Barfa

Bârfa...

Bârfa... sau de ce bârfim? Bârfa satului... Bârfa între vecini, bârfa între prieteni, bârfa în lumea credinţei. Nu văd nimic bun prin faptul că uneori ne place să stăm la bârfă. Încerc să mă lupt cu această problemă, încerc să mă feresc de bârfă, însă mai scap uneori câte o ironie la adresa cuiva care nu-i de faţă. Credincioşii, oamenii ancoraţi întru Credinţă, Nădejde şi Dragoste, nu au nevoie de bârfă... au nevoie de smerenie şi autocritică. Cel mai tare un credincios adevărat are nevoie de trăire, de pocăinţă şi de fapte bune. Lumea de azi, mai ales pe la ţară, bârfeşte foarte urât. De ce? Când aud pe cineva bârfind mă tot întreb de ce aşa, de ce bârfim... Să nu interpretaţi că eu mă dau pui de sfânt, curat ca lacrima... Nu, şi eu sunt om păcătos... şi eu eram bârfitor... Acum încerc să tac, să mă abţin de la bârfă. Cu ce ma ajută bârfa, îmi ţine de foame cumva? Nu, nu ţine decât de mândrie şi de gură slobodă. De ce să comentez de altcineva dacă eu sunt cine sunt, adică un ticălos şi un păcătos nemernic? Nu se poate trăii fără bârfă? Astăzi , observ că nu se poate trăii fără politică... Fără bârfă sunt sigur că se poate trăii, fără Dumnezeu nu se poate. Dependenţa de Dumnezeu e firească, bârfa e lumească şi prostească. Vrem să ne dăm ce nu suntem şi discutăm despre cutare şi cutare. Nu-i frumos şi nu are rost să-ţi murdăreşti conştiinţa. A devenit o obişnuinţă, o "normalitate" bârfa asta nenorocită. Din ce cauză? Eu zic, că din cauza nepăsării faţă de Dumnezeu şi de Biserică. Problema cea mai gravă este alta, sunt şi "credincioşi" în Biserică ce stau la bârfă. Păcat, mare păcat. Pentru ce mai venim la Biserică dacă nu suntem oameni de omenie? Aşa ne învaţă "popa", să bârfim, să judecăm aproapele? De când m-am convertit, din 2007, desigur când zic convertit mă refer la convertire lăuntrică şi culturală (căci spiritual , credincios eram de când mă ştiu, datorită bunicii mele) , m-am ferit de habotnicie, de făţărnicie şi de fanatism religios. Odată ce-mi place şi filosofia, sper să nu mă complic cu aceste lucruri neortodoxe. Aud în Biserică vorbind oamenii diverse prostii, bârfă fără ruşine... Sunt oameni în vârstă, îmi e jenă să le spun să înceteze, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu n-am să stau să ascult bazaconii la nesfîrşit, am să iau atitudini şi-am să mărturisesc pe şleau ce mă doare. De ce nu ne rugăm în loc să bârfim? Să ne răspundem fiecare în suflet la această întrebare... de ce să bârfim? Domnul Hristos ne vrea iubitori, apostoli... nu bârfitori, dar asta pentru cine are ochi să vadă şi urechi să audă. Pentru indivizii ultra-raţionalişti, pentru cei superficiali religios, Hristos nu contează ... contează banii, casa , maşina, amorul... Unii cred în Dumnezeu (ortodocşi botezaţi fiind) dar nu cred în Domnul Hristos, eu aş întreba, oare cred în Dumnezeu sau au impresia că ar crede. "Crede şi nu cerceta" nu există în Ortodoxie, e o "dogmă" ipocrită, introdusă de comunişti, ca să denigreze Biserica. Deci, cine crede cu adevărat ... îşi dă seama că bârfa-i un păcat, cine nu, bârfeşte şi judecă fără număr. Mai bine să iubim ... niciodată să nu bârfim, căci bârfa e de la diavol!

18-07-2012