Ce sărbătorim de Crăciun?

   De Crăciun sărbătorim tăierea porcului, reducerile din Carrefour, împdobirea bradului... şi venirea preotului pe la noi să cerşească bani.

        Poate am exagerat puţin, dar cam asta se ştie despre ce sărbătorim noi de Crăciun. Nu vrem să mai spunem că noi sărbătorim Naşterea lui Hristos, pentr că nu mai credem nici noi în poveşti cu pruncul născut din Fecioară într-o iesle în Ierusalim. 

             Dar nu ne-am gândit niciodată că această povestele este de fapt o realitate istorică şi nu e o fantezie a ortodoxiei sau a creştinismului. Ne place să credem că noi suntem oameni raţionali şi că doar oamenii slabi cred în Dumnezeu. De aici ideea că unii cred din frică, nu din convingere. Din păcate prejudecata că doar cei fără carte merg la biserică... si mai ales cei bătrâni, există şi astăzi.

    Mentalitatea societăţii de azi preferă mai bine să sărbătorească de Crăciun o viaţă ca un film porno, nu să se bucure că s-a Născut un Prunc... Nu mai vrem să ştim nimic de suflet, de bucuria Naşterii lui Hristos, de spovedanie, de Împărtăşanie, de mântuire şi de colinde. Mentalitatea aceasta pornografică şi sexualizată la maxim, nu poate să vadă o Taină, mai ales Taina Iubirii, Taina Naşterii din Fecioară.

    Mentalitatea omului recent acceptă că este un mit numit Iisus Hristos, dar nu Fiul lui Dumnezeu. Omul recent nu are timp de atâta teologie pe marginea acestui subiect. Omul recent trăieşte în triunghiul TBC - tehnologie, bani şi confort. Dacă ne apucăm să spunem ce sărbătorim de Crăciun... sigur suntem catalogaţi nebuni. Aşa că spunem totuşi că de Crăciun e bine să sărbătorim omenia, bucuria, generozitatea, bunul-simţ, pacea şi liniştea sufletului.

Iubire şi orgolii rănite

   Am vrut să înţeleg de ce unii oameni acceptă să trăiască o relaţie toxică şi am primit recomandarea să citesc cărţile Cele cinci limbaje ale iubirii şi Femei care iubesc prea mult. Am luat cărţile... Le-am citit. Dar nu vreau să trag o concluzie din cărţi. Cărţi care nu doar că exprimă realitatea, ci cărţi care vorbesc despre relaţii de acest tip şi relatează numai cazuri adevărate şi autorii, specilizaţi în  psihoterapie de cuplu nu văd o soluţie despărţirea. Ok. Nu e bine să alegem despărţirea, dar ce variantă să alegem? Nu vreau să fac aici filosofia sau psihologia iubirii şi a relaţiilor de compromis. Fiecare e liber să aleagă ce doreşte, dar cea mai bună cale... e calea de mijloc.

    În cărţi găsim experienţe diferite, în care ne regăsim sau nu. Dar mentalitatea şi viaţa e diferită. În majoritatea cărţilor de genul acesta se vorbeşte despre cupluri din SUA sau Anglia sau alte ţări cu un potenţial mult mai ridicat ca al nostru. Noi totuşi avem pretenţia că suntem un popor ortodox, dar nu găsim o soluţie la această problemă. Şi în spaţiul ortodox există atâtea cărţi scrise pe această temă, dar nu cărţile vindecă boala, ci omul şi Dumnezeu. Dacă omul nu vrea să schimbe nimic, nici Dumnezeu nu are ce să îi facă. În fine... Nu blamăm aceste cărţi şi nu spunem că nu sunt de ajutor, doar că atunci când se face prea multă filosofie şi psihologie pe tema iubirii, nu se lămureşte nimic. Poate toţi am trecut prin aşa ceva sau am văzut oameni care par să se iubească... dar nu se suportă. Ce fel de iubire să fie aceasta?

   Iubirea este şi atât. Nimic nu e magic aici. Dar dacă vrem o părere, o idee.. sau să studiem acest fenomen, e foarte bine să citim. Numai că atunci când iubim, iubim şi nimic mai mult. Nu există reţete în iubire. Nu putem spune: iubeşte conform cu articoul cutare sau iubeşte după cum spune următorul citat. Care citat? Putem căuta citate despre iubire pe Google şi ne săturăm de iubire numai citind. Doar că iubirea nu este aşa complicată şi nu are rost să o vedem ca pe un tratat de medicină.

   În fine... nu din cărţi şi nici din auzite încerc să observ de ce pare iubirea aşa complicată şi de ce nu e totul simplu şi frumos. În primul rând nu există iubire de unul singur. Dacă nu e ceva reciproc, nu mai putem să vorbim despre iubire... acolo e o amăgire, compasiune sau altceva. Sentimentele iubirii ori sunt în doi ori nu mai sunt deloc. Nici în prietenie nu merge nimic dacă nu există respect, înţelegere şi încredere din ambele părţi. Dar totuşi nu cred să fie doar asta cauza. Cauza principală este orgoliul. Unde există prea multe orgolii nu poate să existe iubire. Un om orgolios se iubeşte prea mult pe sine şi nu poate renunţa la orgolii de dragul iubrii sau de dragul celuilat. Lucrurile nu sunt deloc complicate într-o relaţie unde nu există orgolii sau se lasă puţin orgoliile la o parte. Dramatic e ca două persoane care îl au pe Dumnezeu în comun şi vor o relaţie de iubire şi nu pot renunţa la orgolii, de ce nu acceptă realitatea? Care realitate? Realitatea că orgoliul nu are ce căuta în iubire. Una e să fii demn şi alta e să fii mereu orgolios şi să nu laşi de la tine nimic... să crezi că deţii adevărul absolut şi că de vină e celălalt şi nu orgoliul tău personal. Iar după toate încercările posibile dacă tot tu ai orgoliul rănit, înseamnă că iubirea pentru tine e o luptă între orgolii.

    În orice relaţie există polemici... certuri... Toţi oamenii se contrazic. Toţi oamenii se supără unii pe alţii sau îşi fac rău. Dar nu toţi oamenii care iubesc ţin aşa mult la orgolii. Şi mai ales unde există un punct comun - Dumnezeu , dar nu există nicio brumă de respect, încredere şi înţelegere... , acolo ori am greşit total drumul ori ne jucăm şi cu iubirea şi cu credinţa în Dumnezeu. Un om care iubeşte cu adevărat ştie să ierte şi nu judecă partenerul de viaţă. Şi iar ajungem la orgolii. Toate aceste lucruri pleacă de la orgolii prea mari. Mândria e cea care pune stavilă iubrii. Mândria e cea care judecă şi vede defecte la tot pasul la alţii. Mândria e cea care nu ne lasă să iubim sincer, curat şi frumos. Este imposibil să vrei să iubeşti pe cineva şi să nu renunţi la mândrie. Numai că poţi uşor cădea în extreme. Ori nu iubeşti şi alegi să fii orgolios toată viaţa, ori te laşi păcălit de plăcere şi ajungi la manele şi telenovele. Dacă ai făcut din iubire o manea, deja îţi poţi lua adio de la iubirea adevărată.

   Şi dacă ai renunţat la orgolii... relaţia o să fie o fericire veşnică? Nu. În orice relaţie serioasă apar noi şi noi probleme. Dar un prim pas cred că e renunţarea la orgolii. În prietenie... eu m-am contrazis timp de cinci ani cu cineva, un fost coleg de gimnaziu. Ne consideram foarte buni prieteni, dar am intrat în polemeci cinci ani de zile pe tema: cine este autorul răului în lume, definiţia răului... El credea că Dumnezeu e coautor la rău şi eu încercam să îl lămuresc că nu e aşa şi de fapt eram doi orgolioşi şi unul şi altul. În loc să ne respectăm frumos opinia diferită... am ales să ne certăm, să ne jignim... etc. Într-un final ne-am certat de tot... şi până la urmă tot el a sunat şi şi-a cerut iertare şi aşa mi-a dat o lecţie. Puteam eu să fac acest lucru... dar şi eu mai orgolios. Eram supăram că m-a jignit. Până la urmă conta prietenia şi faptul că aveam multe alte lucruri în comun, nu polemica asta. Acum suntem tot prieteni şi avem o cu totul altă gândire. Ne-am dat seama că atunci eram ca doi copilaşi care se ceartă pe jucării.

    Conştiinţa nu ne minte niciodată. Nu sunt un miliard de motive care stau în calea iubirii. Orgoliul e un mare motiv. Şi e de ajuns. Dar conştiinţa ne trezeşte şi ne atrage atenţia că nu e de vină nimeni că noi nu vrem să renunţăm la orgolii. Poţi să te contrazici... dar dacă îţi place să te contrazici toată viaţa nu e normal. Iubirea nu e o dispută. Iubirea nu e un război. Şi nu poţi să fii mereu un căţeluş sau un cerşetor al iubirii de dragul orgoliilor altcuiva. În final unde există Dumnezeu şi iubire... nu există orgolii.

Nimeni nu e mai frumos ca mine

    Majoritatea oamenilor se cred cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai tari din lume. Nu e om care să nu aibă puţin din mitul lui Narcis. În lumea de azi nimeni nu vrea să pară hidos sau penibil. Aproape tot omul se vede a fi cel mai frumos, dar nu vrea să înţeleagă faptul că frumuseţea e trecătoare şi că totul e relativ.

     Dar ce ne facem că vrem nu vrem punem prea mult accent pe estetic? Oare a glumit Tudor Arghezi când a vorbit de estetica urâtului? Mentalitatea omului recent adoră formele corpului şi se preocupă în mod exagerat de trup şi se pare că esenţa lucrurilor, decenţa, bunul-simţ şi valorile morale sunt blamate. Nu se mai caută un suflet frumos, un caracter deosebit şi un om sincer şi inteligent. Frumuseţea nu mai are farmecul ei în dulcele stil clasic. Frumuseţea în contextul actual are alte criterii materiale. Un fel de manele de genul: sunt frumos că am bani, sunt frumos că am maşină, sunt barosan, sunt şmecher no one ... Frumuseţea de azi se rezumă la silicoane şi botox? Frumuseţea masculină se rezumă la muşchi şi aroganţă?

    Din păcate acum orice nimic etalat pe facebook este frumos. Şi nimeni nu vrea să fie arătat cu degetul sau să nu primească niciun like. Deja cred că o să intrăm în depresie că nu primim like pe facebook. Spunem că noi nu suntem pasionaţi de facebook, de like-uri, de laude şi aprecieri, dar în  orice individ zace o dovă de mândrie şi de iubire de sine.  Uneori avem senzaţia că suntem mici vedete şi că suntem cei mai frumoşi. Numai că noi nu vrem doar să părem cei mai frumoşi, din păcate avem impresia că şi suntem. Indiferent de cum şi cine suntem, trâmbiţăm că suntem modeşti. Ne place la nebunie să ne minţim singuri sau să ne dăm like singuri pe facebook. Ca în povestea aia: să alergi de unul singur şi să ieşi pe locul doi.

    Omul postmodern nu doreşte să fie simplu, natural şi firesc. Se pierde mult în detalii fanteziste şi trăieşte doar cu iluzia că nimeni nu este mai frumos ca el. Dar să nu facem greşeala să judecăm omul oricum ar vrea el să fie, pentru că omul în orice epocă a fost (ca idee) măsura tuturor lucrurilor şi un fel de semizeu. Doar că omul nu vrea să se accepte pe sine aşa cum este (raţional şi limitat) şi caută să iasă în evidenţă cu un tatuaj de exemplu. De ce nu îşi face omul tatuaj pe inimă sau pe suflet şi să scrie mare: NU MĂ SUPORT!, SUNT SINGUR, SUNT TRIST...? Dar ne place să ne amăgim şi să ne minţim singuri. Suntem singuri şi trişti pentru că ne place să suferim, să trăim în minciună şi amăgire. Postăm pe facebook că suntem cool, dar bruma de fericire virtuală provoacă dependenţă şi orice dependenţă nu e bună. La fel ca visul că suntem bogaţi, iar când ne trezim nu putem accepta realitatea că nu avem bani şi că trebuie să muncim, nu să aşteptăm să câştigăm la loto. Nu loto şi facebook o să ne facă fericiţi. Fericirea este ancorată în cer şi în suflet. Unde nu este suflet şi conştiinţă nu există fericire. În fine... Una peste alta, dacă nimeni nu e mai frumos ca mine, înseamnă că mă privesc prea mult în oglindă.

Dumnezeu nu vrea suferinţa omului

    Ce este suferința? Suferința este... Aici fiecare spune ce simte și din propria experiență. Din păcate, când un om suferă, caută vinovați. Dă vina pe toată lumea și în final dă chiar vina pe Dumnezeu. Nu vrea să accepte ideea că Dumnezeu nu vrea suferința omului și nu este coautor la rău.

     Sunt persoane așa-zis credincioase, care la un moment dat (dacă e suferința extrem de grea) ajung să blesteme pe Dumnezeu pentru neputința lor. Acest lucru înseamnă un fel de a ne juca cu credința în Dumnezeu. La Dumnezeu ce este DA este DA și ce este NU este NU. Nu există jumătăți de măsură. Adică ori crezi, ori nu crezi. Doar că omul a schimbat puțin frecvența și dintr-o credință sentimentalistă a ajuns la habotnicie. Ne tot place să îi judecăm pe atei, dar nu prea vrem să vorbim deschis despre habotnicie, această formă extremistă a spiritului religios.

   Un om credincios în mod firesc este și rațional. Nu își smulge părul din cap când ajunge la o suferință. Nu pică așa ușor în depresie și se ferește cât poate de mult de anxietate. Și chiar dacă este o suferință de natură psihică, nu apelează imediat la psiholog sau la psihiatru. Omul credincios are duhovnic și se ține de rânduiala bisericii. Dacă tot nu se rezolvă problema e clar că apelează și la medici și la specialiști în psihoterapie și psihanaliză. Numai că a merge la psiholog sau la psihiatru, nu înseamnă că ești nebun. Lumea tratează foarte simplist acest aspect. La editura Sophia, avem multe cărți din colecția - psihoterapie ortodoxă. Nu e rău să te faci bine prin psihoterapie. Contează să te faci bine.

   Suferința nu e o fantezie. Suferința umană e o problemă serioasă și e foarte grav când cineva face bășcălie, show sau audiență pe suferința omului. Uneori nu ne dăm seama și râdem de anumite persoane cu un anume handicap, dar când noi avem o durere de măsea... nu putem suporta suferința nicio secundă. Se pare că e mai simplu să îi privim pe alții ca fiind ciudați, iar pe noi să ne privim ca pe niște modele.

    Acum suferința primește Like-uri pe Facebook. Suferința a devenit o vedetă. Apare la tv. Nu mai avem nicio emoție când se petrece un accident rutier, avem doar curiozitatea câți morți și răniți sunt. Dar nu ne pasă de suferința lor, ne interesează doar să avem noi o părere despre... Am ajuns să ținem mai mult la păreri și la citate pe Facebook... și nu mai vedem omul așa cum este, nu mai contează atitudinea cuiva și viața cuiva. Vrem să cunoaștem omul din mediul virtual și atât. Dacă omul respectiv are o suferință, încercăm un sfat tot în mediul virtual și ne vedem de ale noastre. Suntem indiferenți, dar vrem totuși să fim credincioși... și lumea să ne respecte ca oameni cu frică de Dumnezeu. Iar despre suferință vrem să avem ultimul cuvânt de spus, pentru că ne dăm mai deștepți ca Dumnezeu.

     Oare așa putem scăpa de suferință? Sau ne place să suferim? Cel mai bine e să ne rugăm la Dumnezeu să nu suferim mereu și din orice. Suferința are un rost, dar și înțelepciunea este foarte bună. Se tot spune despre suferința din dragoste... Un om înțelept nu are de ce să sufere din dragoste. Un om care iubește pe Dumnezeu, trece mai ușor peste o dezamăgie sau o decepție. Important e să înțelegem de ce suferim și de ce oamenii își fac rău prin iubire. Se trece prea repede de la iubire la ură și de la dragoste la dezamăgire. Așa că nu facem bine să ajungem la suferință din iubire. Cel mai corect e să iubești doar dacă simți cu adevărat că iubirea aceasta e totul. Când încetăm să mai iubim suferim cel mai mult.

Cine este cel mai fericit om din lume?

    Dacă e să punem această întrebare la o mie de persoane o să primim o mie de răspunsuri diferite. Fiecare om interpretează fericirea după dorinţele şi nevoile sale. Nu există o fericire standard. Nu cred că există reţete de fericire şi nici nu cred că există un tipar după care să se ghideze oamenii şi să fie fericiţi.

    La întrebarea cine este cel mai fericit om din lume? - nu căutăm un răspuns anume, ci o stare sau un context în care să trăim fericirea cu adevărat. Mulţi oameni din lume par a fi fericiţi, dar nu sunt. Din ce cauză? Oare fericirea să fie un ideal greu de atins? Se spune că omul îşi face singur bine sau rău. Dacă îşi doreşte binele nu are cum să nu fie fericit. Dacă iubeşte cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu, sigur este fericit. Dar dacă face binele şi iubeşte cu adevărat şi tot nu este fericit, atunci este o problemă. Omul nu poate să-şi facă rău vrând să facă bine. Iar omul fericit nu este egoist. Nu păstrează fericirea pentru sine. La fel şi în iubire, cel ce iubeşte nu se iubeşte pe sine, ci dăruieşte iubire fără să aştepte nimic în schimb. După cum afirma Liviu Rebreanu: iubirea nu este un târg, te iubesc pentru că mă iubeşti, iubirea este o certitudine, te iubesc pentru că mă iubeşti. Aşa este şi cu fericirea, nu e ceva în spirit narcisist sau hedonist. Când eşti fericit împărtăşeşti această stare cu toată lumea. Când eşti fericit transmiţi o energie pozitivă la cei din jur. Fericirea înseamnă o stare de bine. Dar când îţi faci rău singur nu eşti neaparat masochist, numai că nu e normal să vrei să fii bine facându-ţi rău sau să vrei să fii fericit tu fiind trist. Fericirea nu este un flagel sau o anomalie. Fericirea (precum este şi omul.. şi iubirea) e o taină. Omul care trăieşte frumos şi e ancorat în iubire e un om fericit.

    Nu cred în fericire prin droguri, alcool şi sexualitate. Sexualitatea e ceva firesc, e o plăcere... dar nu e singura sursă de fericire (satisfacere) din viaţă. Nu e bine deloc să cădem în extreme şi să căutăm o fericire efemeră prin plăceri, distracţie şi fum de ţigară. Fericirea nu e un fum de ţigară. Fiecare om e liber să facă ce vrea, dar nu putem să ne amăgim şi să ne minţim singuri. Viaţa nu e o vacanţă sau un film porno. Fericirea nu este o perversiune sau un act sexual. Lucrurile ce ţin de natură intimă nu le putem trata superficial şi oricum. E minunat să înţelegem că nu e greşit ca iubirea să fie şi erotică, dar e absurd ca iubirea să fie sexualizată şi trăită doar în acest sens. E o nebunie să credem că iubirea înseamnă doar sex. Iubirea înseamnă mai mult decât orice înţelegere, fericire... Iubirea înseamnă poezie, îmbrăţişare, ţinut de mână... Iubirea nu înseamnă doar gesturi adolescentine şi nu se manifestă doar trupeşte. Atunci când suferi din iubire, nu spui mă doare ficatul, mă doare trupul... spunem mă doare inima, mă doare sufletul... Iubirea e ceva legat şi de suflet şi de trup. Să fii fericit în iubire e frumos să fie o armonie între suflet şi trup. Inima este organul iubirii, dar tot inima este şi primul impuls al fericirii. Nu poţi spune: sunt fericit din creier... dar poţi spune cu drag: sunt fericit din inimă sau sunt fericit din suflet. Deci un om fericit este un om cu o inimă smerită şi un suflet curat şi bun. Dar nu există fericire fără iubire sau iubire fără fericire.

Duhovnicul

   Duhovnicul, după cum spune şi numele este un om duhovnicesc. Nu e psiholog, dar poate să fie mult mai bun ca un psiholog. E un punct de reper. Un far. O călăuză. Dar e mereu un slujitor al lui Hristos. Doar că e şi el om. Să nu facem din duhovnic un mic dumnezeu. Are şi el neputinţele lui.

   Duhovnicul e prin definiţie un om smerit şi nu judecă niciodată. Nu e un judecătăr, e doar un martor şi un bun povăţuitor. Duhovnicul din fire e un om blând şi înţelegător. Nu putem să vorbim de duhovnic numai la superlativ, există şi un tip aspru de duhovnic. Fiecare după trăire. Poate unui penitent i se potriveşte un duhovnic mai aspru, dar majoritatea cautăm duhovnici blânzi, la care putem să ne deschidem sufletul şi să ne regăsim. Căutarea unui duhovnic bun poate dura ani. Important e să nu umblăm ca o oaie rătăcită din preot în preot... ca să găsim duhovnicul pe inima noastră şi e bine să luăm binecuvântare ca să ne schimbăm duhovnicul. Iar a avea duhovnic nu e o modă, e un lucru firesc în contextul credinţei.

    Conştiinţa umană e ca o temniţă. Iar ca să eliberăm conştiinţa de mustrări şi patimi... sau lucruri care ne afectează din trecut e cel mai important să mergem la duhovnic şi să facem pocăinţă în taina spovedaniei. Din păcate conştiinţa încărcată cu frustrări şi tristeţe (chiar deznădejde) ne pune într-o stare psihică depresivă şi nu ne dă pace cu somnul. Anxietatea şi depresia... tulbură şi conştiinţa şi somnul. Dar nu e o lege, faptul că nu putem să dormim normal... nu are legătură doar cu păcatele şi o relaţie infidelă faţă de Dumnezeu. Insomnia are diverse cauze... le ştie Dumnezeu şi inima omului. Nu e corect să judecăm după aparenţe, după fapte sau după vorbe un om. Orice om are trecut, prezent şi viitor. În relaţia cu Dumnezeu contează cel mai mult prezentul... şi viitorul. Nu mergem la duhovnic pentru a ne critica trecutul... sau pentru a ne prevede viitorul. Mergem la duhovnic pentru sfat şi binecuvântare. Şi în principal mergem la duhovnic pentru spovedanie şi rugăciune. Dacă ne dă şi canon e bine să ne ţinem de el... iar dacă nu vrem canon, trebuie să acceptăm canonul dat de Dumnezeu. Nădejde, poporul român a avut şi are duhovnici foarte buni! Multe lucruri ţin şi de voinţă. A avea un duhovnic potrivit pentru tine este o bucurie. Iar cea mai mare bucurie este întâlnirea cu Hristos în Duh şi Adevăr. Mântuitorul Iisus Hristos - Fiinţa Virtuţilor. Dar un om credincios fără duhovnic e ca cerul fără soare.

Despre dragoste (sau îndrăgosteală) şi cuvinte

 Motto: Din fericire toţi suntem diferiţi!

                                                         

    Mergând la Galaţi la facultate, undeva într-o comună, pe marginea drumului, văd un panou mare pe care stă scris: din fericire toţi suntem diferiţi!, şi zâmbesc când citesc acest mesaj.  Ce legătură are acest lucru cu dragostea, cu îndrăgostirea (sau îndrăgosteala) şi cuvintele în iubire?

     Am preferat să ataşez în acest context, cartea Femei care iubesc prea mult (de ce ne îndrăgostim mereu de bărbaţi nepotriviţi). Această afirmaţie de ce ne îndrăgostim... se poate raporta şi la bărbaţi. Şi noi ne îndrăgostim mereu de femei nepotrivite, nu?

     Sincer, nu cred că e vorba de potrivit sau nepotrivit aici. E vorba de tine ca om dacă ştii să te îndrăgosteşti şi dacă eşti capabil să accepţi defecetele partenerului, fără a căuta vreodată să-l schimbi sau să-l manipulezi după placul tău. Şi ar fi ideal să înţelegem faptul că toţi suntem diferiţi. Suntem diferiţi nu doar ca persoane, suntem diferiţi în iubire. Unii iubesc de la bun început. Alţii merg mai mult pe ideea de prietenie şi apoi treptat apare dragostea...

       Dacă tot suntem la diferenţe, care e diferenţa între dragoste şi îndrăgosteală? Dragostea rezistă. Dragostea e cel mai frumos lucru de pe pământ, iar îndrăgosteala e ceva psihologic, un sentiment fals (o iluzie) care nu ţine mult. Uneori îndrăgosteala e un fel de prosteală. Manele. Suferinţă fără rost. Mesaje şi statusuri pe facebook lacrimogene. Totul în jur este tragic, trist, anost... Nu mai vedem nicio nădejde în nimic. Dar de fapt toată această poveste e ca un balon de săpun. Şi din păcate căutăm vinovaţi doar în persoanele din afară şi în el sau ea. Niciodată nu ne aparţine nouă vreo vină, dacă am avut o relaţie toxică şi niciodată nu am ţinut cont de sfatul prietenilor.

         Preferăm să ne maimuţărim şi să ne văicărim pe facebook. Pozăm în victimă, dar nu ne interesează faptul că în viaţă (chiar şi în dragoste) e bine să avem şi RAŢIUNE. Chiar dacă o fată are impresia că a găsit pe Făt Frumos sau Prinţul pe cal alb, iar băiatul crede că a descoperit pe Ileana Cosânzeana sau pe Prinţesa Gheţurilor, e normal să nu se grăbească, să aibe răbdare şi să-şi păstreze raţiunea curată. 

            Prea repede ne topim după cineva frumos la prima vedere. Prea repede punem accent pe unele cuvinte dulci... şi pe te iubesc!. Te iubesc, dacă e să fie ceva adevărat, se spune doar când o ceri pe ea de soţie... când eşti sigur că o să fie logodnica ta. Bine, putem spune te iubesc!, când dorim, dar nu ştim ce esenţă are. Din păcate ne jucăm cu cuvintele. Unele persoane devin indiferente şi cuvintele le lasă rece. Fiecare e aşa cum vrea să fie. Iubirea adevărată înseamnă să-l accepţi pe partener aşa cum este el... şi să-l vezi "perfect" (chiar dacă nu există perfecţiune la scară umană) şi să nu-l judeci.

             Dar toate aceste idei nu au nicio relevanţă când suferim din dragoste sau când suntem în culmea fericirii, când ne îndrăgostim. Când suferim nu mai vedem pe nimeni... suntem doar noi şi suferinţa... şi aproape toţi facem greşeala să trâmbiţăm pe facebook starea noastră de muribund în iubire. Aşteptăm ca toată lumea să ne dea dreptate, să ne compătimească sau (dacă e să fim puţini ironici) aşteptăm să ne spună condoleanţe...                                                                        

                  Nu vrem să înţelegem că în orice stare suntem, de fericire sau de suferinţă, noi tot nu suntem mulţumiţi. Nu ştim ce ne dorim din iubire... Nu ştim să vedem dincolo de estetic, de chip şi forme... Fetele şi băieţii nu au doar chip, păr, ochi... mai au şi suflet, caracter, gândire, personalitate, capricii, defecte... Iar noi în tot contextul acesta ai iubirii dacă nu vedem de ce ne îndrăgostim, înseamnă că ne place ca totul să fie aşa o vrajă sau o fantezie. 

                   Un alt aspect important în iubire este LIBERTATEA. O iubire adevărată înseamnă o libertare în doi. Adică tu ai libertatea ta (logic nu eşti liber să înşeli. să minţi, să jigneşti...) partenerul are libertatea sa. Dacă iubirea devine posesivitate, control şi îngrădeşte libertatea celuilalt, nu mai este iubire. Îndemnul Fericitului Augustin - Iubeşte şi fă ce vrei! , nu este un îndemn la libertinaj şi destrăbălare. Iubeşte şi fă ce vrei! înseamnă învaţă să iubeşti... sau pur şi simplu iubeşte (iubeşte pe Dumnezeu, pe semeni, iubeşte-te pe tine adică să te respecţi pe tine, nu iubire egoistă, iubeşte frumosul, adevărul, viaţa, binele... etc.) şi fă ce vrei, în afară de rău. Iubirea nu te lasă să faci rău. Iar când iubirea devine mai mult cuvinte şi nu fapte, e o problemă. Trebuie să fie un echilibru. Plus că iubirea fără jertfă e o iubire de tip second-hand. P.S. IUBEŞTE!

Despre Balta MOVILA MIRESII

   Vă salut dragi prieteni pescari! Suntem pescari amatori sau profesionişti? Bine eu sunt mai mult decât amator, dar îmi place să pescuiesc. După articolul despre Blasova, revin cu un articol despre balta Movila Miresii. O comună la doar 30 de km de Brăila.

   Din păcate la noi în Vrancea, majoritatea bălţilor private sunt compromise. Adică te duci acolo şi nu eşti deloc mulţumit după o zi de pescuit cu taxa aferentă. Fără nicio supărare, multe bălţi de pescuit au devenit doar o afacere...

    Pe Siret... Ok, mergem şi pe Siret. Cât peşte prindem şi cât cheltuim , se merită? De câţiva ani de când pescuim am fost pe Siret de foarte multe ori şi nu ştiu dacă am adus acasă (nu eu fratele meu) 1-2 kg de peşte.

   Am fost şi la Balta Mândreşti, şi la Balta Gologanu... şi la Balta din Jilişte, şi la Balta Ghergheasa, şi la Gropeni pe canal în jud. Brăila... şi la canalul din com. Comăneasca, şi la balta din Vintileasca, Dumbrăveni, Oreavu, Coteşti, Bagana-Goleşti etc.

   Balta Movila Miresii mi-a plăcut cel mai mult. De ce? Pentru că se merită. Cauţi o baltă bună? MOVILA MIRESII ... Acesta este răspunsul. Taxa - 70 de lei, şi plăteşte orice persoană majoră taxa chiar dacă nu pescuieşte... Cât am prins? De la 6 dimineaţa până pe la ora 16 şi ceva , am prins 30 de kg de peşte... Fratele meu la 3 lansete, eu la 4 beţe... Fir întins!

Detalii tehnice:

Localitatea Movila Miresii, jud. Brăila

Distanţa Focşani - Movila Miresii 93 km

Taxa - 70 de lei

Pescuit nocturn - 30 de lei cu condiţii

Se pescuieşte de la ora 6 până la ora 18.00

Locuri de pescuit - puţine dar bune, depinde câte lansete şi undiţe ai

Specii de peşte - crap, ten , caras...

Momeli şi nadă - viermi, râmă, boabe de porumb, pătrat de mămăligă... TTX , în special TTX roşu şi arome

Ce înseamnă BLASOVA

    Blasova înseamnă o nouă experienţă sau o experienţă de neuitat. Blasova este mai mult decât orice o provocare. Blasova pentru pescari este totul sau nimic... Poţi prinde peşte mare şi mult sau nu poţi prinde nimic dacă nu vrea să tragă peştele sau daca nu te pricepi. Şi pescuitul are rostul lui.

      Zona Blasova, drumul, peisajul, balta... Totul acolo are un cuvânt de spus. Totul îşi pune amprenta pe ochii tăi şi pe sufletul tău.

     Munţii... Trecerea cu bacul. Canalele de irigaţie. Totul... Totul este frumos şi mai mult decât atât. Şi pe canale găsim peşte măricel, şi caras şi ciortan. Depinde de locul unde pescuieşti. Contează cum este apa. Scăzută sau mare. Dacă este crescută potrivit este mai bine. Peştele se prinde în apa mare şi liniştită. Când bate vântul şi apa este tulbure din păcate peştele trage foarte greu.

    Noi (adică eu şi fratele meu) am fost de sâmbătă (acum recent) plecaţi de la orele 14-15 de acasă din com. Urecheşti, jud. Vrancea şi am ajuns pe acolo în jur de ora 17 şi ceva. Ne-am luat tot ce ne trebuie. Momeală şi nadă pentru peşte. Mâncare... apă... Şi am avut noroc mare la magazinul de articole de pescuit de lângă bac. Am primit bonus multe. Am fost şi noi draguţi cu dl. patron (adică i-am lăsat o sticla de vin de la Vrancea) şi ne-a dat multe boabe şi arome pentru crap. E interesant că se prinde mult crap frumuşel la Blsova. Şi trage la viermi... Se prinde şi caras mare , şi novac... şi alte specii de peşti. Noaptea e foarte frumos. Mai ales în locul unde am stat noi, doar că nu prea trage peştele. Are şi el momentele lui. Iar noaptea sunt ţânţari. 

   Acum depinde de tine ca om cum priveşti. Orice zonă, orice lucru contează cum e privit de tine. Dacă tu vezi părţile negative şi ai o viziune pesimistă, automat părerea ta despre locul respectiv este o părere rea. Dacă tu eşti un om fericit, optimist şi vezi frumosul în toate, normal că îşi place orice şi vezi ceva bun în orice. Mă refer aici la cadrul natural, orice ţine de zona respectiva. Balta... Peisajul... Drumul... Oamenii... 

   Unii zic că merg de relaxare, de distracţie la peşte, dar scopul principal e să prinzi peşte. Taxa la Blasova este 50 de lei. Te verifică în juvelnic dacă ai ciortan (adică pui de crap). Se reţine doar crap de la 2 kg în sus. Dacă sunteţi pasionaţi de pescuit, mergeţi şi vedeţi ce înseamnă Blasova! Poţi face şi plajă dacă stai într-un loc unde nu este deloc umbră. Apa la mal este foarte mică. Vă las aici câteva poze făcute de mine cu telefonul meu să vedeţi Blasova şi peştele în imagini. Să nu uit: ai o senzaţie faină tare când treci cu bacul Dunărea şi când citeşti Bine aţi venit în Insula Mare a Brăilei! Drum bun la Blasova şi fir întins dragi pescari!

Eu cu cine votez?

    Suntem în campanie electorală. Toată lumea (politică) aleargă după ciolan... pardon! după putere. După puterea fiecăruia. Mai ales în zona rurală stimabilii candidaţi încearcă să convingă omul să voteze. Nu-i aşa: orice vot contează?

    Acum câteva zile mă plimbam prin centrul comunei şi mă găsesc cu un cetăţean puţin ameţit de parfumul dulce al alcoolului. Ştiind că am tangenţe cu politikia distinsul domn mă întreabă: ...mă Dane, spune cu cine votăm... cu cine votăm mă...? Eu am zâmbit şi am zis că de data asta votăm cu cine vrem. Dar mă gândeam la I. L. Caragiale, cetăţeanul turmentat şi vechea poveste: eu cu cine votez? O dilemă a românilor de 26 de ani de la revoluţie. S-au tot întrebat săracii cu cine votăm... şi tot prost au votat mereu.

   În fine, domnul cu bicicleta (scuze, am omis să vă zic că cetăţeanul era pe bicicletă) a strigat prin centru ... cu cine votăm? ... Ba chiar s-a luat de un trecător, iar tipul a zis frumos tare: eu nu am buletin de Urecheşti, deci nu votez cu nimeni.

   După atâta manipulare, demagogie şi sărăcie (generată de o clasă politică incompetentă şi coruptă) oamenii sunt total debusolaţi şi nu mai au curaj nici să iasă la vot, dapăi să mai voteze pe cineva anume.

    E bine că avem o campanie altfel. Fără afişe pe garduri şi pe stâlpuri. Sperăm după 5 iunie să avem şi o altfel de politică. O nouă atitudine. Ceva demnitate şi responsabilitate, Până atunci, prin vocea cetăţeanului turmentat (dar sincer) mă întreb retoric: eu cu cine votez?

Despre campania electorală

     Peste o lună va începe campania electorală. Suntem tare curioși dacă partidele din România sunt capabile să facă o campanie în stil occidental sau în stil american.    

      Anul acesta avem o nouă lege electorală care nu mai permite orice și oricum. Afișe pe toate gardurile și stâlpurile. Bannare... Găleți, cozonaci, cărți de rugăciuni cu 100 de lei etc. Căci nu-i așa, omul recent se închină la dumnezeu-banul?

       În fine... S-au anunțat candidaturile. Unii s-au supărat și au plecat din partid. Alții au rămas pe principiul: are de toate, are de toate/ are putere (bani) și are spate...

    Un jurnalist vrâncean deja a remarcat faptul că se poartă precampania cu mărțișoare, flori și felicitări... 1 Martie și 8 Martie este în fiecare an. Marile Sărbători creștine (Paștele și Crăciunul) sunt în fiecare an. Din păcate în politikie accentul pe aceste evenimente cade din patru în patru ani. De ce? Fiindcă se apropie voturile și se merge pe ideea că orice vot contează. Dar putem oare convinge lumea cu un mărțișor, cu o floare sau cu o felicitare? Nu spune nimeni că nu e nevoie și de așa ceva, dar altfel.

      În primul rând lumea vrea mai mulți tineri și mai multe femei în politică. Lumea vrea cu adevărat o schimbare de imagine. Lumea s-a săturat de proiecte pompoase, promisiuni deșarte, polemici și compromisuri liberalo-socialiste.

        Lumea de azi vrea altceva. Vrea o campanie curată și civilizată. Vrea o nouă atitudine și demnitate din partea candidaților. Vrea o strategie, o viziune și ceva concret. Vrea lucruri mărunte, dar făcute frumos. De exemplu, dacă într-o comună există fântâni lăsate în paragină, garduri de la biserici nevăruite sau gardul de la terenul de sport care arată dezolant, zone de gunoaie... etc., ce putere mai are gargara candidaților dacă nu pun mâna și fac ceva în acest sens?  Lumea vrea puțin din fiecare. Nu interesează pe nimeni cearta primarului X cu Y. Nu contează cearta dintre contracandidați. Oamenii (alegătorii) vor fapte nu vorbe. Vor o altfel de politică. Vor o politică a bunului-simț și nu o politică a jignirilor și a acuzelor.

         De ani de zile s-a făcut campanie numai pe demagogie, ipocrizie, scandal, corupție și mizerie. Un partid a lovit în altul. Toți se scuipă, toți se-njură/ dar i-am prins cu rața-n gură... Nu e nimeni mai presus. Toți candidații (care s-au perindat de la un partid la altul) au pete. Treaba noastră nu e să vedem gunoiul din ochiul altuia, ci să vedem bârna din ochiul nostru. Dacă și anul acesta se face o campanie murdară, înseamnă cu suntem fără omenie și fără caracter. Dacă se merge pe ideea că doar cu o floare se face primăvară... Că lumea pune botul la un mărțișor și o felicitare, e grav. Repet lumea vrea atragerea de investiții și fonduri europene, lumea vrea infrastructură, locuri de muncă, curățenie, iluminat public, civilizație... Nu știu gândesc, cu banii de flori și mărțișoare (se pot face și astea dar în alt mod, gen să le confecționeze tinerii manual) se pot face pachete pentru anumite familii nevoiașe. În satele unde există pădure se pot planta copaci. Se pot organiza concursuri de ciclism... Se pot face multe. Întrebarea e se vrea? Se vrea o altfel de campanie electorală?

Despre obsesie și oameni geloși

    De la bun început mărturisesc că nu am intenția să fac psihologie în acest context. Cartea Obsesia de Ioan Grigoresu (carte citită de mine acum câțiva ani) este un bun reper dacă ne interesează literatura și psihologia...

         Sunt și alte cărți de specialitate despre obsesie și obsesii, dar nu doresc să mă opresc la psihologie, psihoze  și alte anomalii psihice. În fine... Dacă vrem profilul științific al obsesiei și al geloziei avem de unde să ne informăm.

         În DEX definiția cuvântului obsesie este: OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession.

     Cunoaștem problema din alt punct de vedere (poate am avut sau avem și noi o obsesie) prin forma de a fi obsedat. Prea ușor se aduce o acuză de genul acesta, dar persoana în cauză consider că suferă și nu se vede ca om interior, ci doar preferă să pună etiche precum: obsedat, nebun, gelos, idiot...

     A fi obsedat înseamnă a face stop cadru doar pe o idee sau pe o persoană. Noi nu vrem să înțelegem că lucrurile din lumea asta și anumite persoane (mă refer în ceea ce numim sentimente și îndrăgostire) nu ne aparțin în mod autoritar și autonomist. Doar dacă suntem bolnavi de egosim și avem impresia că tot ce avem e proprietatea noastră personală.

      Greșit. Fiecare om e liber să vină și să plece din viața noastră. Nu putem noi să fim stăpâni pe libertatea altcuiva. A da parola (așa-zisei persoane iubite) de la FB cred că e ceva nepotrivit și care ține de obsesia de a controla... Această chestiune (pe care o resping cu argumente gen: dreptul la libertate, intimitate și integritate...) e o formă de gelozie născută dintr-o obsesie teribilă. Obsesia de a avea ceva care nu e al tău.

       Bun. Ești într-o relație. Ai iluzia că iubești și că ești iubit. Dacă vorbim de iubire... atunci de ce punem accent pe gelozie virtuală, obsesii și de ce vrem parola de FB? Iubirea nu înseamnă respect, înțelegere, libertate...?

       Îmi pare rău să zic acest lucru, dar a iubi nu îneamnă a fi gelos, a fi obsedat sau a controla. Iubirea nu e obsesie, iubirea e bucurie, dor, poezie... Din păcate în zilele noastre iubirea a devenit o obsesie. Unoeri doar ni se pare că iubim sau că suntem fericiți. O astfel de obsesie poate am avut și eu, dar m-am vindecat foarte repede.

          Asemenea persoane din viața noastră (care nutresc diverse obsesii) nu au ce căuta. Nu e cu supărare dacă alegem să păstrăm o mică-mare distanță față de aceste persoane. Sunt oameni care îți fac rău și tu îi ierți, dar sunt oameni care nu înțeleg că e de ajuns că ți-au făcut rău. Adică e normal să accepte că tu ești altfel și nu te regăsești în obsesia acestor oameni. 

            Poate cineva se întreabă, dar de ce sunt acești oameni obsedați să facă rău? Din neștiință, din lipsă de caracter, din imoralitate, din prostie... Din faptul că ei au sindromul de narcisism extrem de dezvoltat. Din mândrie, trufie, orgoliu... Oamenii care se mândresc (exagerat de mult) nici nu-și dau seama de răul care-l fac. Fac rău pur și simplu.

       Poate altcineva întreabă de obsesia sexuală sau de ce unii oameni sunt obsedați sexual? Sexualitatea este o normalitate și trebuie tratată ca pe ceva firesc. Acolo unde a devenit o obsesie sunt probleme de altă natură. Nu intrăm în subiectul deviaților psihice.

           De ce acele persoane care au diverse obsesii nu-și văd lungul nasului? De ce nu se analizează intrinsec? De ce nu-și recunosc boala? 

          Să nu interpretăm! A căuta pe cineva cu drag, ați părea rău de cineva care are un comportament neadecvat, a avea compasiune, solidaritate... nu înseamnă a fi obsedat.

              A fi obsedat înseamnă a suna un om de mai mult de trei ori (știind sigur că acel om nu vrea și nu are plăcerea să-ți răspundă) și de a da mesaje urâte... A fi obsedat înseamnă a sta cu poza în mână a unei persoane pierdute (după o despărțire sau din alt motiv) toată ziua și a plânge. A fi obsedat înseamnă a trimite mesaje pe FB cuiva care nu te bagă în seamă. A fi obsedat înseamnă uneori a fi nesimțit.

               În mare parte astfel de obsesii au oamenii geloși. Chiar dacă se spune "când iubești devi gelos" nu cred că iubirea înseamnă gelozie sau posesivitate.

                    Dacă dorești să fii stăpân, poți cumpăra un animal și-l dresezi cum vrei. Mai ales un câine. Omul e o ființă rațională și liberă. Nu are dreptul nimeni să îngrădească libertatea omului prin "iubire" și violență.

                  Suntem oameni. Greșim. Putem să avem anumite scăpări, dar nu putem să monopolizăm libertatea cuiva sau să cerem să șteargă anumite poze de pe FB doar de dragul nebuniei și obsesiei noastre. Dacă suntem geloși... asta e altă problemă. Dar gelozia a devenit ceva agresiv. Mulți oameni geloși se ceartă cu prietenii pentru ași apăra teritoriul sentimental. Hai să fim serioși! Nu putem strica relațiile cu anumiți oameni din cauza geloziei. Nimeni și nimic nu-ți confirmă stabilitatea în dragoste. Nu poți ține pe cineva alături de tine cu forța, Dragoste cu sila nu există. Există mici obsesii și neacceptare a ceea ce ești tu ca om. 

                  Majoritatea acestor persoane geloase și cu obsesii, vor să fie vedete. Ignoră realitatea și nu înțeleg că nu sunt o entitate. Oricum... după multe obsesii, omul în cauză (el sau ea) o să regrete căci persoana respectivă pentru care lupta (ca un venerabil obsedat) nu o să fie a lui toată viața. Filmul îndrăgostirilor de azi e un film de scurt metraj care nu se termină cu Happy and, ci cu Game over. 

                      Constat cu durere că unele domnișoare acum nu-și mai doresc un prieten sau un iubit... sau o relație serioasă, ci ele vor ori un prost cu bani ori un obsedat... Un tip obsedat de ele sau un individ pe care să-l manipuleze... Unii masculi  în schimb se cred macho sau Don Juan și caută fete pe care să le domine și să le valorifice doar ca trofee sau ca obiecte sexuale.

                         Dar asta nu înseamnă că marile povești de iubire sunt pe cale de dispariție sau că toatele fetele și toți băieții sunt aiurea. Nu toți oamenii sunt geloși, obsedați... Și nu toți oamenii se cred vedete. Unii se cred și sunt doar oameni. Fără obsesii și alte psihoze postmoderniste.

Libertatea de exprimare

    Poate pare o ironie fadă sau ceva absurd să scriu despre libertatea de exprimare, dar mă simt nevoit (cum îmi stă în caracter) să pun accent pe conştiinţă, demnitate şi atitudini. Cuvinte parcă expuse la muzeu astăzi. În fine... În contextul New Age, unde ideea de politically correct a devenit o pseudoidentitate europeană (marca UE) sau o filozofeală americană (made in USA), pentru omul recent - libertatea de exprimare ai impresia că este un soi de romantism. Omul recent care se regăseşte în postmodernism, consumerism şi fascinanta lume IT (ca sinteză: internet & facebook).

      Libertatea de exprimare (ca să nu lungim vorba) este garantată prin Constituţie şi mai ales prin Art. 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cine nu respectă libertatea de exprimare, ori este sub incidenţa legilor în vigoare... ori este sub influenţa nostalgiei comuniste.

     Libertatea de exprimare în România a fost recâştigată prin sânge. Jertfa tinerilor (şi nu numai) la aşa-zisa "revoluţie" din Decembrie '89, a fost săvâşită şi pentru libertate...

      Totuşi, să nu cădem în extreme. Libertatea de exprimare nu înseamnă a denigra sau a înjura pe cineva. Libertatea de exprimare nu înseamnă manipulare, demagogie şi deformare a istoriei. Chiar dacă exprimarea se face pe FB, nu putem interpreta libertatea mesajului scris în sensul de a defăima sau de a trata în băşcălie. Nu putem aduce injurii la adresa unei persoane publice şi să avem iluzia că slujim libertatea de exprimare.

       Ziarul Libertatea, avea o rubrică: Liber la cuvânt, unde semna jurnalistul Florian Bichir. Noi avem dreptul la acest lucru sau trebuie să facem cerere la preşedintele Klaus Iohannis? Dan Puric este un exemplu demn de om "liber la cuvânt". Din păcate, în logica (strâmbă) a unor partide, dreptul la liberă exprimare sau dreptul la replică este suprimat. Gândirea oamenilor politici de astăzi este în mod exclusiv pe linie de partid. Dacă cineva (Doamne fereşte!) se abate de la canoanele partidului şi îndrăzneşte să gândească cu mintea lui şi să se exprime liber (chiar dacă e vorba de liberalism, să zicem) e vai şi amar. Este apostrofat şi ameninţat cu excluderea din partid. Pardon! Chiar nu se vede în ce hal de ipocrizie suntem? Nu ne ajunge că suntem minţiţi şi furaţi de 25 de ani? Vrem acum să ne minţim singuri şi să ne furăm căciula singuri?

     E limpede. Oamenii sunt diferiţi şi au păreri diferite. Nu putem predinte să gândească toţi oamenii la fel. Nu putem face politica pumnului în gură sau a stopa libertatea de exprimare. Libertatea este un dat (sau un dar) ontologic, din dragoste divină şi e greşit ca noi oamenii să decupăm libertatea în forme care ne hrănesc orgoliul, partidul şi interesul personal.

Exerciţii de voluntariat

     Tinerii sunt idealişti şi sunt plini de entuziasm. Vor să facă multe şi să se afirme într-un sens pozitiv. Ne-am întrebat oare de ce să facem ceva în mod gratuit? De ce să muncim pentru un "simplu" mulţumesc? Din păcate, la noi în ţară lumea e reticentă faţă de ideea de voluntariat. Mulţi nici nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt. Oamenii de azi au impresia că orice faci trebuie să fii plătit şi să primeşti bani. Mentalitatea că banul e legea, e o mentalitate materialist-raţionalistă. Nu putem în viaţa asta (de exemplu) să stăm cu un prieten grav bolnav, să-i aducem o cană cu apă... şi după timpul petrecut alături de el să îi cerem bani. Este penibilă o asemenea atitudine. În fine... Nu facem filozofie pe acest subiect. Trebuie să ai o anumită cultură să înţelegi unele lucruri. Nu e totul relativ sau superficial în lumea asta.

     

    Echipa noastră de tineret din comuna Urecheşti, încearcă să fie un bun exemplu în acest context de voluntariat. O mână de câţiva băieţi şi câteva fete, caută să realizeze ceva frumos pe diverse proiecte de caritate, reabilitare locuri de joacă, muzică şi dans (karaoke), excursii, sport, cultură... etc. Când am format această echipă (ca preşedinte) , fără mentorul meu Lupu Leica Nicuşor şi fără prietenul meu Cristi Dârdală, dar şi fără sprijinul fratelui meu Cătălin George Belu, nu cred că ajungeam până aici. Apoi s-a alăturat şi domnişoara secretară (cu voia ei liberă) Valentina Stănilă (educator-învăţător). Încet-încet am avut ajutor şi din partea verişoarei mele (şi mai ale a tatălui ei, Jane Drăgoi) , Carmen Drăgoi (studentă la "Ştiinţe Economice" - Univ. Dunărea de Jos, Galaţi), şi multe alte persoane: Vasile Bornaz, Ionuţ Trifan, Andrei Anicolaie, Emilian Tălmaciu, Cosmina Nicodim, Claudia Hasel, Gina Stoicescu, Florentina Nedelcu, Auraş Sârbu, Cosmin Abeaboieru, Adiţă Bălosu, Cătălin Stânga... s.a.

          Poate e un vis, dar sperăm să fie un vis care nu se termină. Ne dorim multe realizări... Aşteptăm alături de noi şi alte persoane. Unele chiar vin. Doar că nu vrem să mai auzim "dar ce câştigăm din asta? , "ce ne iese din asta?"... Voluntariat înseamnă dragoste... Dragoste şi pasiune de viaţă. De frumos. De suflet. Nu orice om face acest lucru. Să apreciem oamenii care fac ceva în viaţă fără să se gândească la bani şi fără să aştepte laude! Nu e un secret. În voluntariat, există şi mici polemici... apar şi critici. Nu e nimic roz. Dar cu gândul la Dumnezeu, noi avem conştiinţa că facem ceva bun şi avem o mare mulţumire: zâmbetele oamenilor pe care îi ajutăm.

Cu bucurie, un om care face voluntariat! 

Discurs de politician

   Dragi cetateni,

   Sunt un om ca si voi. Sunt un om simplu. Ma numesc Popescu I. Marian. Sunt canditat unic si independent din partea PND. Partidul National Democrat. La varsta adolescentei am deprins o pasiune pentru filosofie si drept. Si de atunci am fost si raman un om al Legii si Dreptatii.

     De ce am intrat in politica? Am facut pasul in politica pentru ca vreau o Romanie in care tinerii sa faca ce vor si oamenii sa traiasca decent, cu un salariu minim pe economie de 5000 de euro, iar pensia medie sa fie de 1000 de euro.

      Doresc o schimbare... Schimbarea la fata a Romaniei incepe cu tine. Tu cel care ma votezi, tu esti schimbarea.

      Toti politicienii de pana acum au furat. Toti au probleme cu DNA-ul si cu coruptia. Eu personal va promit cu mana pe inima, ca nu am sa fur mult. Verbul a fura si a minti, in politica, a devenit ceva normal. Va jur pe carne de mici, daca doriti, eu am sa fur doar 10%!

    Cel mai mult in acest mandat de deputat in colegiul nr. 666, din Vanatorii de Munte, ma intereseaza sanatatea si infrastructura. Nu stiu daca ati auzit, exista o persoana in SUA si o persoana la noi in Cluj care L-au dat in judecata pe Dumnezeu. Eu am sa propun o lege in care sa nu mai existe nici macar Ideea de Dumnezeu si ca aceasta Ipoteza-Dumnezeu sa fie scoasa din mintile oamenilor, fiindca Dumnezeu e raul absolut al tuturor relelor din lume, dupa cum spune si Fernando Savater.

       Daca doriti, dragi cetateni, ma lupt sa propun legea "anti-fumat" altfel. Vreau ca aceasta lege sa fie interpretata si sa se fumeze direct in Biserica. Fumul de tamaie sa fie schimbat cu fumul de tigara... Biserica sa devina SRL. Sa plateasca la stat o taxa de functionare. Deci, din cate observati in cuvintele mele, cea mai buna societate este o societate atee.

        Un om fara Dumnezeu, are curaj sa se lupte cu sistemul. In politica nu facem religie. Crezul politic e "crede in bani si nu cerceta"... Cel mai bun politician e cel care tine acelasi discurs mereu si e votat timp de 16-20 de ani. In fine...

         Am zis ca o sa ma ocup de sanatate si de infrastructura. Daca ma votati peste 100%, am sa va demonstrez de ce "Dumnezeu a murit" si ca la autopsie s-a dovedit ca Fr. Nietzche are dreptate, Ideea de Dumnezeu a murit.

       La capitolul sanatate, am sa va urez oricand "sanatate si virtute". Iar cu infrastructura, o sa va fac autostrazi prin cimitire, mai ales la Cimitirul Vesel de la Sapanta.

       Va rog sa nu uitati numele meu, Popescu I. Marian. I de la imagine, ipocrizie si interes. Acum va las in compania marelui artist international, divinul Florin Salam... Votati nr. 3 pe buletinul de vot, votati PND! Pentru ca ne doare in ..... de Romania! Sa fiti sanatosi si sa va imaginati ca aveti autostrazi in toata tara! 

Timpul virtual

     Am devenit din ce in ce mai pasionati de internet. Statul pe net este o boala. Ne petrecem o mare parte din timp in spatiul virtual.

      Suntem foarte activi in mediul on-line. Am renuntat la tv si daca dorim sa fim informati avem toate stirile pe Facebook.

       Ascultam muzica pe YouTube. Vedem filme pe net. Facem aproape orice pe PC sau pe laptop, tableta, smartphone...

     Fiind prinsi in  aceasta capcana a internetului, nu stiu cand mai avem timp de noi. Cand ne mai gandim la suflet si cand mai avem timp sa ne traim viata in adevaratul sens al cuvantului?

    Stiu, parca e o hipnoza, parca e ca un drog. Si eu sunt vrajit de magia internetului. Si eu aleg sa caut ceva pe Google, decat sa merg la o biblioteca. Mai repede deschid Wikipedia, decat sa caut intr-un dictionar. Prefer sa ma folosesc de internet, dar una e sa te folosesti cu discernamant si alta e sa pierzi ore-n sir in fata calculatorului.

     Slava Domnului, bine ca nu am patima jocurilor! Daca mai eram si pasionat de jocuri, deja imi pierdeam tot timpul in spatiul virtual.

      Totusi, nu putem sa vorbim doar de ceea ce stim ca facem... Sa ne gandim ce putem face sa redobandim viata adevarata? In lumea tinerilor acest fenomen, acest val (gen cu facebook, instagram, whatsapp etc.) a izbucnit prin 2007-2008... Nu stiu sigur daca aveam cont pe FB atunci, dar aveam blog pe Wordpress. Sigur prin 2010 a inceput sa se afirme FB foarte tare. Imi aduc aminte ca in 2008 citeam destul de mult si inca ma mai jucam pe Hi5 si pe Yahoo. In fine... Nu facem sociologie.

      Cum sa ne petrecem timpul frumos si cu folos? In primul rand trebuie sa ne reintoarcem la comunicarea fata catre fata. Comunicarea on-line e o comunicare fara comuniune. Dupa acest lucru, putem sa iesim putin afara sa privim cerul si sa ne prefacem ca suntem intr-un basm. Si stam afara pana ne trece pofta de net.

          E bine sa incepem sa visam cum se visa pe vremuri. Vise care nasc povesti. Daca se poate, e minunat sa citim. Lectura e cea mai buna terapie in societatea noastra zgomotoasa si consumerista. Daca nu ne place sa citim, putem sa ascultam muzica, dar nu stand in casa si pe net. Stand mereu in casa ne izolam. Fugim de libertate si de realitate. 

            Un om liber si real, traieste prin peisaje mirifice, calatorii, plimbari... Sunt oameni care merg la munte sau la mare, pentru ca acolo se regasesc cu adevarat.

         Nu putem sa ne mintim singuri! Astazi, internetul ne ocupa aproape tot timpul. E normal sa evadam. Sunt atatea lucruri frumoase, hai sa iesim in lume sa le vedem!

              Internetul e doar un mijloc, nu un scop in sine. Sa ne gandim logic, ziua are 24 de ore. Cate ore stam pe net? Cate ore vorbim la telefon? Cate ore dormim? Cand mai mancam? Cand mai facem miscare, sport... ? Cand mai invatam? P.S. Cand ne mai traim viata?

                Timpul e al nostru. Sa nu ne inselam ca s-a scurtat timpul. Nu s-a schimbat nimic in esenta timpului. Noi ne-am schimbat ca oameni. Suntem mai grabiti. Suntem mereu in viteza. Nu mai traim timpul real, preferam un timp virtual. Nu stim daca mai iesim din lumea asta a internetului.

                Trezirea! A fost un cosmar... Am visat urat. Am dormit. A fost un somn dulce. Ne ridicam din pat. Mergem si ne spalam pe fata. Si... Si ne traim viata normal, firesc... Asa cum e ea lasata de la Dumnezeu. Internetul are rostul lui, nu-l negam. Daca avem nevoie il folosim (ca pe un instrument), daca nu, nu-l lasam sa  ne fure timpul. Sa avem grija, timpul e pretios!