Dependent de iubire

    Citesc din cartea "FEMEI CARE IUBESC PREA MULT"  de ROBIN NORWOOD, si realizez ca sunt dependent de iubire. O iubire de care eu nu stiu sa ma despart si nici sa ma indepartez. O iubire despre care simt sa scriu si sa o marturisesc. Iubirea ancorata in cer si-n frunzisul inimii.

    Iubesc tot ce ne incojoara in contextul natural si frumos. Iubesc muzica, pasarile cerului, padurea si numele de flori. Iubesc numele fetelor cinstite si ador sa fiu alintat Daniel. Numele meu de botez nu este "Daniel" , dar imi place cum suna. Sunt nascut in zodia Fecioara si imi e drag sa iubesc virgin si cu sufletul. Nu vreau niciodata sa iubesc in alt sens. Iubirea mea nu e o iubire hedonista, narcisista sau de tip caricatura gen: iubire ninfomana. Iubirea mea este o iubire de suflet si doresc sa ramana mereu astfel.

      Cred cu toata fiinta ca ne-am obisnuit sa iubit gresit sau sa iubim din placere. Pentru mine iubirea trupeasca (carnala, pornografica, perversa sau pseduoerotica) nu este iubire. Cel mult o placere. O placere efemera si o placere care naste durere.

       Din pacate observ cu tristete ca nu stim sa iubim. Iubirea adevarata e jertfa, nu placere. Iubirea adevarata e moarte. Sa mori pentru cel iubit si sa nu-l lasi din brate indiferent de situatie. Iubirea adevarata este atunci cand te tine de mana la necaz. Atunci ai cea mai mare nevoie de iubire. Daca te paraseste cand esti bolnav sau ai vreun necaz in familie, cu siguranta acea iubire nu e adevarata.

        Totusi, ceva ne face sa iubim si sa fim dependenti de iubire. Cum sa iubim cu adevarat? Cum sa invatam sa iubim frumos si sincer? Exista retete? Nu, nu exista nicio reteta si nicio regula. Singura definitie a iubirii este iubirea, dragostea curata. Precum zice Sf. AUGUSTIN : Iubeste si fa ce vrei!

       Deci, ce mai astepti? IUBESTE...

 

Copilul iubirii

    Sunt un copil. Un copil al iubirii. Daca nu va deranjeaza, o sa ma cheme Danut. De ce acest nume? Pur si simplu simt ca asa este firesc. Cred in vise si iubire. Visul meu cel mai frumos este sa intalnesc o floare si sa ma indragostesc de ea. Floarea sa fie iubirea mea. Iubirea mea...

    Nu stiu unde sa gasesc o asemenea floare si merg des in Poiana Mare, sa vorbesc cu un fluture despre iubire si suferinta. Fluturasul a prins drag de mine si imi spune: draga Danut, intelege, asa e in viata... asa e in iubire, cel ce sufera mult iubeste mult si cel ce iubeste mult sufera. Suferinta din iubire nu e o suferinta usoara. Simti ca te doare sufletul. Accentul cade pe suflet si simti cum curg lacrimi de sange din inima. Inima e cea mai importanta in acest context al iubirii. Pentru ca iubesti din inima, nu din creier sau din ficat. A iubi din inima inseamna a iubi cu adevarat. A suferi din iubire inseamna a avea o inima sensibila si a avea sentimente sincere. Tu ai puterea sa ierti, sa treci peste obstacole, dar ce te faci daca iubirea te minte? Ce te faci daca iubirea te inseala? Doamne fereste!, ce te faci daca iubirea se desparte de tine? Ce te faci Danut, daca iubirea nu-ti mai apartine si nu mai are niciun sens in lumea ta? Ai puterea sa-i respecti decizia si sa accepti ca libertatea e mai presus de orice si unde nu este libertate nu este nici iubire, nici nimic. Etc. Etc. Etc.

    Sincer sa fiu, aveam senzatia ca asist la un curs de filozofia iubirii. Eram placut impresionat. Fluturasul ma facea sa zambesc. Aveam pe buze cuvintele "Te iubesc!" si in inima aveam o iubire nebuna. Aceasta iubire nu a murit si nu moare niciodata, chiar daca am avut atatea deceptii si dezamagiri.

     Ma gandesc si acum la ce a zis fluturasul in Poiana Mare. Incep sa cred ca a suferi din iubire e o arta. Trebuie sa stii sa suferi, nu sa te plangi la toata lumea ca te-a parasit "iubita". Iubirea vine si pleaca. Iubirea adevarata ramane. Numai iubirea adevarata este statornica si nu fuge niciodata.

      Da, am iubit si am crezut ca sunt iubit. Am vrut sa iubesc toata viata o femeie, o fata, o copila... Toti prietenii mi-au zis ca este o utopie. Ca nu sunt intreg la minte. Ca aceasta nebunie (indragosteala patimasa) o sa se sfarseasca prost. Si s-a sfarsit? Nu stiu, dar tind sa cred ca nu a fost iubire, ci placere. O placere efemera.

      Iubirea nu cunoaste moartea si suferinta. Iubirea care si-a adancit radacinile in Dumnezeu, nu iubirea senzuala. 

       Am vrut sa renasc prin iubire. Simt ca sunt copilul iubirii si ador sa iubesc si sa fiu iubit. Ador dragostea, dar dragostea inseamna fericire, nu suferinta. De ce sufar? Sufar din iubire? Poate ca da. Sufar pentru ca am iubit prea mult.

Vindecarea

    Cine se vindeca? Cel ce se indoapa cu pastile sau cel care apeleaza la sedinte de psihoterapie? Medicamentele vindeca sau sunt doar niste droguri "legale" ? Farmacia a devenit cea mai prospera afacere din lume sau este chiar necesara? Avem o boala sau doar impresia ca ne este rau? Avem o stare proasta sau e o idee indusa ca suntem grav? Ne este rau sau ni se pare ca ne este rau?

     Aceste intrebari si nu numai, sunt intalnite frecvent in mintea unui posibil pacient. Totusi, daca ajungi la spital si la urgente, tu ai speranta ca te vindeci, ca te faci bine. Exista un paradox: analizele ies bune si tie tot iti este rau. Gen: operatia a reusit, pacient mort! Deci, tot raul spre bine? 

        Se spune ca nu sunt boli nevindecabile, ci oameni bolnavi care nu vor sa se vindece. Oare totul tine de vointa in acest context?

     Eu ma gandesc la problema mea: anxietate. Problema aceasta se vindeca prin vointa. Am si medicamente, dar mai mult as merge pe un tratament duhovnicesc si psihologic. Majoritatea oamenilor cand se imbolnavesc revin la credinta si striga la Dumnezeu. Dumnezeu este si Doctorul sufletului si al trupului. Mare binecuvantare sa te vindeci cu ajutorul lui Dumnezeu.

       Nu contest valoarea medicinei si a pastilelor. Dar putem sa traim toata viata cu pastile? In orice tratament se mai fac si pauze, asa ca e firesc sa fim echilibrati si sa ne gandim ca mancarea e medicament si medicamentul sa ne fie mancarea.

        Ce sa mancam? Fructe si legume? Nu, sa mancam tot ce ne face bine si tot ce gasim bogat in vitamine, minerale si proteine. Sa bem macar 2 l de lichide (de preferat apa) pe zi. Sa incercam sa traim si sa gandim sanatos. Sa nu facem excese si sa nu cadem in extreme.

        Si ne vindecam? Doar Dumnezeu stie daca ne vindecam sau nu. Important este ca nu ne mai gandim la boala. Din pacate putem sa ne imbolnavim prin ganduri. Ganduri care ne fac rau si ne incarca negativ. Asa ca cel mai bine e sa ne videcam de ganduri si asa poate ne vindecam si de boala.

        

Șmecheria de la țară

   

     Când am auzit pentru prima oară cuvântul șmecher, am crezut că este un cuvânt frumos. În scurt timp mi-am dat singur seama că a fi șmecher nu-i o virtute, nu-i o onoare și nicio calitate. A fi șmecher înseamnă a fi hoț.
 
     Privesc acum  la tinerii ce se cred șmecheri în mediul rural. Din păcate în acest context șmecheria a devenit o modă. Un fel de viața la țara cu mentalitate de oraș.
 
     Nu e firesc că șmecheria de la țară se poartă în ton cu ultimele fitze de oraș. Hai să luăm un băiat oarecare (pe nume Costinel să zicem sau Costelus) și să-l ascultăm cum face bășcălie (el fiind fiu de țăran adevărat - pentru că totul trebuie să fie "adevărat" a la Florin Salam, idolul cocalarilor din România) într-un mijloc de transport în comun.
 
     Tânărul Costinel spune unei domnișoare în microbuz: "ce faci fă rapanoaso?" ... Și prin acest apelativ (rapanoaso) el se crede șmecher săracul. Acest tip de atitudini e specific tinerilor fără cei șapte ani de acasă. Lipsa crasă de educație și cultură se vede imediat. Omul suferă de băgare în seamă și singura lui șansă de afirmare e prostia.
 
     Totuși ceva lipsește. Tinerii de la țară sunt modești ca să nu spunem săraci. Șmecheria lor nu face doi bani. Nu au farmecul acela al "șmecherilor adevărați". La oraș e cu totul altfel. Tânărul nostru Costinel, tinde spre măscărici nu spre șmecher. Și în final... ce ne facem, că șmecheria de la țară există?

De jur imprejur

De jur imprejur
vad oameni cum cad
intr-un abis de aur
poleit cu lacrimi de argint
si suflete de gheata
ce se topesc...
la cea mai mica raza de soare
a diminetii.

De peste tot
vad inimi bolnave
ancorate-n neant
si doruri suave
ce stralucesc ca un diamant,

dar din tine ce vad?
nu vad nimic...
decat o floare
ce s-a ofilit
in suferinta
si departare.
 

Lumea filosofiei si lumea dragostei

 

    Poate lumea mea nu este lumea dragostei si a iubirii fizice, poate lumea mea este lumea filosofiei si a iubirii de intelepciune. Imi este draga si iubirea de suflet si iubirea eros, dar mai draga imi este iubirea de frumos - filocalia, insa nu sunt practic in acest context deosebit.

    Se vorbeste pe undeva de iubire platonica. Sincer sa fiu nu stiu cum se manifesta aceasta iubire. La mine ori este iubire trup si suflet (adica iubire cu adevarat), ori nu este iubire deloc. 

     Am incercat sa iubesc si am vrut sa fiu fericit prin iubire, dar am gasit altceva: tristete si suferinta. Eu nu ma regasesc in suferinta, eu ma regasesc in iubire si adevar.

    Sper sa nu ajung sa filozofez aiurea despre iubire si sa nu traiesc acest sentiment minunat. Nu vreau sa fac din iubire o filosofie sau din filosofie o iubire oarba. Vreau sa traiesc ancorat in lumea filosofiei si lumea dragostei fara sa cred ca sunt doua lumi paralele. Vreau sa urlu si sa pipai este - iubire...