Iubire ca-n poveşti

 Când te îndrăgosteşti priveşti totul roz... şi crezi că ai găsit o iubire adevărată sau o iubire ca-n poveşti. Ne place de mici (acest lucru e specific psihologiei copilariei) să visăm la prinţi şi la prinţese. Ne place să credem că totul în iubire este ideal. Dar să luăm un caz destul de delicat: un bărbat nefumător poate să iubească şi să stea cu o femeie care fumează? Legat de fumat un bun prieten (poet) din Sighet are această părere: Nu concept ca o femeie să fumeze... O femeie care fumează înseamnă că are mai multe vicii ascunse... nu e compatibil (din punctul meu de vedere) cu a fi femeie... 

    Sunt de acord cu ideea prietenului meu din Sighet, dar întreb acum mai există iubire ca-n poveşti în acest context? În fine fumatul, alcoolul etc. , e un viciu, o patimă... şi se poate renunţa la asta dacă ai o voinţă de fier. Problema este alta, ce facem cu iubirea ca în poveşti? Se topeşte ca scrumul de ţigară... se duce ca fumul de ţigară?

    Oamenii sunt diferiţi şi liberi. Unii au o plăcere prin fumat, alţii nu suportă fumul de ţigară, le vine rău de la miros de tutun şi fum de ţigară. Fumatul pasiv... Persoanele care se respectă şi au anumite principii (nu doar morale şi religioase) nu merg pe ideea: lasă că fac un compromis şi totul e ok... E adevărat în iubire (mai ales unde e ceva serios) se fac multe compromisuri, dar uneori treaba este matematică. Un bărbat îndrăgostit cu o femeie îndrăgostită nu fac doi, fac UNA - DRAGOSTEA. Unu plus unu în iubire nu dă doi, dă tot unu... este egal cu unu... un cuplu legat de aceleaşi principii şi valori... şi în special SENTIMENTE.

     

    În viaţă trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume şi să punem punctul pe i. E foarte bine să luăm atitudini şi să avem demnitate, dar e frumos să fim diplomaţi, să facem totul cu blândeţe. Totuşi, dacă nu vedem anumite chestiuni, orbiţi de dragoste, cum analizăm o iubire ca-n poveşti? La ce se rezumă această iubire ca-n poveşti? La sex? Nuuu. La ARMONIE. La Dragoste şi armonie. Dragoste cu d mare.

    Dar cum simţim noi şi trăim această iubire ca-n poveşti? Oare să fie o enigmă iubirea ca-n poveşti? Nu cred. Iubirea este ceva real. Şi iubirea ca-n poveşti este o realitate. Problema se pune în alt unghi de vedere, acolo unde sunt prea multe orgolii iubirea moare. Iubirea este un vals în doi, un dans pe apă în doi... până aceşti doi se unesc şi devin un singur trup şi suflet. Trupul iubirii şi sufletul fericirii. Dacă din doi unul trage mai mult şi altul mai puţin, povestea de iubire devine o căruţă împotmolită în noroi. Totul este ca în familie. Dacă pun ambii umărul sigur este o familie frumoasă, dacă unul face ceva bun şi altul nu face nimic, e grav. Nu există iubire de unul singur. Ideea de singur în doi e o dramă şi poate să fie şi tragedie dacă nu vrei să te opreşti la timp. Timpul e foarte preţios. Iubirea nu are timp, dar dacă nu este iubire... nu are rost să pierdem timpul. E bine să îţi inviţi mereu partenerul la dialog... să fie comunicare şi comuniune, dar cel mai frumos e să îţi inviţi partenerul la iubire... la o îmbrăţişare, la un sărut... Şi repet (în toate articolele ce le scriu pe această temă) din iubire nu faci psihologie sau filosofie. Iubirea ori este , ori nu este. Înţelegerea ori e, ori nu e. Aici nu se merge cu jumătăţi de măsură.

    În fine, ce ne facem dacă unul este indiferent? Mai e vorba de iubire ca-n poveşti aici? Nu. Clar. Este vorba doar de orgolii prosteşti. Să citim Imnul dragostei al Sf. Ap. Pavel să vedem ce înseamnă dragostea în adevăratul ei sens. Să citim Cântarea cântărilor să vedem poezie şi iubire erotică între un tânăr şi o tânără ce vor sa fie logodnici. Să citim până la urmă în inima şi sufletul celuilalt şi să facem gen: cerere şi ofertă. Ce vreau eu de la mine? Ce vreau eu de la viaţă? Ce vreau eu într-o relaţie de iubire? Ce cer...? Dar ce ofer eu în schimb? Ce doresc eu dar ce dăruiesc eu?

    Revenim la început. toţi ne dorim o iubire ca-n poveşti, doar că uităm de povestea vieţii noastre şi de trecutul nostu. Un om bun pentru viitor îşi acceptă trecutul şi este mereu ancorat în prezent. Nu este oscilant. Nu se schimbă. Are cuvânt. Nu minte. Acesta este omul care poate avea parte de o iubire ca-n poveşti. Restul sunt poveşti de adormit copiii.

Iubeşte şi fă ce vrei...

      Oamenii caută fericirea pe acest pământ. E ceva firesc. Pe undeva se doreşte nostalgia paradisului. Miracolul primilor oameni Adam şi Eva. Poate omul simte ontologic faptul că fericirea este o poartă către veşnicie. În fine... Dacă ne raportăm la filosofie, ştiinţă şi psihologie, toată această teologie despre rai şi iad, pare aşa o poveste, un basm, o iluzie, un vis sau o fantezie. Nu discutăm despre acest lucru aici. Filosoful şi teologul danez, Soren Kierkegaard, pune accent pe credinţă în alt context. Adică el se referă la omul care nu are credinţă, că nu poate un alt om să îi ofere credinţă. Aşa că nu e normal să judecăm oamenii de ştiinţă, filosofii şi psihologii care au altă părere despre religie. Ideea lui Soren Kierkegaard e limpede, dacă aceşti oameni nu au primit darul credinţei sau nu vor să aibe tangenţe cu spiritualitatea, trebuie acceptaţi şi respectaţi pentru alte valori: raţionale, morale, culturale, artistice, muzicale... 

      În fine, oamenii de azi caută fericirea în bani, plăceri (distracţie, chefuri, droguri, alcool...) şi tehnologie. Din păcate unele persoane caută fericirea pe internet, în jocuri virtuale sau jocuri de noroc... mulţi caută fericirea pe facebook sau mai bine zis toţi căutăm fericirea şi liniştea în ceva şi uneori o găsim, alteori nu. 

      Ideea Fericitului Augustin - Iubeşte şi fă ce vrei... nu este o idee catolică. Filosofia şi gândirea nu pune accent pe aspectul confesional. Şi un ateu poate avea idei frumoase şi bune, dar ne place cu o răutate de nedescris să îl blamăm pentru simplul fapt că este ateu. Spunea un preot foarte frumos şi realist: un ateu îl huleşte pe Dumnezeu prin cuvinte, iar un creştin prin fapte... Dar ne place de mii de ani să ducem această polemică între credinţă şi necredinţă, între păgâni şi creştini, între teologie şi nihilism... , între oameni cu păreri şi idei diferite şi aşa-zişi creştini. Nu vrem niciodată să înţelegem că orice om este o entitate unică şi orice individ uman este diferit de semenul lui. Nu există oameni gemeni în gândire, caracter, atitudini, emoţii, sentimente... Avem unele asemănări, dar în fond suntem total diferiţi. Avem anumite principii, orgolii, angoase, stări... Unii se supără mai repede, alţii mai greu. Unii sunt mai nervoşi din fire şi se enervează din orice, alţii sunt mai calmi şi au răbdare. Unii trec peste un deces mai uşor, tratând totul ca pe ceva firesc, alţii suferă enorm, cad în depresie, anxietate... P.S. : NU SUNTEM LA FEL! NU SUNTEM PERFECŢI!

      Fericitul Augustin ne provoacă la libertate. Ideea se referă la acest lucru: iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce vrei. Dar dacă într-o anumită societate nu există Dumnezeu, cum putem interpreta această idee? Pur şi simplu, iubeşte... fii liber... şi fă ce vrei... Doar că atunci când iubeşti cu adevărat nu poţi face ce vrei, adică nu poţi face rău. Aici vrea să ajungă Fericitul Augustin: iubeşte... fii liber şi nu face rău. Psihologia ne vorbeşte în alt mod, psihologia rezumă totul la: iubeşte-te pe tine însuţi, fii liber şi oferă-ţi orice plăcere, gândeşte liber - gândeşte cu mintea ta, ai dreptul să faci ce vrei numai să îţi fie bine, respectă-ţi şi trupul şi sufletul, caută numai energie pozitivă în viaţă, nu lăsa gânduri şi stări negative să-ţi intre în minte etc. etc. etc. Psihologia nu te vindecă de boli medicale (aici ai nevoie şi de medicină) sau de nefericire. Ajută şi psihologia într-un fel, dar cel mai mult te poţi ajuta tu singur. Dacă citeşti toată opera lui Freud şi Carl Gustav Jung, şi eşti singur, asta nu înseamnă că după lectură ţi-ai găsit perechea potrivită şi eşti fericit. Nu e bine să căutăm soluţii, reţete în cărţi... E bine să avem cunoaştere şi să ne informăm... şi să nu generalizăm. Să nu citim ceva şi să credem că am descoperit noi acum America. Există multe cărţi de psihologie bune, dar există şi multe alte cărţi de psihologie proaste. Aşa cum sunt unele medicamente foarte bune, iar altele pot avea efecte adverse. În Occident şi în Statele Unite se pune mult accent pe psihologia relaţiilor de cuplu. Sunt atâtea cărţi scrise despre deosebirile dintre bărbat şi femeie, gen cartea: Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Am citit şi eu două cărţi de acest gen: Cele cinci limbaje ale iubirii şi Femei care iubesc prea mult. Îmi place că autorii au scris despre cazuri reale şi au mers mult pe lucruri concrete. E foarte bine să te înţelegi pe tine ca om, dar mult mai bine (asta ne sugerază acest gen de cărţi) e să îţi înţelegi partenerul. Iubirea nu înseamnă psihologie, iubirea înseamnă libertate şi sentimente.

    Vreau acum să citez câteva fraze din cartea lui John Gray - Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, să înţelgem mai bine ce scop au aceste cărţi:

    Bărbaţii oferă genuri de afecţiune de care au ei nevoie şi nu cel de care are nevoie sexul opus. Bărbaţii au nevoie în primul rând de o dragoste care să se bazeze pe încredere, acceptare şi admiraţie. Necesitatea principală a femeilor este o dragoste care să implice grijă, înţelegere şi respect.

     Toate aceste cărţi merg pe ideea de deosebire între bărbat şi femeie şi că e cel mai frumos să percepi limbajul de iubire al partenerului... nu să fim egoişti şi să cerem o dragoste, o iubire aşa cum o vrem noi. Dacă persoana iubită e nervoasă, e supărată sau plictisită, nu avem de ce să venim cu idei, cu sfaturi, cu soluţii... e normal să înţelegem că orice om are o anumită stare şi după ce trece starea respectivă putem merge mai departe. Persoana iubită nu are nevoie să fie cicălită la cap cu vorbele noastre, pur şi simplu vrea înţelegere, atenţie şi ascultare. Cam aici bate psihologia şi psihoterapia acestor cărţi. În continuare John Gray scrie:

    A te îndrăgosti este întotdeauna un miracol. Pare ceva etern ca şi cum dragostea va dura pe vecie. Noi credem în mod naiv că suntem cumva scutiţi de problemele pe care le-au avut părinţii noşti, nefiind îngrijoraţi că dragostea se va stinge. Suntem siguri că aşa trebuie să fie şi că urmează să trăim întotdeauna fericiţi.

    Când bărbaţii şi femeile sunt în stare să se respecte şi să-şi accepte deosebirile, atunci dragostea are şanse să înflorească.

     Dragostea este un miracol şi poate dura dacă ne amintim de deosebirile dintre noi.

    Femeile se plâng cel mai adesea că bărbaţii nu le ascultă. Bărbatul sau ignoră cu totul când ea vorbeşte, sau ascultă câteva cuvinte, stabileşte care este problema, îşi pune mândru pălăria domnului Rezolvă-tot şi îi oferă soluţia care să o facă să se simtă mai bine.

    Autorul vrea să spună de fapt că bărbaţii au mereu soluţii la orice, iar femeia vrea înţelegere şi armonie... Ea poate vrea o îmbăţişare, un sărut... şi tu începi cu filosofia lui Kant. Toţi ştim că femeia îşi doreşte un bărbat hotărât, romantic, sigur pe el, stăpân pe anumite situaţii, un om care să poată lua decizii singur, un om matur... Dar autorul vrea să atragă atenţia că bărbatul greşeşte dacă nu o ascultă şi o înţelege pe partenera lui. Spune autorul că femeile vorbesc despre orice, că pentru ele o discuţie la un restaurant cu o prietenă, poate să fie o discuţie intimă... E nevoie ca bărbatul să înveţe să aibă răbdare să îi vorbească femeia, să o asculte atent... şi să îi răspundă cu un sărut şi cu o îmbrăţişare... să nu o streseze sau să o plictisească cu soluţii şi cuvinte, vorbe multe... Mai departe autorul spune că femeile greşesc că vor să perfecţioneze bărbatul, că vor să facă din el un ins ideal, un om perfect... şi că uneori vrând să îl ajute de fapt îl critică... şi bărbatul se simte manipulat şi se retrage în taina lui. Femeile (cică) vorbesc mai mult despre problemele lor cu prietenele. Bărbaţii sunt mai închişi, suferă în lăuntrul lor. Nu vor să primească ajutor de teamă să nu se creadă că nu au capacitate, putere... În fine... Toate aceste idei (în unele ne putem regăsi şi noi) duc la psihologie. Părinţii noşti nu au făcut psihologie şi au o familie adevărată. Acum ne-am modernizat întru totul. Cuplurile de azi apelează la psihoterapie şi se fac bani frumoşi din această poveste. Nu e rău să apelezi la specialist, dar mă gândesc de ce s-a ajuns la această cauză. Sunt şi cupluri reuşite în lumea de azi, doar că se mediatizează prea mult divorţul... şi uite că unele căsnicii au fost salvate de aceşti psihoterapeuţi, autori ai unor cărţi de mare succes.

       Găsim o groază de cărţi cu titluri: De ce bărbaţii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste, Iubind-o pe Ea, Limbajul trupului în dragoste, Nevoile lui, nevoile ei. Secretele unei relatii de cuplu durabile, Cum să ne mărturisim iubirea. Secretele relaţiei de durată etc. etc. etc.

         Nu ştiu dacă e necesar să citim aceste cărţi. Cea mai frumoasă carte e cartea vieţii noastre şi cea mai frumoasă carte de dragoste, e povestea iubrii noastre. Nu putem obţine totul din cărţi. Cel mai mult contează experienţa.  Iar în dragoste nu romanele de dragoste, telenovelele... ne fac să avem o relaţie frumoasă, ci sentimentele şi sufletul celor doi. Nu există nicio relaţie perfectă, ideală. Dar cert e că există iubire. P.S. : Iubeşte şi fă ce vrei...