vineri, 20 noiembrie 2015

De ce ne e frica de oameni

    Pentru noi unii oameni sunt sperietoare de ciori. Noi ii privim cu bunatate, ei ne jignesc. Noi ii atingem cu bucurie, ei ne lovesc. Noi ii ajutam, ei ne fac rau. Din pacate intre noi si ei este o imensa prapastie. Cine suntem noi si cine sunt ei? Noi suntem suflete naive si oameni cu frica de Dumnezeu. Ei sunt semenii nostri, dar au ceva in fiinta lor incat ne e teama cand ii vedem. Ne ferim sa-i intalnim fiindca sunt agresivi. Totusi e timpul sa spunem adevarul. Si noi suntem ca ei in neputinta noastra. Nimic nu ne difera de acesti oameni cand si noi cadem in deznadejde, ura si dusmanie. Avem si noi momente urate in viata. Nu exista oameni ideali. Si oamenii buni din fire pot sa greseasca. Cu totii avem calitati si defecte. Ce ne facem ca ne e frica de anumiti oamei din contextul social in care traim?

       Noi vrem sa ii lamurim ca nu avem nimic cu ei, insa tot nu vor sa ne lase in pace. Sunt anumiti oameni atat de inversunati si nu doresc altceva decat sa se afirme prin violenta. Tu le explici ceva, ei te injura. Chiar daca nu le zici nimic, ei tot te ameninta si iti vor raul. Pana la urma moartea ne paste pe toti. Dar nu ne putem ucide prin cuvinte urate, frica si lovire fizica. Degeaba bagi frica intr-un om prin acte de violenta, daca nu intelegi ca Dumnezeu nu ne vrea dezbinati. Frica de moarte este mai mare decat frica de acesti oameni "razbonici" si primitivi. Orice am face nu suntem in jungla. Trebuie sa ne gandim ca o sa raspundem pentru tot la sfarsitul vietii. Azi suntem mari si tari. Ne mandrim ca le e frica unora de noi, dar dominarea prin agresivitate este lasitate. Fiecare om e construit intr-un fel sau are probleme de sanatate. Nu poate un om puternic sa bage frica intr-un om slab (slab la trup) prin impunere cu pumnii si picioarele. Viata nu e lupta intre noi. Nu e o partida de box.  Nu trebuie sa ne batem, trebuie sa ne respectam. Asta inseamna omenie, educatie si civilizatie.

          Faptul ca ne e frica de acesti oameni violenti, nu inseamna ca suntem prosti. E clar in acest context ca nu exista comunicare si intelegere. Cineva care te ameninta si iti scrie mesaje urate in primul rand nu te cunoaste si da dovada de probleme psihice. Omul care nu raspunde si nu riposteaza la aceste tampenii a castigat. Din experienta pot zice ca e extrem de greu sa potolesti un asemenea individ care are impresia ca el este buricul pamantului. Cel mai indicat este sa taci si sa pleci. Cum se spune, mai bine il lasi in pace si gata. Trece. Daca te suna non-stop sa iti zica ceva sau iti da mesaje de amenintare (pur si simplu degeaba) tu stii ca ai in fata un om disperat, obsedat si nu-l bagi in seama. Cand ataci pui sare pe rana. El spune ca nu esti barbat (ca esti fetita), ca nu ai curaj ... , dar el nu stie ca tu vrei sa eviti un conflict si nu ai chef de polemici inutile. El crede ca baga frica in tine, insa nu baga nimic fiindca un asemenea om trebuie compatimit si e limpede ca sufera. Oricum sa avem grija, cu asemenea oameni nu e de glumit!

vineri, 13 noiembrie 2015

Cum arata o fata frumoasa

              O fata frumoasa nu arata ca dupa revista sau ca la tv. Asa-zisele vedete si dive, nu sunt femei frumoase, ci sunt un fel de "estetica uratului" sau frumuseti artificiale. Concursurile de Miss Univers sau Miss (in general) putem zice ca fac "discriminare" intre femei. Exista zeci, sute , mii, milioane de femei si fete frumoase care nu participa la Miss. Si nu putem concepe ideea ca o fata frumoasa trebuie sa aiba automat 90-60-90. Nu este bine sa ne inselam in aceasta privinta.

               Intr-un alt context putem afirma ca nu exista femei frumoase si femei urate. Frumusetea este oglinda sufletului, nu doar ochii. Un chip frumos nu reflecta mereu un suflet frumos. Din pacate unde este prea multa frumusete, aidoma zeitelor, este si multa mandrie. La barbati se vorbeste de narcisism. Nu stiu daca la femei putem sa vorbim de iubire se sine sau de egoism, dar in mod clar intalnim un orgoliu exagerat. Sa te fereasca Dumnezeu de orgoliul feminin!

             Suntem pe strada. Vedem o fata sau o femeie frumoasa. Ce remarcam prima data la ea? Mersul? Trupul-fizicul ? Formele? Eleganta? Chipul? Parul? Ochii? Vedeti dvs. , incercam sa privim cu drag o fata frumoasa , dar ne oprim exclusiv la trup. Nu ne intereseaza vocea, farmecul, gandirea, sensibilitatea, sufletul, inteligenta, sarmul, daruirea, modestia, talentul... Oricum, intre noi fie vorba, nu putem aprecia la o fata de pe strada asemenea calitati. Fetele pe strada trec si vin. Nu ai timp sa le vezi frumusetea adevarata, decat umbra frumusetii. Parfumul...

                   Din punctul meu de vedere, o fata frumoasa arata ca orice fata care iubeste mult. Mai ales o fata timida, simpatica, virgina... O fata ca o floare. O "floare de colt" sau o floare de "nu-ma-uita". O fata ca o taina. Taina iubirii... Cand intalnesti o fata care iubeste cu adevarat si este sincera, sa stii ca ai aproape o fata frumoasa. Sentimentele unei fete nu sunt ca ale noastre ale baietilor. Baietii tineri in special: nu stiu sa iubeasca. Am uitat sa iubim. Fetele frumoase iubesc ca-n povesti. Vorbesc putin si bine. Traiesc in pace, dor si armonie. Scriu poezii. Asculta muzica buna. Citesc carti de calitate. Pretuiesc valorile credintei si ale neamului romanesc. Nu injura. Nu vorbesc prostii. Nu au un limbaj vulgar sau obscen. Nu se imbraca urat sau prea provocator. Se imbraca simplu si decent. Nu se lauda. Nu se trufesc. Nu mint. Nu inseala. Nu ranesc... Fetele frumoase sunt fetele din vis. Visul iubirii si al unui ideal ceresc.

                      Fetele frumoase arata "perfect" fara sa fie perfecte. Nu se masculinizeaza in niciun fel. Tandretea, naturaletea si spiritul feminin sunt la loc de cinste in fiinta lor. Fetele frumoase care stiu sa iubeasca cu adevarat sunt adorabile. Nu cunosc pornografia. Nu cunosc destrabalarea. Nu cunosc viciile adolscentine si nici teribilismul. Sunt fete... Au si ele capricii, dar nu au mofturi. Au demnitate, dar nu ai fitze sau figuri. Sunt la moda, dar nu se schimba. Au carcater si mai au ceva: au dragoste nemuritoare.

                   

     

joi, 12 noiembrie 2015

Intalnirea cu scriitorul Gheorghe Andrei NEAGU


   Timid, modest si rusinos cum sunt, pasesc incet spre "Directia de Cultura" - Focsani, str. "Nicolae Titulescu", nr. 1. Este ora 14.oo . Intalnirea cu dl. Gh. Neagu, trebuie sa fie la orele 17.oo . Asa  mi-a scris in e-mail. Nu intru. Citesc afisul de pe usa - Lansare de carte a dl. Varujan Vosganian etc. , unde vorbeste si dl. Gh. Neagu, redactor sef al rev. Oglinda Literara.

        Prin oras m-am gasit cu verisoara mea Catalina. A fost ziua ei (implineste 20 de ani) si am mers la un suc. Dupa ce-am condus-o pe ea la microbuz (este din Panciu), ma vad cu o "surioara de suflet" (Melisa, fata dl. vice-pimar), care-mi zice sa mananc ceva ca sunt palid la fata si sa fiu mai puternic. Eram in fata Librariei "Universul cartilor". Mi-am luat 2 carti. "Micul pateric" - Savatie Bastovoi. "Patria mea A 4" - Ana Blandiana. Apoi am plecat la matusa mea si am stat acolo pana la ora 17. Totusi m-am gandit sa fiu mai devreme si am mers la 16.30. L-am luat si pe varul meu. Cu toate ca el e adolescent (in cls. a 9-a) si s-a plictisit groaznic, eu m-am simtit superb la Cenaclul Literar.

    Dl. Gh. Neagu, a facut prezentarea. Eu am citit 2 poezii si dansul mi-a citit 2 poezii din carte. A fost frumos. A fost un eveniment. Sunt bucuros ca pot face ceva in cultura si literatura vranceana. Un domn venit la Cenaclu, m-a recunoscut dupa nume zicand: tu nu scrii la Ziarul de Vrancea? E impresionant sa vezi ca cineva iti recunoaste munca. Am scris cateva articole in Ziarul de Vrancea si sunt multumit. Nu pot avea iluzia ca sunt jurnalist sau scriitor, dar incerc sa fiu vocal. Caut sa ma manifest in scris. Incerc sa pun accent pe atitudini. Nu sunt un nume. Sunt inca "anonim", dar nu renunt. Incet, incet sper sa ajung unde imi doresc. Intalnirea cu dl. Gh. Neagu imi da aripi. Zbor spre cerul literaturii...


joi, 5 noiembrie 2015

"CARTEA DESPRE FEMEI" sau "FEMEI CARE IUBESC PREA MULT"

    Motto:
    Toate lucrurile sunt posibile prin iubire.

     "Cartea despre femei" a Pr. SAVATIE BASTOVOI, nu este o carte fantezista, feminista sau postmodernista. Nu seamana deloc cu De ce iubim femeile de M. Cartarescu. Cartea Pr. SAVATIE este o carte simpla, dar nu simplista. Este o carte simpla si frumoasa. Nu este o carte de  filosofie sau de psihologie. Este o carte de suflet. Cartea nu-i minunata, perfecta sau geniala, insa e o carte foarte interesanta. Ce-mi place cel mai mult ca e scrisa intr-un context de genul "proza scurta" (extrem de scurta) si ca se citeste mai repede decat ai viziona un film. La fel ca multe alte carti ale Parintelui, care se citesc foarte usor.

     Nu facem aici o paralela intre Cartea despre femei si cartea Femei care iubesc prea mult. Cartea aceasta e o carte de dezvoltare personala si atat. Te ajuta in cazul in care ai probleme sentimentale sau mai grav: deceptii, despartire, divort... etc. Cartea Parintelui in schimb vine cu un alt mesaj. Ma frapeaza faptul ca tema principala a celor doua carti nu este "femeia", ci iubirea. Pana la urma putem spune ca iubirea este sinonim cu femeia si invers.

    Dupa cum am zis, cartea Parintelui S.B. , vine cu un alt mesaj si este altceva. Nu se incadreaza in tiparul "carti de duzina" sau "literatura de cutit" a la Liviu Andrei. Cred cu toata constiinta ca Pr. Savatie a scris o carte-dar. Un dar... O carte-floare. O floare de colt. O "carte despre femei" dedicata pentru barbati. In Literatura de azi (promovata de tanarul critic, Daniel Cristea-Enache) ,  Cartea despre femei, apare ca ceva mai mult fiindca "viata este ceva mai mult", ne zice Pr. Savatie.


miercuri, 4 noiembrie 2015

DESPRE ILUZIE

    Avem iluzia ca suntem o tara normala, o tara civilizata si europeana, dar suferim enorm la capitolul coruptie, demagogie si infrastructura. Avem iluzia ca suntem un stat de drept (democratic) cu politici de stanga si de dreapta, dar ne acuzam de neocomunism si neoliberalism. Avem iluzia ca stim sa ne comportam frumos. Avem iluzia ca iubim, dar suntem plini de ura. Avem iluzia ca suntem bogati, dar suntem tara cea mai saraca din UE. Si ce mai avem?

     Avem iluzii! Iar daca nu avem iluzii, ne facem iluzii. Noi nu stim sa iubim cu adevarat. Nu stim sa ne pretuim semenii, credinta si cultura. Noi doar avem iluzia ca iubim. Suntem un popor frumos, dar nu suntem un  popor unit. Ne dezbina muzica, sportul, politica si  mass-media. Ne zapacim singuri. Facem doua tabere: manelisti si rock-ari, pesedisti si penelisti-liberali, credinciosi si necredinciosi, destepti si prosti etc. Desteptii de azi au bani. Prostii fac miting-uri. Ce sa mai comentam! Traim intr-o lume iluzorie, o lume debusolata. O lume plina de iluzii, fantezii, amagiri si deceptii. Cel mai trist este ca nu e o lume reala, este o lume tv. Lumea facebook. O lume paralela. O lume care are iluzia ca face o noua revolutie, dar nu face nimic. O lume care a uitat de curaj, demnitate si omenie.

    In aceasta lume avem iluzia ca a fi om inseamna a fi smecher. Tot in aceasta lume avem impresia ca a fi politician este un lucru mare. Nimic mai gresit. Politicienii de azi au fost comunistii de ieri. Nu chiar toti, dar in mare pare. Acesti indivizi au iluzia ca fac bine, dar au facut numai rau. De ce ne place sa traim ancorati in iluzii? Filosofia hindusa (de tip oriental) considera totul (chiar si suferinta) maya , adica - iluzie. Deci putem spune ca totul este o iluzie? NU! Exista si o viata altfel. Sunt tari care traiesc decent si sunt tari super dezvoltate. Acolo de ce nu au oamenii iluzii? Acolo de ce nu au iluzia ca au autostrazi? Acolo de ce se poate si aici la noi nu? Nu ca nu se poate, nu se vrea... De 25 de ani ne-au vandut iluzii si acum se vad roadele. Pacat! Anumite politici si legi (extrem de proaste) calca pe cadavre. Nu se mai tine cont de nimic. "Coruptia ucide!" Vrem sa iesim din bezna la lumina. Vrem sa iesim din contextul iluzii. Avem si noi dreptul la o viata decenta si normala?

marți, 3 noiembrie 2015

Versuri sau poezie

Motto:

"E usor a scrie versuri.
 Cand nimic nu ai a spune..."

    A scrie azi (azi insemnand epoca postmoderna si lumea contemporana) poezie este un act de curaj. Cu toate ca scriitorii (si de poezie si de proza) sunt socotiti nebuni, noi scriem fiindca avem ceva de spus. Incercam sa facem literatura intr-o societate consumerista si o generatie pasionata de manele, rock, rap si multa muzica comerciala. Nimic rau in a asculta aceste genuri de muzica. Gusturile nu se discuta. Fiecare asculta muzica in care se regaseste. Asa-i si cu literatura. Daniel Cristea- Enache a pus monopol pe literatura si o denumeste Literatura de azi. In fine... 

    Mircea Cartarescu, in cartea Ochiul caprui al dragostei noastre (editura Humanitas, Bucuresti, 2012) , ne spune ca "poezia este pisica moarta a lumii consumiste, hedoniste si mediatice in care traim". Deci avem acum o definitie a poeziei de azi. Poezia - pisica moarta. De ce sa fie poezia o pisica moarta? Poezia este adusa in acest context fiindca aproape toate marile edituri fug ca dracul de tamaie de poezie. Nu mai vor sa publice poezie caci nu se vinde.

    Eu caut sa fac o distinctie clara intre poezie si versuri. Buna mea prietena Mihaela Oancea (cu un feedback foarte bun pe FB) exceleaza uimitor de bine la acest capitol. Mihaela Oancea este o autoare tanara din Bucuresti si scrie cu adevarat poezie. Scrie chiar si poezie pentru copii.

     In vartejul acesta postmodernist intalnim mai mult versuri decat poezie. De la versuri se ajunge foarte usor la versificatie. Adica versuri banale. O "poezie" simplista. Fara nicio valoare artistica si literara. In poezia postmoderna lipseste cu desavarsire Poezia. Pe FB (facebook) scriu multe persoane, dar nu scriu poezie ... ci versuri. Nici eu personal nu stiu daca am scris in viata mea vreo poezie, dar versuri am scris destule. A scrie versuri inseamna a scrie pur si simplu in stil clasic. A scrie un fel de copiute dupa alte genuri de poezie canonica. Totusi nu blamam poezia postmoderna sau poezia de pe facebook. Printre sute si mii de versuri poate exista si o poezie si sa aiba un mesaj frumos. Nu stiu daca se mai poarta astazi "marca" Adrian Paunescu, dar daca se mai naste un Grigore Vieru, eu ii sarut picioarele.

duminică, 1 noiembrie 2015

Ecoul iubirii

    Din departare se aude cu un glas dulce. Vinooo! Vino, David! Strange-ma in brate! Sunt eu, draga ta...  Fata a coborat parca dintr-un vis. Nu stia ce cauta in acel loc. In jur erau copaci si daca te atingeai de ei aveai senzatia ca plang. Se auzea un suspin in toata padurea. Nimic nu era normal. Totul se petrecea ca intr-o poveste. O poveste fara nume.

    David, un baiat inalt, cu ochii verzi ca lacurile din acea padure intunecata, statea in genunchi si striga catre cer: De ce sa sufar? Sunt om... Doamne cu ce am gresit? De ce sufar eu acum? De ce...? Diana, nu mai scotea niciun cuvant. Stia ca din cauza ei David avea o boala incurabila. Medicii se intrebau daca e cancer sau nu. David dupa ce a parasit spitalul, facand un set complet de analize, a fugit singur in padure... sa se roage. Alinarea lui era rugaciunea. A si postat un mesaj pe FB: CERUL OFTEAZA SI OMUL SE ROAGA...

     Diana, o fata frumusica, dar prea orgolioasa si incapatanata, a mers dupa prietenul ei in padure. Frunzele copacilor ii sopteau ca prezenta ei acolo nu e de bine. Lui David ii era rau... Nu stiu daca ii era rau ca o vedea pe ea, dar ii era rau si avea nevoie de o liniste aparte.

     Diana era indrazneata. Nu a acceptat ca David al ei sa fie intr-o intimitate si armonie cu natura. A pasit usor catre el si ii spune:

     - David, ma crezi nebuna? Hai David, vinooo la mine! Stii cat de mult te iubesc... Te iubesc, blegul pamantului!
      - Diana... Imi pare rau... tu vrei sa parca ca nu s-a intamplat nimic, ca totul e roz... DIANA, TE ROG SA DISPARI DIN FATA MEA!
       - Dragul meu, de ce vorbesti asa cu mine?
       - Mi-ai distrus viata... mi-ai umplut inima si sufletul de rani... Ce mai vrei de la mine? Lasa-ma in pace! Te implor!
      - Nu e adevarat... eu nu ti-am facut niciun rau!
      - Nu mai inselat niciodata?
     - Ba da, dar nu am vrut sa fac asta... eram inconstienta... sunt sau am fost o proasta! Te rog mult iarta-ma!
     - Te-am iertat! Dar iertarea asta mi-a provocat o boala...
     - Dragul meu, o sa te vindeci...
     - Pe naiba... o sa mor...
     - Of...
     - Ce iti pasa tie, tu nu vezi cum ma privesti, nu vezi ce ochi vicleni ai?
     - Bine... ai dreptate! Te-am tradat, te-am facut sa suferi... ! Dar eu te iubesc...
     - O iubire care face rau... nu este iubire.
     - Si ce vrei sa fac acum... sa ma sinucid pentru tine?
     - Nu vreau nimic... absolut nimic... Totul e neant, si "Dumnezeu e neant", zicea Nietzsche. Invata sa iubesti! Nu stiu daca mai are vreun rost. Invata...
     - Invata tu sa ma respecti...
     - Eu?
     - Da... tu...
     - Eu am facut multe... deci in clipa asta te rog sa dispari din fata mea...
     - Bine, bine... o sa plec, dar o sa regreti!
    
    Lumina ce se reflecta printre crengile copacilor, parca avea miros de plumb. Sufletul lui David era greu si pustiu. Nici Dumnezeu la care tinea enorm nu mai era un punct de repet pentru el. Se tavali peste covorul de frunze si urla foarte tare: teee uraaasc! teee blesteeem! ... adiooo iubireee! Ecoul rezona in toata padurea. Oamenii care erau la taiat de leme au incremenit. Au crezut ca este vocea padurii. Totusi nu faceau legatura intre cuvintele adio, iubire si padure. De pe un corn canta o pasare maiastra. David s-a oprit brusc. Si-a zis in minte, daca aceasta pasare canta si nu sufera... eu de ce sa sufar? , s-a ridicat si a plecat. Nu stim unde este David acum, dar cred ca este in fiecare din noi. In toti oamenii care iubesc himere. In toti oamenii care vor povesti de iubire cu happy end. Dar sa nu uitam, viata este ceva mai mult. Viata nu incepe si nu se termina cu o iubire tradata, cu o deceptie. Viata e o taina, viata e un ecou divin... Viata e un ecou fermecat, viata e ecoul iubirii.