Viața din poze

Ne place să privim viața în poze. Să ne oprim la câteva ipostaze. Ne place să ținem în amintiri viața din poze. Să ne amintim clipele frumoase de atunci. Privim cu alți ochi viața din poze. Dar ce ne facem că acolo în poze sunt doar fragmente? Viața nu e doar o vacanță la mare sau la munte. Viața e tot ce trăim zilnic. Pozele reflectă o parte. O imagine a vieții. Nu există în poze viața în adevăratul ei înțeles. În poze există amintiri. Ne hrănim cu amintiri. Trecutul prezent și prezentul trecut. De fapt e doar prezent continuu, dar ne place să ne amăgim cu ideea de trecut și viitor.

- Uite Alexandra, asta e camera mea! Ce zici?
- Vai Dani, ooo... Stai să îi fac o poză.
- Of, Alexandra și tu ești obsedată de poze?
- Nu Dani, dar e păcat să nu surpind camera ta într-o poză. Poză de facebook. Și scriem acolo: camera lui dj pytyck.
- Da, ce scumpă ești. Dj pytyck convertit.
- Parcă eram superbă, acum sunt scumpă?
- În fine... Privește. Ai zis că vrei să vezi biblioteca. Un prieten îmi spune că nu mai am loc de alte cărți noi. Ba da, este loc. Dacă le cauți loc se găsește. Mai ales pentru cărți. Corpurile astea două le-am făcut la comandă însă nu sunt mulțumit. Nu sunt mulțumit de comanda mea. Puteam să le fac în alt stil, să îmi încapă peste o mie de cărți.
- Dar tu câte ai aici?
- Șapte sute și ceva.
- Puține (râde) . Sincer, Dani, știi ce-mi place cel mai mult la camera ta...
- Nu știu, nu citesc gândurile. Spune-mi și o să știu.
- Dani, îmi place că provoacă zâmbet.
- Tare asta. Adică e veselă. Bun că nu e sobră. Cărțile fac totul. Trei corpuri de bibliotecă pline cu cărți.
- Da. Aranjate cu atenție. Drăguț totul. Ai și multe icoane. Tabolul cu mama ta. Poza asta cu tine. Stai, vezi... Am ajuns iar la poze. Fără poze viața nu are farmec. Te rog, înțelege că și pozele au un rost.
- Da Alexandra, de acord... Dar nu tot timpul poze. Fără fanatism și obsesii.
- Asta e. Recunosc, lumea de azi face prea multe poze. Facebook-ul e plin de poze. Poze fără număr, ca să ne exprimăm manelistic.
- Și eu am poze pe facebook. Am poze din excursii. Am și poze cu mine. În fine... Să lăsăm pozele. Vreau să vorbim. Să ne privim și să vorbim despre iubire.
- Despre ce?
- Despre iubire, scumpa mea.
- Dacă îmi mai zici scumpa mea, plec.
- De ce?
- Nu vreau să îmi zici așa.
- Dar iubita mea e bine?
- Da.
- Dar nu ești iubita mea. Vrei să te mint?
- Nu contează. Spune ce simți.
- Și dacă sunt nesimțit?
- Nu ești. Hai termină cu gluma sau filosofia. Hai să privim și să vorbim în gând.
- Ce să privim?
- Iubirea.
- Bine. Și vorbim mâine pe facebook despre ce am gândit.
- Corect. Vezi, totul se rezumă la facebook.
- Eu te las să zici orice că îmi ești dragă. Nu intru cu tine în polemici. Cu tine intru în orizontul misterului.
- Deci, iubirea e mister. Mulți zic că iubirea e o vrajă.
- Da, o vrajă adevărată. O magie ortodoxă.
- Tu faci ce faci și aduci ortodoxia în discuție. Nu concepi decât viziunea ortodoxă?
- Categoric. Părintele Arsenie Papacioc spune Singur Ortodoxia. Ortodoxia, adică dreapta credință... Credință afirmată prin Sf. Scriptură și Sf. Tradiție, confirmată prin Trăire și prin Sf. Părinți. Deci, e clar ortodoxia, creștinismul e mod de viață, nu e ideologie, filosofie... În acest context eu nu-mi fac probleme.
- De ce?
- Păi eu nu am probleme cu Adevărul... Am certitudinea că Iisus Hristos e Adevărul.
- Calea, Adevărul și Viața. Am învățat la Religie.
- Da. Exact.
- Numai că teologia nu e știință exactă.
- E știința Tainei. E conștiință nu știință, pardon. Revelația o face să nu cadă în ridicol.
- Dar ce alte științe cad în ridicol?
- Da.
- Care?
- Ești culmea. Te invit la mine pentru ceva și tu mă provoci la chestii de genul acesta.
- Dar la ce vrei să te provoc, la amor?
- Nu. Ești prea mică pentru un lucru așa mare.
- Crezi tu că sunt mică. Nu mai sunt mică...
- Cum adică nu mai ești mică?!
- Da, ce te miri Dani... Sunt matură. Așa mă consider eu.
- Ok. Te las să explorezi universul cărților, merg să aduc ceaiul. Tu admiră camera și fii cuminte.
- Ce vrei să spui prin fii cuminte?
- Nimic.
- Ok. Mergi și adu ceaiul. Chiar mi-ai făcut poftă.
- Poftă de ceai? Ești ciudată tare.
- Acum sunt ciudată. Până acum eram scumpă... Te contrazici singur omule.
- Of, Alexandra, termină, mă doare capul!

Teancuri de poze așezate lângă perete. Poze și cărți. Teancuri de cărți. Mai bine ar fi fost să fie teancuri de vise. Pozele și cărțile nu sunt rele, dar visele sunt cele mai bune.

Copaci. O lume plină de copaci. Copaci ce se înalță către cer. Unul lângă altul așezați ca la armată. A plouat cu copaci. Parcă ia plantat Moș Nicolae. Au apărut așa peste noapte. Copaci cât vezi cu ochii. Nu se știe sigur, poate i-a adus Moș Crăciun în dar. A venit Moșul mai devreme. Având multă treabă, o fi trecut pe la noi să scape. Nu știu... Stau și privesc. Sunt în fața unui deal din Palanca. Dealul seamănă cu un uriaș care te tratează autoritar fiindcă forma impune respect. Dealul nu are o singură formă ci forme. Forme fără fond? Nu. Fondul e natura. Ai ce vedea. E un deal neobișnuit. Simți că vrea să îți spună câteva cuvinte. Acum depinde în ce limbă vorbește. Tu ai putea să comunici cu natura numai să vorbești în graiul ei. Și să vorbești în șoaptă. Natura e așa sensibilă încât orice zgomot sau ton ridicat, o sperie. Nu e normal să întâlnești un deal vorbitor și să urli ca nebunul la el. Chiar dacă e nu deal mare și bătrân, te aude. Oricum pare prietenos. Să vedem la primăvară. Acum e iarnă și se pune la somn. Vorbim cu el la primăvară să vedem ce spune. Să-l lăsăm să doarmă. Noapte bună!