Viata - capitol de iubire

Omul isi alege o cale... un drum... un mod de viata. Omul cauta ceva anume si sa se regaseasca intr-un context frumos. Omul adevarat alege Viata - capitol de iubire.

Calea inimii si calea ratiunii. Mergem pe calea inimii si pasim naivi, orbi, nebuni... catre dragoste. Dragostea ne da un sens, un rost. Vedem din pacate, ca omul fara dragoste e trist, inchis in sine si neimplinit.

Iubirea aduce farmec in viata. Iubirea te face sa zbori... si sa plutesti. ... Cineva a spus ca "iubesti cand devii matur emotional". Interesanta idee. Cel mai sigur: iubesti cand esti iubit si cand simti ca iubirea e totul.

Cum stam cu nervii?

Am crezut ca e usor sa traiesti in armonie, pace si binecuvantare. Dar nu este deloc usor, mai ales cand omul e preaplin de "eu" sau preaplin de sine. Orgoliul face ca omul sa nu renunte la niciun defect si sa se considere "perfect" - vicios fiind.

Cum stam cu nervii? ... Cum putem pretinde ca suntem credinciosi sau oameni duhovnicesti si sa avem un comportament iesit din comun? Cum putem sa cerem de la Dumnezeu, rabdare si smerenie, daca noi facem crize de nervi si ne impunem prin mandrie?

Cel mai bine e sa vedem cum stam cu nervii... si apoi sa incercam sa schimbam ceva intru fiinta noastra complexa si tainica. "Cunoaste-te pe tine insuti!", nu e o idee filozofica si atat. "Cunoaste-te pe tine insuti!", e o adevarata arta. Arta de a te cunoaste si de a te accepta asa cum esti tu.

Constiinta nu minte niciodata. Putem pune accent pe constiinta intru acest context "nervos". Vrem sa scapam de nervi? ... Pai sa luam pastile, nu? NU. Trebuie sa luam altceva. Sa luam atitudine ortodoxa fata de noi si sa facem ceva concret in acest sens. 

Dumnezeu nu ne vrea nervosi si incruntati. Dumnezeu ne vrea altfel. Cu inima buna, in pace, in lumina, in liniste sufleteasca, in iubire si in duhul rugaciunii. Daca ne rugam si tot urat ne comportam, sa ne intrebam mai des: cum stam cu nervii si de ce avem nervi???

"Bine" fara Hristos...

    Lumea materialista si postmodernista vrea bine, pace, dreptate, frumusete, civilizatie... fara Hristos. Ideea aceasta cu binele fara Hristos , o regasim in romanul Adolescentul de F. M. Dostoievski.

    Genialul scriitor rus a observat ca lumea de atunci (precum este si lumea de azi) in ateismul ei, ravnea sa fie bine pe planeta noastra, dar bine fara Hristos.

    Hristos Domnul - Fiul lui Dumnezeu, Izvorul Binelui si Adevarul-Persoana, nu exista intru acest context al lumii. Lumea doreste sa fie bine, armonie, liniste... in societate, dar nu pe calea credintei, ci strict uman, rational si modern. Aceste cai sunt "bune". Hristos Domnul nu e "bun" fiindca lumea nu are nevoie de un "mit rastignit", lumea are nevoie de logica, stiinta, bani, tehnologie, bombe nucleare, divertisment, internet, mass-media... etc. etc. etc.

    Nu spune nimeni ca mijloacele moderne de comunicare nu sunt utile sau de folos, dar nu e cazul sa facem idol din ele. Folosim noi aceste instrumente postmoderniste, nu ele sa ne foloseasca pe noi.

    Biserica nu e absurda. Hristos Domnul - Capul Bisericii, nu e contra stiintei omului si nu ne judeca daca descoperim ceva sau avansam in tehnica si alte domenii lumesti. Problema se pune doar atunci cand omul isi face din minte dumnezeu si nu vrea sa auda de Hristos, fiindca "nu vrea" si punct.

    Fiecare e liber sa faca si sa creada ce doreste, insa un om fara Hristos nu este un om fericit si implinit. 

     Nu exista "bine fara Hristos", exista Hristos, si unde este Hristos este si bine, pace, frumos, armonie, mantuire...

POVESTE DE IUBIRE

    Omul isi doreste fericire si iubire. Aceste sentimente, aceste stari de paradis... nu sunt doar "urari" la zile de sarbatoare. Nu sunt "ideologii", concepte filosofice, utopii, iluzii sau niste chestiuni abstracte. Poate sunt vise, dar sunt si impliniri. Realitate de suflet. Realitati de suflet, mai bine si corect spus.

   Se vorbeste despre povesti de iubire, si toti ne dorim sa avem cea mai frumoasa poveste de iubire. Nu cred ca e necesar sa fie cea mai frumoasa. Important ca este o poveste de iubire, si tot e ceva mai mult decat nimic.

    O poveste de iubire in epoca postmodernista, pare asa un soi de romantism naiv, inocent si virgin. Pentru unii mai rationali si pragmatici, o poveste de iubire azi - pare o prostie. Pentru mine, o poveste de iubire este un ideal. Este o poezie, dar nu o poezie scrisa, ci o poezie traita.