Suntem în campanie electorală. Toată lumea (politică) aleargă după ciolan... pardon! după putere. După puterea fiecăruia. Mai ales în zona rurală stimabilii candidaţi încearcă să convingă omul să voteze. Nu-i aşa: orice vot contează?
Acum câteva zile mă plimbam prin centrul comunei şi mă găsesc cu un cetăţean puţin ameţit de parfumul dulce al alcoolului. Ştiind că am tangenţe cu politikia distinsul domn mă întreabă: ...mă Dane, spune cu cine votăm... cu cine votăm mă...? Eu am zâmbit şi am zis că de data asta votăm cu cine vrem. Dar mă gândeam la I. L. Caragiale, cetăţeanul turmentat şi vechea poveste: eu cu cine votez? O dilemă a românilor de 26 de ani de la revoluţie. S-au tot întrebat săracii cu cine votăm... şi tot prost au votat mereu.
În fine, domnul cu bicicleta (scuze, am omis să vă zic că cetăţeanul era pe bicicletă) a strigat prin centru ... cu cine votăm? ... Ba chiar s-a luat de un trecător, iar tipul a zis frumos tare: eu nu am buletin de Urecheşti, deci nu votez cu nimeni.
După atâta manipulare, demagogie şi sărăcie (generată de o clasă politică incompetentă şi coruptă) oamenii sunt total debusolaţi şi nu mai au curaj nici să iasă la vot, dapăi să mai voteze pe cineva anume.
E bine că avem o campanie altfel. Fără afişe pe garduri şi pe stâlpuri. Sperăm după 5 iunie să avem şi o altfel de politică. O nouă atitudine. Ceva demnitate şi responsabilitate, Până atunci, prin vocea cetăţeanului turmentat (dar sincer) mă întreb retoric: eu cu cine votez?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu