oamenilor
precum aștept eu iubirea din visul
ce l-am visat aseară.
Te-am căutat în cărți
Hristoase, Mântuitorule Preascump
așa cum am căutat iubirea
și ea e sus pe munte
căci iubirea e floare de colț
culeasă cu drag și dor.
Te-am căutat pe Tine Dumnezeu
precum caut iubirea din vis
neștiind că Tu ești Iubire
și cu picioarele goale
am mers pe cale
când Te-am întâlnit în tinda inimii.
Desculț am alergat la Tine
căci Te-am găsit aici
în inima de piatră
sfărâmată de Chipul Tău Preasfânt.
Desculț am fost și desculț sunt
dar Tu mai primit așa
fiindcă ești Dumnezeul inimilor
ce au... sau nu au
cu ce să se-ncalțe.
marți, 24 decembrie 2013
Gânduri - Decembrie 2013
Omul credincios suferă în taină. Nu-și etalează suferința. Nu se mândrește cu ceva nobil. Știe că orice suferință convertită în tăcere, e vindecare sigură. Nădejdea în mântuire. Suferința nu se vindecă prin mijloace tehnice sau cu iluzii postmoderniste. Suferința se vindecă prin Mântuitorul Iisus Hristos. El e Calea, Adevărul și Viața.
*
Omul credincios știe că nu știe nimic. Mare lucru să recunoști acest adevăr socratic.
*
Smerenia e un dat ontologic în creștinism. Nu se predă la școală smerenia, ea se dobândește firesc, prin iertare și dragoste. Părintele Savatie Baștovoi ne spune foarte frumos: a iubi înseamnă a ierta. Ce să mai adaug la această definiție superbă? Mai are rost să adaug eu ceva? Cine îndrăznește să adauge ceva în plus devine caraghios. Nu sunt de acord să ne trecem noi ideile, afirmațiile, zicerile mai întâi și alții pe urmă. Sf. Părinți, marile personalități ale lumi nu sunt alții. Mai întâi pomenim ceva zis de Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Constantin Noica, Petre Țuțea, Lucian Blaga, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Arsenie Boca ș.a. de aceeași valoare, și apoi adăugăm și umila noastră părere. Lucian Boia (autorul cărții De ce este România altfel?) își permite să fie el primul. Își dă cu părerea în mod autoritar și absolut. Cred că acest fel de a fi este absurd. Nu poți fi tu înaintea lui Nicolae Iorga. Nu poți fi tu înaintea lui Mihai Eminescu, și mai ales nu poți fi tu înaintea Lui Dumnezeu. Iisus Hristos (acest mit răstignit în personaj istoric , nici măcar personalitate ...) este firesc să fie în prim-plan, dar din păcate ne-am făcut idol din propriul eu și ne punem înaintea tuturor lucrurilor. Demonul care schimbă inimi (Dan Puric) își face treaba perfect în acest sens. Te îndeamnă să te crezi dumnezeu. Astfel întâlnim intelectuali postmoderni, care și-au făcut din minte dumnezeu și orice le spunem nu se lămuresc... fiindcă au impresia că ei știu totul. Problema e nu doar că se cred super deștepți, problema e că nu acceptă critici. Nasc controverse și iscă fel de fel de polemici, însă nu permit nicio ironie la adresa lor. Au sau nu au argumente, nu contează. În contextul socio-cultural sau socio-politic întru care supraviețuim ce mai contează niște bazaconii în plus. Avem dreptul la liberă exprimare ... suntem în democrație ... deci e permis orice. Jertfa din Decembrie 1989 a adus LIBERTATE. Pe această amăgire își clădesc intelectualii postmoderniști - filosofia, ideologia... Putem spune, dacă e să ne exprimăm ca dl. Lucian Boia (pardon, stimatul domn...) ce să facem dacă niște proști sau jertfit la Revoluție în '89 ? Asta e ... acum noi avem dreptul să ne spunem opinia în fel și chip... suntem liberi în toate ... suntem în UE, cum dracu să interzici libertatea de exprimare ... STOP. Nu se interzice nimic nene intelectual. Eu aș vrea să se interzică (prin lege) minciuna și ipocrizia. E urât să pici în neant, în ridicol, în superficialitate ... și tu să te dai geniu neînțeles. PS - Puțină smerenie nu strică.
*
Când te rogi , să nu uiți să spui AMIN.
*
Magia Crăciunului, Magia sărbătorilor de iarnă ... magia ... magia ... magia curului ... Termina-ți cu prostiile! Nu există magie în duhul ortodox. BUCURIA CRĂCIUNULUI ... Corect e BUCURIA NAȘTERII DOMNULUI ... Accentul cade pe BUCURIE, pe NAȘTERE, pe SMERENIE ... nu pe magie. Magii nu erau vrăjitori și nici maneliști. Magii erau astronomi, ca să folosim un termen mai modern. Magii citeau în stele ... dar nu făceau magie ... nici albă, nici neagră. Magia e de natură demonică. În duhul ortodox avem TAINE, IERURGII , HAR și în special REVELAȚIE. Deci, expresia magia Crăciunului e o prostie. Nu mai umblați cu prostii! Luați atitudini ... atitudini ortodoxe și căutați să vă lămuriți. Ortodoxia nu convinge ci seduce (Pr. Rafail Noica).
*
Omul credincios știe că nu știe nimic. Mare lucru să recunoști acest adevăr socratic.
*
Smerenia e un dat ontologic în creștinism. Nu se predă la școală smerenia, ea se dobândește firesc, prin iertare și dragoste. Părintele Savatie Baștovoi ne spune foarte frumos: a iubi înseamnă a ierta. Ce să mai adaug la această definiție superbă? Mai are rost să adaug eu ceva? Cine îndrăznește să adauge ceva în plus devine caraghios. Nu sunt de acord să ne trecem noi ideile, afirmațiile, zicerile mai întâi și alții pe urmă. Sf. Părinți, marile personalități ale lumi nu sunt alții. Mai întâi pomenim ceva zis de Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Constantin Noica, Petre Țuțea, Lucian Blaga, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Arsenie Boca ș.a. de aceeași valoare, și apoi adăugăm și umila noastră părere. Lucian Boia (autorul cărții De ce este România altfel?) își permite să fie el primul. Își dă cu părerea în mod autoritar și absolut. Cred că acest fel de a fi este absurd. Nu poți fi tu înaintea lui Nicolae Iorga. Nu poți fi tu înaintea lui Mihai Eminescu, și mai ales nu poți fi tu înaintea Lui Dumnezeu. Iisus Hristos (acest mit răstignit în personaj istoric , nici măcar personalitate ...) este firesc să fie în prim-plan, dar din păcate ne-am făcut idol din propriul eu și ne punem înaintea tuturor lucrurilor. Demonul care schimbă inimi (Dan Puric) își face treaba perfect în acest sens. Te îndeamnă să te crezi dumnezeu. Astfel întâlnim intelectuali postmoderni, care și-au făcut din minte dumnezeu și orice le spunem nu se lămuresc... fiindcă au impresia că ei știu totul. Problema e nu doar că se cred super deștepți, problema e că nu acceptă critici. Nasc controverse și iscă fel de fel de polemici, însă nu permit nicio ironie la adresa lor. Au sau nu au argumente, nu contează. În contextul socio-cultural sau socio-politic întru care supraviețuim ce mai contează niște bazaconii în plus. Avem dreptul la liberă exprimare ... suntem în democrație ... deci e permis orice. Jertfa din Decembrie 1989 a adus LIBERTATE. Pe această amăgire își clădesc intelectualii postmoderniști - filosofia, ideologia... Putem spune, dacă e să ne exprimăm ca dl. Lucian Boia (pardon, stimatul domn...) ce să facem dacă niște proști sau jertfit la Revoluție în '89 ? Asta e ... acum noi avem dreptul să ne spunem opinia în fel și chip... suntem liberi în toate ... suntem în UE, cum dracu să interzici libertatea de exprimare ... STOP. Nu se interzice nimic nene intelectual. Eu aș vrea să se interzică (prin lege) minciuna și ipocrizia. E urât să pici în neant, în ridicol, în superficialitate ... și tu să te dai geniu neînțeles. PS - Puțină smerenie nu strică.
*
Când te rogi , să nu uiți să spui AMIN.
*
Magia Crăciunului, Magia sărbătorilor de iarnă ... magia ... magia ... magia curului ... Termina-ți cu prostiile! Nu există magie în duhul ortodox. BUCURIA CRĂCIUNULUI ... Corect e BUCURIA NAȘTERII DOMNULUI ... Accentul cade pe BUCURIE, pe NAȘTERE, pe SMERENIE ... nu pe magie. Magii nu erau vrăjitori și nici maneliști. Magii erau astronomi, ca să folosim un termen mai modern. Magii citeau în stele ... dar nu făceau magie ... nici albă, nici neagră. Magia e de natură demonică. În duhul ortodox avem TAINE, IERURGII , HAR și în special REVELAȚIE. Deci, expresia magia Crăciunului e o prostie. Nu mai umblați cu prostii! Luați atitudini ... atitudini ortodoxe și căutați să vă lămuriți. Ortodoxia nu convinge ci seduce (Pr. Rafail Noica).
De Crăciun
De Crăciun
(Pamflet)
De Crăciun am tăiat de pe listă porcul. Mi-am făcut abonament la RDS căci la ClickNet plăteam de mă ustura-n cur.
De Crăciun mă dau cu sania în frigider. Mi-am făcut niște schiuri din plastilină și mă dau după Vârful Omu în jos, căci în sus m-am dat astă iarnă.
De Crăciun stau la pândă să-l prind pe Moș Crăciun și să-l jefuiesc. Poate astfel ajung coleg de celulă cu gigi becali.
De Ajunul Crăciunului merg cu "Neatza cu Răzvan & Dani". Mai pe seară merg cu caprele și cu celebrul colind Domn, Domn să-nălțăm . Mă gândesc la o colaborare cu adrian copilul minune, gutză & florin salam, întru acest context.
De Crăciun mă îmbăt turtă și mă fac muci.
De Crăciun caut crăciunițe pe facebook.
De Crăciun plâng ... și râd ca boul la poarta nouă.
De Crăciun ... stau acasă.
(Pamflet)
De Crăciun am tăiat de pe listă porcul. Mi-am făcut abonament la RDS căci la ClickNet plăteam de mă ustura-n cur.
De Crăciun mă dau cu sania în frigider. Mi-am făcut niște schiuri din plastilină și mă dau după Vârful Omu în jos, căci în sus m-am dat astă iarnă.
De Crăciun stau la pândă să-l prind pe Moș Crăciun și să-l jefuiesc. Poate astfel ajung coleg de celulă cu gigi becali.
De Ajunul Crăciunului merg cu "Neatza cu Răzvan & Dani". Mai pe seară merg cu caprele și cu celebrul colind Domn, Domn să-nălțăm . Mă gândesc la o colaborare cu adrian copilul minune, gutză & florin salam, întru acest context.
De Crăciun mă îmbăt turtă și mă fac muci.
De Crăciun caut crăciunițe pe facebook.
De Crăciun plâng ... și râd ca boul la poarta nouă.
De Crăciun ... stau acasă.
La masa de Crăciun
La masa de Crăciun, avem trei frămituri de pâine uscată
și le împărțim la cinci copilași orfani de tată,
trei fete și doi băieți.
cinci copilași care rabdă și din răbdare fac o virtute,
virtutea de a suferi din suferința de a trăi în sărăcie
și bucuria de a zâmbi ironic la fericirea altora.
Da, noi suntem săraci și facem sărbătoare
când avem o coajă de portocală pe masă,
dar suntem bucuroși că suntem cinstiți.
Ca mamă. vă zic... cu mâna pe inimă,
Of, Doamne ... Of... E ceva strigător la cer...
sunt tânără, am 33 de ani, sunt tânără și frumoasă,
nu mă mândresc, dar la liceu am ieșit Miss Boboc ...
deci, acum, după logica postmodernistă ...
pot să ies la stradă să practic prostituția
ca prietena mea Gerogiana, care mă îndeamnă la asta,
dar nu fac nimic imoral ... nu cad în desfrânare pentru bani.
nu, am demnitate și frică de Dumnezeu și așa greu cum este
îmi port crucea cu pocăință și cu nădejde că la masa de Crăciun
la anu ... voi pune: smerenie, iubire și fericire.
și le împărțim la cinci copilași orfani de tată,
trei fete și doi băieți.
cinci copilași care rabdă și din răbdare fac o virtute,
virtutea de a suferi din suferința de a trăi în sărăcie
și bucuria de a zâmbi ironic la fericirea altora.
Da, noi suntem săraci și facem sărbătoare
când avem o coajă de portocală pe masă,
dar suntem bucuroși că suntem cinstiți.
Ca mamă. vă zic... cu mâna pe inimă,
Of, Doamne ... Of... E ceva strigător la cer...
sunt tânără, am 33 de ani, sunt tânără și frumoasă,
nu mă mândresc, dar la liceu am ieșit Miss Boboc ...
deci, acum, după logica postmodernistă ...
pot să ies la stradă să practic prostituția
ca prietena mea Gerogiana, care mă îndeamnă la asta,
dar nu fac nimic imoral ... nu cad în desfrânare pentru bani.
nu, am demnitate și frică de Dumnezeu și așa greu cum este
îmi port crucea cu pocăință și cu nădejde că la masa de Crăciun
la anu ... voi pune: smerenie, iubire și fericire.
luni, 23 decembrie 2013
Lacrimi de iubire
Trag de timp. Te sărut dulce. Te strâng în brațe și mă gândesc la dulcele amar. Așa sunt eu. Orice sărut simt că are miere și venin. N-am avut noroc în dragoste și acum încerc să fiu mai atent la detalii. Dar ce, există noroc? Nu știu. Eu nu cred că există, însă e vorba de context. Trag de timp. Alt context, timpul. Trag de... Te sărut. Vreau să facem amor. Vreau iubire ca-n filme. Vreau nebunii. Vreau să te sărut...
Te doare! Da, dragostea la început doare. Te doare din cauza mea. Nu am experiență. Te doare... Începi să plângi. Te doare de mine acum. Văd în ochii tăi că te doare inima de mine. Plângi. Culeg petale de dor din plânsul tău virgin.
Lacrimi de iubire. Lacrimi de durere. Dragostea înseamnă și durere. Te doare pentru cel pe care spui că-l iubești. Te doare dragostea. Te doare durerea... Te doare și când trăiești singur, dar te doare și mai tare când ești împreună cu cineva. Iubirea e o taină. A iubi înseamnă a trăi. Trăirea și iubirea, izvorăsc din credință. Credința e totul. Nu poți iubi dacă nu crezi în Iubire. Nu poți mânca dacă nu ai credință. Trebuie să crezi că ceea ce mănânci e bun, nu e ceva otrăvit sau rău. În fine...
Discutăm despre credință și tu îmi spui: îngerașul meu, de ce nu ești și tu mai erotic? De ce nu ești mai postmodernist, mai ... pervers ... mai ... Nu știu cum. Vezi și tu scumpule, se poartă literatura de cuțit... literatură de tip nișă... Se scrie despre sex, droguri și alcool. Se scrie despre vrăji, magie, yoga, vampiri etc. Nu vreau să pici în extreme: ezoterism, nihilism, ateism, paroxsism... Vreau să fii erotic, ce e așa greu? Există orgasm și-n literatură... Vreau să mă excite scrisul tău... și să mă provoci, să mă incite polemicile tale... vreau să mă zăpăcești. Nu zic nu. Aș vrea să-mi desfaci sutienul ca-ntr-o poezie și să-mi săruți sânii ca-ntr-un poem. Tu, nimic. Taci. Mă omoară tăcerea ta. Of...
Știu, știu iubita mea că îți dorești să fiu altfel. Nu se poate. Pentru mine e Dumnezeu și apoi omul. Ca să fiu erotic trebuie să fiu uman. Să pun accent pe trup și atât. Și așa, devin egoist. Știi că Pr. Dumitru Stăniloae spunea că motorul tuturor păcatelor e egoismul. Iubirea nu cunoaște egoismul. Iubirea adevărată. Firesc în iubire e altruismul și veșnicia. Fără veșnicie nu există iubire. Nu e basm veșnicia, credința sau iubirea. Iubirea se naște întru veșnicie. Iubirea e veșnică. De ce? Pentru că Dumnezeu este Iubire. În Dumnezeu nu încape eros (uman) ci agape. De la iubirea-eros la iubirea-agape se trece prin smerenie. Smerenia nu se învață, smerenia se trăiește ... și se trăiește în taină. Smerenia nu se afirmă. Iubirea, da. Iubirea se afirmă. Logodna, cununia, nunta, botezul ... nu sunt evenimente care se fac în ascuns. Toate cele ce țin de iubire se manifestă în public și mai ales în comuniune. Asta e iubirea. Iubirea și lacrimile din iubire. Iubirea și dorul de a suspina după nostalgia paradisului. Iubire bibelou de porțelan. Lacrimi de iubire... Lacrimi și patimi... Lacrimi de iubire și patima de a iubi cu foc. Focul dragostei. Focul iubirii stins de lacrimi de rouă.
Te doare! Da, dragostea la început doare. Te doare din cauza mea. Nu am experiență. Te doare... Începi să plângi. Te doare de mine acum. Văd în ochii tăi că te doare inima de mine. Plângi. Culeg petale de dor din plânsul tău virgin.
Lacrimi de iubire. Lacrimi de durere. Dragostea înseamnă și durere. Te doare pentru cel pe care spui că-l iubești. Te doare dragostea. Te doare durerea... Te doare și când trăiești singur, dar te doare și mai tare când ești împreună cu cineva. Iubirea e o taină. A iubi înseamnă a trăi. Trăirea și iubirea, izvorăsc din credință. Credința e totul. Nu poți iubi dacă nu crezi în Iubire. Nu poți mânca dacă nu ai credință. Trebuie să crezi că ceea ce mănânci e bun, nu e ceva otrăvit sau rău. În fine...
Discutăm despre credință și tu îmi spui: îngerașul meu, de ce nu ești și tu mai erotic? De ce nu ești mai postmodernist, mai ... pervers ... mai ... Nu știu cum. Vezi și tu scumpule, se poartă literatura de cuțit... literatură de tip nișă... Se scrie despre sex, droguri și alcool. Se scrie despre vrăji, magie, yoga, vampiri etc. Nu vreau să pici în extreme: ezoterism, nihilism, ateism, paroxsism... Vreau să fii erotic, ce e așa greu? Există orgasm și-n literatură... Vreau să mă excite scrisul tău... și să mă provoci, să mă incite polemicile tale... vreau să mă zăpăcești. Nu zic nu. Aș vrea să-mi desfaci sutienul ca-ntr-o poezie și să-mi săruți sânii ca-ntr-un poem. Tu, nimic. Taci. Mă omoară tăcerea ta. Of...
Știu, știu iubita mea că îți dorești să fiu altfel. Nu se poate. Pentru mine e Dumnezeu și apoi omul. Ca să fiu erotic trebuie să fiu uman. Să pun accent pe trup și atât. Și așa, devin egoist. Știi că Pr. Dumitru Stăniloae spunea că motorul tuturor păcatelor e egoismul. Iubirea nu cunoaște egoismul. Iubirea adevărată. Firesc în iubire e altruismul și veșnicia. Fără veșnicie nu există iubire. Nu e basm veșnicia, credința sau iubirea. Iubirea se naște întru veșnicie. Iubirea e veșnică. De ce? Pentru că Dumnezeu este Iubire. În Dumnezeu nu încape eros (uman) ci agape. De la iubirea-eros la iubirea-agape se trece prin smerenie. Smerenia nu se învață, smerenia se trăiește ... și se trăiește în taină. Smerenia nu se afirmă. Iubirea, da. Iubirea se afirmă. Logodna, cununia, nunta, botezul ... nu sunt evenimente care se fac în ascuns. Toate cele ce țin de iubire se manifestă în public și mai ales în comuniune. Asta e iubirea. Iubirea și lacrimile din iubire. Iubirea și dorul de a suspina după nostalgia paradisului. Iubire bibelou de porțelan. Lacrimi de iubire... Lacrimi și patimi... Lacrimi de iubire și patima de a iubi cu foc. Focul dragostei. Focul iubirii stins de lacrimi de rouă.
vineri, 20 decembrie 2013
Poeme și poezii (Decembrie 2013)
Umorul morții
A râs de mine moartea
și eu am râs de ea
dar azi a râs de tot
și m-a lăsat să plâng
cu lacrimi de credință
ce-au curs în veșnicie.
(pt. actorul Nae Lăzărescu)
Moartea are umor
Mă prăpădesc de râs
când văd moartea
cum trage să mă ea
și râd și plâng și râd...
și iarăși plâng de dor
dar plâng de bucurie
fiindcă simt cum
moartea are umor.
(pt. actorul Nae Lăzărescu)
Umblam gol pe stradă
Umblam gol pe stradă
și nimeni nu se mira
de mine cum umblam
așa că mi-am spus în gând
oare oamenii de azi
mai văd ceva în jurul lor
sau au orbit de tot
din cauza banilor
și din cauza faptului
că duc o luptă de supraviețuire
însă... un preot cu veșminte verzi
îmi acoperă trupul gol
cu o haină albastră
albastră precum albastru de Voroneț
și stau și acum și mă întreb
de ce albastru?
de ce un singur om?
de ce un preot?
sunt 6-7 miliarde de oameni
doar unul m-a văzut că sunt gol?
doar unul s-a smintit de mine?
sau visez eu acum?
sincer... nu știu sigur
se poate să fie o iluzie
la cât de nebun sunt
văd un preot în verde
cu o haină albastră în mână
cum îmbracă un mort
putrezit în stele.
Groapa
Trec pe lângă o groapă
inundată de lacrimi virgine
și trec și azi...
și trec și mâine
și zic în sinea mea:
niciun om nu astupă groapa asta?
apoi îmi dau seama că sunt ipocrit
căci și eu sunt om
și eu trec pe lângă groapa asta
și trec indiferent
fiindcă așa-i stă bine omului contemporan
să treacă nepăsător
pe lângă o groapă
pe lângă o Biserică
și chiar pe lângă un cerșetor.
Dacă
Eram la Revoluție
și fluturam un steag ars
dacă nu aveam acel steag
eram împușcat
eram mort
precum frații mei tineri
mânjiți de sânge
pentru o blestemată libertate
pentru o democrație
ce nu există
decât în cărți
aici la noi ar fi existat
o democrație adevărată
dacă, după '89
poporul român ar fi avut demnitate
să mai facă o Revoluție
Revoluția conștiinței
și Revoluția bunului-simț...
A râs de mine moartea
și eu am râs de ea
dar azi a râs de tot
și m-a lăsat să plâng
cu lacrimi de credință
ce-au curs în veșnicie.
(pt. actorul Nae Lăzărescu)
Moartea are umor
Mă prăpădesc de râs
când văd moartea
cum trage să mă ea
și râd și plâng și râd...
și iarăși plâng de dor
dar plâng de bucurie
fiindcă simt cum
moartea are umor.
(pt. actorul Nae Lăzărescu)
Umblam gol pe stradă
Umblam gol pe stradă
și nimeni nu se mira
de mine cum umblam
așa că mi-am spus în gând
oare oamenii de azi
mai văd ceva în jurul lor
sau au orbit de tot
din cauza banilor
și din cauza faptului
că duc o luptă de supraviețuire
însă... un preot cu veșminte verzi
îmi acoperă trupul gol
cu o haină albastră
albastră precum albastru de Voroneț
și stau și acum și mă întreb
de ce albastru?
de ce un singur om?
de ce un preot?
sunt 6-7 miliarde de oameni
doar unul m-a văzut că sunt gol?
doar unul s-a smintit de mine?
sau visez eu acum?
sincer... nu știu sigur
se poate să fie o iluzie
la cât de nebun sunt
văd un preot în verde
cu o haină albastră în mână
cum îmbracă un mort
putrezit în stele.
Groapa
Trec pe lângă o groapă
inundată de lacrimi virgine
și trec și azi...
și trec și mâine
și zic în sinea mea:
niciun om nu astupă groapa asta?
apoi îmi dau seama că sunt ipocrit
căci și eu sunt om
și eu trec pe lângă groapa asta
și trec indiferent
fiindcă așa-i stă bine omului contemporan
să treacă nepăsător
pe lângă o groapă
pe lângă o Biserică
și chiar pe lângă un cerșetor.
Dacă
Eram la Revoluție
și fluturam un steag ars
dacă nu aveam acel steag
eram împușcat
eram mort
precum frații mei tineri
mânjiți de sânge
pentru o blestemată libertate
pentru o democrație
ce nu există
decât în cărți
aici la noi ar fi existat
o democrație adevărată
dacă, după '89
poporul român ar fi avut demnitate
să mai facă o Revoluție
Revoluția conștiinței
și Revoluția bunului-simț...
miercuri, 18 decembrie 2013
Pur și simplu fără neologisme
Scriu cum scriu, simplu și pe înțelesul tuturor. Ador să scriu în dulcele stil clasic. În postmodernism este o inflație de neologisme. Dacă nu se scrie cu neologisme tari nu se scrie deloc. De ce? De ce scriem cu neologisme? Vrem să ne dăm deștepți ? Se poate face literatură și fără neologisme tari. Mă refer aici la extreme, la grindina de neologisme. Sunt texte unde e necesar un dicționar de neologisme ca să descifrăm contextul. Se scrie prea sus, prea academic ... să zicem un fel de limbaj de lemn format din neologisme. Ceva de genul : abject , abnormitate, abrutiza, diligent, diafan, paroxism, eshaustiv, desing, beatitudine, agnosticism, animism, apodictic, asertoric, axiomă, comprehensiune, contingent, eclectism, empiric, eideic, imanent, logos, monism, nihilism, scolastic, transcendent, gnoseologic, hermeneutică, ontologie etc.
Cum ar fi să compunem o poezie sau un eseu din neologisme? Încerc ceva să văd ce părere aveți despre: un copac tăiat ontologic/ cade în abis/ și logosul exhaustiv/ al nihilismului abject/ transcede frunzele diafane/ ajezate empiric/ într-un fel de beatitudine absurdă ...
Legea asta e o abnormitate. Se ajunge la paroxism. Guvernul zici că e agnostic. Parcă ar face hermeneutică în loc de politică. Politicianism abject poate. etc. etc. etc.
Propoziția, fraza dacă nu conține un neologism, două... nu e ok. Gândiți-vă la un text plin (full option) de neologisme. Cine mai înțelege și ce mai înțelege?
Eu zic să lăsăm garda jos ... să vedem cât de frumos e Ernest Bernea cu Îndemn la simplitate , cât de curată și normală e Biblia cu un limbaj accesibil ... și cât de complicat e un H. R. Patapievici cu Omul recent, Andrei Pleșu cu Despre îngeri și Gabriel Liiceanu cu Om și simbol etc.
Mai bine e să scriem simplu și frumos ... decât pompos și prost sau postmodernist și super academic. Firește, fiecare scrie cum vrea și cum simte. E doar o sugestie dar e o sugestie ortodoxă. Pur și simplu fără neologisme ... Fără tone de neologisme că zăpăcim lumea. Câteva acolo nu-i problemă. Dar când începem cu un discurs super neologismic ... e prea de tot. Punct. Mai bine punem punct și scriem pur și simplu frumos.
Exemple: cărțile maestrului Dan Puric, mai ales ultima carte Fii demn! , cărțile Ierom. Savatie Baștovoi, cărțile scrise pentru suflet în general ...
Poate greșesc dar sunt pentru contra neologisme ... Repet, mă refer la extreme. Adică, texte poluate cu neologisme. ... Să fie pur și simplu fără neologisme dar să nu fie fără demnitate!
Cum ar fi să compunem o poezie sau un eseu din neologisme? Încerc ceva să văd ce părere aveți despre: un copac tăiat ontologic/ cade în abis/ și logosul exhaustiv/ al nihilismului abject/ transcede frunzele diafane/ ajezate empiric/ într-un fel de beatitudine absurdă ...
Legea asta e o abnormitate. Se ajunge la paroxism. Guvernul zici că e agnostic. Parcă ar face hermeneutică în loc de politică. Politicianism abject poate. etc. etc. etc.
Propoziția, fraza dacă nu conține un neologism, două... nu e ok. Gândiți-vă la un text plin (full option) de neologisme. Cine mai înțelege și ce mai înțelege?
Eu zic să lăsăm garda jos ... să vedem cât de frumos e Ernest Bernea cu Îndemn la simplitate , cât de curată și normală e Biblia cu un limbaj accesibil ... și cât de complicat e un H. R. Patapievici cu Omul recent, Andrei Pleșu cu Despre îngeri și Gabriel Liiceanu cu Om și simbol etc.
Mai bine e să scriem simplu și frumos ... decât pompos și prost sau postmodernist și super academic. Firește, fiecare scrie cum vrea și cum simte. E doar o sugestie dar e o sugestie ortodoxă. Pur și simplu fără neologisme ... Fără tone de neologisme că zăpăcim lumea. Câteva acolo nu-i problemă. Dar când începem cu un discurs super neologismic ... e prea de tot. Punct. Mai bine punem punct și scriem pur și simplu frumos.
Exemple: cărțile maestrului Dan Puric, mai ales ultima carte Fii demn! , cărțile Ierom. Savatie Baștovoi, cărțile scrise pentru suflet în general ...
Poate greșesc dar sunt pentru contra neologisme ... Repet, mă refer la extreme. Adică, texte poluate cu neologisme. ... Să fie pur și simplu fără neologisme dar să nu fie fără demnitate!
Nădejdea întru deznădejde
... Nu vine nici SMURD-ul. Nicio șansă. Nicio salvare. Moare un om. E prea departe de spital. Toată lumea zace-n deznădejde. Numai un copil, plânge și strigă: Doamne nu mă lăsa, moare tata! Oprește o mașină, șoferul e medic specialist... Ajută cum știe mai bine. Un tragic accident auto cu trei decese pe loc, pentru ruga unui copil salvează un al patrulea om ce se stingea ușor. Dumnezeu are grijă de om indiferent de caz. Nădejde există doar la El. Prea multă deznădejde în lume. Mass-media amplifică treaba asta. Prea mult accent pe tragedie. Undeva, într-un colț de țară, se naște un copil. Acel copil poate să fie un nou sfânt, un geniu, un mare om de cultură ... Dumnezeu să-i ierte pe cei care ne părăsesc și Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei care se nasc și se nasc cu rost! Trebuie să avem nădejde. Nădejde întru deznădejde.
Imunitatea Cuvintelor
Poate pare o bazaconie sau o exprimare greșită. Cum să aibă cuvintele imunitate? Da, așa cum au securiști, neocomuniști, târfele, javrele din Parlament (cei care se simt nu toți) imunitate, așa să aibă și cuvintele. Mai ales Cuvintele sfinte: Dumnezeu, România, Mihai Eminescu (pt. mine e "sfânt" în poezie, adică e perfect în tot ceea ce a scris... însă nu-s de acord să-l divinizăm ... nu-s de acord cu propuneri de genul să-l trecem în rândul Sfinților, să-l canonizăm, să-l trecem în calendar... dar nici să zicem că-i mortul din debara... fără extreme...) , Mama, Tata, Dorul, Dragostea, Conștiința... Orice blasfemie la adresa Cuvintelor mari să fie pedepsită prin lege. E firesc să ocrotim cuvintele. Biserica, Ortodoxia, Credința, Imnul Național, Drapelul... sunt protejate prin Constituție, dar un mihai bendeac își permite oricând să facă bășcălie și nu pățește nimic. Îl doare-n ... spate de lege. Valorile Neamului Românesc sunt terfelite prin mass-media și nimic. Nicio amendă. Imnul pe ritm manea sau rock. Mumai prostii și prostioare. Nebunia lui salam... De ce nu luăm atitudini?
Libertatea de exprimare. Ce facem cu ea? Suntem în democrație ... putem face orice și putem spune orice. Cam așa se înțelege democrația în mentalitatea consumeristă și manelistă. Nu e chiar așa. Ține de omenie, de bun-simț să nu zici : îmi bag ... căciula ... în BOR, în România, în Mihai Eminescu ... etc. etc. etc. sau mă piș , mă cac pe Imnul ... pe Drapelul României... Problema e că sunt spuse unele tâmpenii de genul, în direct la tv. La OTV se zicea orice ... chiar orice ... și mulți aveau iluzia că aia înseamnă libertate de exprimare. O ... mut pe măta ... îi dau ...ue lu tactu... mă cac pe mormântul mătii .... ....zda mătii... morții mătii... sugi ...ula ... du-te dracu cu Biserica ta cu tot ... etc. etc. etc. NU ÎNSEAMNĂ LIBERĂ EXPRIMARE. Toate rahaturile care sau spus pe la tv, nu-s comestibile ... Specialiștii curului, gen monica tatoiu , care discută și comentează absolut tot, nu au autoritate să se exprime oricum și fără perdea. E unul mircea dinescu, cândva poet ... vb. cum vrea el ... corneliu vadim tudor ... aberează non-stop ... mădălin voicu o dă cum o dă ... cristian tudor popescu e boss în jurnalism ... omul de afaceri țânțăreanu se cacă pe el ... pavel coruț o arde-n bășini ... filozofie de bodegă ... scrie peste 140 de cărți cu valoare de hârtie igienică ... ponta plagiază și e prim-ministru (sinistru) ... gigi becali e la pușcărie ... remus cernea e paralel cu toate ... și așa am ajuns în Românika celor de la Cronica Cârcotașilor.
La Acces direct numai mizerii. La PROTV cele mai tari știri ... cele mai importante știri ... cele mai horror știri ... cele mai senzaționale banalități din lume ... TOTUL E ROZ .. ... dar când adie vântul puțin e tragedie. Ninge ... A căzut un copac la munte. Gata. Iarna asta ne ducem dracu. Asta după protv și după alte canale tv, axate pe știri de doi lei. Cutremure în Vrancea. Murim. Se cutremură prostia. La anul avem alegeri. Noi cu cine votăm? Eu votez cu dreapta ... cu mâna dreaptă ... În fine ... IMUNITATEA. Am plecat de la imunitate .. de ce nu au și CUVINTELE IMUNITATE??? De ce avem (dez)in-formatori (infractori) de opinie publică, care n-au nicio gară cu autogara??? Cine le dă dreptul să fie ce nu sunt? Nu te da ce nu poți să fii ! Și nu să nu vorbești doar vorbe ... doar așa să te afli-n treabă! Contează și ce spunem ... contează și cum informăm ... și mai ales cum formăm ... cum formulăm ... Nu e ok să fie un joc politic între canalele tv iar omul să nu înțeleagă nimic din pălăvrăgeala, gălăgia, gâlceava de la tv. CUVINTE ... Să rostim CUVINTE ... CUVINTE SFINTE ... CUVINTE CU IMUNITATE ... CUVINTE CU DEMNITATE ...
Libertatea de exprimare. Ce facem cu ea? Suntem în democrație ... putem face orice și putem spune orice. Cam așa se înțelege democrația în mentalitatea consumeristă și manelistă. Nu e chiar așa. Ține de omenie, de bun-simț să nu zici : îmi bag ... căciula ... în BOR, în România, în Mihai Eminescu ... etc. etc. etc. sau mă piș , mă cac pe Imnul ... pe Drapelul României... Problema e că sunt spuse unele tâmpenii de genul, în direct la tv. La OTV se zicea orice ... chiar orice ... și mulți aveau iluzia că aia înseamnă libertate de exprimare. O ... mut pe măta ... îi dau ...ue lu tactu... mă cac pe mormântul mătii .... ....zda mătii... morții mătii... sugi ...ula ... du-te dracu cu Biserica ta cu tot ... etc. etc. etc. NU ÎNSEAMNĂ LIBERĂ EXPRIMARE. Toate rahaturile care sau spus pe la tv, nu-s comestibile ... Specialiștii curului, gen monica tatoiu , care discută și comentează absolut tot, nu au autoritate să se exprime oricum și fără perdea. E unul mircea dinescu, cândva poet ... vb. cum vrea el ... corneliu vadim tudor ... aberează non-stop ... mădălin voicu o dă cum o dă ... cristian tudor popescu e boss în jurnalism ... omul de afaceri țânțăreanu se cacă pe el ... pavel coruț o arde-n bășini ... filozofie de bodegă ... scrie peste 140 de cărți cu valoare de hârtie igienică ... ponta plagiază și e prim-ministru (sinistru) ... gigi becali e la pușcărie ... remus cernea e paralel cu toate ... și așa am ajuns în Românika celor de la Cronica Cârcotașilor.
La Acces direct numai mizerii. La PROTV cele mai tari știri ... cele mai importante știri ... cele mai horror știri ... cele mai senzaționale banalități din lume ... TOTUL E ROZ .. ... dar când adie vântul puțin e tragedie. Ninge ... A căzut un copac la munte. Gata. Iarna asta ne ducem dracu. Asta după protv și după alte canale tv, axate pe știri de doi lei. Cutremure în Vrancea. Murim. Se cutremură prostia. La anul avem alegeri. Noi cu cine votăm? Eu votez cu dreapta ... cu mâna dreaptă ... În fine ... IMUNITATEA. Am plecat de la imunitate .. de ce nu au și CUVINTELE IMUNITATE??? De ce avem (dez)in-formatori (infractori) de opinie publică, care n-au nicio gară cu autogara??? Cine le dă dreptul să fie ce nu sunt? Nu te da ce nu poți să fii ! Și nu să nu vorbești doar vorbe ... doar așa să te afli-n treabă! Contează și ce spunem ... contează și cum informăm ... și mai ales cum formăm ... cum formulăm ... Nu e ok să fie un joc politic între canalele tv iar omul să nu înțeleagă nimic din pălăvrăgeala, gălăgia, gâlceava de la tv. CUVINTE ... Să rostim CUVINTE ... CUVINTE SFINTE ... CUVINTE CU IMUNITATE ... CUVINTE CU DEMNITATE ...
Frica de a fi om
Am plâns. Am plâns de fericire și de tristețe. Împletesc zâmbetul cu lacrimile. Sunt ancorat între firesc și nefiresc. Sunt confuz. Nu știu ce vreau cu adevărat. Simt că tu ai fost acolo. M-ai văzut când am plâns. Nu-mi e teamă că m-ai văzut tu. Nu e asta ideea. Altceva mă face să urlu. Da, urlu de durere. Sufletul mă doare. Simt cum apasă în mine ceva și nu știu de ce. Vreau să ies din starea aceasta, dar nu pot. Îmi place să sufăr. M-am obișnuit cu durerea. Durerea de a fi. Durerea de a fi și frica de a avea. Dacă am ceva? Ceva incurabil. Dacă mor? Doare... Moartea doare? Despărțirea de trup doare sau nu simți nimic? Frica există. Omul e născut pentru frică. Dacă nu e frică nu e om. Frica e făcută pentru om. Frica de moarte, frica de întuneric, frica de singurătate... Frica, somnul, foamea. P.S. Frica de a fi om.
duminică, 15 decembrie 2013
Prins în crăpături
Viața curge ca un izvor dulce. Sunt singur, dar sunt fericit că nu mă scald în ape tulburi. Hei, de ce minți? (Conștiința). Of, da... mint! Sunt prins în crăpături și mă afund în mocirla păcatului. Păcate sunt multe, dar păcatul meu cel mai mare e patima. Orice om are patimi, ar zice lumea. Dar eu mă iau după lume?! Patima mă tulbură și obs. cu tristețe că mulți tineri și tinere au probleme cu patima aceasta. E o patimă care pornește din mândrie. Toate păcatele strigătoare la cer au ca rădăcină mândria. Toate păcatele mici și mari se nasc din mândrie. Nu mai contează că mândria ne desparte de Hristos Domnul, Mântuitorul nostru și Fiul Lui Dumnezeu, care s-a jertift pe Cruce pentru răscumpărarea omului pierdut și căzut... Când vine pofta contează doar plăcerea efemeră și satisfacerea patimei. Uităm de toate cele duhovnicești. Devenim atei. Facem orice pentru păcat și nimic pentru Dumnezeu. Trebuie spus pe șleau, când săvârșim un păcate anume (poate să fie lăcomie, curvie, iubire de arginți, mânie, invidie, trândăvie, slavă deșartă, mândrie...) nu mai există Dumnezeu. Uităm de Dumnezeu și cinstim păcatul. Păcatul cere și mai mult, și mai mult. Se repetă istoria până la epuizare. Ajungi să te obișnuiești cu patima și dacă vrei să scapi de ea, lupta e pe viață și pe moarte. Mulți au reușit, unii au căzut în deznădejte și alții încă luptă. Și eu lupt. Nu-s vindecat complet. Caut să nu mai fiu prins în crăpături, sub pământ, însă cad. De ce cad? Asta e întrebarea tuturor celor ce vor să se vindece de patimi, vicii. Ne amăgim că și x cade, că și popa face păcate, că toată lumea e praf și pulbere etc. etc. Iluzii. Ne facem iluzii că astfel putem scăpa de depresie, anxietate... și mai ales de conștiință. Ea, conștiința, strigă la noi cu durere să ne oprim. Înfrânare se poate. Numai că nu vrem. Lasă că avem timp, spunem noi tinerii. Acum punem accent pe desfânare. Pocăința o lăsăm pentru bătrânețe. Ne jucăm cu viața... Moartea e un basm. Ne facem rău singuri. Ne jucăm de-a credința în Dumnezeu. Ne aruncăm singuri în prăpastie. Preferăm neantul. Armonia nu, încă nu. O ignorăm. Așa fac și eu acum. Zic ceva și fac altceva. Cred că pot să ies la Lumină, dar tot prin întuneric merg. Combin viața cu moartea, filosofia cu teologia, trăirea cu teoria, prezența cu indiferența... Caut să fac bine, dar iese rău. Fac rău cu bună știință. Fac rău ca să fie rău. Tu, dragă tinere, ce faci? Rău sau bine? Ferește-te de rău și fă bine (ne îndeamnă Pr. Teofil Părăian printr-o carte) . Spune adevărul! Ești trist. Ești singur. ... Of, tinere, tinere! Și eu sunt tânăr. Și eu sunt prins la mijloc. Nu există altă cale de Întoarcere la Hristos, decât prin pocăință. Rugăciune și spovedanie. Două lucruri simple dar complexe. Nu e ușor să lași dulceața păcatului. Nu e hocus - pocus. În viața duhovnicească nu există magie. Nimic nu e magic, totul e real și tainic. Ambianța dintre realitate și taină e stricată de păcat. Păcatul ne ține pe loc. Păcatul ne bagă în boală. Păcatul ne duce la extreme. Păcatul ne ucide de tineri. Sufletul e primul care moare. Iar, după faptă și răsplată. Din cauza păcatelor exagerate, ne putem pierde de tot într-un accident auto sau în alt chip. Pentru ce să las eu viața pentru un păcat urât? Viața nu se lasă, viața se trăiește, dar se trăiește frumos. Se trăiește cu rost. Ce rost are păcatul? Niciun rost. Să încercăm să rupem legătura cu păcatul. E dificil , dar nu imposibil. Cu credință și voință, se poate. Curaj. Și eu sunt încă pe drum... Doamne ajută-ne!!!
Cine joacă și petrece...
Cine joacă și petrece/ mai frumos viața îi trece... Seara de dans și karaoke, a fost cum a fost. Bine că a trecut. Aseară în schimb: o seară minunată. Aceeași locație doar că de data asta a fost majorat. Majoratul dra. Valentina a ieșit superb. Tot să mai fie astfel de evenimente.
Diverse
Să trecem de la ceva sublim la ceva sobru. Băutura, drogurile și prea multa distacție (destrăbălare) , combinată cu teribilism , duce inevitabil la ceva extrem. Ba tre să se ia la bătaie ... Ba intră unul în comă alcoolică și ajunge la spital... etc. etc. etc. Vedem destule cazuri la tv, nu mai amintim aici de toate cele rele. Chiar dacă e mai mult rău decât bine de la băutură și prostie, totuși să pomenim și de cazuri excepționale, unde tinerii beau și beau și beau, dar sunt cuminți.
Problema e alta aici: violența tinerilor și mai ales violența în stradă. Chiar așa de tot s-a pierdut spiritul civic întrucât trecem indiferenți (nepăsarea doare?!) pe lângă un junior bătut măr pe trotuar? Nicio mașină din trafic nu putea să oprească? Nu se găsea cineva cu tupeu?
Da, mă refer la ceea ce se dă la tv cu portarul - junior (17 ani) de la Steaua. Bătut așa tare... că a ajuns la spital și are nevoie de intervenții chirurgicale. Doamne iartă-mă, cum lăsăm să se petreacă așa ceva pe stradă? Sunt dinamovist (cândva mare fotbalist și microbist - amator) , însă, întru acest context nu contează nimic. E vorba de un om bătut pe stradă. Mai contează etnia, religia, culoarea politică ... ? Mai stăm la taclale? Nu, ATITUDINI și atât. Să luăm ATITUDINI! Sari și ajuți omul la necaz, indiferent de ce și cum. Sunăm la poliție , dar până vine poliția , hai să fim noi jandarmi!
Diverse
Să trecem de la ceva sublim la ceva sobru. Băutura, drogurile și prea multa distacție (destrăbălare) , combinată cu teribilism , duce inevitabil la ceva extrem. Ba tre să se ia la bătaie ... Ba intră unul în comă alcoolică și ajunge la spital... etc. etc. etc. Vedem destule cazuri la tv, nu mai amintim aici de toate cele rele. Chiar dacă e mai mult rău decât bine de la băutură și prostie, totuși să pomenim și de cazuri excepționale, unde tinerii beau și beau și beau, dar sunt cuminți.
Problema e alta aici: violența tinerilor și mai ales violența în stradă. Chiar așa de tot s-a pierdut spiritul civic întrucât trecem indiferenți (nepăsarea doare?!) pe lângă un junior bătut măr pe trotuar? Nicio mașină din trafic nu putea să oprească? Nu se găsea cineva cu tupeu?
Da, mă refer la ceea ce se dă la tv cu portarul - junior (17 ani) de la Steaua. Bătut așa tare... că a ajuns la spital și are nevoie de intervenții chirurgicale. Doamne iartă-mă, cum lăsăm să se petreacă așa ceva pe stradă? Sunt dinamovist (cândva mare fotbalist și microbist - amator) , însă, întru acest context nu contează nimic. E vorba de un om bătut pe stradă. Mai contează etnia, religia, culoarea politică ... ? Mai stăm la taclale? Nu, ATITUDINI și atât. Să luăm ATITUDINI! Sari și ajuți omul la necaz, indiferent de ce și cum. Sunăm la poliție , dar până vine poliția , hai să fim noi jandarmi!
luni, 9 decembrie 2013
Viața din poze
Ne place să privim viața în poze. Să ne oprim la câteva ipostaze. Ne place să ținem în amintiri viața din poze. Să ne amintim clipele frumoase de atunci. Privim cu alți ochi viața din poze. Dar ce ne facem că acolo în poze sunt doar fragmente? Viața nu e doar o vacanță la mare sau la munte. Viața e tot ce trăim zilnic. Pozele reflectă o parte. O imagine a vieții. Nu există în poze viața în adevăratul ei înțeles. În poze există amintiri. Ne hrănim cu amintiri. Trecutul prezent și prezentul trecut. De fapt e doar prezent continuu, dar ne place să ne amăgim cu ideea de trecut și viitor.
- Uite Alexandra, asta e camera mea! Ce zici?
- Vai Dani, ooo... Stai să îi fac o poză.
- Of, Alexandra și tu ești obsedată de poze?
- Nu Dani, dar e păcat să nu surpind camera ta într-o poză. Poză de facebook. Și scriem acolo: camera lui dj pytyck.
- Da, ce scumpă ești. Dj pytyck convertit.
- Parcă eram superbă, acum sunt scumpă?
- În fine... Privește. Ai zis că vrei să vezi biblioteca. Un prieten îmi spune că nu mai am loc de alte cărți noi. Ba da, este loc. Dacă le cauți loc se găsește. Mai ales pentru cărți. Corpurile astea două le-am făcut la comandă însă nu sunt mulțumit. Nu sunt mulțumit de comanda mea. Puteam să le fac în alt stil, să îmi încapă peste o mie de cărți.
- Dar tu câte ai aici?
- Șapte sute și ceva.
- Puține (râde) . Sincer, Dani, știi ce-mi place cel mai mult la camera ta...
- Nu știu, nu citesc gândurile. Spune-mi și o să știu.
- Dani, îmi place că provoacă zâmbet.
- Tare asta. Adică e veselă. Bun că nu e sobră. Cărțile fac totul. Trei corpuri de bibliotecă pline cu cărți.
- Da. Aranjate cu atenție. Drăguț totul. Ai și multe icoane. Tabolul cu mama ta. Poza asta cu tine. Stai, vezi... Am ajuns iar la poze. Fără poze viața nu are farmec. Te rog, înțelege că și pozele au un rost.
- Da Alexandra, de acord... Dar nu tot timpul poze. Fără fanatism și obsesii.
- Asta e. Recunosc, lumea de azi face prea multe poze. Facebook-ul e plin de poze. Poze fără număr, ca să ne exprimăm manelistic.
- Și eu am poze pe facebook. Am poze din excursii. Am și poze cu mine. În fine... Să lăsăm pozele. Vreau să vorbim. Să ne privim și să vorbim despre iubire.
- Despre ce?
- Despre iubire, scumpa mea.
- Dacă îmi mai zici scumpa mea, plec.
- De ce?
- Nu vreau să îmi zici așa.
- Dar iubita mea e bine?
- Da.
- Dar nu ești iubita mea. Vrei să te mint?
- Nu contează. Spune ce simți.
- Și dacă sunt nesimțit?
- Nu ești. Hai termină cu gluma sau filosofia. Hai să privim și să vorbim în gând.
- Ce să privim?
- Iubirea.
- Bine. Și vorbim mâine pe facebook despre ce am gândit.
- Corect. Vezi, totul se rezumă la facebook.
- Eu te las să zici orice că îmi ești dragă. Nu intru cu tine în polemici. Cu tine intru în orizontul misterului.
- Deci, iubirea e mister. Mulți zic că iubirea e o vrajă.
- Da, o vrajă adevărată. O magie ortodoxă.
- Tu faci ce faci și aduci ortodoxia în discuție. Nu concepi decât viziunea ortodoxă?
- Categoric. Părintele Arsenie Papacioc spune Singur Ortodoxia. Ortodoxia, adică dreapta credință... Credință afirmată prin Sf. Scriptură și Sf. Tradiție, confirmată prin Trăire și prin Sf. Părinți. Deci, e clar ortodoxia, creștinismul e mod de viață, nu e ideologie, filosofie... În acest context eu nu-mi fac probleme.
- De ce?
- Păi eu nu am probleme cu Adevărul... Am certitudinea că Iisus Hristos e Adevărul.
- Calea, Adevărul și Viața. Am învățat la Religie.
- Da. Exact.
- Numai că teologia nu e știință exactă.
- E știința Tainei. E conștiință nu știință, pardon. Revelația o face să nu cadă în ridicol.
- Dar ce alte științe cad în ridicol?
- Da.
- Care?
- Ești culmea. Te invit la mine pentru ceva și tu mă provoci la chestii de genul acesta.
- Dar la ce vrei să te provoc, la amor?
- Nu. Ești prea mică pentru un lucru așa mare.
- Crezi tu că sunt mică. Nu mai sunt mică...
- Cum adică nu mai ești mică?!
- Da, ce te miri Dani... Sunt matură. Așa mă consider eu.
- Ok. Te las să explorezi universul cărților, merg să aduc ceaiul. Tu admiră camera și fii cuminte.
- Ce vrei să spui prin fii cuminte?
- Nimic.
- Ok. Mergi și adu ceaiul. Chiar mi-ai făcut poftă.
- Poftă de ceai? Ești ciudată tare.
- Acum sunt ciudată. Până acum eram scumpă... Te contrazici singur omule.
- Of, Alexandra, termină, mă doare capul!
Teancuri de poze așezate lângă perete. Poze și cărți. Teancuri de cărți. Mai bine ar fi fost să fie teancuri de vise. Pozele și cărțile nu sunt rele, dar visele sunt cele mai bune.
Copaci. O lume plină de copaci. Copaci ce se înalță către cer. Unul lângă altul așezați ca la armată. A plouat cu copaci. Parcă ia plantat Moș Nicolae. Au apărut așa peste noapte. Copaci cât vezi cu ochii. Nu se știe sigur, poate i-a adus Moș Crăciun în dar. A venit Moșul mai devreme. Având multă treabă, o fi trecut pe la noi să scape. Nu știu... Stau și privesc. Sunt în fața unui deal din Palanca. Dealul seamănă cu un uriaș care te tratează autoritar fiindcă forma impune respect. Dealul nu are o singură formă ci forme. Forme fără fond? Nu. Fondul e natura. Ai ce vedea. E un deal neobișnuit. Simți că vrea să îți spună câteva cuvinte. Acum depinde în ce limbă vorbește. Tu ai putea să comunici cu natura numai să vorbești în graiul ei. Și să vorbești în șoaptă. Natura e așa sensibilă încât orice zgomot sau ton ridicat, o sperie. Nu e normal să întâlnești un deal vorbitor și să urli ca nebunul la el. Chiar dacă e nu deal mare și bătrân, te aude. Oricum pare prietenos. Să vedem la primăvară. Acum e iarnă și se pune la somn. Vorbim cu el la primăvară să vedem ce spune. Să-l lăsăm să doarmă. Noapte bună!
- Uite Alexandra, asta e camera mea! Ce zici?
- Vai Dani, ooo... Stai să îi fac o poză.
- Of, Alexandra și tu ești obsedată de poze?
- Nu Dani, dar e păcat să nu surpind camera ta într-o poză. Poză de facebook. Și scriem acolo: camera lui dj pytyck.
- Da, ce scumpă ești. Dj pytyck convertit.
- Parcă eram superbă, acum sunt scumpă?
- În fine... Privește. Ai zis că vrei să vezi biblioteca. Un prieten îmi spune că nu mai am loc de alte cărți noi. Ba da, este loc. Dacă le cauți loc se găsește. Mai ales pentru cărți. Corpurile astea două le-am făcut la comandă însă nu sunt mulțumit. Nu sunt mulțumit de comanda mea. Puteam să le fac în alt stil, să îmi încapă peste o mie de cărți.
- Dar tu câte ai aici?
- Șapte sute și ceva.
- Puține (râde) . Sincer, Dani, știi ce-mi place cel mai mult la camera ta...
- Nu știu, nu citesc gândurile. Spune-mi și o să știu.
- Dani, îmi place că provoacă zâmbet.
- Tare asta. Adică e veselă. Bun că nu e sobră. Cărțile fac totul. Trei corpuri de bibliotecă pline cu cărți.
- Da. Aranjate cu atenție. Drăguț totul. Ai și multe icoane. Tabolul cu mama ta. Poza asta cu tine. Stai, vezi... Am ajuns iar la poze. Fără poze viața nu are farmec. Te rog, înțelege că și pozele au un rost.
- Da Alexandra, de acord... Dar nu tot timpul poze. Fără fanatism și obsesii.
- Asta e. Recunosc, lumea de azi face prea multe poze. Facebook-ul e plin de poze. Poze fără număr, ca să ne exprimăm manelistic.
- Și eu am poze pe facebook. Am poze din excursii. Am și poze cu mine. În fine... Să lăsăm pozele. Vreau să vorbim. Să ne privim și să vorbim despre iubire.
- Despre ce?
- Despre iubire, scumpa mea.
- Dacă îmi mai zici scumpa mea, plec.
- De ce?
- Nu vreau să îmi zici așa.
- Dar iubita mea e bine?
- Da.
- Dar nu ești iubita mea. Vrei să te mint?
- Nu contează. Spune ce simți.
- Și dacă sunt nesimțit?
- Nu ești. Hai termină cu gluma sau filosofia. Hai să privim și să vorbim în gând.
- Ce să privim?
- Iubirea.
- Bine. Și vorbim mâine pe facebook despre ce am gândit.
- Corect. Vezi, totul se rezumă la facebook.
- Eu te las să zici orice că îmi ești dragă. Nu intru cu tine în polemici. Cu tine intru în orizontul misterului.
- Deci, iubirea e mister. Mulți zic că iubirea e o vrajă.
- Da, o vrajă adevărată. O magie ortodoxă.
- Tu faci ce faci și aduci ortodoxia în discuție. Nu concepi decât viziunea ortodoxă?
- Categoric. Părintele Arsenie Papacioc spune Singur Ortodoxia. Ortodoxia, adică dreapta credință... Credință afirmată prin Sf. Scriptură și Sf. Tradiție, confirmată prin Trăire și prin Sf. Părinți. Deci, e clar ortodoxia, creștinismul e mod de viață, nu e ideologie, filosofie... În acest context eu nu-mi fac probleme.
- De ce?
- Păi eu nu am probleme cu Adevărul... Am certitudinea că Iisus Hristos e Adevărul.
- Calea, Adevărul și Viața. Am învățat la Religie.
- Da. Exact.
- Numai că teologia nu e știință exactă.
- E știința Tainei. E conștiință nu știință, pardon. Revelația o face să nu cadă în ridicol.
- Dar ce alte științe cad în ridicol?
- Da.
- Care?
- Ești culmea. Te invit la mine pentru ceva și tu mă provoci la chestii de genul acesta.
- Dar la ce vrei să te provoc, la amor?
- Nu. Ești prea mică pentru un lucru așa mare.
- Crezi tu că sunt mică. Nu mai sunt mică...
- Cum adică nu mai ești mică?!
- Da, ce te miri Dani... Sunt matură. Așa mă consider eu.
- Ok. Te las să explorezi universul cărților, merg să aduc ceaiul. Tu admiră camera și fii cuminte.
- Ce vrei să spui prin fii cuminte?
- Nimic.
- Ok. Mergi și adu ceaiul. Chiar mi-ai făcut poftă.
- Poftă de ceai? Ești ciudată tare.
- Acum sunt ciudată. Până acum eram scumpă... Te contrazici singur omule.
- Of, Alexandra, termină, mă doare capul!
Teancuri de poze așezate lângă perete. Poze și cărți. Teancuri de cărți. Mai bine ar fi fost să fie teancuri de vise. Pozele și cărțile nu sunt rele, dar visele sunt cele mai bune.
Copaci. O lume plină de copaci. Copaci ce se înalță către cer. Unul lângă altul așezați ca la armată. A plouat cu copaci. Parcă ia plantat Moș Nicolae. Au apărut așa peste noapte. Copaci cât vezi cu ochii. Nu se știe sigur, poate i-a adus Moș Crăciun în dar. A venit Moșul mai devreme. Având multă treabă, o fi trecut pe la noi să scape. Nu știu... Stau și privesc. Sunt în fața unui deal din Palanca. Dealul seamănă cu un uriaș care te tratează autoritar fiindcă forma impune respect. Dealul nu are o singură formă ci forme. Forme fără fond? Nu. Fondul e natura. Ai ce vedea. E un deal neobișnuit. Simți că vrea să îți spună câteva cuvinte. Acum depinde în ce limbă vorbește. Tu ai putea să comunici cu natura numai să vorbești în graiul ei. Și să vorbești în șoaptă. Natura e așa sensibilă încât orice zgomot sau ton ridicat, o sperie. Nu e normal să întâlnești un deal vorbitor și să urli ca nebunul la el. Chiar dacă e nu deal mare și bătrân, te aude. Oricum pare prietenos. Să vedem la primăvară. Acum e iarnă și se pune la somn. Vorbim cu el la primăvară să vedem ce spune. Să-l lăsăm să doarmă. Noapte bună!
duminică, 8 decembrie 2013
Priviri
Trecem grăbiți pe stradă. Fiecare în drumul lui. Fiecare cu gândul la probleme sale. Suntem străini unii de alții, dar ne întâlnim fără să vrem cu anumite priviri. Priviri sincere. Priviri triste. Priviri ironice. Priviri absente. Depinde de om în parte. Fiecare privește după cum este învățat, după cum dorește și mai ales după starea în care se află. Starea de spirit. Dacă e nervos, te privește urât. Orice om are ceva pe suflet și astfel are și ceva în privire. Ceva expresiv. Expresiv și depresiv. Cunoaștem faptul că omul din zilele noastre e mai depresiv și stresat, apatic și anxios, ca niciodată.
Omul are ceva pe suflet. Fața, chipul trădează sufletul. Se vede clar că omul de pe stradă vrea să spună ceva gen: băi trecătorule grăbit ... nu vezi că sufăr ! nu se vede pe fața mea că-mi plânge sufletul! de ce treci așa grăbit pe lângă mine și de ce mă privești ciudat?! nu am nimic decât că sufăr ... ssssuuufffăăăărrr! nu se vede?
Priviri... Sunt priviri fugitive. Nu avem timp de privit lumea în ochi. Suntem în trecere. Suntem în viteză. Avem și noi atâtea pe cap... ce să mai stăm acum să privim frumos, firesc pe stradă. Nici măcar un zâmbet nu putem schița. Ne-am închis în noi. Gândim doar la cum să facem bani. Suntem preocupați de situația materială. Indiferent de priviri și ochi, noi trecem repede și uităm că în fiecare privere se ascunde un suflet, un om.
Și eu trec pe stradă ca un idiot. Atenție, am zis de mine ca sunt idiot nu de altcineva. Eu sunt personaj din Idiotul în acest context, nu dvs. iubiți cititori. Nu vreau să se interpreteze, precum interpretăm noi privirile oamenilor pe stradă. Sincer, sunt supărat pe mine că nu sunt un smerit pelerin în societate, ci sunt un grăbit. Grăbit spre ce? Nu știu. Dar mereu caut să măresc pasul să ajung la destinație. Poate ajung încotro ...
Ocolesc priviri... Priviri de oameni diferiți. Nu suport să văd omul necăjit... cum cerșește milă, bani și o mână caldă. Mai mult cerșește vorbe... o vorbă măcar să îi spunem... că el, omul necăjit, nu are cu cine să vorbească. Cândva mă gândeam să îi spun cuiva care cerșește... frate lasă-mă pe mine în locul tău și vino tu în viața mea și trăiește ca mine... Ar fi o idee să schimbăm rolurile între noi. ... Of ... Of, Doamne! Și eu am inimă. Și eu sunt ... sunt orfan de tată. Am și eu durerea mea care mă macină, dar ar fi fost o prostie să torn suferință peste suferință. Mai bine tac. Merg mai departe și tac. Dar ce mă fac cu acele priviri care mă bântuie? Priviri... Priviri ce le ei cu tine acasă. Priviri de copil, priviri de târfe, priviri de intelectuali... priviri de orice gen... Priviri de neuitat.
Omul are ceva pe suflet. Fața, chipul trădează sufletul. Se vede clar că omul de pe stradă vrea să spună ceva gen: băi trecătorule grăbit ... nu vezi că sufăr ! nu se vede pe fața mea că-mi plânge sufletul! de ce treci așa grăbit pe lângă mine și de ce mă privești ciudat?! nu am nimic decât că sufăr ... ssssuuufffăăăărrr! nu se vede?
Priviri... Sunt priviri fugitive. Nu avem timp de privit lumea în ochi. Suntem în trecere. Suntem în viteză. Avem și noi atâtea pe cap... ce să mai stăm acum să privim frumos, firesc pe stradă. Nici măcar un zâmbet nu putem schița. Ne-am închis în noi. Gândim doar la cum să facem bani. Suntem preocupați de situația materială. Indiferent de priviri și ochi, noi trecem repede și uităm că în fiecare privere se ascunde un suflet, un om.
Și eu trec pe stradă ca un idiot. Atenție, am zis de mine ca sunt idiot nu de altcineva. Eu sunt personaj din Idiotul în acest context, nu dvs. iubiți cititori. Nu vreau să se interpreteze, precum interpretăm noi privirile oamenilor pe stradă. Sincer, sunt supărat pe mine că nu sunt un smerit pelerin în societate, ci sunt un grăbit. Grăbit spre ce? Nu știu. Dar mereu caut să măresc pasul să ajung la destinație. Poate ajung încotro ...
Ocolesc priviri... Priviri de oameni diferiți. Nu suport să văd omul necăjit... cum cerșește milă, bani și o mână caldă. Mai mult cerșește vorbe... o vorbă măcar să îi spunem... că el, omul necăjit, nu are cu cine să vorbească. Cândva mă gândeam să îi spun cuiva care cerșește... frate lasă-mă pe mine în locul tău și vino tu în viața mea și trăiește ca mine... Ar fi o idee să schimbăm rolurile între noi. ... Of ... Of, Doamne! Și eu am inimă. Și eu sunt ... sunt orfan de tată. Am și eu durerea mea care mă macină, dar ar fi fost o prostie să torn suferință peste suferință. Mai bine tac. Merg mai departe și tac. Dar ce mă fac cu acele priviri care mă bântuie? Priviri... Priviri ce le ei cu tine acasă. Priviri de copil, priviri de târfe, priviri de intelectuali... priviri de orice gen... Priviri de neuitat.
sâmbătă, 7 decembrie 2013
Eternul el
El e mereu sigur și singur. Singurul el. El e peste tot și nicăieri. El le știe pe toate. El e el. Să vă feriți de el. Individul autonom. Nu intrați în polemici cu el că nu se ajunge la niciun consens! El are mereu dreptate. El e absolut în toate iar dacă e contrazis, e furios. Nu stă la discuție. El mai bine lovește, dă și fuge. Jignește. E ironic și tratează totul în bășcălie. El e mai catolic decât Papa, dar de fapt el e nihilist, ateu și posmodernist. El e tot ce vrea, numai creștin nu e. E umanist, e deștept, cel mai deștept, e arogant, e plin de mândrie și trufie luciferică. E el. Cine e el? Un șmecher de duzină, despre care nu se poate spune nimic că nu e voie. Nu e politic corect. Dacă e luat la rost, devine violent. Agresiv. Penibil, ridicol, stupid... E genul de individ care se bagă-n seamă ca musca-n lapte. Îi place să comenteze fără argumente. Comentează și atât. E super raționalist. E ultra... E extremist. E un ilustru necunoscut, dar cum am zis, ca să nu mai lungim vorba, e el.
Eu: De Sf. Nicolae să încercăm să fim mai buni și să dăruim mai mult! Dăruind vei dobândi... La Multi Ani! (Postez aceste cuvinte întrun grup pe facebook. Nu mai contează culoarea politică și ideologia, doctrina grupului. Citiți și dvs. ce mesaj am primit ca replică !)
El: Dragi colegi, / Hai să nu transformăm acest grup întro cocină socială . Dacă vrem să urăm ceva de Sf. Nicolae, de Sf. Andrei, să trimitem mesaje în privat, să nu mânjim acest grup ... etc. etc. etc.
Mă mir că nu l-am deranjat pe el , cu mesajele de 1 Decembrie. Poate Ziua României, Ziua Națională ... e mai importantă decât orice zi pentru el. Aud voci care spun: Ziua României e cea mai mare sărbătoare... Pardon, e o sărbătoare deosebită, dar nu putem să trecem (popor credincios și creștin-ortodox) peste Sf. Paști și peste Nașterea Domnului (Crăciunul) . Dacă vorbim cu cei care blamează Biserica pe la TV , și mai ales cei care se opun Catedralei Mântuirii Neamului, nu ai nicio șansă la dictonul firesc: Nihil sine Deo. Mai întâi Dumnezeu, apoi omul, neamul, țara, istoria, lumea... El nu, nu are nico treabă cu Dumnezeu. E negativist 100%. El nu admite nicio Idee de Dumnezeu. El e sieși dumnezeu. El se crede buricul pământului și ține lecții de morală dacă e cazul. Face filosofie de bodegă și vorbește de Dumnezeu cu țigara în mână... și cu băgami-aș ... Nu e nicio problemă pentru el de exprimare sau gândire. Ca să pară interesant, la zile mari dă câteva mesaje patriotiste, fredonează câteva manele de 1 Decembrie, în rest totul e o cocină socială pentru el. N-ai ce-i face. Ăsta e el... Altu nu-i ca el ! P.S. Eternul el.
Eu: De Sf. Nicolae să încercăm să fim mai buni și să dăruim mai mult! Dăruind vei dobândi... La Multi Ani! (Postez aceste cuvinte întrun grup pe facebook. Nu mai contează culoarea politică și ideologia, doctrina grupului. Citiți și dvs. ce mesaj am primit ca replică !)
El: Dragi colegi, / Hai să nu transformăm acest grup întro cocină socială . Dacă vrem să urăm ceva de Sf. Nicolae, de Sf. Andrei, să trimitem mesaje în privat, să nu mânjim acest grup ... etc. etc. etc.
Mă mir că nu l-am deranjat pe el , cu mesajele de 1 Decembrie. Poate Ziua României, Ziua Națională ... e mai importantă decât orice zi pentru el. Aud voci care spun: Ziua României e cea mai mare sărbătoare... Pardon, e o sărbătoare deosebită, dar nu putem să trecem (popor credincios și creștin-ortodox) peste Sf. Paști și peste Nașterea Domnului (Crăciunul) . Dacă vorbim cu cei care blamează Biserica pe la TV , și mai ales cei care se opun Catedralei Mântuirii Neamului, nu ai nicio șansă la dictonul firesc: Nihil sine Deo. Mai întâi Dumnezeu, apoi omul, neamul, țara, istoria, lumea... El nu, nu are nico treabă cu Dumnezeu. E negativist 100%. El nu admite nicio Idee de Dumnezeu. El e sieși dumnezeu. El se crede buricul pământului și ține lecții de morală dacă e cazul. Face filosofie de bodegă și vorbește de Dumnezeu cu țigara în mână... și cu băgami-aș ... Nu e nicio problemă pentru el de exprimare sau gândire. Ca să pară interesant, la zile mari dă câteva mesaje patriotiste, fredonează câteva manele de 1 Decembrie, în rest totul e o cocină socială pentru el. N-ai ce-i face. Ăsta e el... Altu nu-i ca el ! P.S. Eternul el.
joi, 5 decembrie 2013
Poezia adevărată
Poezia adevărată se naște din durere și dragoste. Durere de martir și dragoste de Dumnezeu, de frumos. Pentru mine nu există poezie din sfera mizerabilă, sub eticheta postmodernistă. Autorii de versuri mizerabile născocesc inepții și tone de aberații. Mizerabilitatea și obscenitatea nu face artă. Din acest motiv mărturisesc despre poezia adevărată.
Poezia adevărată înseamnă suferință. Poezia adevărată transmite emoții și se cuibărește firesc în memorie. Orice om serios și iubitor de literatură, poate memora versuri de Eminescu, Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Ana Blandiana... ; dar din alte părți nu se cade. Sursa contează. Deci, nu se cade să memorăm versuri vulgare, murdare sau versuri simpliste, compuse de amatori. E absurd să învăț pe de rost versuri de Vasile Ion (am dat un nume fictiv) iar adevăratele versuri, poeme și poezii să zacă în biblioteci.
De ce să condamn Poezia la uitare și indiferență, ridicând la rang de senzațional pseudo-poezia? Autorii canonici sunt și rămân întru conștiința Literaturii. Sunt ceva pentru poporul român. Reprezintă România profundă. Autorii fără nicio autoritate (sau notorietate) pentru ce să fie reținuți? Fără nicio supărare, cei ce sunt Neica Nimeni , scriu ceea ce scriu din mândrie și mai ales din ipocrizie.
Cum poți considera tu (autor sau cititor... sau de ce nu, prefațator, editor, critic...) aceste versuri : D 12 se iubește cu D 14/ și rezultă D 18/ combinat cu D 20/ egal paranteză pătratră... , poezie? Unde este POEZIA în acest context? Sau : zăpada e albă/ și cade de sus/ de sus unde totul e vis/ vis legat cu sârmă înghimpată/ vis legat de cerul albastru...
Ex. de altceva, trecem la capitolul "sunt pervers... ce dracu sau sunt pervers ce ...ula mea" , și spunem cum ar spune X : becul de 100 de W/ s-a spart în ...zda ei/ ...zdă ce mirosea a pește mort... etc. etc. etc.
În fine, alții vin cu ceva "nou" , cu versuri indescifrabile sau cu zece mii de neologisme întro frază, de nu se mai înțelege nimic din nimic. Da, autorii acestor faimoase versuri, vor să facă rahat din nimic. Din nimic omul nu poate face nimic. Doar Dumnezeu are acces la ex nihilo. Dumnezeu a creat din nimic. Noi facem din ceea ce este. Este talent de la Dumnezeu, noi facem artă. Dar nu ne aparține nouă opera sau capodopera. Toate aparțin lui Dumnezeu. Noi avem doar păcatele și voința. Păcatele sunt 100% ale noastre. Și voința... Libertatea și voința. Fără libertate nu am nicio voință. Voința de a face bine sau rău. Suferința este o opțiune , scrie Pr. Savatie Baștovoi pe Facebook. Și voința este tot o opțiune. Și poezia este... o alternativă. Nu toți au poezia în sânge. Nu toți scriu poezie. Nu toți se nasc cu talent, cu poezia întru ființă, cu voce... Poezia nu se scrie se trăiește. Poezia adevărată nu este o filosofie, poezia adevărată este normalitate. Sau mai bine zis poezia adevărată este.
Poezia adevărată înseamnă suferință. Poezia adevărată transmite emoții și se cuibărește firesc în memorie. Orice om serios și iubitor de literatură, poate memora versuri de Eminescu, Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Ana Blandiana... ; dar din alte părți nu se cade. Sursa contează. Deci, nu se cade să memorăm versuri vulgare, murdare sau versuri simpliste, compuse de amatori. E absurd să învăț pe de rost versuri de Vasile Ion (am dat un nume fictiv) iar adevăratele versuri, poeme și poezii să zacă în biblioteci.
De ce să condamn Poezia la uitare și indiferență, ridicând la rang de senzațional pseudo-poezia? Autorii canonici sunt și rămân întru conștiința Literaturii. Sunt ceva pentru poporul român. Reprezintă România profundă. Autorii fără nicio autoritate (sau notorietate) pentru ce să fie reținuți? Fără nicio supărare, cei ce sunt Neica Nimeni , scriu ceea ce scriu din mândrie și mai ales din ipocrizie.
Cum poți considera tu (autor sau cititor... sau de ce nu, prefațator, editor, critic...) aceste versuri : D 12 se iubește cu D 14/ și rezultă D 18/ combinat cu D 20/ egal paranteză pătratră... , poezie? Unde este POEZIA în acest context? Sau : zăpada e albă/ și cade de sus/ de sus unde totul e vis/ vis legat cu sârmă înghimpată/ vis legat de cerul albastru...
Ex. de altceva, trecem la capitolul "sunt pervers... ce dracu sau sunt pervers ce ...ula mea" , și spunem cum ar spune X : becul de 100 de W/ s-a spart în ...zda ei/ ...zdă ce mirosea a pește mort... etc. etc. etc.
În fine, alții vin cu ceva "nou" , cu versuri indescifrabile sau cu zece mii de neologisme întro frază, de nu se mai înțelege nimic din nimic. Da, autorii acestor faimoase versuri, vor să facă rahat din nimic. Din nimic omul nu poate face nimic. Doar Dumnezeu are acces la ex nihilo. Dumnezeu a creat din nimic. Noi facem din ceea ce este. Este talent de la Dumnezeu, noi facem artă. Dar nu ne aparține nouă opera sau capodopera. Toate aparțin lui Dumnezeu. Noi avem doar păcatele și voința. Păcatele sunt 100% ale noastre. Și voința... Libertatea și voința. Fără libertate nu am nicio voință. Voința de a face bine sau rău. Suferința este o opțiune , scrie Pr. Savatie Baștovoi pe Facebook. Și voința este tot o opțiune. Și poezia este... o alternativă. Nu toți au poezia în sânge. Nu toți scriu poezie. Nu toți se nasc cu talent, cu poezia întru ființă, cu voce... Poezia nu se scrie se trăiește. Poezia adevărată nu este o filosofie, poezia adevărată este normalitate. Sau mai bine zis poezia adevărată este.
miercuri, 4 decembrie 2013
Prostia a leșinat pe scenă
Dansează în club. Dă din... Arată provocator. E bestială. Brunetă. Părul lung și mintea scurtă... Nu, asta e la blonde. Bruneta e plină de mister. Blonda e senzuală, seducătoare și cam atât. Excepția confirmă regula. Prea multe bancuri cu blonde. De ce? Bruneta ... pe tocuri de zece, a urcat pe cub. Dansează. Se mișcă lasciv. Curcanii se uită la ea. Nu e vreo curcă beată, dar nici vreo divă nu e. Nu există dive, vedete... există doar prostie, prostie fără margini. Din prostie și fanatism se nasc dive și vedete. Alea care le vedem la TV. Exact alea promovate de mass-media, sunt făcute vedete din prostie. Ce ne facem cu prostia când o ia razna? Ce ne facem cu prostia când are lipsă de calciu?
Să luăm un caz. Brunetă. Model. Ține cură de slăbire. Frumoasă foc. Sper că nu faceți prostia (pardon greșeala) să vă gândiți la vreo femeie sau fată. Nu. E vorba de prostie. Dacă vreți, domnișoara prostie. Ce a făcut? A leșinat pe scenă. Cum, prostia a leșinat pe scenă? Da. A leșinat de foame, dar mass-media obsedată de senzațional spune că a leșinat de sete. Te poți deshidrata din cauza lipsei de apă. Te poți îmbăta cu apă rece dar nu poți leșina de sete de senzațional. De foame da. Mai ales de foame de normalitate. Poate de lipsă de normalitate?! De foame de prostie. ....
De ce leșinăm de râs? De ce prostia te face să leșini dar și să râzi? E ceva de râsu-plânsu. E ceva nedorit, dar totuși prostia există. Nu putem nega prostia. Nu putem lămurii prostia. Prostia nu se lămurește, prostia se obosește. Fugi de ea sau o alergi prin lume , până obosește. Până se plictisește și moare.
Degeaba leșină prostia... și se ridică ... și apare la TV. Prostia dacă nu moare nu facem nimic. Gâștele de telespectatori, o venerează ca pe un idol. Lumea o vede. Se învață cu ea și crede că prostia e bună, e normală. Dacă apare la TV e chiar genială. Așa gândește cel ce nu gândește cu mintea sa. Așa gândește deșteptul ce se crede absolut deștept. Un fel de tip știe tot. Din fericire nu este om care știe tot ... Astfel scăpăm de ispita de a diviniza omul sau în acest context, de a diviniza prostia. Prostia știe că în scurt timp se prăbușește în neant. Dar nu vrea să recunoască adevărul. (...) Buf! Prostia a leșinat pe scenă.
Să luăm un caz. Brunetă. Model. Ține cură de slăbire. Frumoasă foc. Sper că nu faceți prostia (pardon greșeala) să vă gândiți la vreo femeie sau fată. Nu. E vorba de prostie. Dacă vreți, domnișoara prostie. Ce a făcut? A leșinat pe scenă. Cum, prostia a leșinat pe scenă? Da. A leșinat de foame, dar mass-media obsedată de senzațional spune că a leșinat de sete. Te poți deshidrata din cauza lipsei de apă. Te poți îmbăta cu apă rece dar nu poți leșina de sete de senzațional. De foame da. Mai ales de foame de normalitate. Poate de lipsă de normalitate?! De foame de prostie. ....
De ce leșinăm de râs? De ce prostia te face să leșini dar și să râzi? E ceva de râsu-plânsu. E ceva nedorit, dar totuși prostia există. Nu putem nega prostia. Nu putem lămurii prostia. Prostia nu se lămurește, prostia se obosește. Fugi de ea sau o alergi prin lume , până obosește. Până se plictisește și moare.
Degeaba leșină prostia... și se ridică ... și apare la TV. Prostia dacă nu moare nu facem nimic. Gâștele de telespectatori, o venerează ca pe un idol. Lumea o vede. Se învață cu ea și crede că prostia e bună, e normală. Dacă apare la TV e chiar genială. Așa gândește cel ce nu gândește cu mintea sa. Așa gândește deșteptul ce se crede absolut deștept. Un fel de tip știe tot. Din fericire nu este om care știe tot ... Astfel scăpăm de ispita de a diviniza omul sau în acest context, de a diviniza prostia. Prostia știe că în scurt timp se prăbușește în neant. Dar nu vrea să recunoască adevărul. (...) Buf! Prostia a leșinat pe scenă.
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
Voința în armonie cu conștiința
Un drum prea lung. Departe... mult prea departe de aici. Singur pe drum. Inima îmi șoptește că pentru Iubire merită să bat acest drum, oricât de departe ar fi să fie. Doar pentru Iubire ... merg de vreo trei zile pe un drum necunoscut , dar care sper să nu ducă nicăieri ci undeva. Undeva acolo unde mă așteaptă primăvara iubirii.
Pe drum îmi apare un gând. Gândesc dacă există iubire între dor și veșnicie. Cu toate că încep să fac filosofie, gândesc că fără armonie între ceva și altceva nu există viață, nu există nimic. Cugetăm mereu pe stradă, în timp ce parcurgem un drum anume. De ce? Așa și eu, gândesc ... Încerc să gândesc la ceva nou. Numai gânduri am în minte. Sunt invadat de gânduri. Gânduri despre un drum pietruit cu petale de sânge. Drumul e tot mai lung. Of... Ce drum ciudat!
Voință... Îmi trebuie voință puternică pentru acest drum. Cu voință treci prin toate și peste toate. Dar e ceva legat de altceva. Voința e legată de conștiință. Voința e în armonie cu conștiința. A avea voință înseamnă a avea și conștiință.
Conștiința nu-mi dă voie să fac ceva nefiresc. Voința mă ajută să merg mai departe. Aleg și ce-mi zice conștiința dar fac și ce poate voința. Drumul se desparte în două, stânga și dreapta, ce să aleg? Voința nu mai poate iar conștiința îmi spune să mă odihnesc. Ce să aleg când e vorba de sentimente, de iubire? Nu aleg nimic ... caut doar să fie armonie între voință și conștiință.
Pe drum îmi apare un gând. Gândesc dacă există iubire între dor și veșnicie. Cu toate că încep să fac filosofie, gândesc că fără armonie între ceva și altceva nu există viață, nu există nimic. Cugetăm mereu pe stradă, în timp ce parcurgem un drum anume. De ce? Așa și eu, gândesc ... Încerc să gândesc la ceva nou. Numai gânduri am în minte. Sunt invadat de gânduri. Gânduri despre un drum pietruit cu petale de sânge. Drumul e tot mai lung. Of... Ce drum ciudat!
Voință... Îmi trebuie voință puternică pentru acest drum. Cu voință treci prin toate și peste toate. Dar e ceva legat de altceva. Voința e legată de conștiință. Voința e în armonie cu conștiința. A avea voință înseamnă a avea și conștiință.
Conștiința nu-mi dă voie să fac ceva nefiresc. Voința mă ajută să merg mai departe. Aleg și ce-mi zice conștiința dar fac și ce poate voința. Drumul se desparte în două, stânga și dreapta, ce să aleg? Voința nu mai poate iar conștiința îmi spune să mă odihnesc. Ce să aleg când e vorba de sentimente, de iubire? Nu aleg nimic ... caut doar să fie armonie între voință și conștiință.
Iară beau, iară petrec
... "De ce se sting luminile în discotecă?" , Pr. Savatie Baștovoi ne spune că sunt timizi tinerii și ca să-și facă curaj la dans... trebuie să fie semi-lumină sau că păcatele se fac în întuneric. Problema nu e doar că lumina se stinge în discotecă... problema e că fără băutură, fără alcool mai bine zis, lumea nu se poate distra. De ce își fac mulți curaj doar cu alcool??? Nu se poate și distracție fără alcool? Ba da, dar se preferă beția. Nu zice nimeni să nu bem dar să bem cât trebuie și să nu facem scandal. Din păcate, de la beție se ajunge la scandal și de la scandal la alte chestii.
Iară beau, iară petrec... Da, există și om care bea, e cherchelit calumea dar nu face panaramă. Omul acesta se distrează și e conștient de ce face așa băut cum este. Obs. cu tristețe (organizând o petrecere pentru tineri) că în mediul rural (și nu numai) este o lipsă crasă de civilizație, educație și bun-simț. Dar totuși, așa cum sunt, vor petreceri. Pentru ce? Care e scopul? Pentru mine scopul unei petreceri este ARMONIA, voia bună, veselia, dansul și în special muzica. Se pare că nu peste tot este pace și frumos.
Mulți vor ceva dar să fie numai cum vor ei. Vor să se distreze, să se simtă bine ca tineri ... dar după regurile lor. De ce să se impună regula sau legea junglei??? Am crezut că societatea de tip junglă e doar o expresie, dar de unde, din păcate e ceva real.
Iară beau, iară petrec... Da, dar de ce mă și vopsesc în roșu? De ce să beau și să petrec cu bătaie și scandal? Cine îmi dă voie să mă impun prin legea pumnului?
Am încercat să fie bine... Să facem o Seară de dans și karaoke pentru tineri, cu un DJ profesionist, cu muzică aleasă special ... Totul făcut din suflet, să fie frumos... dar primim altceva în schimb. Critici, invidie, dușmănie, ironii...
Colegul nostru Iutzu, specialist în karaoke (din cei trei DJ -gazdă) îmi spune că mai degrabă organizăm o seară de box sau de K1 ... Să se bată în ring ... dar și cu spectatori... La nivelul la care suntem, se pare că așa ceva e bine de organizat. În rest: iară beau , iară petrec...
luni, 25 noiembrie 2013
DESPRE POEZIE (dialog cu FLORINA DINU)
DESPRE POEZIE
Dialog cu Florina Dinu
Florina Dinu este născută pe 1 aprilie 1993, în oraşul Slatina, jud. Olt. În prezent studentă la Facultatea de Litere, secţia Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii din Craiova, aduce cititorilor 3 volume publicate în intervalul 2010-2013, rupte din viaţa sa de adolescent; "Gânduri pe rânduri", "Răzbunarea iubirii" "Vipera".
- Doamne ajută. Mulțumesc pentru dialog. Scumpă prietenă, se spune că "românul s-a născut poet" , ce crezi despre această sintagmă?
Florina Dinu :
Dialog cu Florina Dinu
Florina Dinu este născută pe 1 aprilie 1993, în oraşul Slatina, jud. Olt. În prezent studentă la Facultatea de Litere, secţia Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii din Craiova, aduce cititorilor 3 volume publicate în intervalul 2010-2013, rupte din viaţa sa de adolescent; "Gânduri pe rânduri", "Răzbunarea iubirii" "Vipera".
- Doamne ajută. Mulțumesc pentru dialog. Scumpă prietenă, se spune că "românul s-a născut poet" , ce crezi despre această sintagmă?
Florina Dinu :
Locul poeziei adevărate este aici, în România, însă este foarte greu să te afirmi ca tânăr poet. Am cunoscut persoane cu greutate în rândul poeziei, dar, din păcate au fost, sunt ... şi poate vor rămâne la fel şi dincolo de moarte ( anonimi). România geme de har literar, dar banii şi promovarea rămân o problemă pentru mulţi dintre noi.
- Să fie doar problema financiară, să fie doar criza economică un impediment în promovarea culturii în România sau e vorba de talent? Literatura nu se face doar cu bani ci în principal cu talent. Suntem tineri, avem talent, ce ne mai lipsește să devenim vocali? Pe scurt, te rog, cine e Florina Dinu?
Nu aş avea prea multe de spus despre Florina Dinu, ci faptul că este o tânără scriitoare şi poetă, ce a strâns până în momentul de faţă 3 volume, în palmares: două de proză şi unul de versuri; "GÂNDURI PE RÂNDURI" - 2010, "RĂZBUNAREA IUBIRII" - 2010 şi "VIPERA" - 2013 (versuri).
Pe lângă talent şi bani, în drumul spre lumină, mai avem nevoie de curaj şi ambiţie. Aceste calităţi stau la baza reuşitei.
- Sărut-mâinile pentru ceea ce faci ... ! Am și eu volumul "Vipera" și parcă țin mine că ți-am scris și o recenzie pentru carte. Mie îmi place. Felicitări! Ce spune critica? Ai avut critici la această carte? Curaj și ambiție. Bun. Avem curaj și ambiție?
Florina Dinu :
Mă bucur că ţi-a plăcut volumul meu de versuri: "Vipera". Publicul acestei carţi a fost împărţit în două, unii l-au primit cu braţele deschise, felicitându-mă, alţii nu. Dar până la urmă, gusturile nu se discută, aşa că eu merg mai departe, încrezătoare.
Mă bucur că ţi-a plăcut volumul meu de versuri: "Vipera". Publicul acestei carţi a fost împărţit în două, unii l-au primit cu braţele deschise, felicitându-mă, alţii nu. Dar până la urmă, gusturile nu se discută, aşa că eu merg mai departe, încrezătoare.
- Dacă îmi permiți, hai să convertim dialogul întru acest sens. Ce părere ai despre genul postmodernist? E așa de mare Mircea Cărtărescu, pe cât pare?
Dacă nu te superi, nu vreau să comentez acest subiect, să-l lăsăm pe Eminescu să ne judece!
- Mi-a plăcut pentru că mă regăsesc. Stilul tău seamănă cu al meu. Debutul meu seamămă pe undeva cu cartea ta "Vipera". Cum vezi viitorul nostru scriind mai mult în dulcele stil clasic?
Am început să mă adaptez noii "poezii" aşa că, scriu şi versuri albe. Încerc să îmbin utilul cu plăcutul. Sper să reuşesc... să reuşim!
- Nu am de ce să mă supăr. Dacă vrei răspunzi dacă nu îți respect opinia, tăcerea mai corect zis. Personal consider postmodernismul (nu absolut sau în general) îmbâcsit de texte fără rost , de texte indescifrabile, texte poluate cu mii de neologisme... un fel de anti-poezie. În fine... Voiam să provoc. Vorbim despre poezie, ce este poezia pentru tine scumpă prietenă?
Poezia este singura metodă de "spovedanie" în care mâna "vorbeşte" după dictarea sufletului. Versul este oglinda creatorului.
- Sper să nu deranjeze pe nimeni adresarea mea amicală. Ne leagă o prietenie poetică... avem în comun poezia și dragostea pentru literatură și lectură. Scriem. Scriem mai bine sau mai puțin bine. Te întreb pur și simplu, de ce scriem dragă Florina?
De ce scriem? Bună întrebare. Pentru că avem ceva de zis, acel ceva de care mulţi se lovesc şi se regăsesc în vorbele noastre. Scriem din dorinţa de a marca clipele frumoase din viaţă, bucuria, tristeţea... scriem pentru că suntem născuţi pentru asta!
- Pe final dacă dorești, spune-mi de când ai început să scrii și de ce scrii pe Facebook?
- Mulțumesc din suflet! Sperăm să ne mai întâlnim într-un scurt dialog despre poezie și frumos! Doamne ajută. Cu admirație!
Neant rimează cu Kant
Folosesc într-o poezie aceste cuvinte filosofice, și mă întreabă un prieten: ce-i ăla neant, cine-i ăla Kant? Am încercat să lămuresc dar omul e axat pe ideea că filosofii sunt nebuni sau că eu știu că nu știu nimic (Socrate) , e o prostie. Cum să îi spui că alt nebun a scris cunoaște-te pe tine însuți (undeva, imediat vedem unde) și din atichitate până în prezent e actual, e celebru ... cu această maximă înscrisă pe frontonul templului lui Apolo din Delfi. Cunoaște-te pe tine însuți , devine principiul fundamental al filosofiei lui Socrate.
Pe cine interesează aceste aberații??? Dacă era să zic că maestrul guță nicolae spune într-o melodie - sună telefoanele ca dracii... sau că artistul florin salam cântă - merg pe drum și vine banii... vine banii... , cred că era perfect.
Din păcate, guță rimează cu ... maimuță, iar salam rimează cu cașcaval, brânză topită, parizer... și alte produse alimentare. Cum, salam rimează cu...? Nu, ați observat bine, nu rimează. Salam nu rimează cu nimic, dar Kant cu neant rimează. De ce? Pentru că fac parte din aceeași familie lexicală. Glumesc. Nu e vorba de acest aspect, e vorba de Immanuel Kant (recunoscut ca cel mai mare filosof) și neant, care înseamnă vid, neființă, inexistență, nimic...
De ce îmi bat capul cu aceste probleme la 25 de ani? Bine, atunci când am scris poezia avem 20 și un pic. Acum înțeleg că am scris (nu doar să transmit emoții) din durere și dragoste pentru omul contemporan și din nevoia de a lua atitudini. Mi se reproșează că nu am voie să folosesc acest sentiment al Cuviosului Paisie Aghioritul. Da, normal că nu sunt la măsura și trăirea duhohnicească a Sfântului Cuvios din Grecia, dar sunt preocupat de această idee. Sunt sensibil și nu pot afirma decât ceea ce zicea Nichita Stănescu (un hipersensibil poetic, nu citiți ad litteram , căci nu mă refer la hipersensibil d.p.d.v. medical) că sunt doar o pată de sânge care vorbește sau că e o falsă modestie să spun că eu scriu de dragul scrisului sau de dragul poeziei dar nu prea cred să am talent; nu, eu scriu deoarece cred în ceea ce spun și cred că am talent... Scriu pentru că nu-mi place să gândesc singur. Scriu cu durere și dragoste. Scriu și încerc să gândesc cu mintea mea, dar niciodată nu mă voi crede scriitor, ci doar un smerit cititor care scrie.
Citesc cartea dl. Alex Ștefănescu - Cum te poți rata ca scriitor, și mă crucesc de câte specimene & caricaturi există în acest sens, în acest domeniu complex.
Consider că acei autori și acele cărți (descoperite de dl. Alex Ștefănescu) sunt bine de încadrat la extreme. Sincer, fără nicio supărare, dar e prea de tot. Sunt și eu pățit cu cartea de debut însă nu în halul acesta. Să mă ierte Dumnezeu, dar prostia și mândria nu face niciodată artă. În fine... Citiți cartea să vedeți și dvs. ce poate scrie omul - animal rațional (întru acest context). Noi rămânem la alte noastre. Indiferent de ce și cum, știm adevărul - noi cârpim cerul cu stele...
P.S. Neant rimează cu Kant.
Pe cine interesează aceste aberații??? Dacă era să zic că maestrul guță nicolae spune într-o melodie - sună telefoanele ca dracii... sau că artistul florin salam cântă - merg pe drum și vine banii... vine banii... , cred că era perfect.
Din păcate, guță rimează cu ... maimuță, iar salam rimează cu cașcaval, brânză topită, parizer... și alte produse alimentare. Cum, salam rimează cu...? Nu, ați observat bine, nu rimează. Salam nu rimează cu nimic, dar Kant cu neant rimează. De ce? Pentru că fac parte din aceeași familie lexicală. Glumesc. Nu e vorba de acest aspect, e vorba de Immanuel Kant (recunoscut ca cel mai mare filosof) și neant, care înseamnă vid, neființă, inexistență, nimic...
De ce îmi bat capul cu aceste probleme la 25 de ani? Bine, atunci când am scris poezia avem 20 și un pic. Acum înțeleg că am scris (nu doar să transmit emoții) din durere și dragoste pentru omul contemporan și din nevoia de a lua atitudini. Mi se reproșează că nu am voie să folosesc acest sentiment al Cuviosului Paisie Aghioritul. Da, normal că nu sunt la măsura și trăirea duhohnicească a Sfântului Cuvios din Grecia, dar sunt preocupat de această idee. Sunt sensibil și nu pot afirma decât ceea ce zicea Nichita Stănescu (un hipersensibil poetic, nu citiți ad litteram , căci nu mă refer la hipersensibil d.p.d.v. medical) că sunt doar o pată de sânge care vorbește sau că e o falsă modestie să spun că eu scriu de dragul scrisului sau de dragul poeziei dar nu prea cred să am talent; nu, eu scriu deoarece cred în ceea ce spun și cred că am talent... Scriu pentru că nu-mi place să gândesc singur. Scriu cu durere și dragoste. Scriu și încerc să gândesc cu mintea mea, dar niciodată nu mă voi crede scriitor, ci doar un smerit cititor care scrie.
Citesc cartea dl. Alex Ștefănescu - Cum te poți rata ca scriitor, și mă crucesc de câte specimene & caricaturi există în acest sens, în acest domeniu complex.
Consider că acei autori și acele cărți (descoperite de dl. Alex Ștefănescu) sunt bine de încadrat la extreme. Sincer, fără nicio supărare, dar e prea de tot. Sunt și eu pățit cu cartea de debut însă nu în halul acesta. Să mă ierte Dumnezeu, dar prostia și mândria nu face niciodată artă. În fine... Citiți cartea să vedeți și dvs. ce poate scrie omul - animal rațional (întru acest context). Noi rămânem la alte noastre. Indiferent de ce și cum, știm adevărul - noi cârpim cerul cu stele...
P.S. Neant rimează cu Kant.
duminică, 24 noiembrie 2013
Zece pentru Europa
Fascinat de proiectul Zece pentru Europa (inițiat de TNL România) , încerc să scriu câteva gânduri despre ce lipsește astăzi în Europa. În primul rând lipsește sentimetul creștin al ființei, cândva la C. Noica - sentimentul românesc al ființei.
Europa este continentul care a dat lumii valori și personalități de mare importanță. A fost și este o punte de legătură între continente, însă prin comunitatea UE a devenit puțin controversată. UE nu e un concept rău dar are lipsuri esențiale. Problema Europei e integrarea în ceva... Trebuie să devină o putere mondială gen America (SUA) , China (acest mini-continent asiatic), Japonia etc.
Trăim cu frica de a nu izbugni un al treilea Război Mondial. Sunt atâtea congrese de pace, sunt atâtea investiții pentru pace, dar e absurd în contextul în care bomba atomică e păstrată la loc de cinste (de americani și de ruși cred) în caz de...
Dacă vrem cu adevărat să evităm o asemenea tragedie, trebuie să punem accentul pe demnitate. Fără demnitate umanismul european e un fel de stai așa că nu-i așa... Cred cu tărie că lipsește demnitatea în Europa și o poate recăpata prin întoarcerea la Adevăr.
Nu e cinstit și corect să ignorăm Tradiția și Morala creștină de dragul drepturilor omului, ideii de politic corect & new-age și mai ales de dragul civilizației. Nu există civilizație fără cultură și spiritualitate. Putem spune Europei de astăzi trei cuvinte mărturisite de Sf. Apostol Pavel, trei cuvinte-îndemn : credință, nădejde și dragoste.
Știm prea bine - unde dragoste nu e nimic nu e. Deci, conștiința Europei trebuie să recunoască laicizarea, secularizarea, nihilismul și ateismul întru care zace... și zace profund. Mai clar spus, Europei de azi îi trebuie conștiință și demnitate.
Degeaba concepem ideologii pentru România, Bulgaria și alte țări intrate în UE, ca să fie la număr, dacă nu spunem lucrurilor pe nume. Europa nu e 100% UE și acele state care nu se bazează pe UE nu înseamnă că nu sunt (geografic măcar) din Europa. Noi avem nevoie de Europa dar și Europa are nevoie de noi. Cum spune (foarte frumos) maestrul Dan Puric , ei ne civilizează și noi îi spiritualizăm.
Doamne ferește, nu contestăm meritele Europei dar nici nu trecem cu vederea cele rele. La noi în popor se spune - cele rele să se spele, cele bune să se adune. Europa să accepte că are și rele și să se spele prin credință, pocăință și convertire. Nu e firesc să își impună viciile, defectele și orgoliile. Nu se cade să trateze totul cu aroganță. Nu e normal să blameze și să ignore Ideea de Dumnezeu.
Simplitate și normalitate. Da, lipsește simplitatea și normalitatea în Europa. S-a grăbit să devină o putere mondială și din păcate a căzut în neantul crizei economice. Prin tehnologie și economie nu se salvează sufletul Europei contemporane. Prin postmodernism, mass-media și informatică (mai ales internet) nu se scoate nici lumea , nici Europa din criză.
Chiar dacă par cuvinte mari, trebuie spus (pe șleau sau pe orice ton) că această criză este morală și spirituală, nu doar economică, politică și socială.
Avem nevoie de o Europă unită prin credință și omenie, nu doar prin UE. UE este o alternativă dar conștiința și demnitatea este o rădăcină fundamentală. Din păcate Europa și-a smuls din inimă această rădăcină și caută să planteze o grădină de buruieni. Avem noi destule pământuri nemuncite, pline de buruieni, la ce folos ideologii de tip buruiană? Ce ne dau buruienile? Nimic. De ce atunci să cădem în patima buruienilor?
Mai bine e să plantăm demnitate în Europa, astfel bătrânul continent să redevină lumina și filosofia planetei. Nu ne întoarcem în Evul Mediu prin creștinism ci ne Întoarcem la Hristos, la Adevăr. O Europă fără Hristos - Calea, Adevărul și Viața, nu-și are rostul. A avea rost înseamnă a avea ceea ce s-a pierdut prin Revoluția Franceză (de la 1789) și a recunoaște că fără Dumnezeu nu putem face nimic bun.
Europa este continentul care a dat lumii valori și personalități de mare importanță. A fost și este o punte de legătură între continente, însă prin comunitatea UE a devenit puțin controversată. UE nu e un concept rău dar are lipsuri esențiale. Problema Europei e integrarea în ceva... Trebuie să devină o putere mondială gen America (SUA) , China (acest mini-continent asiatic), Japonia etc.
Trăim cu frica de a nu izbugni un al treilea Război Mondial. Sunt atâtea congrese de pace, sunt atâtea investiții pentru pace, dar e absurd în contextul în care bomba atomică e păstrată la loc de cinste (de americani și de ruși cred) în caz de...
Dacă vrem cu adevărat să evităm o asemenea tragedie, trebuie să punem accentul pe demnitate. Fără demnitate umanismul european e un fel de stai așa că nu-i așa... Cred cu tărie că lipsește demnitatea în Europa și o poate recăpata prin întoarcerea la Adevăr.
Nu e cinstit și corect să ignorăm Tradiția și Morala creștină de dragul drepturilor omului, ideii de politic corect & new-age și mai ales de dragul civilizației. Nu există civilizație fără cultură și spiritualitate. Putem spune Europei de astăzi trei cuvinte mărturisite de Sf. Apostol Pavel, trei cuvinte-îndemn : credință, nădejde și dragoste.
Știm prea bine - unde dragoste nu e nimic nu e. Deci, conștiința Europei trebuie să recunoască laicizarea, secularizarea, nihilismul și ateismul întru care zace... și zace profund. Mai clar spus, Europei de azi îi trebuie conștiință și demnitate.
Degeaba concepem ideologii pentru România, Bulgaria și alte țări intrate în UE, ca să fie la număr, dacă nu spunem lucrurilor pe nume. Europa nu e 100% UE și acele state care nu se bazează pe UE nu înseamnă că nu sunt (geografic măcar) din Europa. Noi avem nevoie de Europa dar și Europa are nevoie de noi. Cum spune (foarte frumos) maestrul Dan Puric , ei ne civilizează și noi îi spiritualizăm.
Doamne ferește, nu contestăm meritele Europei dar nici nu trecem cu vederea cele rele. La noi în popor se spune - cele rele să se spele, cele bune să se adune. Europa să accepte că are și rele și să se spele prin credință, pocăință și convertire. Nu e firesc să își impună viciile, defectele și orgoliile. Nu se cade să trateze totul cu aroganță. Nu e normal să blameze și să ignore Ideea de Dumnezeu.
Simplitate și normalitate. Da, lipsește simplitatea și normalitatea în Europa. S-a grăbit să devină o putere mondială și din păcate a căzut în neantul crizei economice. Prin tehnologie și economie nu se salvează sufletul Europei contemporane. Prin postmodernism, mass-media și informatică (mai ales internet) nu se scoate nici lumea , nici Europa din criză.
Chiar dacă par cuvinte mari, trebuie spus (pe șleau sau pe orice ton) că această criză este morală și spirituală, nu doar economică, politică și socială.
Avem nevoie de o Europă unită prin credință și omenie, nu doar prin UE. UE este o alternativă dar conștiința și demnitatea este o rădăcină fundamentală. Din păcate Europa și-a smuls din inimă această rădăcină și caută să planteze o grădină de buruieni. Avem noi destule pământuri nemuncite, pline de buruieni, la ce folos ideologii de tip buruiană? Ce ne dau buruienile? Nimic. De ce atunci să cădem în patima buruienilor?
Mai bine e să plantăm demnitate în Europa, astfel bătrânul continent să redevină lumina și filosofia planetei. Nu ne întoarcem în Evul Mediu prin creștinism ci ne Întoarcem la Hristos, la Adevăr. O Europă fără Hristos - Calea, Adevărul și Viața, nu-și are rostul. A avea rost înseamnă a avea ceea ce s-a pierdut prin Revoluția Franceză (de la 1789) și a recunoaște că fără Dumnezeu nu putem face nimic bun.
vineri, 22 noiembrie 2013
Limitare fără limite
Nu-mi place omul care se limitează. Care spune: citesc doar romane polițiste (am dat un ex.) și punct. Unii se limitează la romane de dragoste. Alții se limitează la filme și majoritatea se limitează la nimic. E o mândrie azi să nu știi nimic (având impresia ca știi totul) și să nu citești nimic. Ultima carte citită? Dar n-am citit nicio carte în viața mea. Cum ar suna această placă. Scuze, acum merge cu CD. Ne-am emancipat. Suntem moderni în tehnologie și postmoderni în gîndire și trăire... Gîndire cu î din i? Da, de ce nu? Sunt mulți autori cunoscuți, care scriu astăzi, numai cu î din i. Chiar și sunt ei scriu sînt. Dânșii zic că e un protest, o revoltă, un manifest... Eu zic că e încăpățânare și "limitare" la sine. Adică, eu vreau să scriu așa, așa scriu. Dacă nu e conform cu scrierea academică își face omul propia editură și scrie cum vrea și ce vrea. În fine...
Îi spun cuiva că eu citesc orice. Păcat dacă citești orice... Păcat că tu nu înțelegi ce zic și interpretezi tot timpul. Citesc orice îmi e de folos, citesc orice îmi place sau orice îmi trebuie. De ex. dacă e să scriu un text (critic) despre autorul pavel coruț sau despre Herta Muller, Mircea Cărtărescu, Oreste etc. , trebuie să citesc măcar o carte. Cel mai indicat ar fi să citesc opera integrală, dar cine stă să citească peste 140 de cărți (așa avea în ultima apariție tv sau otv) marca pavel coruț? Cred că e de ajuns 1,2,3...
Acest om nu se limitează, exagerează. Unii se limitează iar alții exagerează. Deci, nici limitarea întru ceva dar nici exagerarea. În acest context e bună calea de mijloc. Să te regăsești în ceea ce faci. Să simți cu adevărat că faci ceva din suflet. Nu să faci ceva să fie făcut. Nu să faci ceva pentru tv. Te-ai pierdut dacă te limitezi la tv. Critica (foarte bine venită) dl. biofizician Virgiliu Gheorghe, adusă omului tv și lumii tv, nu e aflare-n treabă; ci e un diagnostic pus cu rost.
Vedem prea bine omul tv sau mai corect spus, omul ancorat în media, cum se limitează. De asemenea și omul on line, care se limitează la mediul virtual. Internetul e bun dar nu e absolut. Nimic nu e absolut decât Dumnezeu. Internetul îți dă acces la multe dar nu îți dă acces la libertate, gîndire, viață, trăire, iubire, dor, conștiință... În fine... E absurd să credem că internetul le știe și le face pe toate sau să spunem că PC-ul e mai deștept ca omul. Toate aceste "mari descoperiri" se datorează minții umane. Deci, tot omul a descoperit America, nu extratereștrii, netul sau computerul.
Am plecat de la limitare și am ajuns la internet. Internetul să zicem că e o "limitare fără limite". Cu mici excepții prin internet și mass-media avem acces la orice, în mod gratuit. Acele informații nu-s postate din neant ci sunt puse (sau spuse prin mass-media) de cineva. Acel cineva e om nu e robot. Deci, să terminăm cu afirmații de genul: pe net găsim orice, PC-ul e mai deștept ca omul, așa e că am văzut la tv, așa a zis la știri... Și ce dacă a zis la știri? Care știri, ProTV sau Kanal D ? Alea sunt știri??? Manipulare. Nu există și manipulare prin tv? Ba da există și din păcate există prea multă manipulare.
Consider cea mai mare tragedie a omului contemporan, faptul că nu mai vrea să gîndească. Așteaptă să i se dea totul gata făcut. Nae Ionescu punea accent pe gîndirea personală. Să gîndească omul cu mintea lui. De unde acest lux astăzi. Luăm de la tv și de pe net și e de ajuns. STOP! Nu e deloc de ajuns. E comod și prost. E superficial. De ce să lăsăm să gîndească alții pentru noi? De unde știm că ne vor binele? De unde știm că Ariel spală și curăță tot??? Din reclame, din publicitate de la tv. Și publicitate cine face? Producătorul. Și el ce interes are? Să vândă produsul. Pune acolo o fată super sexy cu produsul în mână și noi uităm de toate și cumpărăm Ariel. Nu știu dacă e strategie de marketing dar e sigur manipulare. Ce treabă are fata sexy cu spirtul sau cornul Magic ? Asta e psihologeala maselor... Nu psihologie și nici sociologie, ci psihologeală și socio-vrăjeală. Prin fel și fel de studii, specialiștii cunosc vulnerabilitatea indivizilor din secolul vitezei și îi prostește cu asta. Se știe in toată lumea că sunt probleme cu pornografia, cu sexualitatea... că au devenim mulți obsedați (maniaci) sexuali, și producătorii profită de acest lucru. Afișează produsul, țigările Kent să zicem, de o fată superbă, sexy, senzuală... și gata. Omul obișnuit se limtează la fetița hot și astfel vânzarea e cool iar manipularea e pe val.
PS. E greșit să ne limităm. Mai ales limitare fără limite. Cine se limitează - exagerează!
Îi spun cuiva că eu citesc orice. Păcat dacă citești orice... Păcat că tu nu înțelegi ce zic și interpretezi tot timpul. Citesc orice îmi e de folos, citesc orice îmi place sau orice îmi trebuie. De ex. dacă e să scriu un text (critic) despre autorul pavel coruț sau despre Herta Muller, Mircea Cărtărescu, Oreste etc. , trebuie să citesc măcar o carte. Cel mai indicat ar fi să citesc opera integrală, dar cine stă să citească peste 140 de cărți (așa avea în ultima apariție tv sau otv) marca pavel coruț? Cred că e de ajuns 1,2,3...
Acest om nu se limitează, exagerează. Unii se limitează iar alții exagerează. Deci, nici limitarea întru ceva dar nici exagerarea. În acest context e bună calea de mijloc. Să te regăsești în ceea ce faci. Să simți cu adevărat că faci ceva din suflet. Nu să faci ceva să fie făcut. Nu să faci ceva pentru tv. Te-ai pierdut dacă te limitezi la tv. Critica (foarte bine venită) dl. biofizician Virgiliu Gheorghe, adusă omului tv și lumii tv, nu e aflare-n treabă; ci e un diagnostic pus cu rost.
Vedem prea bine omul tv sau mai corect spus, omul ancorat în media, cum se limitează. De asemenea și omul on line, care se limitează la mediul virtual. Internetul e bun dar nu e absolut. Nimic nu e absolut decât Dumnezeu. Internetul îți dă acces la multe dar nu îți dă acces la libertate, gîndire, viață, trăire, iubire, dor, conștiință... În fine... E absurd să credem că internetul le știe și le face pe toate sau să spunem că PC-ul e mai deștept ca omul. Toate aceste "mari descoperiri" se datorează minții umane. Deci, tot omul a descoperit America, nu extratereștrii, netul sau computerul.
Am plecat de la limitare și am ajuns la internet. Internetul să zicem că e o "limitare fără limite". Cu mici excepții prin internet și mass-media avem acces la orice, în mod gratuit. Acele informații nu-s postate din neant ci sunt puse (sau spuse prin mass-media) de cineva. Acel cineva e om nu e robot. Deci, să terminăm cu afirmații de genul: pe net găsim orice, PC-ul e mai deștept ca omul, așa e că am văzut la tv, așa a zis la știri... Și ce dacă a zis la știri? Care știri, ProTV sau Kanal D ? Alea sunt știri??? Manipulare. Nu există și manipulare prin tv? Ba da există și din păcate există prea multă manipulare.
Consider cea mai mare tragedie a omului contemporan, faptul că nu mai vrea să gîndească. Așteaptă să i se dea totul gata făcut. Nae Ionescu punea accent pe gîndirea personală. Să gîndească omul cu mintea lui. De unde acest lux astăzi. Luăm de la tv și de pe net și e de ajuns. STOP! Nu e deloc de ajuns. E comod și prost. E superficial. De ce să lăsăm să gîndească alții pentru noi? De unde știm că ne vor binele? De unde știm că Ariel spală și curăță tot??? Din reclame, din publicitate de la tv. Și publicitate cine face? Producătorul. Și el ce interes are? Să vândă produsul. Pune acolo o fată super sexy cu produsul în mână și noi uităm de toate și cumpărăm Ariel. Nu știu dacă e strategie de marketing dar e sigur manipulare. Ce treabă are fata sexy cu spirtul sau cornul Magic ? Asta e psihologeala maselor... Nu psihologie și nici sociologie, ci psihologeală și socio-vrăjeală. Prin fel și fel de studii, specialiștii cunosc vulnerabilitatea indivizilor din secolul vitezei și îi prostește cu asta. Se știe in toată lumea că sunt probleme cu pornografia, cu sexualitatea... că au devenim mulți obsedați (maniaci) sexuali, și producătorii profită de acest lucru. Afișează produsul, țigările Kent să zicem, de o fată superbă, sexy, senzuală... și gata. Omul obișnuit se limtează la fetița hot și astfel vânzarea e cool iar manipularea e pe val.
PS. E greșit să ne limităm. Mai ales limitare fără limite. Cine se limitează - exagerează!
joi, 21 noiembrie 2013
Jurnal intim
Sunt îndrăgostit de ea. N-aș face deloc bine să ocolesc acest subiect. Îmi zic că nu e ok să fac aluzii romantice sau sentimentale, dar greșesc. E ceva firesc. De ce să mint? Sunt îndrăgostit. Pur și simplu sunt îndrăgostit de ea. Copil și eu! Îmi vine să râd de mine. Eu o iubesc dar ea? Ea, nici măcar nu știu dacă mă place. Ce idiot sunt. Mă grăbesc să o iubesc fără să o întreb dacă acceptă prezența mea în viața ei. Of, femeia! Femeia sau femeile? Mircea Cărtărescu afirmă (într-o carte) De ce iubim femeile. Îmi pare rău să aud această viziune postmodernistă. E absurd. Nu poți reduce sau rezuma femeia la nimic. MC și-a permis să reducă femeia la sex și sexualitate. Atât știe să facă o femeie? În fine... E MC, trebuie să înțelegem de ce tratează astfel femeia. Mă frapează această viziune dar nu poți lămuri pe ditamai MC, că a exagerat. E un nume... Te rog frumos! Nu se pune nimeni cu nebunul. Să fie sănătos! Pr. Arsenie Papacioc spune că femeia este împărăteasă dăruitoare. Aș putea adăuga eu ceva în plus? Nu. Mai bine zic ce am pățit. Da, mare necaz mare. M-am îndrăgostit de ea. Superbă copila. Părul lung... Ador părul lung la domnișoare. Chipul iradia a lumină. Veselă. Ochii verzi. Minune de femeie. Aș putea zice frumoasă foc... dar asta zice toată lumea. Încerc să fiu mai unicat. Glumesc! Să povestim mai departe. Recunosc, încep să am o pasiune nebună pentru creole și ochi negri, dar și o șatenă sau o blonduță drăguță, e interesantă. Mai ales când te lovește dragostea.
Zâmbetul. Asta m-a fascinat. Are un zâmbet perfect. Seamănă cu prima mea dragoste. Dumnezeu îți dă dragostea pe care o meriți. Dragostea și femeia de care ai nevoie. Mai întâi dragostea apoi femeia. Când pierzi o dragoste în copilărie sau adolescență și primești marea dragoste pe la 20 și ceva de ani, e ideal. Am zis primești nu întâlnești. Primești de la Dumnezeu. Și întâlnirea cu un om e tot de la Dumnezeu. Toate cele bune sunt de la Dumnezeu, dar nu vrem să recunoaștem. Eu zic oricând și oriunde că fără Dumnezeu nu putem face nimic bun. Nu zic că eu fac fiindcă eu nu sunt nimic. Și nu numai asta e problema întru acest context. E urât să vorbești despre iubire și să nu mărturisești că Dumnezeu este dragoste. Sunt credincios. N-am de ce să mă feresc de ceea ce sunt. Of... Ce mă fac dacă ea nu crede în Dumnezeu? Pot eu oare să iubesc o frumusețe atee?
Zâmbetul. Asta m-a fascinat. Are un zâmbet perfect. Seamănă cu prima mea dragoste. Dumnezeu îți dă dragostea pe care o meriți. Dragostea și femeia de care ai nevoie. Mai întâi dragostea apoi femeia. Când pierzi o dragoste în copilărie sau adolescență și primești marea dragoste pe la 20 și ceva de ani, e ideal. Am zis primești nu întâlnești. Primești de la Dumnezeu. Și întâlnirea cu un om e tot de la Dumnezeu. Toate cele bune sunt de la Dumnezeu, dar nu vrem să recunoaștem. Eu zic oricând și oriunde că fără Dumnezeu nu putem face nimic bun. Nu zic că eu fac fiindcă eu nu sunt nimic. Și nu numai asta e problema întru acest context. E urât să vorbești despre iubire și să nu mărturisești că Dumnezeu este dragoste. Sunt credincios. N-am de ce să mă feresc de ceea ce sunt. Of... Ce mă fac dacă ea nu crede în Dumnezeu? Pot eu oare să iubesc o frumusețe atee?
luni, 18 noiembrie 2013
DESPRE CĂRȚI și BUCURIA LECTURII
DESPRE
CĂRȚI și BUCURIA LECTURII
Bună
ziua. Dragă prietenă, trăim într-o lume consumeristă, postmodernistă,
hedonistă, nihilistă ... chiar materialistă, și super tehnologistă, cu acces la
internet, cu Facebook, cu tv... cu de toate pentru toți. Gândim aproape 99%
pragmatic și rațional. Suntem ancorați în tbc, adică tehnologie, bani și confort... etc.
etc. etc. Muzica comercială e la modă, și multe altele promovate de mass-media.
Ce rost are un dialog despre cărți și bucuria lecturii întru acest context manelistic și otevistic (cândva
telenovistic) ? Pe
cine mai interesează cititul și cărțile în sec. XXI, supranumit (ironic) secolul vitezei ? Ești psiholog, eu am prezentat lumea
într-o notă pesimistă, cu toate că student la teologie fiind ar trebui să
privesc într-o notă optimistă nu să fiu doar realist, dar aici întru acest
dialog, încerc să provoc. Să spunem cititorilor că dra. L. T. (adică tu) este din Constanța, are puțin peste
20 de ani, psiholog (cum am mai zis) dar are și un Anticariat denumit Anticariatul Bucuriei. Acest Anticariat se găsește pe Facebook și
on line. Sunt colaborator cu acest frumos Anticariat și salut cu drag ceea ce
faci. Mărturisesc că mi-ai făcut rost de cartea Nostalgia paradisului de Nichifor Crainic, la un preț accesibil
și îți mulțumesc din suflet. Revin, mentalitatea pro, chiar protv
"gândește liber" și alte curente postmoderne, a reeducat lumea spre
altceva. Lumea e pentru divertisment, știri și show... Nu are timp de citit. Ce
crezi despre aceste prejudecăți? E adevărat că lumea de azi nu are timp pentru
citit sau că tinerii nu mai citesc deloc astăzi? Cum ai atrage pe tineri în
lumea cărților? Ce ne poți spune pentru început despre cărți și bucuria
lecturii?
L. T. : Din fericire, mai sunt oameni care citesc.
Nu consider că lumea nu mai are timp astăzi de citit. Cred că oricine își dorește să citească, își va face timp să o facă. Lipsa de timp sau existența altor moduri de petrecere a timpului liber (marele dușman - televizorul) nu sunt decât scuze. Cunosc persoane care nu au mai deschis televizorul de 1 an sau chiar 2. Printre aceste persoane mă număr și eu.
În final, cred că alegerea este determinată de ceea ce ne place cu adevărat, de lucrurile în care ne regăsim și de ceea ce corespunde nivelului nostru intelectual.
Cred că mereu vor fi oameni care vor citi, pentru că mereu vor fi oameni care nu se vor regăsi în ceea ce se servește maselor, oameni care vor cauta mai mult și își vor dori mai mult.
Cât despre tineri, am văzut tineri citind. Afirmația că tinerii nu mai citesc mi se pare un clișeu. La fel se spune despre noua generație că nu mai are respect și multe altele. Totuși, lumea e în continuă schimbare și diferențele între generații sunt din ce în ce mai mari. E adevărat, părinții noștrii cu siguranță citeau mai mult, neavând atât de multe posibilități de divertisment. Dar mai contează și ce citești. Nu cred însă că acum 20 de ani toți citeau și acum nu mai citește nici unul.
Și mai cred ceva: cine trebuie citește. Tinerii de acum care vor reprezenta un model pentru societate în viitor, cei care vor inspirA oamenii, care vor duce arta și cultura mai departe, care vor face descoperiri în diverse domenii, cei care ne vor conduce către mai bine, cu siguranță citesc!
D. B. : Cum vezi societatea actuală ca psiholog și ce rol crezi că joacă cartea în viața omului?
L. T. : Cartea are un rol important în devenirea omului, în formarea unei personalități armonioase.
”Efecte” demne de menționat ale cititului sunt dezvoltarea memoriei sau a imaginației. Citind facem un fel de gimnastică a minții, iar un creier antrenat este util în aproape orice activitate întreprindem.
Cărțile contribuie la lărgirea orizontului nostru, ne deschid către alte păreri, alte timpuri sau alte lumi. Ne oferă o perspectivă nouă și astfel ne îmbogățesc lăuntric.
Cărțile ne învață deasemenea să comunicăm mai bine: vocabularul nostru se dezvoltă, învățam să ne exprimăm mai bine și să-i înțelegem mai bine și pe cei din jurul nostru. Ele contribuie deasemenea la creșterea empatiei, la capacitatea noastră de a împărtăși sentimentele unei alte ființe, de a le trăi chiar dacă nu ne aparțin. Cred că orice cititor s-a imaginat în locul personajului preferat.
Ar mai fi multe de spus despre rolul cărților în viața noastră. Dacă am alcătui o listă, fiecare dintre noi ar avea ceva de adăugat. Fiecare are o poveste și o experiență persoanala, cartea având un rol special în viața oricărui cititor.
Pentru mine cărțile sunt un minunat prieten și un excelent învățător!
L. T. : Cartea are un rol important în devenirea omului, în formarea unei personalități armonioase.
”Efecte” demne de menționat ale cititului sunt dezvoltarea memoriei sau a imaginației. Citind facem un fel de gimnastică a minții, iar un creier antrenat este util în aproape orice activitate întreprindem.
Cărțile contribuie la lărgirea orizontului nostru, ne deschid către alte păreri, alte timpuri sau alte lumi. Ne oferă o perspectivă nouă și astfel ne îmbogățesc lăuntric.
Cărțile ne învață deasemenea să comunicăm mai bine: vocabularul nostru se dezvoltă, învățam să ne exprimăm mai bine și să-i înțelegem mai bine și pe cei din jurul nostru. Ele contribuie deasemenea la creșterea empatiei, la capacitatea noastră de a împărtăși sentimentele unei alte ființe, de a le trăi chiar dacă nu ne aparțin. Cred că orice cititor s-a imaginat în locul personajului preferat.
Ar mai fi multe de spus despre rolul cărților în viața noastră. Dacă am alcătui o listă, fiecare dintre noi ar avea ceva de adăugat. Fiecare are o poveste și o experiență persoanala, cartea având un rol special în viața oricărui cititor.
Pentru mine cărțile sunt un minunat prieten și un excelent învățător!
D. B. : Care crezi că este viitorul cărților pe suport hârtie? Crezi că viitorul va fi on line? Ești de acord că în viitor cartea tipărită va fi fosilă și că prioriate au audiobook-urile sau ebook-urile? Te rog , fiind ancorată în lumea cărților, pomenește câteva cărți și autori care te-au marcat și lasă-ne catvea gânduri de final! Aștept și idei despre bucuria lecturii. Mulțumesc frumos.
L. T. :
Clasicul format al cărților nu cred că va muri niciodată.
Este adevărat, audiobook-urile sau ebook-urile sunt o variantă comodă în anumite situații. Recunosc, și eu mai ascult audio-book-uri în timp ce am diverse treburi prin casă sau când conduc mașină pe distante lungi. Nu aș fi putut cîți în aceste condiții și mă bucur că există astfel de alternative. Și pe telefon am o carte în format pdf, care îmi este prietenă dragă atunci când trebuie să stau la coadă, de exemplu.
Aceste variante le consider însă o alternativă la cititul clasic, nu un înlocuitor al acestuia. Plăcerea de a cîți include și sentimentul pe care îl am când țin o carte în mână, felul în care se simț foile, mirosul ei. Satisfacția de a-i acordă un loc în bibliotecă așa cum îi acord și în inimă mea.
Nu cred că adevărații pasionați de carte vor renunță la formatul clasic în favoarea celui electronic. Nu cred că se vor desființa bibliotecile sau că nu vor mai există tipografii și magazine de carte. Sau că în școli li se va recomanda elevilor să-și downloadeze versiunea updatata a abecedarului.
Schimbări vor există cu siguranță, societatea evoluează. Cum va arată lumea chiar și peste 200 de ani e greu de spus, așa cum celor din anul 1800 le era dificil să anticipeze cum va arată lumea în anul 2000. Știu însă că o carte cu o vechime de 200 de ani este considerată o valoare. Iar viitorul, oricât de tehnologizat ar fi, va aprecia și peste încă 200 de ani o carte!
L. T. :
Clasicul format al cărților nu cred că va muri niciodată.
Este adevărat, audiobook-urile sau ebook-urile sunt o variantă comodă în anumite situații. Recunosc, și eu mai ascult audio-book-uri în timp ce am diverse treburi prin casă sau când conduc mașină pe distante lungi. Nu aș fi putut cîți în aceste condiții și mă bucur că există astfel de alternative. Și pe telefon am o carte în format pdf, care îmi este prietenă dragă atunci când trebuie să stau la coadă, de exemplu.
Aceste variante le consider însă o alternativă la cititul clasic, nu un înlocuitor al acestuia. Plăcerea de a cîți include și sentimentul pe care îl am când țin o carte în mână, felul în care se simț foile, mirosul ei. Satisfacția de a-i acordă un loc în bibliotecă așa cum îi acord și în inimă mea.
Nu cred că adevărații pasionați de carte vor renunță la formatul clasic în favoarea celui electronic. Nu cred că se vor desființa bibliotecile sau că nu vor mai există tipografii și magazine de carte. Sau că în școli li se va recomanda elevilor să-și downloadeze versiunea updatata a abecedarului.
Schimbări vor există cu siguranță, societatea evoluează. Cum va arată lumea chiar și peste 200 de ani e greu de spus, așa cum celor din anul 1800 le era dificil să anticipeze cum va arată lumea în anul 2000. Știu însă că o carte cu o vechime de 200 de ani este considerată o valoare. Iar viitorul, oricât de tehnologizat ar fi, va aprecia și peste încă 200 de ani o carte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)