Frunzele toamnei

Privesc natura prin fereastră. Nu ştiu dacă privesc natura umană sau natura adevărată, dar încerc să privesc printr-un geam curat. Avem o viziune cumsecade numai când privim firesc. Firescul lucrurilor este rânduit de Dumnezeu. Avem întrebări... dar avem şi răspunsuri. E toamnă. De ce cad frunzele toamna? Totul are o raţiune divină. Totul în natură e logic. Această logică dumnezeiască conlucrează cu taina. Şi natura e plină de taine, mister şi enigme. Din păcate, în natura umană sunt evenimete şi expereinţe nefireşti. Aceste "frunze ruginite" nu fac parte din rânduiala şi raţiunea divină. În niciun caz Dumnezeu nu îndeamnă pe cineva să ucidă, să defrişeze pădurile, să polueze, să manipuleze... Demonul care schimbă inimi promovează aceste "crengi uscate", aceste putreziciuni, aceste "frunze mucegăite", aceste "ciuperci otrăvitoare"... Adepţii socialismului cu faţă umană, au călcat în picioare legea morală, legea naturală, legea firii şi legea creştină ... făcând din România pitorească o Românie postmodernistă şi ancorată profund în TBC (Tehnologie, Bani şi Confort). Pentru noi, "frunzele" Occidentului nu-şi au rostul. Pur şi simplu nu se potriveşte "natura" lor cu natura noastră. Aşa că frunzele toamnei din 2013 nu se compară cu frunzişul din alţi ani. Fiecare an are toamna lui şi frunzele lui. Anul acesta soarele e foarte generos în luna noiembrie, dar să nu uităm că la început de octombrie a nins prin unele zone. Culesul recoltei a întârziat. Lumea se pregăteşte de iarnă... doar că frunzişul inimii nu ţine de cald. Trebuiesc lemne în mediul rural. La oraş, oamenii au nevoie de căldură. Mass-media se întreabă (cinic şi caraghios) cu ce plătesc românii factura la căldură... Dacă ar ţine frunzele de cald, ne-am încălzi cu frunze şi iubire. E plină ţara de "frunze" din plastic. E plină lumea de "flori" artificiale şi de războaie ideologice. De ce nu vrem să fie pace şi frumos? De ce nu vrem să fie armonie? De ce să nu fie veşnic primăvară?  ... Of. Ura asta dintre noi. Egoismul. Duşmănia. Orgoliul şi vanitatea. Trufia, mândria... Narcisismul... Hedonismul... Plăcerea orgiastică şi orgasmică de a ne crede "buricul pământului". Frica de a accepta condiţia umană. Angoasa. Depresiile. Teama de moarte. Fuga de eu, conştiinţă şi voinţă. Povara de a duce suferinţa până la capăt. Negativismul. Şi toate "frunzele" nihiliste care au căzut în istoria omenirii. Vedeţi limpede, privim într-o notă pesimistă sau optimistă. Aşa e toamna... Frunzele cad... dar copacii şi oamenii rămân.