Frica de a fi om

Am plâns. Am plâns de fericire și de tristețe. Împletesc zâmbetul cu lacrimile. Sunt ancorat între firesc și nefiresc. Sunt confuz. Nu știu ce vreau cu adevărat. Simt că tu ai fost acolo. M-ai văzut când am plâns. Nu-mi e teamă că m-ai văzut tu. Nu e asta ideea. Altceva mă face să urlu. Da, urlu de durere. Sufletul mă doare. Simt cum apasă în mine ceva și nu știu de ce. Vreau să ies din starea aceasta, dar nu pot. Îmi place să sufăr. M-am obișnuit cu durerea. Durerea de a fi. Durerea de a fi și frica de a avea. Dacă am ceva? Ceva incurabil. Dacă mor? Doare... Moartea doare? Despărțirea de trup doare sau nu simți nimic? Frica există. Omul e născut pentru frică. Dacă nu e frică nu e om. Frica e făcută pentru om. Frica de moarte, frica de întuneric, frica de singurătate... Frica, somnul, foamea. P.S. Frica de a fi om.