"Izbavirea" prin virtual

"Izbăvirea" prin virtual

   Întru mediul virtual orice este posibil, în realitate (din păcate) totul este imposibil. Vrem o ţară ca afară, vrem "izbăvirea" , dar nu real ci virtual. Nimic prin real ci doar prin intermediul virtualului. Există fericire, iubire, dor, sentimente, suflet în spaţiul virtual? Nu prea cred că există. Poate în domeniul spiritual (dacă suntem sinceri) , însă prin virtual nu se transmite nimic concret, decât nişte idei, informaţii, poze, vorbe... Cu toate că se poate lucra şi prin internet, prin virtual la anumite proiecte, însă nu-i aceeaşi chestiune cu realitatea, când te implici în ceva la modul real, nu abstract, nu poetic, nu filosofic... ci pur şi simplu REAL. Nu există spovedanie prin virtual, aşa nici "izbăvire" nu găsesc prin virtual. Totuşi de ce apelăm la această iluzie? De ce ne amăgim că putem schimba lumea după net (stând comod pe net) , prin virtual? De ce facem revoluţii prin virtual şi-n realitate suntem  nişte mieluşei, nişte oameni care le e frică şi de umbra lor? Nu-s de acord cu aceste atitudini prin virtual. Nu-s împotrivă, doar că e mai corect să încercăm vindecarea, izbăvirea, renaşterea, convertirea poporului român prin REAL, să avem un IDEAL prin REAL, nu prin virtual. De ce nu se face sex prin telepatie? De ce nu se gândeşte, mănâncă, spală, bea... virtual? Hai să transpunem viaţa întru virtual, dacă tot ne place să trăim în acest spaţiu fictiv şi plin de impresii aberante? Un om e cât pe ce să se înece, cum îl salvăm?Virtual sau real? Practic, dacă ştim bine să înotăm, tre să-l ajutăm fizic nu metafizic, sau să ne imaginăm cum îl scoatem viu din apă. Mi se pare (aici nu vreau să trag concluzii) că prea exagerăm cu mediul virtual, dar asta-i lumea în care supravieţuim, totul se desfăşoară pe internet, acolo se discută şi se fac tranzacţii de miliarde. În realitate nimic nu mai e real. Şi realitatea a devenit ficţiune. În ziua de azi  nu mai eşti sigur de realitate, de existenţa ta adevărată. Şi o donaţie printr-un ONG sau cont bancar e bună, dar altceva e să mergi tu personal să dăruieşti, să vezi, să pipăi şi să urlii ESTE. Omul virtual, internaut... nu-i de condamnat, se adaptează cu progresul şi trăieşte în pas cu moda, însă e normal să nu-şi piardă demnitatea şi să aibă discernământ. Ştiinţa a avansat enorm, conştiinţa este tot conştiinţă, indiferent de evoluţia tehnologiei. Cine are conştiinţă şi ascultă glasul conştiinţei, are nădejde de mântuire. Mediul virtual nu trebuie să-ţi ocupe tot timpul, să-ţi răpească viaţa, din nefericire realitatea virtuală e alta, suntem sclavi. În principal suntem sclavii banilor, apoi suntem sclavi prin internet, prin tv, prin jocuri de noroc, prin orice înseamnă tehnică ultra. Virtualul provoacă depedenţă, dependenţa provoacă pierdere de timp şi pierderea de timp provoacă o depresie absurdă. Nouă ni se pare ok să stăm ore-n şir pe internet (mai nou pe Facebook) , dar nu-i chiar aşa ok. Timpul este o creaţie dumnezeiască de mare preţ, cum putem să fim atât de ignoranţi, indiferenţi, nepăsători... încât să ne jucăm cu timpul vieţii noastre. "Izbăvirea" prin virtual, e o pierdere de timp inutilă, o utopie stupidă. Izbăvirea de patimi nu se poate realiza decât fiinţial, întru fiinţă, nu întru virtual. Are şi virtualul rostul lui, dar esenţială rămâne REALITATEA.

17-07-2012