Cine are dreptate despre Mircea Eliade?

Cine are dreptate despre Mircea Eliade?

   Eu nu caut adevărul despre Mircea Eliade, eu caut doar să lămuresc nişte lucruri. În cartea ”Hristos şi tinerii” de Laurenţiu Dumitru, s-a scris un articol cam ”dur” despre marele nostru savant M. Eliade, pe care eu îl admir precum Petre Ţuţea şi Monahul Nicolae Steinhardt. Nu doresc să-mi expun o părere personală fiindcă n-am citit opera integrală şi nu-s ”eliadist”, pasionat de Eliade peste măsură. Îmi este drag dar nu ştiu exact cui să-i dau dreptate. Mă cert cu prietenul meu Vali M. pe această temă, M. Eliade este acuzat de pornografie şi ”contestat” de Nichifor Crainic şi Dan Ciachir, în articolul (Pansexualismul la Mircea Eliade / Cum se naşte un articol sau Despre erudiţie şi bordel, pag. 57, ed. Egumeniţa, Galaţi 2005) publicat în cartea lui Laurenţiu Dumitru. De ce să ”ucidem” o taină? De ce să-l ”ucidem” pe M. Eliade? Probabil, iubitorii de Eliade, pun şi această întrebare retorică. Cu ce a greşit Eliade? Cine are dreptate până la urmă despre Eliade? Mă cert şi cu o prietenă tot din cauza aceasta. Dânsa a interpretat că şi eu sunt contra lui Eliade. Nu, eu doar am citit ce s-a scris în articolul respectiv. Vroiam să reproduc tot articolul, însă am să postez aici comentariile, criticile lui Nichifor Crainic. Admiratorii lui Eliade spun astfel: ca să vorbeşti despre Eliade, tre să ajungi la valoarea lui, altfel tot ce spui sunt nişte aberaţii. Oare, aşa să fie? Înseamnă că de vorbim despre Dumnezeu suntem ”tâmpiţi”, fiindcă nimeni nu este Dumnezeu ca să vorbească despre Dânsul, dar totuşi se vorbeşte... frumos şi urât, deci... vrăjeala asta că nu poţi vorbii (critic) despre o personaliate neavând valoarea sa, cade din start. Nici Nichifor Crainic nu a fost un ”tiriplici”, îmi permiteţi să vă aduc la cunoştinţă umila lui părere? Toţi avem păreri de la o vreme. Mâine-poimâine spunem că şi Hristos a avut păreri, şi M. Eminescu a avut păreri... din păcate părerea este de bodegă. Domnul Hristos a luat atitudini minunate, a săvârşit o TAINĂ divino-umană, demnă doar de Fiul lui Dumnezeu. M. Eminescu a luat atitudini poetice şi profund româneşti, nu a avut păreri, păreri are omul mediocru, individul manelist şi otevist. În continuare să vedem ce spune Nichifor Crainic despre savantul M. Eliade şi apoi tragem concluziile.

Din cartea Hristos şi tinerii, articolul Teologia ortodoxă şi Mircea Eliade (pag. 60-62) :

[...] În Biserica noastră, după câte ştim, singurul teolog care critică virulent opera marelui savant este Nichifor Crainic. […] Nichifor Crainic despre Eliade: ,,erudit în obscurităţile sibiline din descântecele tuturor babelor de pe glob”, ,,satelit al lui Nae Ionescu, astru fără lumină proprie”,  ,,sexolog maniac” , ,,pornograf maniac”. Acelaşi Nichifor Crainic afirmă despre Eliade: ,,M.E. nu are nici un aport personal. El e o prodicioasă apariţie livrescă. A devorat tot ce a găsit prin biblioteci despre superstiţiile omenirii primitive şi acest conglomerat îl trece în cărţi proprii care fie se numesc Istoria religiilor, Yoga, Mitul eternei reîntoarceri sau Făurari şi alchimişti (aceasta din urmă lucrare având în ediţiile  franceză şi engleză ilustraţii cu stranii reproduceri pornografice scoase din alchimia medievală); toate au acelaşi conţinut acumulat şi interpretat cu o perseverenţă demonic în sensul unui sexualism universal. M.E. e un sexolog maniac. Maniac fiindcă este obsedat de una şi aceeaşi temă, fortifică mereu aberaţii culese din superstiţiile preistorice ale omenirii, pentru a clădi pe temeiul lor o vedenie pansexuală a universului. Aderând la această vedenie, el refuză să o numească primitivă, calificând-o mai prestigious cu termenul de arhaică.” (Nichifor Crainic în Dosarul Eliade VI, p. 40) În acelaşi articol Nichifor Crainic spune: ,,Pentru a demonstra această teză… (anume că universal e rodul unui pansexualism, -freudism înainte de Freud- , care se refelectă ca arhetip cosmogonic în pansexualismul terestru) Mircea Eliade îngrămădeşte cu o erudiţie mai mult decât normal toate aberaţiile erotomaniei culese din cărţile care vorbesc despre praticile şi riturile obscene chineze, hinduse, arabe, egiptene, eline şi medieval-europene, înşirate în milionimi de citate.” Marele nostru teolog e oripilat şi de studiul compilat despre yoga hindusă unde ,,e un capitol uluitor de detalii scabroase, în care cu o plăcere nestăpânită, dă lista numelor proprii în toate dialectele orientale ale organelor şi acţiunilor erotice natural şi mai ales contra firii… această nomenclatură anatomică de dicţionar obscene nu dovedeşte decât gustul morbid al autorului.” De altfel debutul literar al lui Eliade e un faimos eseu, ,,o confesiune sexual de un cinism dezgustător”, e vorba de ,,Litanii pentru fecioară” (martie 1928) , urmat de ,,Glorii pentru mascul” (aprilie 1928) apărute la Pământul din Botoşani şi reproduce sub titlul generic ,,Apologia virilităţii” în volumul omagial Eliadiana, Polirom, pp. 9-11 .

Eu nu-l judec pe M. Eliade, a fost şi el om, numai că nu mă raportez la el ca la ceva absolut, ca fanii lui. Trebuie pus accent pe faptul că a fost savant, nu sfânt. Am zis că a fost umanist (ceea ce este un adevăr incontestabil, dovedit cu “n” argumente) , iar prietena mea S. , s-a supărat şi întro polemică la telefon, unde ne-am jignit reciproc (prin aluzii sau direct) , l-a făcut imbecil pe autorul cărţii “Hristos şi tinerii”, că şi-a permis să-l “denigreze” pe Mircea Eliade, etc. Nu se poate întru polemici ortodoxe, fără jignire? E absurd ca şi credincioşi să avem idoli dintre marile personalităţi sau atunci când cineva nu-i pro M. Eliade, să-l facem imbecil sau în alt fel. Pe prietenul meu Vali M. (foarte împătimit de savantul şi scriitorul Mircea Eliade) , l-a deranjat afirmaţiile lui Dan Ciachir faţă de autorul Istoriei religiilor (Tratatul de istorie al religiilor, Nuntă în cer, Insula lui Euthanasius … sunt cărţi pe care le-am citit şi eu) , nu-mi amintesc dacă i-am arătat ce spune şi Nichifor Crainic, însă mă lovesc de “nu mă interesează” … Când e ceva unde eşti prins şi nu ai ce spune, nu ai replică, te scoţi frumos, elegant şi simplu cu nu mă interesează. În fine, nu avem dreptul să îngrădim libertatea omului, fiecare cu gusturile lui, însă una-i să admiri un autor şi alta-i să-l divinizezi. Să vedem acum ce spune Petre Ţuţea despre Mircea Eliade (în cartea intitiulată astfel, carte pe care am citito şi recitito…) , ,,Mircea Eliade trebuie gândit în triunghiul: Dumnezeu, om şi natură, în care domină  Sacrul, adică realul atotcuprinzător, cauza unică a tuturor lucrurilor.”,,Sacrul lui Mircea Eliade este o fereastră deschisă spre Absolut, pentru acest animal raţional, bolnav şi muritor sau depravat a cărui lume este când veselă, când tristă, ca-n Glossa lui Eminescu.” (pag. 53, Petre Ţuţea – Mircea Eliade, ed. EIKON) ,,Mircea Eliade este atitudinal întreg, în toată opera lui. Psihologic întemeiat, mai ales prin conştiinţa teoretică. Aşa întâlnim misticul, miticul, magical şi raţionalul. În actualitatea lui modern, acest gânditor artist proiectează peste timp viziunea mistică a unui prezent pur în sensul eternităţii gortheene.” (Petre Ţuţea) Pentru a ne lămurii cât de cât, e corect să citim N. Steinhardt , articolul din cartea MONOLOGUL POLIFONIC, intitulat MIRCEA ELIADE: CUM ÎL VĂD, aflat la pagina 33, editura DACIA. De ce am ales să încep cu criticile lui Nichifor Crainic? Aşa putem înţelege ce diferenţă mare este între oameni, mai ales oamenii de cultură. Pe ce poziţie mă situez eu acum, am zis că merg pe mâna lui Petre Ţuţea şi a lui N. Steinhardt, deci concluziile vă las să le trageţi dvs. , însă vă implor să nu mă acuzaţi că-s anti-Eliade. Eu pe M. Eliade îl cunosc din prefaţa broşurii OMENIA ŞI FRUMUSEŢEA CEA DINTÂI de GEORGE RACOVEANU, nu din cartea lui Laurenţiu Dumitru. Cine are până la urmă dreptate, Dumnezeu ştie. Eu rămân ce-am fost, orthodox-român şi nebun pentru Hristos, restul e tăcere şi durere.

19/20 - 07 - 2012