Citim cartea dl. Alex Ştefănescu şi ne lămurim perfect cum te poţi rata ca scriitor. Care carte? Cartea scoasă de Humanitas din opera dl. Alex Ştefănescu. Cum te poţi rata ca scriitor / Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste. Acesta este titlul cărţii. Autorii care au fost pomeniţi în carte de dl. critic Alex Ştefănescu, intră la capitolul AŞA NU. Indivizii respectivi fac un fel de prostituţie în literatură şi e clar că îi cam chinuie talentul. Exagerează. Vor din versificaţie, banal şi simplist să facă artă. Au o îcăpăţânare, prostie şi mândrie peste poate. Pur şi simplu nu-i înţeleg. Precum nu înţeleg nici pe criticii care-l critică pe Alex Ştefănescu, că ce rost are cartea asta... ce rost are să critici ceva ce ţine de amatorism... ceva ce este oricum prost. Ei îi spun Alex, eu îi spun dl. Alex Şt. , pentru că nu-s de-o seamă cu domnia sa şi n-am valoarea şi talentul domniei sale. Înainte foloseam "dânsul", dar cică e ceva inferior... În fine. Trebuie să ne adresăm cu grade de politeţe superioare. Altceva. Criticii dl. Alex Şt. e limpede că sunt invidioşi şi greşesc. Problema e alta. Nu înţeleg nici pe Dl. Alex Şt. , nici pe Dan C. Mihăilescu & Daniel Cristea-Enache, cum de-l văd scriitor pe Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici sau la feminin, Herta Muller. Sincer, mie (şi nu doar mie) mi se pare absurd să vezi scriitor pe tovarăşul Mircea Cărtărescu. E prea mult.
Acum să tratăm subiectul nr. 2. Deci, cum te poţi rata ca om. Fără deci. "Deciu" a fost un împărat roman iar când începi cu "deci" ai tras deja o concluzie. Cum să începi cu o concluzie? Nu e corect. Nu e logic. În fine... Lungim articolul şi nu se cade. Omul acest necunoscut, se poate rata astfel: prin beţie, droguri, desfrâu şi pornografie... jocuri de noroc, jocuri virtuale... masturbare, dependenţe, perversiuni şi alte prostii. Nu e un secret, te poţi rata ca om şi ca scriitor dacă eşti pavel coruţ, mircea geoană, ion iliescu, dan diaconescu (otv & ppdd) , mircea badea & oreste, mihai bendeac, remus cernea, radu mazăre, florin salam... etc. Aceste nume să fie luate ca tipologie, ca tipar, ca mentalitate nu altfel. Sunt antimodele şi pseudo-oameni, unii chiar anti-oameni. Din păcate există acest tip de anti-om. Să fii departe de om (omul din punct de vedere ortodox) şi tu să ai senzaţia că eşti "geniu neînţeles" e dezastru. Gen c. v. tudor (prm) sau gen, nu ştiu, gen vedeta x de la tv. Sunt atâtea caricaturi şi specimene încât nu ştii despre care să spui mai întâi AŞA NU.
De modele şi oameni cu adevărat, oameni cu demnitate am mai vorbit. Repet - Dan Puric, Ana Blandiana, Neagu Djuvara, Maestrul Nicolae Botgros, Gh. Zamfir, Grigore Leşe etc. Sunt mulţi oameni care se încadrează în contextul valori şi modele. Aud voci care spun că nu mai există nimeni de valoare în România. Nu e adevărat. În ciuda faptului că sunt atâtea figurine de tipi/tipe care sau ratat ca om, există și oameni care au devenit sfinți. Pr. Justin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Teofil Părăian... și mulți alții, vrednici de amintire.
PS. Să ne ferim de risipire și ratare! Prea mulți sunt "risipitori" și "ratangii" (mass-media îi promovează non-stop) în lumea asta crazy. Noi să încercăm să fim oameni! Mare lucru să fii om! Ratarea e demonică. Noi suntem ai lui Dumnezeu. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu