Politica este o curvă, se zice în popor. Este adevărat? Nu, politica este o artă, ne spune genialul gânditor Petre Ţuţea. Modul de a face politică e defect, e pervertit, nu politica în general. În orice domeniu uman sau umanist: religie, politică, muzică, artă cultură, literatură, pictură... , avem şi capodopere dar şi caricaturi, mizerii şi aberaţii. Orice om are momente când e indignat sau i se face lehamite de tot şi de toate. Recunosc că în 2011 eram foarte supărat pe politikie şi am scris un articol pe facebook (ataşat la note) despre acest fenomen corupt şi coruptibil, pomenit într-un stil umoristic, de marele I. L. Caragiale.
Am tratat politikia punând accent pe nervul critic. M-a dezamagit politikia dar politica nu. Întru acest impuls mi-am luat Politica de Aristotel, fiind lămurit despre politic (mai înainte) cu Cartea îndreptărilor (o viziune creştină asupra politicului) de Răzvan Codrescu.
Politica este cum este în contextul în care e făcută de cine nu are nicio treabă cu asta. Politica lui Aristotel este o filosofie. Dacă faci politică cu frică de Dumnezeu şi ca la carte, nu se poate să nu faci ceva bun. Filosofia se face cu idei şi înţelepciune. Politica (în viziunea şi interpretarea mea) ţine de atitudini şi de proiecte. Martirul, mărturisitorul şi gânditorul Ioan Ianolide, îndeamnă creştinii (în cartea Deţinutul profet) să facă politică. Sincer, eu personal aş face şi politică, dar politică ortodoxă.
Nu se poate face nimic fără Dumnezeu dar nu e greşit să spunem (strict uman şi social) că nu se poate face nimic fără politică. Cel ce e apolitic sau exclude politicul în mod absolut înseamnă că nu vrea să fie angajat în viaţa cetăţii. Sunt şi cazuri unde nu e posibil, adică nu e voie să facă politică (gen armată, poliţie...) sau anumite persoane care refuză a se implica politic dar ajută neamul românesc, societatea altfel. Aceste cazuri sunt de înţeles. Mai avem şi celebrele ONG-uri, plus alte Asociaţii (Provita, Ortodoxia Tinerilor, Demnitate Naţională...) care încerarcă să facă ceva. Salut cu drag aceste proiecte. Nu înţeleg însă, individul autonom ce spune mereu: nu se mai poate face nimic, nu se mai schimbă nimic, toţi sunt la fel... etc.
Această viziune nihilistă şi acest soi de negativism şi pesimism extrem, mă lasă rece. De ce să nu se mai poată face nimic? Am încercat o schimbare demnă şi adevărată şi nu s-a făcut nimic? Până nu încercăm, consider că mai bine ne abţinem de la comentarii contra orice şi oricum.
Politica, ţara, omul postmodern ... se poate vindeca, doar să avem un ideal. Să credem că se poate! Cum am avut oameni politici caTitu Maiorescu, Ion şi Ionel Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Corneliu Coposu ş.a. , putem avea şi astăzi conştiinţe, valori intangibilie... Contează doar să vrem şi să sperăm! Începutul e greu... restul vine de la sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu