Există sintagma românul s-a născut poet, aidoma geniului Mihai Eminescu, dar nu pot să cred faptul că românul este ipocrit, mai ales când vine vorba de poezie, de arta poetică. De la ideea că Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Octavian Goga, Radu Gyr, Ion Barbu, Ion Minulescu, George Bacovia, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Grigore Vieru și toți poeții canonici din literatura noastră, au scris, au reușit, se pare că mulți avem iluzia că suntem în umbra lor sau (depinde de vanitate) că suntem peste ei.
Unii vrem chiar să-l întrecem pe Adrian Păunescu în cantitate, dar nu și în calitate. Ne supărăm foc și pară când criticii literari își fac datoria și amendează versificația, banalitatea sau bazaconiile din așa-zisa poezie. O poezie fără niciun sens. Ne deranjează că alții scriu oribil, vulgar și sunt celebrii, sunt ridicați în slăvi. Nu le mai dăm nume pentru că nici lucrul acesta nu are sens. Ne preocupăm de un fenomen destul de viral pe facebook. Fenomenul a fost și înainte de facebook, dar acum a luat amploare pe acest site unde încercăm mai toți să ne afirmăm cu ceva. În mare parte vedem poze, enorm de multe poze. Postări de tot felul. Nu judecăm. Fiecare e liber să facă ce vrea și să posteze ce vrea pe facebook. Măcar pe facebook încearcă și omul anonim să iasă în evidență cu ceva, indiferent cu ce. Anumite postări, poze, live-uri și mesaje pe facebook țin de cultura, educația, mentalitatea și psihologia fiecăruia. Teodor Baconschi a transmis printr-o carte că facebook este o fabrică de narcisism, dar nu s-a lepădat de facebook, tot are cont și postează ce îl reprezintă pe el ca om și personalitate.
În fine, revenim la poezie. Avalanșa de versuri fără poezie pe facebook este tot mai mare. Aceste persoane sigur scriau și înainte de epoca facebook, poate și publicau cărți. E greșit să facem ce ne place? Gusturile nu se discută, nu-i așa? Totuși e bine să ne coborâm cu picioarele pe pământ și să nu mai levităm în lumea facebook sau în lumea viselor, iluziilor că suntem poeți, scriitori... În poezie, în literatură e ca în muzică, ai voce sau nu. Imediat când cineva e afon sau e pe lângă contexul muzical îl respingem, îl blamăm sau îl tratăm în bășcălie. De ce nu facem acest lucru și cu versurile fără conotație poetică? De ce nu tratăm cu umor și ironie acest subiect? De ce oameni serioși, profesori, oameni de peste 50 de ani... salută, felicită, laudă, încurajează acest soi de poezie pe facebook și nu numai? Ne e frică de ceva sau de cineva?
Personal am fost foarte aspru criticat de un așa-zis amic pe facebook și mi-am retras plângerea. Am șters postarea respectivă și în privat (criticat cu mult umor și ironie) i-am dat dreptate domnului respectiv. Chiar dacă adevărul doare e bine să ținem cu adevărul și cu dreptatea. Nu contează că e vorba despre noi. Trebuie să înțelegem când greșim sau ne facem de râs. În viață nu ține totul de mândrie, ipocrizie sau prostie. Nu ne putem minți singuri la infinit. Și e ciudat să criticăm foarte dur pe cei mari, chiar să jignim scriitori mari de azi, dar să tolerăm bazaconiile noastre și să intrăm în polemici cu toată lumea dacă ne spune că batem câmpii. Suntem foarte agresivi când vine vorba să ne apărăm propriul teritoriu sau ne dăm foarte deștepți când o personalitate face o gafă și ne spunem și noi punctul de vedere. Opinia oricui contează, nu? Suntem în democrație, ce naiba!
Poate e târziu să spun lucru acesta sau poate deranjez pe cineva, dar prefer să las puțin ipocrizia la o parte. E urât să ai o vârstă de 40 și ceva de ani sau peste 50 și să pictezi versuri kitsch. Dacă la această vârstă poezia ta e scrisă în stilul unui copil de clasa a IV-a e grav.
Acum o să mă leg puțin de mine și de fantoma mea de carte. Cartea de debut - Încercări poetice. Poate o să dedic un articol special doar pentru acest subiect din 2012. Azi aș vrea să numesc cartea Încercări nereușite sau Încercări nepoetice. Am căutat o poezie religioasă (poezie în stil ortodox cum am crezut eu că scriu atunci, de parcă ortodoxia era un nou gen literar pentru mine, dacă nu scriam ortodox nu era pe frecvența mea, deci clar că aveam o problemă și eram influențat prost, pentru că ce am scris eu atunci nu era nici poezie ortodoxă, nici literatură ortodoxă... nici literatură... erau pur și simplu niște idei poetice... niște gânduri...) în cartea mea pentru un proiect la Buzău (evident, proiect de poezie religiosă, în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei) și imediat mi-am dat seama cât de proastă e cartea mea. Nu am găsit nimic. Versuri puerile. Poezii simpliste fără sens. Parcă eram certat puțin și cu limba română. Recunosc și acum am lacune și mai fac gafe în scris, dar încerc să mă corectez, însă nu vreau să merg pe principiul nimeni nu-i perfect. Un prof. de la facultate mi-a spus clar, Dănuț a vorbi și a scrie corect limba română e ca atunci când faci duș, nu poți umba nespălat că miroși urât, ține de igienă și bun-simț... Se acceptă o mică greșeală din grabă, dar nu poți scrie tot timpul incorect.
În fine, un prieten mi-a spus că sunt prea dur cu mine. Că toți poate au avut un debut stângaci sau poate au greșit la început. Nu înțeleg de ce a acceptat editura așa ceva. Chiar dacă e cartea mea, eu dacă eram editor nu publicam asemenea carte sau ceream sute de poezii, încercări și alegeam cele mai bune. Nu vreau să fie o scuză faptul că aveam 24 de ani sau că acum la 30 de ani m-am maturizat puțin și văd altfel lucrurile. Cert este că îmi e rușine de cartea mea. Cele două antologii din 2017 și 2018 le văd net superioare. Se pot găsi și poezii în versurile mele. Dar în 2012 m-am aventurat și a ieșit o carte fără nicio valoare literară. Ce fac aici, mă sinucid din punct de vedere literar? Nu. Caut să fiu realist, sincer și să las ipocrizia la ea acasă. Dacă e să numim lucrurile corect trebuie să recunoaștem unde am greșit. Îmi fac mea culpa în mod public pentru cartea mea Încercări poetice, editura Sf. Ierarh Nicolae - Brăila, 2012. Am greșit, dar nu voi cânta acum prohodul. Bun că m-am lămurit și acum privesc altfel tabloul poetic și încerc să fructific talentul și bruma de inspirație.
E bine totuși să avem un mentor, să întrebăm un autor consacrat, un prof. de lb. română. Nu orice gen de versificație e poezie. Nici poezia scrisă indescifrabil cu o tonă de neologisme (pe care nici autorul nu le înțelege) nu e poezie. Dar se pare că nouă ne plac extremele. Nu voi da aici niciun nume, doar exemple, dar exemple compuse expre de mine. Uraganul de versuri penibile, banale sau toxice pot fi scrise ca act de democrație (unde lumea e liberă să scrie orice) , dar nu pot fi venerate ca act de creație poetică, pentru că ne batem joc de poezia adevărată și de ce cei care sunt în mod real poeți.
Exemple sau argumente extremiste ale versurilor fără poezie sau genul de antipoezie:
Iubițel
Mi-am dorit și îmi doresc
Așa mult să te iubesc
Tu ești totul pentru mine
Și mă simt așa de bine.
Femeia mea
Femeia mea tu ești
O zână din povești
Ca roua dimineții
Zeița frumuseții.
Galben de geloasă
Am întâlnit o femeie frumoasă
Ca o scânteie de foc de geloasă
Dar când o văd și o privesc
În mii de cioburi mă topesc.
Iubire de 100 de kw
Am cumpărat un bec de 60 de kw
de la supermaket-ul din centru
am vrut să cumpăr pe bonuri
dar nu accepta patronul
un turc, care crede în porcul de Allah
în fine, de parcă dumnezeu există...
și când am ajuns acasă
am înjurubat becul în partea dreaptă
și poc se face lumină în cameră
și iubita mea crăcănată ca o...
mă așteaptă să facem dragoste
de 220 V
pentru că iubirea de 100 de kw
s-a dus dracu.
Love you Roumania
Ți-o trag în toate pozițiile
fă Românie...
curvă bătrână ce ești..
ți-o trag pe la spate
că asta îți place
cel mai mult...
ți-o trag fă Românie
ca să te saturi de UE.
Folos duhovnicesc (poezie religioasă)
Totul este cu folos
Când îl slujești pe Hristos
El este cel mai șmecher
Și cel mai frumos Înger.
Nu uita
Nu uita, nu uita...
Tu ești fericirea mea
Fără tine simt că mor
Ah, ce tare îmi e dor.
Mă pierd
Mă pierd în tine și simt sufletul ud
Nu am crezut că pot să te mai aud
Acum pe o creangă de fericire
Hai să strigăm iubire, iubire...
Departe
Erai departe și totuși nu erai
Acolo te-am vazăut cu zâmbet cald
Ce tandru și dulce mă priveai
Tu femeie... cu trupul de smarald.
Încerc să mă prostesc să scriu asemenea versuri, dar observ că nu merge. La unele tind să scriu bine. Nu putem copia orginalul. Așa că putem căuta pe unele grupuri de poezie pe facebook să vedem ce înseamnă versificația și ce înseamnă când te gâdilă orgoliul de poet.
Pentru mai multe detalii putem lua cartea lui Alex Ștefănescu - Cum te poți rata ca scriitor, și vedem acolo ce și cum. Unii totuși spun, nu sunt poet, scriu și eu poezie așa de plăcere, mă amuză, mă joc... Alții au tupeu și își pun pe facebook titulatura de poet, dar nu în română, în engleză. Chiar dacă nu există nicio diferență între versurile lor și genul iubit - manele, ei tot scriu... și scriu din ce în ce mai banal, ca să atragă atenția că poezia simplistă e noua poezie - facebook.
Adevărat, oamenii nu sunt toți intelectuali sau savanți și nu pot înțelege poezia, dar una e să fie scrisă în dulcele stil clasic, simplu și frumos, alta e să fie ceva simplist, fără ritm, rimă, măsură, muzicalitate, mesaj, emoții, simbol, metafore, epitete, personificare...
Se poartă versul alb, dar din păcate nu prea se poartă poezia. E bine să ne privim în oglindă și să analizăm puțin. Putem să fim doar simpli cititori care au darul de a scrie. Și să ne gândim că nu orice zboară se mănâncă. Te frapează totuși că aceste persoane care scriu versuri fără poezie primesc diplome, premii... publică zeci de cărți. Pe ce criterii, Dumnezeu știe. Onest ar fi să ne trezim la realitate și să încercăm să scriem poezie cu adevărat, cu toate că e greu să scrii Poezie cu p mare. Sau la un moment dat putem să ne recunoaștem neputința și să ne apucăm de agricultură, nu de literatură. Literatura nu se face pe ochi frumoși. Nina Cassian nu era o frumusețe de femeie, nu excela la capitoul estetic, dar scria poezie splendid, avea geniul poetic. Nu poți crede că dacă ești o femeie frumoasă sau un bărbat frumos poți scrie poezie urâtă că nu e nicio problemă, te scoate aspectul tău fizic. Poezia nu e biologie, nici anatomie și nici concurs de miss. Poezia e o artă nu o putem mânji cu ipocrizia noastră. Cu iluzia noastră că noi scriem poezie, dar umplem facebook-ul cu versuri banale și citate de doi lei.
Oare chiar așa de rău ne chinuie talentul încât nu ne putem da seama că poezia noastră nu e un izvor de poezie? Sau ne place să credem în minciuni? Mulți se lingușesc pe facebook și dau like și ador la aceste versuri extrem de banale, și nu au curajul să spună: dragă prieten/ă nu mai visa, versurile tale nu au nicio tangență cu poezia. Dar nu vrem să deranjăm pe nimeni și îl lăsăm așa în hipnoza poeziei. Sau poate omul are fantezii cu poezia și se crede poet. Nu știm. Interesant e că aceste versuri pot fi un fel de studiu de caz, dar niciodată poezie. Poezia este o artă, iar un poet care se respectă încearcă să facă din această artă o capodoperă, dar rămâne modest. Paradoxul talentului lui Nichita Stănescu, a scris extraordinar poezie, dar a fost un om modest și sensibil. Noi de ce ne umflăm în pene (pe facebook și nu numai) cu versuri anemice și muribunde? Pentru că ne place să ne credem ceea ce nu suntem cu adevărat. Pentru că trăim în iluzii și amăgire.
Ce reprezintă poezia pe facebook? Un altfel de mesaj. Un dialog de suflet între oameni de bun-simț. O suferință ancorată în versuri. De ce să facem din poezie o pată de noroi pe facebook? De ce să publicăm cărți proaste? Iubim poezia? Frumos. Hai să încercăm să facem din viața noastră o poezie și în timp poezia se va scrie singură! Îndemn la poezie adevărată! Cele mai frumoase versuri se nasc din poezie, din sufletul poetic... Poezia adevărată este icoana sufletului nostru. Versurile banale sau versurile fără poezie ne caracterizează orgoliul și ipocrizia din noi. De ce vrem să trișăm? Poezia nu este un joc absurd, poezia este o artă a emoțiilor și gândurilor inimii.
