Azi, e o zi de care voi uita mâine...
Înconjurat de cărţi şi de icoane, respir un aer ortodox-cultural. Camera mea abundă de duhul amintirilor şi de firescul cărţilor. Trei corpuri de bibliotecă, aşezate frumos, îţi dă senzaţia că eşti la librărie. Ai ce admira la mine în cameră. Sunt pelerin în lumea cărţilor. Eşti cititor sau iubitor de carte? Perfect. Cele peste 700 de cărţi din biblioteca personală belu dănuţ îţi fură privirea. Da, şi eu sunt sedus de cărţile mele. Nu-mi place să mă dau rotund dar sunt mândru cu biblioteca mea. Mă gândesc uneori să chem ProTV pentru treaba asta. Aşa sigur ajung vedetă. Sunt realist dacă întreb: ce tânăr de vârsta mea are cărţile pe care le am eu? Mă laud sau ce fac acum? Nu, nu mă laud. Mă minunez de mine cât de "nebun" sunt cu această dragoste pentru cărţi, muzică şi literatură.
Iubito, îţi e frig? Acoperă-ţi trupul uscat de dor şi aşteptare, cu coperte de cărţi... Cu cărţile mele daca vrei. Ooo, nu, iartă-mă! E o blasfemie să atingi cărţile cu părţile intime ale corpului tău sculptat de îngeri. Nu, te rog, nu atinge! Nu-mi profana Taina iubirii! Te iubesc! Iubeşte-mă şi tu şi mai ales iubeşte-mi Taina! Te învelesc cu flori. Te învelesc cu frunze. E toamnă. Mai bine arăţi a toamnă decât să arăţi a Evă ispitită de şarpe. Nu, sincer... fără ispite! Eşti preafrumoasă să-mi fugă gândul la amor. Amorul e normal cândva dar nu, nu acum. Acum e păcat. Întrebi de ce? Pentru că sunt virgin. Ştiu, şi tu eşti virgină. Ador virginitatea. Are ceva sublim. Provine parcă din Eden. Te face să simţi aroma fructului oprit. Te cheamă spre... dar tu ştii drama. Te abţii. Nu vrei să cazi în vreo tragedie. În contextul Dumnezeu, omul şi natura există drame însă, în contextul omul căzut... există şi tragedii umane. Cărţile, iubirea, nostalgia paradisului... te ţin pe loc. Nu te lasă să intrii în jungla umanistă. Nu-ţi permite să pleci la război cu o sabie de lemn. În special iubirea. Iubirea te mântuieşte nu te vrăjeşte. Cărţile aduc armonie. Între iubire şi armonie este o strânsă legătură. Orice idee în plus spulberă visul.
Camera mea nu-i goală. Atâtea cărţi atâtea poveşti şi vise. Citiţi-le! Cărţile sunt pentru oameni nu pentru altceva. Cărţile sunt organisme vii. Spiritul lor e prezent. Când intrii în febra lecturii simţi cu adevărat că tu eşti acolo "personaj-principal". Prin cărţi ai posibilitatea să călătoreşti gratis prin lumea întreagă. Cărţile îţi deschid un orizont larg şi astfel poţi avea o viziune clară faţă de tot şi de toate. Prin tv şi internet nu faci cultură. Comunici, te informezi ... dar comunicarea şi informarea on line nu-ţi lasă timp de gândire. Să gândeşti cu mintea ta, ceea ce spunea Nae Ionescu. Socializarea şi tonele de informaţii tv & net nu-ţi acordă acel spaţiu de meditaţie. Ştirile şi linkurile vin într-o viteză ameţitoare şi în acest carusel info nu te alegi cu nimic decât cu anemie şi lipsă de aer curat. Cărţile îţi lasă acel moment de respiro. Prin cărţi bune respiri aer de Munte. Nu e firesc să schimbăm cartea cu mediul virtual. În spaţiul on line eşti uneori băgat în ceaţă. Mass-media te umple cu nimicuri şi ştiri horror. La ce bun toate cele rele? La ce folos aceste informaţii aberante? Lumea e oricum "pe invers" , adică cu "cracii în sus" , pentru ce să mai consume ştiri peste ştiri şi alte nebunii decupate după net? Mass-media prin "psihologia maselor" bombardează societatea cu ştiri oripilante, apoi o prosteşte cu reclame şi show-uri sexy. Manipulare, amăgire, magie... Vraja tv şi obsesia net, jocuri, noroc... a făcut din această societate bezmetică o societate ce se îmbată cu apă de ploaie, fiindcă apa rece s-a evaporat în neant. Politikia contribuie şi ea la "normalizarea" societăţii într-un stil absurd şi uite cum omul ajunge la impas, la depresie, la ceea ce numin duhovniceşte deznădejde. De ce şi pentru ce? Din cauza unor indivizi handicapaţi (sufleteşte, spiritual şi cultural) care vor să conducă lumea!? Nu, nu se merită. Ei fac bani şi noi ne îmbolnăvim. Ei se impun prin hoţie, corupţie... Măcar de se impunea prin normalitate, moralitate, dreptate şi adevăr. Măcar de se impunea X (nu ştiu, un mare şef de stat, un magnat...) prin liberalism ortodox. Dar de unde... utopii şi vise naive. El vrea să predomine prin droguri, crime, masonerie şi pornografie. "Religia" new-age face legea. Dar legea nu-i făcută de o mentalitate demonică, fiindă e o lege proastă. Legea e făcută de omul frumos. Însă, omul frumos e blamat într-o lume unde albul e negru si negrul e alb. Da, păcatul a devenit virtute şi virtutea păcat. Eu personal sunt luat în băşcălie cu aceste idei şi cu admiraţia pentru virginitate şi ortodoxie. Numai ce-i pervers e "bun". Dacă vrei să faci bine te întreabă mulţimea - tu cine eşti, ce dracu vrei... de unde ştii tu ce e bun pentru noi? ... Ce răspuns să dăm la aceste întrebări neopostmoderniste? Preferăm să ieşim din "joc" şi să căutăm pace şi armonie în lumea cărţilor. ... Of, lumea cărţilor nu te judecă, nu te dă la o parte... Lumea cărţilor e ideală, minunată dar şi realistă. Pe scurt. Nu te lăsa manipulat, trăieşte, citeşte şi gândeşte cu mintea ta!
joi, 31 octombrie 2013
marți, 29 octombrie 2013
Sunt îndrăgostit
Iubesc. Sunt sentimental şi îndrăgostit de sentimente virgine. Nu-i rău să fii sentimental, doar sentimentalist şi extremist să nu fi. Aşa îmi spune conştiinţa. Dar sentimental şi sensibil, e bine să fiu? Aici întâlnim o mică-mare problemă. Un tânăr prea sentimental, idealist şi sensibil, se pierde cu firea. Pare prea mult. Of... Nu am ce să fac. Nu pot schimba structura nativă şi ceea ce a sădit Bunul Dumnezeu întru fiinţa mea de copil-tânăr (scuze de pleonasm, sper să fie un pleonasm acceptat ca idee poetică). Sunt o fire poetică. N-am de ce să adaug ceva ceea nu sunt. Mint dacă zic că sunt pragmatic sau un tip cu tupeu. Nu sunt prea îndrăzneţ dar întru acest context vă asigur că sunt îndrăgostit. Am umor. În schimb, am umor şi dragoste pentru adevăr, bine şi frumos. Iubesc ortodox. Ortodox adică drept. Încerc să iubesc profund româneşte şă să am o viziune ortodoxă asupra omului şi lumii... Dar asupra vieţii? Normal, şi asupra vieţii şi din toate punctele de vedere, caut să privesc ortodox. Am fost DJ, acum sunt DJ ortodox? Da, sunt "DJ pentru Hristos". Sunt îndrăgostit de cele duhovniceşti şi doresc să mă raportez la Hristos şi la valorile neamului românesc. Sentimentul românesc şi gândirea (filosofia, muzica, arta, cultura, tradiţia, trăirea, credinţa, omenia, cuviinţa, nădejdea...) românească sunt pentru mine, mamă şi tată. Iubirea românească, dăruirea, dorinţa, visul românesc ... dragostea românească, e genială. Tot ce este specific românesc este de aur. Portul românesc. Femeile din România. Dorul românesc. Graiul românesc. Limba Română ... şi tot aşa. În continuare, vă propun o scurtă poveste, poveste de dragoste ancorată în visul şi dorul nostru românesc. Poveste de dragoste româno-americană. Să numin povestea Andanny sau Anda & Danny. O poveste de amor, despre care vreau să scrie şi cerul, şi norii. Amor românesc desigur, nu amor de altă natură. Amor poetic. Da, totul este poezie în această poveste. Să vedem. Vă invit la lectură...
Dedicaţie: pentru cei ce iubesc himere...
Motto: Căutând lumina zâmbitoare/ Te-am găsit înflorind atrăgător/ Şi crezând că eşti al meu soare/ Am devenit nemuritor.
Revelaţia iubirii
Într-o zi când am plecat d-acasă/ şi m-am întâlnit cu ea... Am văzut-o (Of, Doamne!) cât e de frumoasă/ şi mi-a cucerit inimioara... Eram manelist. Pictam în minte manele fără de număr. Inima mărturisea în şoapte dulci: Am descoperit America! Gata mi-am găsit dragostea! Dragostea, acest subiect provocator pentru toată lumea şi prezent din toate timpurile. Omul fără dragoste, fără muzică... este mort. Mort sufleteşte. Organismul, trupul, corpul, fizicul, biologicul... îl hrănim cu mâncare şi-l potolim de sete cu apă. Muncim. Facem multe lucruri pentru trup, dar sufletul chiar nu merită nimic? Sufletul e frumos şi corect să fie hrănit cu dragoste, cu credinţă, cu literatură, cultură, muzică, pictură... În fine. Ştim că sufletul trăieşte ancorat întru credinţă. nădejde şi dragoste. Cine trăieşte fără dragoste, de fapt trăieşte fără Dumnezeu.
Poveşti celebre de dragoste sunt: Anna Karenina - Lev Tolstoi, filmul Titanic şi filmul (dramă) Love Story. Ce mai caut şi eu cu pseudopovestea mea de dragoste? Nu caut nimic. Sunt conştient că "eu cârpesc cerul cu stele" , dar nu pot să tac. Muzica tăcerii există, însă tăcerea iubirii nu. Nu accept să tac în dragoste. Dragostea şi Credinţa trebuie mărturisite. E firesc să mărturiseşti ceea ce trăieşti şi ceea ce iubeşti. Nu este vorba de "prozelitism" aici sau de a trâmbiţa ceva "intim". Nu, este vorba despre ceva simplu şi frumos. Prin mărturisire dăm dovadă că suntem inspiraţi, că revelaţia iubirii transcede din metafizic în concret. Taina iubirii este reală. Iubirea este şi dacă tot este , de ce să nu mărturisim despre ea?
S-a tras concluzia (general valabilă) că despre dragoste nu se poate să comentezi (ca la un meci de fotbal), să filozofezi... ci pur şi simplu dragostea-i trăire întru fiinţă. Sunt sentimental. Ce fel de sentimental? Sentimental şi atât. Nu, sentimental realist. Da, sunt realist cu povestea mea de dragoste. Nu este o capodoperă ci o poveste adevărată. Scuze, nici nu m-am prezentat cine sunt şi totuşi îndrăznesc să vă mărturisesc despre taina mea, despre visul meu, desprea dragostea mea! Cum doriţi să pictez povestea mea de iubire , la prezent sau la trecut? Timpul prezent într-o clipă e trecut, deci încerc să mă întorc în timp şi scriu despre atunci la prezent.
Sunt doar un copil firav, gingaş şi plăpând. Nu cred că exagerez, dar sunt mai plăpând ca un ghiocel. Sunt doar un biet copil îndrăgostit de viaţă, de Dumnezeu, de natură, de muzică, de frumos... Sunt dj pytyck (asta de anul trecut pe când Andreea mă alinta pytyck sau pytyckutz), un copil de 18 ani neîmpliniţi încă. Pe 3 septembrie fac frumoasa vârstă a majoratului... Fiind în doliu, acest eveniment care se sărbătoreşte cu un party cool, la mine va fi o simplă ieşire în oraş, undeva la o terasă. Scap ieftin. "Ieftin şi bun!" Fac o mică-mare cinste cu ceva de mâncare şi cu ceva bere şi la revedere. Gestul contează până la urmă , nu "gălăgia". Da, o petrecere e drăguţă dar face mult zgomot. Zgomot pentru nimic. Petrecem că a trecut un an din viaţă şi "la mulţi ani"... Vrem să facem loc pentru alţi ani dar nu se ştie. Viitorul umba, cum zice Eminescu. Şi el plecat de tânăr la cele veşnice. Sunt afectat de moartea tatălui meu. Anda, dragostea (mai înainte de Anda, Giulia) este o alinare, o scăpare... Durerea nu se vindecă niciodată, durerea spirituală se potoleşte prin dragoste şi armonie. Am umor. Iertare , am omis să vă spun că am simţul umorului foarte bine dezvoltat. Mai şi râd. Râsul îngraşă, se zice în popor... Nu, râsul face bine la sănătate şi înveseleşte inima omului... ca vinul. Dar ce e mult strică. Vinul prea mult duce la beţie, iar "umorul" şi râsul prea mult duce spre băşcălie. Sunt momente în viaţă când trebuie să fim serioşi. Zâmbim dacă e cazul dar mai şi plângem. Eu nu puteam să râd sau să zâmbesc la moartea tatălui meu. Mort şi el tot de tânăr, 42 de ani. Eram penibil sau nebun dacă râdeam la moartea sa, acest eveniment "tragic" în familia mea. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu l-am descoperit pe Pr. Arsenie Papacioc şi aflu că nu există tragedie în ortodoxie ci doar drame... şi în drame eroii biruie iar în tragedie eroii mor. Deci, cu greau aveam să trec peste o dramă... Să tac... Să rog pe Dumnzeu să ne dea putere să trecem mai departe. Să învăţăm din această încercare. Să-mi asum condiţia de orfan de tată, dar niciodată "orfan de Dumnezeu". Din danny, prin moartea tatălui meu... devin Dănuţ. Acel copil cuminte şi talentat de la şcoală.
Numele meu de botez este Dănuţ, aici sunt Danny sau Dani pe româneşte. Ochi-mi ciudaţi, albaştrii cu nuanţe de verde aprins, au vrăjit pe domnişoarele (Roxana, Mihaela, Laura, Adina, Adinutza, Andreea, Alinutza, Giulia, ANDA, Monica...) cu care am fost "combinat"... Combinat, e un termen folosit de adolescenţi... precum "sunt împreună cu..." sau "sunt într-o relaţie cu..." ... Mai simplu se zice "sunt combinat". În fine. Limba română pe stradă nu e limba română academică ci e limba "comună" ... populară ... unde se foloseşte (din păcate) un limbaj obscen şi murdar. Revin la mine. Aspectul fizic e foarte urât, fiind slăbănogul slăbănogilor (glumesc aici) , cu puţin peste 40 de kg. Chipul de copilaş, gropiţele smerite şi drăguţe, inteligenţa, mentalitatea muzical-poetică, credinţa... dăruite de Bunul Dumnezeu, m-au făcut prieten plăcut multor fetiţe dulci. Nici la înălţime nu stau bine, am un metru şi-un zâmbet, ca să apelez la auto-ironie. Glumim puţin pe seama noastră, dar uneori ne luăm prea tare în băşcălie şi avem impresia că ne luăm în serios. Nu ştiu dacă ajung la 1,70, parcă 1,67 aveam ultima oară când m-am măsurat. Bun că sunt sportiv ... şi joc fotbal destul de bine, dinamovist fiind. Întrebarea e alta, nu cine sunt sau ce sunt ci asta: ce văd fetele la mine ? Ce a văzut Anda la mine, un "ţăran plouat" ... ea, româncă stabilită în Chicago de la 5-6 ani ?
În fine. Sunt "frumos" şi nu prea. Să fiu sincer, nu ştiu cu ce (estetic, întru exterior) seduc domnişoarele. Slavă Domnului, spiritual, întru fiinţă, interior... am cu ce mă lăuda (ca să mă exprim manelistic). "Valoarea mea, valoarea mea/ nu o are nimenea..." Glumesc. Fascinez orice fetiţă minunată astfel? Nu mereu. Sunt şi fete care arată splendid dar care vor doar bani , maşină, muşchi şi fitze. Iertaţi-mă, acum sunt manelist, până la convertire (în 2007) acceptaţi-mă aşa. Povestesc ceva din vara anului 2006, ceva despre Anda şi răzvrătirea mea "energică", scrisă prost în jurnalul Energie, răzvrătire şi amor. Deci, nu-s narcisist, sunt mai rău, sunt manelist şi otevist, cândva şi telenovist. Ce rost are să-l tot prezint pe Danny? Sincer să fiu nici nu-l prea cunosc. Despre eu mai puţin, despre ea totul. Să trecem la povestea crazy, povestea poveştilor dar fără povestire. Anda & Danny vă provoacă la lectură şi pasiune.
(va urma)
Dedicaţie: pentru cei ce iubesc himere...
Motto: Căutând lumina zâmbitoare/ Te-am găsit înflorind atrăgător/ Şi crezând că eşti al meu soare/ Am devenit nemuritor.
Revelaţia iubirii
Într-o zi când am plecat d-acasă/ şi m-am întâlnit cu ea... Am văzut-o (Of, Doamne!) cât e de frumoasă/ şi mi-a cucerit inimioara... Eram manelist. Pictam în minte manele fără de număr. Inima mărturisea în şoapte dulci: Am descoperit America! Gata mi-am găsit dragostea! Dragostea, acest subiect provocator pentru toată lumea şi prezent din toate timpurile. Omul fără dragoste, fără muzică... este mort. Mort sufleteşte. Organismul, trupul, corpul, fizicul, biologicul... îl hrănim cu mâncare şi-l potolim de sete cu apă. Muncim. Facem multe lucruri pentru trup, dar sufletul chiar nu merită nimic? Sufletul e frumos şi corect să fie hrănit cu dragoste, cu credinţă, cu literatură, cultură, muzică, pictură... În fine. Ştim că sufletul trăieşte ancorat întru credinţă. nădejde şi dragoste. Cine trăieşte fără dragoste, de fapt trăieşte fără Dumnezeu.
Poveşti celebre de dragoste sunt: Anna Karenina - Lev Tolstoi, filmul Titanic şi filmul (dramă) Love Story. Ce mai caut şi eu cu pseudopovestea mea de dragoste? Nu caut nimic. Sunt conştient că "eu cârpesc cerul cu stele" , dar nu pot să tac. Muzica tăcerii există, însă tăcerea iubirii nu. Nu accept să tac în dragoste. Dragostea şi Credinţa trebuie mărturisite. E firesc să mărturiseşti ceea ce trăieşti şi ceea ce iubeşti. Nu este vorba de "prozelitism" aici sau de a trâmbiţa ceva "intim". Nu, este vorba despre ceva simplu şi frumos. Prin mărturisire dăm dovadă că suntem inspiraţi, că revelaţia iubirii transcede din metafizic în concret. Taina iubirii este reală. Iubirea este şi dacă tot este , de ce să nu mărturisim despre ea?
S-a tras concluzia (general valabilă) că despre dragoste nu se poate să comentezi (ca la un meci de fotbal), să filozofezi... ci pur şi simplu dragostea-i trăire întru fiinţă. Sunt sentimental. Ce fel de sentimental? Sentimental şi atât. Nu, sentimental realist. Da, sunt realist cu povestea mea de dragoste. Nu este o capodoperă ci o poveste adevărată. Scuze, nici nu m-am prezentat cine sunt şi totuşi îndrăznesc să vă mărturisesc despre taina mea, despre visul meu, desprea dragostea mea! Cum doriţi să pictez povestea mea de iubire , la prezent sau la trecut? Timpul prezent într-o clipă e trecut, deci încerc să mă întorc în timp şi scriu despre atunci la prezent.
Sunt doar un copil firav, gingaş şi plăpând. Nu cred că exagerez, dar sunt mai plăpând ca un ghiocel. Sunt doar un biet copil îndrăgostit de viaţă, de Dumnezeu, de natură, de muzică, de frumos... Sunt dj pytyck (asta de anul trecut pe când Andreea mă alinta pytyck sau pytyckutz), un copil de 18 ani neîmpliniţi încă. Pe 3 septembrie fac frumoasa vârstă a majoratului... Fiind în doliu, acest eveniment care se sărbătoreşte cu un party cool, la mine va fi o simplă ieşire în oraş, undeva la o terasă. Scap ieftin. "Ieftin şi bun!" Fac o mică-mare cinste cu ceva de mâncare şi cu ceva bere şi la revedere. Gestul contează până la urmă , nu "gălăgia". Da, o petrecere e drăguţă dar face mult zgomot. Zgomot pentru nimic. Petrecem că a trecut un an din viaţă şi "la mulţi ani"... Vrem să facem loc pentru alţi ani dar nu se ştie. Viitorul umba, cum zice Eminescu. Şi el plecat de tânăr la cele veşnice. Sunt afectat de moartea tatălui meu. Anda, dragostea (mai înainte de Anda, Giulia) este o alinare, o scăpare... Durerea nu se vindecă niciodată, durerea spirituală se potoleşte prin dragoste şi armonie. Am umor. Iertare , am omis să vă spun că am simţul umorului foarte bine dezvoltat. Mai şi râd. Râsul îngraşă, se zice în popor... Nu, râsul face bine la sănătate şi înveseleşte inima omului... ca vinul. Dar ce e mult strică. Vinul prea mult duce la beţie, iar "umorul" şi râsul prea mult duce spre băşcălie. Sunt momente în viaţă când trebuie să fim serioşi. Zâmbim dacă e cazul dar mai şi plângem. Eu nu puteam să râd sau să zâmbesc la moartea tatălui meu. Mort şi el tot de tânăr, 42 de ani. Eram penibil sau nebun dacă râdeam la moartea sa, acest eveniment "tragic" în familia mea. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu l-am descoperit pe Pr. Arsenie Papacioc şi aflu că nu există tragedie în ortodoxie ci doar drame... şi în drame eroii biruie iar în tragedie eroii mor. Deci, cu greau aveam să trec peste o dramă... Să tac... Să rog pe Dumnzeu să ne dea putere să trecem mai departe. Să învăţăm din această încercare. Să-mi asum condiţia de orfan de tată, dar niciodată "orfan de Dumnezeu". Din danny, prin moartea tatălui meu... devin Dănuţ. Acel copil cuminte şi talentat de la şcoală.
Numele meu de botez este Dănuţ, aici sunt Danny sau Dani pe româneşte. Ochi-mi ciudaţi, albaştrii cu nuanţe de verde aprins, au vrăjit pe domnişoarele (Roxana, Mihaela, Laura, Adina, Adinutza, Andreea, Alinutza, Giulia, ANDA, Monica...) cu care am fost "combinat"... Combinat, e un termen folosit de adolescenţi... precum "sunt împreună cu..." sau "sunt într-o relaţie cu..." ... Mai simplu se zice "sunt combinat". În fine. Limba română pe stradă nu e limba română academică ci e limba "comună" ... populară ... unde se foloseşte (din păcate) un limbaj obscen şi murdar. Revin la mine. Aspectul fizic e foarte urât, fiind slăbănogul slăbănogilor (glumesc aici) , cu puţin peste 40 de kg. Chipul de copilaş, gropiţele smerite şi drăguţe, inteligenţa, mentalitatea muzical-poetică, credinţa... dăruite de Bunul Dumnezeu, m-au făcut prieten plăcut multor fetiţe dulci. Nici la înălţime nu stau bine, am un metru şi-un zâmbet, ca să apelez la auto-ironie. Glumim puţin pe seama noastră, dar uneori ne luăm prea tare în băşcălie şi avem impresia că ne luăm în serios. Nu ştiu dacă ajung la 1,70, parcă 1,67 aveam ultima oară când m-am măsurat. Bun că sunt sportiv ... şi joc fotbal destul de bine, dinamovist fiind. Întrebarea e alta, nu cine sunt sau ce sunt ci asta: ce văd fetele la mine ? Ce a văzut Anda la mine, un "ţăran plouat" ... ea, româncă stabilită în Chicago de la 5-6 ani ?
În fine. Sunt "frumos" şi nu prea. Să fiu sincer, nu ştiu cu ce (estetic, întru exterior) seduc domnişoarele. Slavă Domnului, spiritual, întru fiinţă, interior... am cu ce mă lăuda (ca să mă exprim manelistic). "Valoarea mea, valoarea mea/ nu o are nimenea..." Glumesc. Fascinez orice fetiţă minunată astfel? Nu mereu. Sunt şi fete care arată splendid dar care vor doar bani , maşină, muşchi şi fitze. Iertaţi-mă, acum sunt manelist, până la convertire (în 2007) acceptaţi-mă aşa. Povestesc ceva din vara anului 2006, ceva despre Anda şi răzvrătirea mea "energică", scrisă prost în jurnalul Energie, răzvrătire şi amor. Deci, nu-s narcisist, sunt mai rău, sunt manelist şi otevist, cândva şi telenovist. Ce rost are să-l tot prezint pe Danny? Sincer să fiu nici nu-l prea cunosc. Despre eu mai puţin, despre ea totul. Să trecem la povestea crazy, povestea poveştilor dar fără povestire. Anda & Danny vă provoacă la lectură şi pasiune.
(va urma)
luni, 28 octombrie 2013
Singurătatea feminină
Nu ştiu de ce, dar pare mai dificil de acceptat singurătatea la feminin. Bărbaţii care trăiesc singuri, mă refer aici la cazurile extremiste, patologice, îşi găsesc "alinarea" în băutură şi n-au niciun stres. În schimb, femeile singure se chinuiesc să-şi trăiască viaţa fără iubire, afecţiune... fără bărbat. Unii zic asta-i soarta lor, care soartă? În viziunea ortodoxă nimic nu este întâmplător sau sortit ci totul este personal şi rânduit de Dumnezeu.
Femeia de azi, întru acest context postmodernist, s-a masculinizat. Face şi munca de bărbat, dar fără bărbat se simte singură. Singurătatea e apăsătoare. Nu poţi suporta singurătatea, om social fiind. Totuşi, în ciuda acestei neputinţe umane, avem un număr zdrobitor de femei singure...
Bărbaţii burlaci, am zis că n-au niciun stres dar au şi ei probleme de conştiinţă. Sunt şi bărbaţi care se trezesc din băutură şi se întreabă întru sine , eu de ce sunt singur? , întrebare pusă si de femeile care trec de 30, 40, 50 de ani, neavând tangenţe concrete cu iubirea. Iubirea la singular, în cuplu, nu este posibilă. De aceea, iubirea dintre bărbat şi femeie este firească, iar alte iubiri (surogate) sunt nefireşti. Iubirea uneşte. Perversiunile mutilează fiinţa umană. Orice este contra firii, perverteşte şi distruge omul. Sunt nişte dezechilibre la nivel psihologic. Astfel şi cu singurătatea. Mulţi solitari afirmă că o iau razna din cauza vieţii solo. Iubirea, viaţa în familie este precum muzica adevărată. Mono, se aude prost. Stereo, se aude clar şi frumos. Deci, iubirea, viaţa ... e firesc să fie stereo.
Normal, nu comentăm cazurile unde se alege o viaţă la singular, cu binecuvântare de la duhovnic şi cu acceptul părinţilor. De asemenea, e urât să comentăm viaţa monahală, mai exact călugăria. Mă refer că e urât să comentăm şi să întrebăm ... ei de ce sunt singuri, ei de ce sunt retraşi, pustinci, sihaştrii etc.
Omul duhovnicesc se raportează la Hristos. Omul duhovnicesc este sufleteşte aidoma monahilor, îngerilor în trup. Omul lumesc, contra omului duhovnicesc, nu vrea să fie ancorat întru credinţă, nădejde şi dragoste ci doar în cele materiale. Omul lumesc este interesat de cele trupeşti şi de tot ce-i oferă confort. Pentru ce atâta lux şi confort dacă omul e singur? Pentru ce se machează, aranjează, fardează... femeile, dacă sunt singure? ... Pentru ce atâta socializare on line dacă eu personal sunt singur? Fiecare eu singur, stingher... îşi răspunde la aceste întrebări. Nu suntem toţi la fel. Diferenţa ne separă. Deci, nu există răspunsuri general valabile. Aşadar, fiecare în parte, fiind persoane unice, primim un răspuns anume.
Femeia singură primeşte un răspuns doar dacă acceptă ideea de răspuns la întrebarea de ce sunt singură? ... Din nefericire, nu doar femeia matură se confruntă cu această problemă. Întâlnim şi cazuri de adolescente şi tinere, care vor o relaţie însă, înnebunesc de singurătate. Ce amară problemă e singurătatea. Of.
Auzim de cazuri din SUA sau Occident, care plătesc persoane să stea de vorbă cu ei. Aceşti oameni singuri au tot ce îşi doresc dar nu au iubire ... nu au cu cine sta de vorbă, nu au prieteni. Problemă mare singurătatea.
Doresc femeilor singure, încredere. Să aibă încredere. Trăim în sec. XXI aşa singuri şi fără speranţă. E delicată problema singurătăţii în lumea actuală. Ne-am modernizat dar tot singuri am rămas. Am avansat tehnologic dar tot singuri suntem. Să trăim în comuniune. Să încercăm să convertim singurătatea în prietenie. Dumnezeu este Sf. Treime. Dacă Dumnezeu nu e singur, noi de ce să fim singuri? Doamne ajută să fim împreună şi să nu cădem în deznădejde.
Cu preţuire şi compasiune!
Femeia de azi, întru acest context postmodernist, s-a masculinizat. Face şi munca de bărbat, dar fără bărbat se simte singură. Singurătatea e apăsătoare. Nu poţi suporta singurătatea, om social fiind. Totuşi, în ciuda acestei neputinţe umane, avem un număr zdrobitor de femei singure...
Bărbaţii burlaci, am zis că n-au niciun stres dar au şi ei probleme de conştiinţă. Sunt şi bărbaţi care se trezesc din băutură şi se întreabă întru sine , eu de ce sunt singur? , întrebare pusă si de femeile care trec de 30, 40, 50 de ani, neavând tangenţe concrete cu iubirea. Iubirea la singular, în cuplu, nu este posibilă. De aceea, iubirea dintre bărbat şi femeie este firească, iar alte iubiri (surogate) sunt nefireşti. Iubirea uneşte. Perversiunile mutilează fiinţa umană. Orice este contra firii, perverteşte şi distruge omul. Sunt nişte dezechilibre la nivel psihologic. Astfel şi cu singurătatea. Mulţi solitari afirmă că o iau razna din cauza vieţii solo. Iubirea, viaţa în familie este precum muzica adevărată. Mono, se aude prost. Stereo, se aude clar şi frumos. Deci, iubirea, viaţa ... e firesc să fie stereo.
Normal, nu comentăm cazurile unde se alege o viaţă la singular, cu binecuvântare de la duhovnic şi cu acceptul părinţilor. De asemenea, e urât să comentăm viaţa monahală, mai exact călugăria. Mă refer că e urât să comentăm şi să întrebăm ... ei de ce sunt singuri, ei de ce sunt retraşi, pustinci, sihaştrii etc.
Omul duhovnicesc se raportează la Hristos. Omul duhovnicesc este sufleteşte aidoma monahilor, îngerilor în trup. Omul lumesc, contra omului duhovnicesc, nu vrea să fie ancorat întru credinţă, nădejde şi dragoste ci doar în cele materiale. Omul lumesc este interesat de cele trupeşti şi de tot ce-i oferă confort. Pentru ce atâta lux şi confort dacă omul e singur? Pentru ce se machează, aranjează, fardează... femeile, dacă sunt singure? ... Pentru ce atâta socializare on line dacă eu personal sunt singur? Fiecare eu singur, stingher... îşi răspunde la aceste întrebări. Nu suntem toţi la fel. Diferenţa ne separă. Deci, nu există răspunsuri general valabile. Aşadar, fiecare în parte, fiind persoane unice, primim un răspuns anume.
Femeia singură primeşte un răspuns doar dacă acceptă ideea de răspuns la întrebarea de ce sunt singură? ... Din nefericire, nu doar femeia matură se confruntă cu această problemă. Întâlnim şi cazuri de adolescente şi tinere, care vor o relaţie însă, înnebunesc de singurătate. Ce amară problemă e singurătatea. Of.
Auzim de cazuri din SUA sau Occident, care plătesc persoane să stea de vorbă cu ei. Aceşti oameni singuri au tot ce îşi doresc dar nu au iubire ... nu au cu cine sta de vorbă, nu au prieteni. Problemă mare singurătatea.
Doresc femeilor singure, încredere. Să aibă încredere. Trăim în sec. XXI aşa singuri şi fără speranţă. E delicată problema singurătăţii în lumea actuală. Ne-am modernizat dar tot singuri am rămas. Am avansat tehnologic dar tot singuri suntem. Să trăim în comuniune. Să încercăm să convertim singurătatea în prietenie. Dumnezeu este Sf. Treime. Dacă Dumnezeu nu e singur, noi de ce să fim singuri? Doamne ajută să fim împreună şi să nu cădem în deznădejde.
Cu preţuire şi compasiune!
joi, 24 octombrie 2013
Omul în dialog (exerciţii de scriere)
- Şterge-te pe picioare când intri în casa unui om!
- Pardon, am greşit!
- Bine, bine... Hai că nu stăm la taclale acum şi aici în hol!
- Scuze, eşti supărat?!
- Nu, sunt nervos. Astăzi la facultate, îmi zice un student: dl. prof. , greşiţi mult faţă de Kant.
- Cum adică?
- Tu nici nu ştii cine e Kant sau cum?
- Frate, te rog... Eu nu ştiu ce predai tu la facultate... Credeam că eşti profesor de istorie...
- Iartă-mă frate, îmi vărs nervii pe tine! Nu, sunt profesor de filosofie.
- Şi ce ai zis de Kant?
- Le-am zis că e idealist dar şi realist...
- Şi ei ce au zis?
- Nimic. S-a găsit unul să zică altceva. Vai, ce le mai place tinerilor de azi să comenteze... ba îşi dau cu părerea despre absolut orice, ba fac pe deştepţii ... Frumos tare spune dl. Radu Paraschivescu, românii de azi sunt specialişti la datul cu părerea şi la aflarea-n treabă...
- Altceva ce? Ce a zis studentul?
- Că e raţionalist ... că a citit el pe internet , mai excat pe siteul Wikipedia...
- Nu înţeleg ce te-a deranjat, are şi omul dreptul la opinie...
- În fine... Te-am chemat la mine pentru altceva. Ştii frate, casa de la Popeşti, casa bunicilor se dărâmă.
- Da, din cauza noastră. Dacă nu mai trecem pe acolo. E cineva de vină în afară de noi?
- Scuteşte-mă cu morala ta absurdă! Ascultă! Aseară cu Maria, m-am gândit să o vindem.
- Sora noastră Maria, a zis să vindem casa de la ţară?
- Nu măi, eşti culmea! Soţia mea Maria.
- Maria o cheamă. Nu ştiam.
- Tu nu ştii nimic.
- Lasă... Am timp să învăţ.
- Aşa zici mereu.
- Şi câţi bani vrei să cerem pe casă?
- 50 000 de euro.
- Nu e cam mult?
- Nu e măi, avem mult pământ în spate. Curte mare, grădină, livadă...
- Nu Ovidiu, nu sunt de acord să vindem!
- De ce Victor, de ce?
- Nu sunt şi basta.
- Om prost şi încăpăţânat.
- Auzi, eu nu am şcoală... Dar nu mă las călcat în picioare de nimeni. De ce eşti mereu arogant şi rece?
- Iar mă iei cu arogant... Ce înseamnă mă arogant dacă tot zici aşa?
- Nu contează. Am auzit şi eu la băiatul patronului meu. Nu ştiu. Dar e ceva rău oricum.
- De ce foloseşti cuvinte al căror sens nu-l ştii?
- Nu am carte ca tine dar am demnitate, am omenie...
- Ai pe dracu. Ai tupeu de om prost.
- Om... Ce e omul, ştii tu ce e omul?
- Ştiu... Prin I. Kant şi prin intermediul filosofiei, cred că ştiu. I. Kant se întreba ce e omul? , şi se întreba cu rost... iar I. Kant , nu e un prost ca tine...
- Te rog, nu mă jigni... Insulţi, jigneşti, ai nervi... , ce fel de profesor eşti tu măi omule?
- Frate, gata... Să nu te pleznesc! Nu vorbeşti tu cu mine cu măi omule... Hai , părăseşte locuinţa! Afară mai repede, om prost ce eşti!
- ... Of... (Murmura în şoaptă Victor) Ai să înţelegi omul la paştele cailor. Ce nebun sunt şi eu. cum să înţeleagă omul pe om... omul e o fiinţă de neînţeles. Degeaba faci filosofie frate... N-ai înţeles nimic din cele despre om. ... Mă doare sufletul... Vrea numai bani... Acesta să fie oare omul? Pentru asta trăieşte omul pe pământ? ... Numai să strângă bani.
Sunt om sărac, fără carte... dar sunt cinstit. Cred în Dumnezeu şi caut să nu fac rău la nimeni. Ajut omul cât pot. Respect omul, şi cerşetorul, şi orice om... Încer să mă feresc să ajung un ratat. Păcat că se distruge omul ... se pierde şi nu se mai regăseşte în nimic. ... Of, greu să intri în dialog cu omul... Greu tare să lămureşti omul! Omul... Mai ales omul de azi.
- Pardon, am greşit!
- Bine, bine... Hai că nu stăm la taclale acum şi aici în hol!
- Scuze, eşti supărat?!
- Nu, sunt nervos. Astăzi la facultate, îmi zice un student: dl. prof. , greşiţi mult faţă de Kant.
- Cum adică?
- Tu nici nu ştii cine e Kant sau cum?
- Frate, te rog... Eu nu ştiu ce predai tu la facultate... Credeam că eşti profesor de istorie...
- Iartă-mă frate, îmi vărs nervii pe tine! Nu, sunt profesor de filosofie.
- Şi ce ai zis de Kant?
- Le-am zis că e idealist dar şi realist...
- Şi ei ce au zis?
- Nimic. S-a găsit unul să zică altceva. Vai, ce le mai place tinerilor de azi să comenteze... ba îşi dau cu părerea despre absolut orice, ba fac pe deştepţii ... Frumos tare spune dl. Radu Paraschivescu, românii de azi sunt specialişti la datul cu părerea şi la aflarea-n treabă...
- Altceva ce? Ce a zis studentul?
- Că e raţionalist ... că a citit el pe internet , mai excat pe siteul Wikipedia...
- Nu înţeleg ce te-a deranjat, are şi omul dreptul la opinie...
- În fine... Te-am chemat la mine pentru altceva. Ştii frate, casa de la Popeşti, casa bunicilor se dărâmă.
- Da, din cauza noastră. Dacă nu mai trecem pe acolo. E cineva de vină în afară de noi?
- Scuteşte-mă cu morala ta absurdă! Ascultă! Aseară cu Maria, m-am gândit să o vindem.
- Sora noastră Maria, a zis să vindem casa de la ţară?
- Nu măi, eşti culmea! Soţia mea Maria.
- Maria o cheamă. Nu ştiam.
- Tu nu ştii nimic.
- Lasă... Am timp să învăţ.
- Aşa zici mereu.
- Şi câţi bani vrei să cerem pe casă?
- 50 000 de euro.
- Nu e cam mult?
- Nu e măi, avem mult pământ în spate. Curte mare, grădină, livadă...
- Nu Ovidiu, nu sunt de acord să vindem!
- De ce Victor, de ce?
- Nu sunt şi basta.
- Om prost şi încăpăţânat.
- Auzi, eu nu am şcoală... Dar nu mă las călcat în picioare de nimeni. De ce eşti mereu arogant şi rece?
- Iar mă iei cu arogant... Ce înseamnă mă arogant dacă tot zici aşa?
- Nu contează. Am auzit şi eu la băiatul patronului meu. Nu ştiu. Dar e ceva rău oricum.
- De ce foloseşti cuvinte al căror sens nu-l ştii?
- Nu am carte ca tine dar am demnitate, am omenie...
- Ai pe dracu. Ai tupeu de om prost.
- Om... Ce e omul, ştii tu ce e omul?
- Ştiu... Prin I. Kant şi prin intermediul filosofiei, cred că ştiu. I. Kant se întreba ce e omul? , şi se întreba cu rost... iar I. Kant , nu e un prost ca tine...
- Te rog, nu mă jigni... Insulţi, jigneşti, ai nervi... , ce fel de profesor eşti tu măi omule?
- Frate, gata... Să nu te pleznesc! Nu vorbeşti tu cu mine cu măi omule... Hai , părăseşte locuinţa! Afară mai repede, om prost ce eşti!
- ... Of... (Murmura în şoaptă Victor) Ai să înţelegi omul la paştele cailor. Ce nebun sunt şi eu. cum să înţeleagă omul pe om... omul e o fiinţă de neînţeles. Degeaba faci filosofie frate... N-ai înţeles nimic din cele despre om. ... Mă doare sufletul... Vrea numai bani... Acesta să fie oare omul? Pentru asta trăieşte omul pe pământ? ... Numai să strângă bani.
Sunt om sărac, fără carte... dar sunt cinstit. Cred în Dumnezeu şi caut să nu fac rău la nimeni. Ajut omul cât pot. Respect omul, şi cerşetorul, şi orice om... Încer să mă feresc să ajung un ratat. Păcat că se distruge omul ... se pierde şi nu se mai regăseşte în nimic. ... Of, greu să intri în dialog cu omul... Greu tare să lămureşti omul! Omul... Mai ales omul de azi.
luni, 21 octombrie 2013
Visul (exerciţii de scriere)
Visul
Nici nu mi-am imaginat vreodată să ajung aici. Era toamnă... Mint. Era sfârșit de vară. Încă mai strălucea soarele. Toamna și iarna soarele e timid. Primavarea și vara ne face o mare bucurie cu prezența lui. Acesta e soarele. Păcat că uneori ne supăram pe el. În fine... Eu aștept. Aștept și acum dar am așteptat și atunci. Mi-a promis că vine pe deal. Dealul de unde am văzut împreună primul apus de soare. Suntem nebuni după orice apus de soare. Ne topim când vedem cum se ascunde soarele și lasă în urmă un dor de lumină feremecată. Ne topim după aceste instantanee de suflet.
Suntem oameni. Suntem sensibili, inocenți și vulnerabili. Iubim tot ce este frumos. Gândim poetic și trăim metaforic. Curând ne vom rătăci în neant. Până acolo să vă povestesc cum o așteptam pe Diana. Cerul îmi e martor că eu am asteptat-o mereu. Și atunci, priveam cerul. Ador să privesc cerul iar cerul mă privea și el suav, gingaș și divin. Eu eram rece. Sobru. Trist și supărat. Încercam să mă alin cu ideea că așa e în iubire, trebuie să faci compromisuri. Să taci uneori. Să te faci că nu vezi realitatea. Să treci pe lângă ea ca și când ai trece pe lângă o umbră de vis. Cine știe. Poate și visul face umbră.
Una peste alta, ca să nu lungim povestea, adevărul e că așteptarea e grea. Mai ales când aștepți din iubire sau Doamne ferește! , când aștepți degeaba. În acest caz te amăgești cu iubirea. Și ce rost are să te amăgești de tânăr. Nu se merită să-ți pierzi timpul pentru un vis irealizabil, pentru un vis ancorat în utopie.Visul e firesc să-l simți aproape. Ceea ce e departe te provoacă la suferința. Suferința din dragoste nu e recomandată. Păcat de noi că suntem tineri. Dacă mai și suferim din dragoste, ne-am pierdut calea. Orice cale urmăm, avem nevoie de sprijin. Iubirea e un sprijin extraordinar. Iubirea e un ideal frumos. Cel mai frumos ideal, doar că are lipsuri. În această poveste îi lipsește adevărul. Iubirea fără adevăr e pământ arid. Deci, iubirea adevărată e idealul meu de dor. Însă atunci... Of... În acea zi blestemată, așteptarea m-a scos din sărite. Mi-am ieșit din fire și am strigăt la Dumnezeu.
- Doamne, unde e Doamne? De ce-mi faci rău Doamne?! O luam razna. Credeam că Dumnezeu îmi face rău. Deveneam absurd. Nu mai știam ce e cu mine. Am și plâns... Lacrimi de rouă au curs din inima mea necăjită. Calm din fire, nu știu de ce, dar atunci am țipat până am răgușit. Di-a-naaa... Ecoul răsuna în toată lumea. Aveam senzația că sunt auzit și că n-am să mai aștept în zadar. Peste puțin timp văd un om. Un cioban. În sfârșit cineva să-mi țină companie. Am zis: gata, om blând, iubitor de animale, are răbdare, sigur mă va liniști. Plus că îmi era și sete. N-am vrut să cobor în vale la izvor. Încăpăţânt, am stat sus pe deal să o aștept pe Diana. Și aștept și azi și ea tot nu mai vine.
- Doamne ajută, om bun!
- Ziua bună! Să trăiți dragă tinere!
- Să trăiți și dvs. ! Îmi dați oleacă de apă vă rog?
- Poftiți, cum să nu, beți din sticla asta că-i proaspătă... Acum ce-am luat-o de la izvor. Dar ce gând vă bate pe aici? Nu vă e teamă singur? Sunt lupi prin zonă și atacă în haită. Pe baciu nostru l-a speriat acum vreo trei stămâni.
- Stați să beau apă și vă zic imediat.
- Beți încet că-i rece...
- Sărut-mâna taică, bogdaproste. Bună tare.
- Da ați avut sete nu c-așa. Ați mâncat peşte sau așteptați vreo duduie, vreo mândră ceva?
- Da, aștept o domnișoară.
- O aștepți de mult?
- Bade, o aștept de-o viață.
- Apăi dragă tinere, și cu iubitu aista știi cum îi... Iubești tu ca bărbat, că de, ești bărbat, dar nu iubi singur.
- Așa este. Dar dumneata, om bătrân... Ce zici bre nene, mai vine?
- Cum o cheamă?
- Diana.
- Frumos nume... Nume de zeiță.
- Vine sau nu vine?
- Dragă tinere, săracu de tine... Ești prea grăbit. Stai o țâră să analizez povestea.
- Până analizezi mata plec acasă.
- Dacă vrei, mergem împreună. Merg și eu în sat. Duc oile la veterinar.
- Dar ce au pățit?
- A intrat boala în ele, or fi apucat ceva prin pădure.
- Boala... Boală grea e și dragostea.
- Te gândești numai la ea. Dacă îți e gândul numai acolo îți faci rău singur.
- La ce să mă gândesc taică dacă o iubesc?
- Iubirea, floare rară... floare de colț.
- Matale ai iubit la viață ta?
- Am iubit... dar am fost și înșelat.
- Și cum a fost?
- Urât. Foarte urât. Am mers cu ea la horă... toate bune și frumoase. Când să plecăm acasă, ea nimic. Nu vroia. Am lăsat-o acolo și am rugat un vecin să vină cu ea. Pe drum, asta avea ceva tărie la el, au băut și au căzut prin șanț. Cine știe cum... au făcut dragoste... și peste câteva luni o văd cu burtă mare. N-am zis nimic. I-am crescut copilul, dar și-a dat seama că nu-s om prost, și apoi am prins-o cu mâța-n sac. O găsesc la vecinu... Făcea rachiu, și mai bea... mai se luau în brațe...
- Hai bre... ce muiere! Urât tare, te-a înșelat cu vecinu matale.
- Da, însă n-am vrut să o bat, chiar dacă toți mă îndemnau la violentă. Am lăsat-o în pace. În iubire e normal să fii bărbat, să nu te lași călcat în picioare dar nici să faci rău. Femeia e ca un șarpe când dă de băutură și de bani.
- Sau de altele.
- Depinde, eu vorbesc de vremea mea. Atunci te lasă pentru altu cu pământ, cu avere.
- Asta a interesat pe om de când este el.
- Și ce, femeia nu e om?
- Ba da, dar ea prin faptul că dă naștere la prunci, e mai mult decât om.
- Bravo băiete, frumos gândești.
(va urma)
Nici nu mi-am imaginat vreodată să ajung aici. Era toamnă... Mint. Era sfârșit de vară. Încă mai strălucea soarele. Toamna și iarna soarele e timid. Primavarea și vara ne face o mare bucurie cu prezența lui. Acesta e soarele. Păcat că uneori ne supăram pe el. În fine... Eu aștept. Aștept și acum dar am așteptat și atunci. Mi-a promis că vine pe deal. Dealul de unde am văzut împreună primul apus de soare. Suntem nebuni după orice apus de soare. Ne topim când vedem cum se ascunde soarele și lasă în urmă un dor de lumină feremecată. Ne topim după aceste instantanee de suflet.
Suntem oameni. Suntem sensibili, inocenți și vulnerabili. Iubim tot ce este frumos. Gândim poetic și trăim metaforic. Curând ne vom rătăci în neant. Până acolo să vă povestesc cum o așteptam pe Diana. Cerul îmi e martor că eu am asteptat-o mereu. Și atunci, priveam cerul. Ador să privesc cerul iar cerul mă privea și el suav, gingaș și divin. Eu eram rece. Sobru. Trist și supărat. Încercam să mă alin cu ideea că așa e în iubire, trebuie să faci compromisuri. Să taci uneori. Să te faci că nu vezi realitatea. Să treci pe lângă ea ca și când ai trece pe lângă o umbră de vis. Cine știe. Poate și visul face umbră.
Una peste alta, ca să nu lungim povestea, adevărul e că așteptarea e grea. Mai ales când aștepți din iubire sau Doamne ferește! , când aștepți degeaba. În acest caz te amăgești cu iubirea. Și ce rost are să te amăgești de tânăr. Nu se merită să-ți pierzi timpul pentru un vis irealizabil, pentru un vis ancorat în utopie.Visul e firesc să-l simți aproape. Ceea ce e departe te provoacă la suferința. Suferința din dragoste nu e recomandată. Păcat de noi că suntem tineri. Dacă mai și suferim din dragoste, ne-am pierdut calea. Orice cale urmăm, avem nevoie de sprijin. Iubirea e un sprijin extraordinar. Iubirea e un ideal frumos. Cel mai frumos ideal, doar că are lipsuri. În această poveste îi lipsește adevărul. Iubirea fără adevăr e pământ arid. Deci, iubirea adevărată e idealul meu de dor. Însă atunci... Of... În acea zi blestemată, așteptarea m-a scos din sărite. Mi-am ieșit din fire și am strigăt la Dumnezeu.
- Doamne, unde e Doamne? De ce-mi faci rău Doamne?! O luam razna. Credeam că Dumnezeu îmi face rău. Deveneam absurd. Nu mai știam ce e cu mine. Am și plâns... Lacrimi de rouă au curs din inima mea necăjită. Calm din fire, nu știu de ce, dar atunci am țipat până am răgușit. Di-a-naaa... Ecoul răsuna în toată lumea. Aveam senzația că sunt auzit și că n-am să mai aștept în zadar. Peste puțin timp văd un om. Un cioban. În sfârșit cineva să-mi țină companie. Am zis: gata, om blând, iubitor de animale, are răbdare, sigur mă va liniști. Plus că îmi era și sete. N-am vrut să cobor în vale la izvor. Încăpăţânt, am stat sus pe deal să o aștept pe Diana. Și aștept și azi și ea tot nu mai vine.
- Doamne ajută, om bun!
- Ziua bună! Să trăiți dragă tinere!
- Să trăiți și dvs. ! Îmi dați oleacă de apă vă rog?
- Poftiți, cum să nu, beți din sticla asta că-i proaspătă... Acum ce-am luat-o de la izvor. Dar ce gând vă bate pe aici? Nu vă e teamă singur? Sunt lupi prin zonă și atacă în haită. Pe baciu nostru l-a speriat acum vreo trei stămâni.
- Stați să beau apă și vă zic imediat.
- Beți încet că-i rece...
- Sărut-mâna taică, bogdaproste. Bună tare.
- Da ați avut sete nu c-așa. Ați mâncat peşte sau așteptați vreo duduie, vreo mândră ceva?
- Da, aștept o domnișoară.
- O aștepți de mult?
- Bade, o aștept de-o viață.
- Apăi dragă tinere, și cu iubitu aista știi cum îi... Iubești tu ca bărbat, că de, ești bărbat, dar nu iubi singur.
- Așa este. Dar dumneata, om bătrân... Ce zici bre nene, mai vine?
- Cum o cheamă?
- Diana.
- Frumos nume... Nume de zeiță.
- Vine sau nu vine?
- Dragă tinere, săracu de tine... Ești prea grăbit. Stai o țâră să analizez povestea.
- Până analizezi mata plec acasă.
- Dacă vrei, mergem împreună. Merg și eu în sat. Duc oile la veterinar.
- Dar ce au pățit?
- A intrat boala în ele, or fi apucat ceva prin pădure.
- Boala... Boală grea e și dragostea.
- Te gândești numai la ea. Dacă îți e gândul numai acolo îți faci rău singur.
- La ce să mă gândesc taică dacă o iubesc?
- Iubirea, floare rară... floare de colț.
- Matale ai iubit la viață ta?
- Am iubit... dar am fost și înșelat.
- Și cum a fost?
- Urât. Foarte urât. Am mers cu ea la horă... toate bune și frumoase. Când să plecăm acasă, ea nimic. Nu vroia. Am lăsat-o acolo și am rugat un vecin să vină cu ea. Pe drum, asta avea ceva tărie la el, au băut și au căzut prin șanț. Cine știe cum... au făcut dragoste... și peste câteva luni o văd cu burtă mare. N-am zis nimic. I-am crescut copilul, dar și-a dat seama că nu-s om prost, și apoi am prins-o cu mâța-n sac. O găsesc la vecinu... Făcea rachiu, și mai bea... mai se luau în brațe...
- Hai bre... ce muiere! Urât tare, te-a înșelat cu vecinu matale.
- Da, însă n-am vrut să o bat, chiar dacă toți mă îndemnau la violentă. Am lăsat-o în pace. În iubire e normal să fii bărbat, să nu te lași călcat în picioare dar nici să faci rău. Femeia e ca un șarpe când dă de băutură și de bani.
- Sau de altele.
- Depinde, eu vorbesc de vremea mea. Atunci te lasă pentru altu cu pământ, cu avere.
- Asta a interesat pe om de când este el.
- Și ce, femeia nu e om?
- Ba da, dar ea prin faptul că dă naștere la prunci, e mai mult decât om.
- Bravo băiete, frumos gândești.
(va urma)
De ce iubim
Iubirea nu-i un sentiment orecare. Iubirea e mai mult decât o artă, e o capodoperă. Iubirea adevărată e o floare de colț. Și floarea de colț nu se găsește oriunde. Așa și iubirea adevărată. Poți caută o viață și nu găsești iubirea care să te facă să fii împlinit. Iubirea e că un munte. Urci muntele... Urci până să găsești floarea de colț. E greu să dai de o iubire pe frecvență sufletului tău. Mai ales astăzi. Însă, nu e bine să ne pierdem speranța. Iubirea există. "Caută și vei află"...
Iubim flori, cuvinte, cărți... oameni. De ce iubim oameni? Omul e dificil. Omul e "imposibil" de iubit. Omul e singură ființă care dezamăgeste în iubire. Și totuși iubim omul. Firesc, bărbatul iubește o femeie... femeia iubește un bărbat, dar ce ne facem că sunt atâția oameni singuri?! Oare dânșii iubesc singurătatea?
Iubirea e jertfă. A iubi cu adevărat nu e simplu. Trebuie să depui efort. Să dăruiești ceva. Să îți pui sufletul pe tavă și inimă la bătaie. E că și când ai urcă pe munte. De jos pare ușor dar când începi să urci simți greul. Dar, vorba melodiei cântate de Voltaj: nu e munte să nu-l pot urcă/ când mă țin strâns de mână ta... Deci, cu dragoste se ajunge la Iubire. Dacă depui dragoste, iubirea vine de la șine. Căci, unde dragoste nu e nimic nu e...
Iubim flori, cuvinte, cărți... oameni. De ce iubim oameni? Omul e dificil. Omul e "imposibil" de iubit. Omul e singură ființă care dezamăgeste în iubire. Și totuși iubim omul. Firesc, bărbatul iubește o femeie... femeia iubește un bărbat, dar ce ne facem că sunt atâția oameni singuri?! Oare dânșii iubesc singurătatea?
Iubirea e jertfă. A iubi cu adevărat nu e simplu. Trebuie să depui efort. Să dăruiești ceva. Să îți pui sufletul pe tavă și inimă la bătaie. E că și când ai urcă pe munte. De jos pare ușor dar când începi să urci simți greul. Dar, vorba melodiei cântate de Voltaj: nu e munte să nu-l pot urcă/ când mă țin strâns de mână ta... Deci, cu dragoste se ajunge la Iubire. Dacă depui dragoste, iubirea vine de la șine. Căci, unde dragoste nu e nimic nu e...
duminică, 20 octombrie 2013
Discutie intre X si Y
- Salut X. Ce mai zici?
- Frate Y, suparat.
- De ce?
- Nu stiu.
- Cum asa, esti suparat si nu stii de ce?! Aseara erai tot numai un zambet.
- Da. Eram. Pana cand primesc un comentariu pe facebook... Unul Anonim, il cunosti? Stii ce imi zice: "ba omule, lasa-ne cu filosofia ta, suntem ocupati, avem alte probleme!"
- Urat. Imi pare rau. Si tu ce ai raspuns?
- Nimic. Am ales tacerea.
- "Tacerea e ca mierea"...
- Am primit odata ceva si mai urat si am dat replica si n-am castigat nimic. Dar dupa ce se potoleste furtuna, polemica nebuna, un prieten imi spune: daca taceai filosof ramaneai.
- A zis bine.
- Corect.
- Si stai asa. Tu de ce te-ai suparat de fapt? Te-ai suparat pe ceva ce spune un Anonim?
- Dar eu cine sunt?
- Un X. Un necunoscut dar nu un Anonim.
- Multumesc.
- Pentru putin.
- E diferenta nu?
- Normal. Un Anonim e o "fantoma", un ipocrit, un tip sau o tipa... care se ascunde.
- Si un necunoscut cine e?
- Un necunoscut.
- Cum adica?!
- Un necunoscut care totusi e recunoscut...
- De prieteni.
- Da, vezi ca stii! Macar prietenii te cunosc...
- Recunosc.
- Pardon, recunosc.
- Fara prieteni esti necunoscut de tot.
- Prietenii sunt esentiali in contextul promovarii, afirmarii...
- Ei iti fac reclama si publicitate cel mai bine.
- Prietenii adevarati.
- Desigur, doar nu prietenii dupa facebook.
- Apropo, ce parere ai despre prietenii dupa facebook?
- Sunt si acolo prieteni, exista... dar sunt si multi prieteni virtuali.
- "Prieteni de pahar".
- Prieteni pentru "like".
- Da, da... Exact. Cand nu le dai like se supara si devin agresivi.
- Nu-i judeca. Unii n-au ce face si-si petrec tot timpul acolo si cedeaza nervos...
- Si te ia pe tine la rost.
- Iarta-i! Asta e lumea virtuala.
- Of, sunt ancorat in mediul on line.
- Stiu ca esti acolo dar nu esti de pomana, ai un scop.
- "Scopul scuza mijloacele"...
- Cam asa ceva. Vorbim in citate. Ne amagim...
- De ce?
- Ne amagim uneori.
- De ce ne amagim?
- Ne amagim de tot.
- Mai ales pe facebook.
- Nu, mai ales pe internet.
- Insa putem sa ne folosim de net.
- Da, normal ca da, doar ca nu avem discermant si masura.
- Nu avem un progam.
- Vedem prea bine cate ore stam pe net si cate ore traim real, cate ore citim...
- Cate minute iesim afara sa ne plimbam. Cate minute stam la aer curat. Cate minute alergam.
- Da, ai dreptate, nici cateva minute nu stam afara. Ne omoara sedentarismul.
- Ne place sa stam pe net si sa stam la tv ore-n sir...
- E mai comod, mai modern.
- Este, dar nu tot timpul.
- Si mai auzi ca spunem: "nu am timp de citit!", "nu am timp de aia si de aia"...
- Ne mintim.
- Ne mintim singuri.
- Hai sa mergem la padure!
- Ce facem acolo?
- Intram in dialog cu copacii.
- Mai bine cu frunzele.
- Cu natura... Traim in comuniune cu tot ce e viu.
- Mediul virtual e "mort".
- Nu, dar nici viu nu e.
- "Comunicare fara comuniune"...
- Da, sau socializare fara cunoastere, fara privire in ochi... fara a fi fata catre fata...
- Vorbim fara sa ne privim in ochi, asa e. Ne privim prin "monitor", comunicam prin "tastatura"...
- Vorbim vorbe.
- Vorbe fara rost.
- Vorbe seci.
- Si ce sa facem sa trecem dincolo de vorbe?
- Sa spunem cuvinte... Sa marturisim... Sa luam atitudini.
- Hai la padure!
- In 5 minute sunt la tine.
- Of, stam asa aproape si vorbim pe chat.
- Nu e rea tehnica, informatica, internetul... e rea exagerarea.
- Excesele.
- Corect.
- Vorbim la padure.
- Bine. Vorbim acolo.
19/10/2013
- Frate Y, suparat.
- De ce?
- Nu stiu.
- Cum asa, esti suparat si nu stii de ce?! Aseara erai tot numai un zambet.
- Da. Eram. Pana cand primesc un comentariu pe facebook... Unul Anonim, il cunosti? Stii ce imi zice: "ba omule, lasa-ne cu filosofia ta, suntem ocupati, avem alte probleme!"
- Urat. Imi pare rau. Si tu ce ai raspuns?
- Nimic. Am ales tacerea.
- "Tacerea e ca mierea"...
- Am primit odata ceva si mai urat si am dat replica si n-am castigat nimic. Dar dupa ce se potoleste furtuna, polemica nebuna, un prieten imi spune: daca taceai filosof ramaneai.
- A zis bine.
- Corect.
- Si stai asa. Tu de ce te-ai suparat de fapt? Te-ai suparat pe ceva ce spune un Anonim?
- Dar eu cine sunt?
- Un X. Un necunoscut dar nu un Anonim.
- Multumesc.
- Pentru putin.
- E diferenta nu?
- Normal. Un Anonim e o "fantoma", un ipocrit, un tip sau o tipa... care se ascunde.
- Si un necunoscut cine e?
- Un necunoscut.
- Cum adica?!
- Un necunoscut care totusi e recunoscut...
- De prieteni.
- Da, vezi ca stii! Macar prietenii te cunosc...
- Recunosc.
- Pardon, recunosc.
- Fara prieteni esti necunoscut de tot.
- Prietenii sunt esentiali in contextul promovarii, afirmarii...
- Ei iti fac reclama si publicitate cel mai bine.
- Prietenii adevarati.
- Desigur, doar nu prietenii dupa facebook.
- Apropo, ce parere ai despre prietenii dupa facebook?
- Sunt si acolo prieteni, exista... dar sunt si multi prieteni virtuali.
- "Prieteni de pahar".
- Prieteni pentru "like".
- Da, da... Exact. Cand nu le dai like se supara si devin agresivi.
- Nu-i judeca. Unii n-au ce face si-si petrec tot timpul acolo si cedeaza nervos...
- Si te ia pe tine la rost.
- Iarta-i! Asta e lumea virtuala.
- Of, sunt ancorat in mediul on line.
- Stiu ca esti acolo dar nu esti de pomana, ai un scop.
- "Scopul scuza mijloacele"...
- Cam asa ceva. Vorbim in citate. Ne amagim...
- De ce?
- Ne amagim uneori.
- De ce ne amagim?
- Ne amagim de tot.
- Mai ales pe facebook.
- Nu, mai ales pe internet.
- Insa putem sa ne folosim de net.
- Da, normal ca da, doar ca nu avem discermant si masura.
- Nu avem un progam.
- Vedem prea bine cate ore stam pe net si cate ore traim real, cate ore citim...
- Cate minute iesim afara sa ne plimbam. Cate minute stam la aer curat. Cate minute alergam.
- Da, ai dreptate, nici cateva minute nu stam afara. Ne omoara sedentarismul.
- Ne place sa stam pe net si sa stam la tv ore-n sir...
- E mai comod, mai modern.
- Este, dar nu tot timpul.
- Si mai auzi ca spunem: "nu am timp de citit!", "nu am timp de aia si de aia"...
- Ne mintim.
- Ne mintim singuri.
- Hai sa mergem la padure!
- Ce facem acolo?
- Intram in dialog cu copacii.
- Mai bine cu frunzele.
- Cu natura... Traim in comuniune cu tot ce e viu.
- Mediul virtual e "mort".
- Nu, dar nici viu nu e.
- "Comunicare fara comuniune"...
- Da, sau socializare fara cunoastere, fara privire in ochi... fara a fi fata catre fata...
- Vorbim fara sa ne privim in ochi, asa e. Ne privim prin "monitor", comunicam prin "tastatura"...
- Vorbim vorbe.
- Vorbe fara rost.
- Vorbe seci.
- Si ce sa facem sa trecem dincolo de vorbe?
- Sa spunem cuvinte... Sa marturisim... Sa luam atitudini.
- Hai la padure!
- In 5 minute sunt la tine.
- Of, stam asa aproape si vorbim pe chat.
- Nu e rea tehnica, informatica, internetul... e rea exagerarea.
- Excesele.
- Corect.
- Vorbim la padure.
- Bine. Vorbim acolo.
19/10/2013
vineri, 18 octombrie 2013
poeme ancorate-n dor
căzut
căzut cu inima-n mocirlă
mă ridic şi-mi şterg lacrimile
murdare de dor şi de farmecul
morţilor ce mor răstigniţi
în uitare... uitare ce numai
omul o are...
da, omul acest necunoscut,
omul e singurul ce uită,
uită de tot şi de toate
dar nu uită nicidată
că-i născut din cădere
şi dor ancorat
în mistere.
---------------------------------------------
naştere
naştere din frunzişul amintirilor,
tu mi-ai dăruit emoţii să cresc
fascinat de dorul ce-mi
luminează calea.
tu naştere, mi-ai convertit
fiinţa în lacrimi de rouă
şi-n lacrimi de piatră...
lacrimi ce aşteaptă
să fie sfărîmate
cu ochiul
orbit
de iubire.
căzut cu inima-n mocirlă
mă ridic şi-mi şterg lacrimile
murdare de dor şi de farmecul
morţilor ce mor răstigniţi
în uitare... uitare ce numai
omul o are...
da, omul acest necunoscut,
omul e singurul ce uită,
uită de tot şi de toate
dar nu uită nicidată
că-i născut din cădere
şi dor ancorat
în mistere.
---------------------------------------------
naştere
naştere din frunzişul amintirilor,
tu mi-ai dăruit emoţii să cresc
fascinat de dorul ce-mi
luminează calea.
tu naştere, mi-ai convertit
fiinţa în lacrimi de rouă
şi-n lacrimi de piatră...
lacrimi ce aşteaptă
să fie sfărîmate
cu ochiul
orbit
de iubire.
joi, 17 octombrie 2013
Gînduri - 17 Octombrie
Oamenii în general poartă o mască. Masca aceasta este fericirea. Fericirea de a fi. Fericirea de a fi om. Fericirea de a fi pur şi simplu.
- Ce, vreti o fericire mai mare?
- Da, fericirea de a fi sfânt.
Dumnezeu e Genial, face sfinţi din cei mai mari păcătoşi. Să ne gîndim la Sf. Ap. Pavel, la Sf. Augustin, la Sf. Maria Egipteanca, la Părintele Serafim Rose. Sf. Ap. Pavel a fost prigonitor al creştinilor şi duşman al Lui Hristos, pînă a fost lămurit printro convertire extraordinară. Ştim ceea ce s-a petrecut pe "Drumul Damascului". Am pus în ghilimele fiindcă acest Drum a devenit reper pentru toţi convertiţii la credinţa cea dreaptă. Sf. Augustin (denumit Fericit în Ortodoxie) , a fost desfrînat, pătimaş şi departe de Adevăr, precum ne mărturiseşte în Confesiuni. Sf. Maria Egipteanca tot aşa, a fost scoasă din mocirla desfrîului iar Părintele Serafim Rose, convertit de la ateism, beţie şi droguri. Se tăvălea pe podea şi plîngea. Se lupta să caute Adevărul. Şi Slavă Domnului, fiind sincer l-a găsit.
Cunoaşterea prin credinţă şi dragoste te duce la Adevăr. Când cauţi sincer e imposibil să nu te lămureşti că Hristos Domnul este Calea, Adevărul şi Viaţa. Când cauţi doar să găseşti nod în papură şi să intrii în polemici nu ajungi prea departe. C. Noica numeşte treaba asta deschidere care se închide sau închidere fără deschidere. Omul autonom, cel ce se crede deşteptul deştepţilor, are cunoştinţe dar nu are cunoaştere. Omul clasic, omul religios... are cunoaştere prin credinţă şi prin Revelaţie. I s-a dat de Sus să ştie, iar când nu ştie ceva are demnitate şi-şi recunoşte neştiinţa, neputinţa. Parcă eu ştiu că nu ştiu nimic, e zis de omul frumos, de omul ortodox, nu de Socrate. Vedeţi, Socrate, a fost inspirat cu această afirmaţie memorabilă, întrucît, omul credincios, omul modest, o rosteşte fără pic de ruşine. Nu e nicio ruşine să spui nu ştiu. Ruşine e să ai impresia că le ştii pe toate când de fapt omul ştiie neştiind şi face nefăcând.
- Ce, vreti o fericire mai mare?
- Da, fericirea de a fi sfânt.
Dumnezeu e Genial, face sfinţi din cei mai mari păcătoşi. Să ne gîndim la Sf. Ap. Pavel, la Sf. Augustin, la Sf. Maria Egipteanca, la Părintele Serafim Rose. Sf. Ap. Pavel a fost prigonitor al creştinilor şi duşman al Lui Hristos, pînă a fost lămurit printro convertire extraordinară. Ştim ceea ce s-a petrecut pe "Drumul Damascului". Am pus în ghilimele fiindcă acest Drum a devenit reper pentru toţi convertiţii la credinţa cea dreaptă. Sf. Augustin (denumit Fericit în Ortodoxie) , a fost desfrînat, pătimaş şi departe de Adevăr, precum ne mărturiseşte în Confesiuni. Sf. Maria Egipteanca tot aşa, a fost scoasă din mocirla desfrîului iar Părintele Serafim Rose, convertit de la ateism, beţie şi droguri. Se tăvălea pe podea şi plîngea. Se lupta să caute Adevărul. Şi Slavă Domnului, fiind sincer l-a găsit.
Cunoaşterea prin credinţă şi dragoste te duce la Adevăr. Când cauţi sincer e imposibil să nu te lămureşti că Hristos Domnul este Calea, Adevărul şi Viaţa. Când cauţi doar să găseşti nod în papură şi să intrii în polemici nu ajungi prea departe. C. Noica numeşte treaba asta deschidere care se închide sau închidere fără deschidere. Omul autonom, cel ce se crede deşteptul deştepţilor, are cunoştinţe dar nu are cunoaştere. Omul clasic, omul religios... are cunoaştere prin credinţă şi prin Revelaţie. I s-a dat de Sus să ştie, iar când nu ştie ceva are demnitate şi-şi recunoşte neştiinţa, neputinţa. Parcă eu ştiu că nu ştiu nimic, e zis de omul frumos, de omul ortodox, nu de Socrate. Vedeţi, Socrate, a fost inspirat cu această afirmaţie memorabilă, întrucît, omul credincios, omul modest, o rosteşte fără pic de ruşine. Nu e nicio ruşine să spui nu ştiu. Ruşine e să ai impresia că le ştii pe toate când de fapt omul ştiie neştiind şi face nefăcând.
marți, 15 octombrie 2013
Nervii in literatura
Sunt "absurd", sunt si eu ciudat si nervos. Da, ma ia "nervu' critic" , chiar daca mi-am propus sa nu mai fiu nervos cand vine vorba de literatura. Cer parerea cuiva si apoi ma supar ca parerea e cu tenta de criticism. Interpretez eu prost. A cere parerea unui prieten despre ceea ce scrii e un lucru normal. Prietenul daca e sincer iti spune adevarul. Daca nu, te minte, te minte frumos. De dragul prieteniei "te umfla" , exagereaza... Precum mi-a spus mie o prietena despre romanul meu "Culmea razvratirii" http://beludanutz.wordpress.com/2011/01/17/pseudo-roman-de-tip-fictiune-cu-aroma-profund-filosofica-culmea-razvratirii/ , "dani, esti nebun, o idee geniala sau m-ai lasat fara cuvinte, esti cel mai tare..."
Mesajul, comentariul il gasiti exact la linkul de mai sus. Daca imi permiteti il reproduc aici : viorela says:
In schimb vecinul meu Iutzu a fost mai realist : IUTZU says:
Mesajul, comentariul il gasiti exact la linkul de mai sus. Daca imi permiteti il reproduc aici : viorela says:
In schimb vecinul meu Iutzu a fost mai realist : IUTZU says:
Astazi, ma uitam prin mail-urile primite, si vazand ca sunt asa de multe, ce m-am gandit eu: I-a sa mai sterg din ele ca si asa nu aveam ce face ! Si ce sa vezi !? Am dat de blogul dumitale… si daca tot aveam timp, mi-am zis sa citesc asa zisul roman “crazy”. Scuze ca am facut asta cam cu intarziere, dar niciodata nu e prea tarziu, nu !? Pai ce sa zic, ideea in sine este una “indrazneata” si tot odata “dementiala”. Romanul se vrea a fi unul de tip “super modern”, atat prin ideea in sine cat si pentru expresiile folosite. 
Eu nu ma prea pricep la literatura, dar daca tot am vrut sa-mi dau cu parerea, am vrut s-o fac din punctul de vedere al unui cititor obisnuit, si nu al unui critic literar ! Daca ar fi sa-ti dau cateva sfaturi, acelea ar fi in primul rand sa ai grija la limbajul pe care-l folosesti (acesta trebuie sa fie inteles de TOATA lumea, incearca sa-ti adaptezi expresiile tale “crazy” la ceva mai natural, nu stiu ). Inca ceva care nu prea mi-a placut, a fost ca ai folosit FOARTE MULTE citate, ceea ce cred eu ca distrage atentia cititorului, si astfel se pierde sirul povestii romanului. Cam atat am avut de “comentat” ! Per total e bine, si oricum tu esti constient ca esti la inceput de drum, si mai ai multe de invatat ! Sper ca vei gasi pe cineva care sa te invete anumite “trucuri” ale literaturii, care te vor face sa capeti mai multa experienta. Eu iti urez mult succes in continuare si fie ca visul tau sa devina REALITATE !
Eu nu ma prea pricep la literatura, dar daca tot am vrut sa-mi dau cu parerea, am vrut s-o fac din punctul de vedere al unui cititor obisnuit, si nu al unui critic literar ! Daca ar fi sa-ti dau cateva sfaturi, acelea ar fi in primul rand sa ai grija la limbajul pe care-l folosesti (acesta trebuie sa fie inteles de TOATA lumea, incearca sa-ti adaptezi expresiile tale “crazy” la ceva mai natural, nu stiu ). Inca ceva care nu prea mi-a placut, a fost ca ai folosit FOARTE MULTE citate, ceea ce cred eu ca distrage atentia cititorului, si astfel se pierde sirul povestii romanului. Cam atat am avut de “comentat” ! Per total e bine, si oricum tu esti constient ca esti la inceput de drum, si mai ai multe de invatat ! Sper ca vei gasi pe cineva care sa te invete anumite “trucuri” ale literaturii, care te vor face sa capeti mai multa experienta. Eu iti urez mult succes in continuare si fie ca visul tau sa devina REALITATE !
Problema e mult mai delicata. De ce? Pai , uite cum sta treaba. Dragi prieteni, acest "roman" a fost respins de editura Minerva si doamna redactor-sef, Ana Munteanu, se pricepe la literatura. Deci, se pare ca viziunea dvs. ori e "prea sincera" , ori e amagire, inselare...
Imi pare bine sa aud ca prietenii au incredere in mine cu scrisul dar "complimente" gen: foarte frumos, genial... Nu, nu accept. Este prea mult. Mai corect e sa imi zici ca nu e prea ok decat sa imi zici ca e bine dar de fapt nu e.
"Si daca iti zic adevarul si te superi?" (ar putea intreba un prieten) . Da, aici are perfecta dreptate. Sunt suparacios si sunt afectat emotional si spiritual de critici. Aici gresesc enorm. Nu accept libertatea de opinii a altcuiva dar am pretentia sa am si eu dreptul la libera exprimare.
Vreau sa fiu doar laudat? Nu, nici asa. Extremele sunt doua forme nefiresti in orice domeniu. De ex. in credinta, necredinta (ateismul) si habotnicia (exagerare religioasa) . Unii zic ca mai bine ateu decat habotnic, dar nu stiu ce inseamna nici una nici alta. In fine... Fiecare e liber sa gandeasca cum doreste, doar ca "libertatea" (transformata-n libertinaj) il costa.
A fi liber cu adevarat inseamna a fi om credincios. "Adevarul te va face liber" (Ioan 8, 32) si Adevarul e Hristos. A spus clar : Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Cine vrea sa creada ca exista un miliard de adevaruri gandeste eronat. Precum eu incerc sa gandesc ortodox (eronat dupa unii si altii) si pun accent pe nervi in literatura. Nervii in literatura nu-si au locul. Expresia "ma ia nervu" sau nervul critic (puneti dvs. l-ul unde lipseste) nu e normala in acest context. Pur si simplu nervii nu-si au rostul.
De ce? Pentru ca e bine sa fii calm. Sa ai rabdare si sa faci ceva (in literatura) fara nervi. Nervii strica totul. Nervii strica minea. Nervii te fac sa spui fel si fel de chestiuni. Dupa ce iti trec nervii, incepi sa regreti cuvintele rostite in starea de "nebunie". Sa cautam sa trimitem nervii la plimbare! Fara nervi , viata, literatura... e mai curata. Nervii intuneca cerul literaturii si murdareste viata. Candva, era o campanie anti-drog (savarsita de Cristiana Raduta si Trei Sud Est) si suna cam asa : spune nu, spune nu drogurilor... Eu as prefera (in principal la mine) sa "cantam" spune nu, spune nu nervilor... Nervii strica sanatatea. PS : nervii nu sunt de niciun ajutor!
sâmbătă, 12 octombrie 2013
Discuţie între un porc şi un măgar (pamflet)
- Bă, tu ai iubită?
- Ce mă?! Ce să am ispită?
- Băi, iubită?
- Mă, dar de ce te interesează?
- Vreau să ştiu aşa ca idee.
- Da am, din păcate.
- De ce din păcate?
- Băi frate, tu eşti porc?
- Nu, sunt măgar...
- Eşti pe naiba.
- Dar ce ai omule?
- Ce om măi, visezi?
- Of, iubită ai... dar nu ai... om nu eşti...
- Da, sunt specimen...
- N-am zis eu asta.
- Mare brânză să-mi zică asta un măgar.
- Şi tu porc...
- Sunt... dar sunt mai deştept ca tine.
- Băi , gîndeşti prost... măgarii măcar au demnitate... mor frumos... mor singuri... se duc undeva şi mor fără să fie văzuţi de nimeni.
- Şi porcii cum mor?
- Înjunghiaţi... Crimă şi pedeapsă...
- Mor de Crăciun dar mor sătuli...
- Aaa, şi măgarii mor de foame?
- Nu, nu mor de foamne... mor de sete...
- Dar prostul de ce moare?
- De grija altuia...
- Da. Bravo.
- Bravo se zice la măgari...
- Şi nu eşti măgar?
- Nu, sunt...
- Sunt eu porc...
- Eşti.
- Ştiu.
- Mersi.
- Pentru ce?
- Pentru conversaţie.
- Ei, nimic important... o mică discuţie între...
- Un porc şi un măgar...
- Nu, un porcule şi un măgarule...
. Mă faci porc?
- Nu te-am făcut eu...
- Aha, dar cine?
- Cine e măgar?
- Omul.
- Care om?
- Omul nesimţit.
- Şi porc?
- Tot omul.
- Care?
- Omul obscen, vulgar...
- Tare omul ăsta... e şi om şi porc şi măgar...
- Da are mai multe calităţi...
- Dar de ce nu e doar om şi atât?
- Nu vrea.
- Dar tu de ce eşti porc?
- Ca să se mire măgarii.
- Dar nu mă mir, întreb.
- Întrebi degeaba.
- De ce?
- Pentru că nu există răspunsuri ci tot întrebări.
- Bine porcule...
- Iha, iha...
- Te cred.
- Pe cuvântul tău de porc.
- Pe cuvântul meu că nu sunt porc... dar măgar sunt...
- Bine că eşti tu, eu am fost destul.
- La revedere.
- Drum bun în coteţ!
- Mulţumesc.
- Ce mă?! Ce să am ispită?
- Băi, iubită?
- Mă, dar de ce te interesează?
- Vreau să ştiu aşa ca idee.
- Da am, din păcate.
- De ce din păcate?
- Băi frate, tu eşti porc?
- Nu, sunt măgar...
- Eşti pe naiba.
- Dar ce ai omule?
- Ce om măi, visezi?
- Of, iubită ai... dar nu ai... om nu eşti...
- Da, sunt specimen...
- N-am zis eu asta.
- Mare brânză să-mi zică asta un măgar.
- Şi tu porc...
- Sunt... dar sunt mai deştept ca tine.
- Băi , gîndeşti prost... măgarii măcar au demnitate... mor frumos... mor singuri... se duc undeva şi mor fără să fie văzuţi de nimeni.
- Şi porcii cum mor?
- Înjunghiaţi... Crimă şi pedeapsă...
- Mor de Crăciun dar mor sătuli...
- Aaa, şi măgarii mor de foame?
- Nu, nu mor de foamne... mor de sete...
- Dar prostul de ce moare?
- De grija altuia...
- Da. Bravo.
- Bravo se zice la măgari...
- Şi nu eşti măgar?
- Nu, sunt...
- Sunt eu porc...
- Eşti.
- Ştiu.
- Mersi.
- Pentru ce?
- Pentru conversaţie.
- Ei, nimic important... o mică discuţie între...
- Un porc şi un măgar...
- Nu, un porcule şi un măgarule...
. Mă faci porc?
- Nu te-am făcut eu...
- Aha, dar cine?
- Cine e măgar?
- Omul.
- Care om?
- Omul nesimţit.
- Şi porc?
- Tot omul.
- Care?
- Omul obscen, vulgar...
- Tare omul ăsta... e şi om şi porc şi măgar...
- Da are mai multe calităţi...
- Dar de ce nu e doar om şi atât?
- Nu vrea.
- Dar tu de ce eşti porc?
- Ca să se mire măgarii.
- Dar nu mă mir, întreb.
- Întrebi degeaba.
- De ce?
- Pentru că nu există răspunsuri ci tot întrebări.
- Bine porcule...
- Iha, iha...
- Te cred.
- Pe cuvântul tău de porc.
- Pe cuvântul meu că nu sunt porc... dar măgar sunt...
- Bine că eşti tu, eu am fost destul.
- La revedere.
- Drum bun în coteţ!
- Mulţumesc.
vineri, 11 octombrie 2013
De vorbă cu Nichita Stănescu (dialog imaginar)
- Doamne ajută! Ce faceţi Maestre?
- De ce Doamne ajută, nu sunt preot, tinere dragă...
- Studiez Teologia Maestre şi consider că acest salut creştin se poate adresa şi poetului şi oricărui om adevărat.
- Nu-i nicio problemă, nu mă deranjează salutul tău.
- Dar ce vă deranjează iubite poet şi scriitor adevărat?
- Exagerezi, prea mult, om adevărat, poet şi scriitor adevărat... eu nu sunt decât o pată de sânge care vorbeşte. Ce mă deranjează? Prostia... Da, prostia mă deranjează. De ce? Pentru că acolo unde este prostie este şi tupeu, nesimţire şi alte chestiuni urâte.
- Maestre, dvs. sunteţi considerat un autor sensibil, un sensibil incurabil, deci ne potrivim...
- Mă faci să zâmbesc! Tinere, chiar îmi eşti simpatic. Normal, sunt sensibil ca om, ca român, ca poet, ca fire... Şi tu eşti sensibil obs. , dar sincer, serios, nu te supăra, eşti prea sensibil.
- Ce să fac Maestre să nu mai fiu aşa sensibil?
- Nimic. Fii tu însuţi! Iubeşte şi e de ajuns!
- Mulţumesc frumos.
- Pentru ce îmi mulţumeşti?
- Pentru sfat şi pentru dialogul acordat.
- Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti. Mulţumeşte Cerului că eşti om sensibil şi mulţumeşte Mamei tale că eşti aşa frumos la chip, la minte şi la suflet.
- Of, ce vorbe mari unui copil... unui gândăcel... unui pitic... unui om aşa mic...
- Tinere ascultă, nu te mai desconsidera! Tre să ai demnitate! Dacă eşti inteligent şi citit, acesta eşti, nu te da prost că nu eşti! Nu eşti deloc prost! Ieri toată ziua ţi-am citit scrisorile şi scrierile tale. Ai nevoie de corectură. Te-ai grăbit şi ai strecurat greşeli. Se vede clar că ai talent. Ai gânduri. Ai viziune. Ai spirit de scriitor, dar nu ai estetică cum bine recunoşti.
- Da. Sunt neputincios.
- Neputinţa se vindecă. Se vede că ai iubit lb. şi lit. română, dar acum faci Teologie, de ce nu Litere?
- Mă simt mai aproape de Teologie şi Filosofie.
- Frumos. Când ai timp, studiază în particular lb. şi lit. română. Ceea ce ai făcut la şcoală şi la liceu. Vezi gramatica. Vezi ce-ţi lipseşte.
- Mulţumesc din suflet.
- Cu admiraţie tinere. Literatura se scrie cu răbdare. Să ai răbdare!
- Sper să am.
- Literatura nu se învaţă, se simte. Literatura se trăieşte.
- Deci, îmi permiteţi să scriu în continuare?
- Scrie, nu te da bătut. Criticile sunt subiective. Mie personal nu-mi plac criticile care te iau peste picior şi te judecă ca om nu ca autor. Nici ironiile proaste nu-mi plac.
- Mă regăsesc în cele spuse de dvs. ...
- Păi, ce mai aştepţi, dacă te regăseşti în gîndirea mea, citeşte-mă şi vezi acolo cum se scrie corect.
- Corect şi frumos.
- Frumos, nu ştiu, discutabil.
- Dar am citit.
- Atunci mă bucur.
- O întrebare şi gata.
- Ascult.
- Ce ziceţi de ideea mea de carte Cerul?
- E bună, numai să fie scrisă pe româneşte.
- Am înţeles.
- Te las cu bine.
- Vă iubesc! Vă mulţumesc!
- Cu drag, Nichita S. , un prieten de suflet!
- De ce Doamne ajută, nu sunt preot, tinere dragă...
- Studiez Teologia Maestre şi consider că acest salut creştin se poate adresa şi poetului şi oricărui om adevărat.
- Nu-i nicio problemă, nu mă deranjează salutul tău.
- Dar ce vă deranjează iubite poet şi scriitor adevărat?
- Exagerezi, prea mult, om adevărat, poet şi scriitor adevărat... eu nu sunt decât o pată de sânge care vorbeşte. Ce mă deranjează? Prostia... Da, prostia mă deranjează. De ce? Pentru că acolo unde este prostie este şi tupeu, nesimţire şi alte chestiuni urâte.
- Maestre, dvs. sunteţi considerat un autor sensibil, un sensibil incurabil, deci ne potrivim...
- Mă faci să zâmbesc! Tinere, chiar îmi eşti simpatic. Normal, sunt sensibil ca om, ca român, ca poet, ca fire... Şi tu eşti sensibil obs. , dar sincer, serios, nu te supăra, eşti prea sensibil.
- Ce să fac Maestre să nu mai fiu aşa sensibil?
- Nimic. Fii tu însuţi! Iubeşte şi e de ajuns!
- Mulţumesc frumos.
- Pentru ce îmi mulţumeşti?
- Pentru sfat şi pentru dialogul acordat.
- Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti. Mulţumeşte Cerului că eşti om sensibil şi mulţumeşte Mamei tale că eşti aşa frumos la chip, la minte şi la suflet.
- Of, ce vorbe mari unui copil... unui gândăcel... unui pitic... unui om aşa mic...
- Tinere ascultă, nu te mai desconsidera! Tre să ai demnitate! Dacă eşti inteligent şi citit, acesta eşti, nu te da prost că nu eşti! Nu eşti deloc prost! Ieri toată ziua ţi-am citit scrisorile şi scrierile tale. Ai nevoie de corectură. Te-ai grăbit şi ai strecurat greşeli. Se vede clar că ai talent. Ai gânduri. Ai viziune. Ai spirit de scriitor, dar nu ai estetică cum bine recunoşti.
- Da. Sunt neputincios.
- Neputinţa se vindecă. Se vede că ai iubit lb. şi lit. română, dar acum faci Teologie, de ce nu Litere?
- Mă simt mai aproape de Teologie şi Filosofie.
- Frumos. Când ai timp, studiază în particular lb. şi lit. română. Ceea ce ai făcut la şcoală şi la liceu. Vezi gramatica. Vezi ce-ţi lipseşte.
- Mulţumesc din suflet.
- Cu admiraţie tinere. Literatura se scrie cu răbdare. Să ai răbdare!
- Sper să am.
- Literatura nu se învaţă, se simte. Literatura se trăieşte.
- Deci, îmi permiteţi să scriu în continuare?
- Scrie, nu te da bătut. Criticile sunt subiective. Mie personal nu-mi plac criticile care te iau peste picior şi te judecă ca om nu ca autor. Nici ironiile proaste nu-mi plac.
- Mă regăsesc în cele spuse de dvs. ...
- Păi, ce mai aştepţi, dacă te regăseşti în gîndirea mea, citeşte-mă şi vezi acolo cum se scrie corect.
- Corect şi frumos.
- Frumos, nu ştiu, discutabil.
- Dar am citit.
- Atunci mă bucur.
- O întrebare şi gata.
- Ascult.
- Ce ziceţi de ideea mea de carte Cerul?
- E bună, numai să fie scrisă pe româneşte.
- Am înţeles.
- Te las cu bine.
- Vă iubesc! Vă mulţumesc!
- Cu drag, Nichita S. , un prieten de suflet!
miercuri, 9 octombrie 2013
Jurnal - ganduri (martie-aprilie 2012)
·
M. EMINESCU – IUBIREA DE PATRIE,
Ed. MILITARA, Buc. , 1989
-
carte de la nea Virgil Parvu
Pentru o
cunoastere mai buna a istoriei, merita citita publicistica poetului M.
Eminescu. Pe mine personal ma foarte intereseaza istoria completa a sec. XIX si
XX, in special perioada interbelica. Nu am citit integral “Iubirea de patrie”,
dar am retinut esentialul si am inteles de ce poetul national a fost indignat
de politica liberalilor. Mihai Eminescu a fost (si este) cu adevarat o
CONSTIINTA a poporului roman, si fara dansul Romania ar fi fost lipsita de
romanism, de geniu, de tot ce inseamna si reprezinta EMINESCU pentru noi. Slava
Domnului ca a existat acest poet minunat! Slava Domnului ca Romania are VALORI
INTANGIBILE!
27-03-2012
·
Nu ma impac deloc cu tehnica, cu
calcuratorul in sfera lecturii. Am incercat ieri (si in special aseara) sa
termin “Minima moralia” de Andrei Plesu. Doamne, am zis ca mor… Vorbesc serios,
ma luase o ameteala si o durere de cap, mama-mama. Nu stiam ce-i cu mine, nu
stiam cum sa ma stapanesc, potolesc. Probabil ochii, fiind cei mai sensibili,
nu prea fac fata la cititul cartilor in format electronic. Cel mai bine imi
cumpar o imprimanta si scot pe hartie tot ce am nevoie. La calculator obosesc repede… ori obosesc
ochii ori obosesc psihic. Ceva este de nu rezist mult (si nici putin) in fata
monitorului. Nu prea este indicat sa citim on line sau dupa laptop. Indifrent
de performanta aparatului, tot ne stricam ochisorii si vederea. Mai am putin
din “Minima moralia”, gatesc si gata… ma las de cititul cartilor in format
electronic. Eu sunt adeptul cartii naturale. E altceva. Tii cartea-n mana, dai
pagina, ai timp sa meditezi, sa reflectezi…
Aici la PC (acum scriu pe laptop, am ramas fara caiet si fara pix) e
incomod, e aiurea… Stai cu ochii beliti (scuze de expresie) in monitor si
citesti extrem de greu, deoarece stai intro pozitie nedemna de lectura; insa
decat nimic e “sanatos” sa citesti si asa. Depinde de om. Fiecare cu stilul
sau. Unul are capacitatea sa citeasca ore-n sir (fara sa aiba simptomele pe
care le-am avut eu aseara, daca nu ma asezam in pat sa dorm… cred ca o luam
razna) , altul nu poate sa citeasca nici cateva minute. Ma refer la lectura
“electronica”. Si cand ma gandesc ca am fost un pasionat de “vorbareala” prin
mesaje-SMS, acum nu ma recunosc. In fine, nu ma simt bine citind in format
electronic (si cand am citit articole despre anumiti filosofi pe Wikipedia aveam aceeasi senzatie), e mai simplu si mai
corect sa ma opresc din acest “sport extrem”.
28-03-2012
·
Nu prea cred in astenia de primavara. Eu
tot timpul sunt chinuit de o “astenie” nebuna.
Toti avem cate o problema de sanatate, mai delicata sau mai putin
delicata. Am citit si dimineata din “Minima moralia” lui Plesu. Ma gandesc si eu la treaba asta cu cultura. De ce alegem
cultura sau pentru ce facem cultura? Cei care practica acest mod de viata, in
“vitezomanul” secol XXI, aproape ca au devenit o “secta”. Majoritatea
indivizilor sunt ahtiati de “cultura porno”, de “cultura stomacului”, de
“cultura virtuala”, de “cultura comerciala”, de “cultura consumerista”, de
“cultura media”, de “cultura divertismentului”, de “cultura banului” … Acest
gen de “culturi” anti-culturale sunt in top in lumea de azi. Cum sa fie interesat
de cultura un “smecher” care la o discutie despre nu mai stiu ce, cand pomenesc
de EMINESCU, el spune: “ imi bag …. in Eminescu” ? Tinerii din societatea
autohtona pun accent pe bascalie, pe manele, pe Bendeac. Ce sa stie dansii de
cultura? Se pipi pe ea. Dansii sunt cu Puya, cu Bug-Mafia, cu Parazitii… n-au
timp de “fleacuri”. Cultura nu le da “nimic”. Sexul, tigara, drogul, muzica
comerciala… le da ceva, le da o stare “senzational” de misto. Cultura nu e
cool. Cultura e pentru oameni “nebuni”. Prezint doua imagini, va rog sa trageti
dvs. concluzia daca asemenea tipi se vor converti vreodata la cultura, adica la
bunul-simt. Parerea mea e ca n-au nicio
gara cu cultura. Eram la o terasa in Focsani. TV-ul dat pe Sport.ro. Dupa
ora 12 noaptea se difuzeaza niste clipuri erotice. Prietenii mei de la masa se
uitau in ras la acele imagini. Pe strada treaceau oameni, poate si copii si
batrani. Nu aveau nicio sfiala, nicio retinere … ospatarii acelei terase.
Tovarasii mei de la masa se distrau pe seama “animatoarelor” de la TV. In gasca
noastra erau si fete. Daca nu nu e rusine de asemenea “pornografie publica”,
inseamna ca suntem departe de cultura. Golanii, baietasii de cartier nu-s “nascuti”
pentru cultura, ei sunt doar pentru sub-cultura. Cealalta imagine e putin mai
dramatica. Pe bulevard cu varul meu Cipi din SUD. Tot in Focsani. Pe langa
“Capela” (mai exact blocul lipit de fast-foodul “Dogan”), luase foc acoperisul
si ultimul etaj al blocului respectiv. Eu eram insotit de “borfasii” de oras,
baieti de baieti (care umbla cu lucruri neortodoxe). Stam putin si ne uitam,
lumea panicata in strada… la care un prieten de-al varului meu, “mama ce
caldura au aia de la etajul 9 acum… ha,
ha, ha…”, si radea ca prostul. Sa faci bascalie de astfel de problema e urat
tare. Eu am facut o poza cu telefonul mobil, si am zis o scurta rugaciune in
gand… apoi am mers mai departe. Acesti tipi care radeau ca papagalii de “raul”,
“necazul” altuia… dupa o vreme s-au potolit (asta in opinia mea) fiind loviti
de o tragedie. Cel mai bun tovaras al lor (pe care l-am cunoscut personal si
marturisesc ca era un “baietas de cartier” extraordinar, cu suflet, cu
caracter…), moare intr-un accident, veneau de la disco si soferul a pierdut
controlul volanului. Este vorba de Dragos, poreclit “Mosul”. Pe varul meu l-a
afectat aceasta nenorocire, insa nu s-a schimbat prea mult. Unii smecherasi de
oras au un fix, vorbesc pe un ton super arogant si folosesc niste expresii crazy.
Un fel de “harfe”. Figuri, fitze de oras. Uite ca totusi MOARTEA ne apropie de
cultura, de DUMNEZEU. Pe mine unul, moartea tatalui meu m-a condus spre
convertire, desigur dupa o mica-mare “razvratire energica”. Sper candva sa
scriu si despre aceasta NEBUNIE din vara anului 2006. Nu-mi trebuie decat timp
si inspiratie.
28-03-2012
suflet rational
suflet fara inima
suflet fara suflet
de ce traiesti fara rost?
nu ai niciun Dumnezeu
nu-ti e mila de tine!?
esti singur pe lume
si toti iti vor raul
suflet rational
de ce esti rece
cand inima-i fierbinte?
suflet drag
asculta-ti inima!
suflet fara spirit
mergi spre convertire
lasa totul
in seama inimii
sufletul fara inima
ramane fara suflet
iar inima fara suflet
ramane fara inima
dragostea fara iubire
este acelasi lucru
ca sufletul neinimos
ca sufletul rece
ca plumbul
28-03-2012
·
PDL este un partid fatalau. Mass-media jegoasa vorbeste de politizarea curului. Toate partidele mananca bors magic. Dupa
romanul de rand, toti politicienii mint. Dementa OTV e pe val. Asta-i Romania
la suprafata. Asta-i viata, asta-i Romanika!
Dar, in ciuda acestui fenomen p(r)ost-modernist, exista Romania profunda,
Romania adevarata. Poporul lui Eminescu nu-i tot aia cu populatia lui dan
diaconescu. Dan Puric nu marturiseste in pustiu. Suntem cativa tineri care-l
ascultam si-l admiram. Cartea “Cine suntem” a fost cumparata de peste 85 000 de
persoane. Cu siguranta nu s-a “cumparat” o marfa, un obiect opac… ci o
carte-CONSTIINTA. “Fii demn!” sunt convins ca a avut aceeasi soarta sau de ce
nu, a fost primita mult mai bine. Nu e VIS, poporul roman inca mai are
DEMNITATE. Parintele Justin Parvu este cu noi! DUMNEZEU este cu noi, sa nu dam
inapoi!
28-03-2012
·
Am rarit activitatea pe Facebook, abia
daca intru odata pe saptamana. La tv nu ma uit. Tin “post negru” in privinta
asta. Glumesc! Nu tin chiar “post negru” … dar m-am facut baiat cuminte din
acest punct de vedere. Fara net, fara tv… e mai natural! Aud acum la Kanal D,
urmareste unchiul meu stirile, “vorba crestina: crede si nu cerceta” (spune un
reporter). Intreba niste vedete (pitipoance) daca au tinut post si daca sunt
credincioase. Eu le-as intreba daca au suflet, daca au minte. Pe reporterul
care sustine o prostie (cat Kanal D de mare) l-as corecta… “Crede si nu
cerceta” e o vorba cretina nu crestina. Pentru acesti reporteri imbecili nu
este nimic crestin, totul inseamna stiri. Maine-poimaine orice basina va fi o
stire. S-a basit gigi becali. S-a basit Basescu etc. Naspa ca televizorul nu
poate “transmite” si mirosul, si parfumul personajelor ce apar zilnic pe
sticla. Lumea se distreaza cu tv-ul, isi omoara timpul, dar lumea nu stie ca
acest timp pierdut aiurea costa o vesnicie? Ba stie, insa nu vrea sa inteleaga,
nu vrea sa constientizeze. Viata se duce intr-o zi, nu ne intrebam unde se
duce? Domnul Hristos ne ofera viata vesnica, noi alegem viata lumeasca,
trupeasca, pamanteasca. Intru suferinta omul ridica privirea catre cer, atunci
striga la Dumnezeu. Nu e posibil sa dobandim viata vesnica fara cruce, fara
suferinta. Suferinta innobileaza fiinta. Omul fara suferinta, se crede buricul
pamantului, se animalizeaza si devine anti-om. Prin suferinta ajungi la
credinta, la pocainta… Prin Ortodoxie nu scapi de suferinta, ci o induri cum se
cuvine, o transfigurezi. Suferinta umana este tema principala a romanelor lui
Dostoievski. El nu face teorie, nu speculeaza, nu filozofeaza… ci vorbeste din
experienta. Dostoievski a suferit de epilepsie. Dostoievski a trait
concret viata temnitei din Siberia.
Scriitorul rus, pentru mine, nu este un abstractionist, este un GENIU. Datorita
operei sale s-au convertit atei, nihilisti, necredinciosi. N-am citit integral
pe F.M. Dostoievski, dar dupa lectura romanelor “Amintiri din casa mortilor”,
“Crima si pedeapsa”, “Fratii Karamazov”, “Idiotul” si “Nopti albe”, mi-am facut
o idee despre iubire si suferinta, in viziunea dostievskiana. Cititi si dvs si
va veti lamurii ca scrie frumos si adevarat!
28-03-2012
·
Slava Domnului, astazi mantuiesc lectura
cartii “Vieti de oameni”, publicata probabil in perioada interbelica sau asa mi
se pare. Tot de la nea Virgil am si cartea aceasta. O carte care-ti da aripi
spre infaptuirea unui Ideal inalt. Marturisesc din inima ca mi-a prins bine
tare aceasta carte “Vieti de oameni”. In timpul lecturii mi-am hranit optimismul
si sper sa reusesc si eu cu proiectele mele culturale.
28-03-2012
·
“Crede si nu cerceta” … Niciodata
Crestinismul nu a sustinut aceasta ipocrizie, aceasta aberatie pacatoasa.
“Prima sursa (publica) de prostie este televiziunea”, ne spune Andrei Plesu in
dialog cu prietenul sau G. Liiceanu, la emisiunea difuzata la TVR 1. La tv se
promoveaza “crede si nu cerceta”, iar acele canale comerciale care ironizeaza
aceasta “credinta” medievala (credinta oarba) manipuleaza telespectatorul prin
indemnul: “priveste si nu comenta!” Intru Ortodoxie credinciosul are deplina
libertate. Nu-i obligat sa faca ceva anume, nu-i manipulat … totul decurge in
mod firesc. Credinta nu manipuleaza (decat in viziunea nihilistilor) , credinta
(prin fapte bune) ancorata in nadeje si DRAGOSTE, mantuieste. Biserica nu-i o
institutie postmodernista sau un ONG, Biserica este ESENTA Neamului Romanesc.
Fara Biserica nu exista DEMNITATE. Mass-media jegoasa loveste Biserica (si
acuza in fel si chip, ba ca are avere, ba ca face bani “necistit”…), insa
oricat arunca cu noroi in Dansa, tot mai tare starluceste, lumineaza bezna din
societatea actuala. Recunosc, unii “slujitori” ai Bisericii ne fac de ras… dar
cine suntem noi ca sa judecam? Acei preoti, calugari nevrednici nu reprezinta
intreaga Biserica. Biserica este o COMUNIUNE Divino-umana, o Institutie
divino-umana. Pe mine ma ia nervul critic cand aud pe la tv ca se vorbeste
foarte urat despre Sfanta Biserica. A luato razna si TVR 1 in privinta asta. Canalele
comerciale sunt extrem de ridicole cand comenteaza despre BOR, adica Maica
Neamului Romanesc. Ortodoxia nu ofera divertisment si stiri… Ortodoxia te ajuta
sa devii supra-om, dar nu supra-omul lui Nietzsche, ci supra-om dupa Har. Avem
posibilitatea de indumnezeire, dar cine atinge aceasta stare desavarsita? Faza
dura e ca se pronunta fata de credinta, de Biserica, cei care sunt paraleli cu
acest domeniu. Mai are rost sa continuam polemica cu “inteligenti” destia!?
29-03-2012
·
Gata, am terminat de citit “Minima
moralia”, cartea lui Andrei Plesu. Acum ma “delectez” cu un manual de
Filosofie. Parca imi e mai accesibil un manual de cls. a 12-a, decat o scriere
de Andrei Plesu. Nici daca citeam cartea pe suport de hartie nu intelegeam mare
lucru… asa in format electronic am retinut si eu cateva idei, in rest filosofie
prea filozofica.
29-03-2012
·
“Cautam adevarul, dar nu gasim decat
incertitudine. Cauatm fericirea, dar nu gasim decat nefericire si mizerie.
Suntem incapabili de a nu dori adevarul si fericirea; insa nu suntem capabili
nici de certitudine, nici de fericire.” (B. Pascal)
Depinde ce
<<adevar>> cautam, cum
cautam, unde cautam, cand cautam! Daca cautam filosofic, daca cautam ce este
adevarul si nu cine este adevarul, cautam fara rost. Daca cautam o idee de
adevar, o idee de fericire, si nu cautam Adevarul-Hristos (Persoana), Fericirea
Vesnica (Divina), inseamna ca savarsim un fel de pseudo-cautare.
Suntem siguri ca umblam dupa
Fericire? Vrem sa lepadam definitiv durerea (fizica, psihica, ontologica),
suferinta… si sa traim doar pentru placere; este fireasca asemenea atitudine
umanista? Nu prea cred ca este. Omul nu-i creat doar pentru sine, doar pentru
placere. Ar fi foarte absurd sa gandim ca omul trebuie sa-si ancoreze fiinta
placerilor trupesti si scopul principal al omului sa fie placerea, satisfacerea
poftelor carnale. Din pacate, omul robit de simturi, in special de instinctul
sexual, devine aidoma dobitoacelor. Animalele nu au suflet, ratiune,
inteligenta, vointa… Sa terminam cu aceasta aberatie (sustinuta acum de
penibilul “spiritualist”, oreste), ca si animalul are suflet. Cum au progresat
animalele pana acum? Ce acte de cultura au realizat animalele? In fine, e
pierdere de timp sa combati o aberatie, o erezie de tip manea.
Sunt filosofi care au promovat
teoria ca nu exista nicio diferenta intre om si animal (dupa Darwin, o ipoteza
pe care a regretato spre sfarsitul vietii, ne tragem din maimuta), insa nu-i
corect. Omul are constiinta, omul are calitati dumnezeiesti, animalul (este
doar o fiinta, o vietate… care “traieste” prin instinct) nu are nimic uman.
Animalul nu ajunge niciodata om, dar omul fara suflet, fara omenie, fara
credinta, fara Dumnezeu, devine un biet animal rational, care vine de nicaieri
si merge spre nicaieri. Necredinta te duce in neant. Cautarea unor adevaruri
nerevelate (mie-mi place filosofia ca Adevarul este numai Unul) este o cautare
strict umana, iar la scara umana nu exista adevar.
29-03-2012
·
“Fericirea este un ideal irealizabil”
(Sigmund Freud) S-a inselat intemeietorul psihanalizei la faza asta. Multe
afirmatii ale lui Freud sunt ireale. Vorbind filosofic poate are dreptate. Din
acest punt de vedere si din punct de vedere psihologic este imposibil sa gustam
(concret) Fericirea. Crestineste si omeneste, orice ideal este realizabil.
Teologia este stiinta Realului ne spune Petre Tutea. Teologic poti optine multe
lucruri “ilogice”. Misterul nu are nicio logica, dar totusi el exista. Nu ne
puteam limita la filosofie si psihologie. Cum raspunde mentalitatea freudiana
la minuni, la taina? Nu exista raspuns aici, exista doar intrebari.
Interpretarea viselor e o joaca inutila. Interpretarea Tainei si a Minunilor,
este mandrie curata. Dincolo de Ratiune, Credinta isi spune cuvantul. Prin
Credinta cunoasterea nu este superficiala, prin Credinta (sub incidenta
Sfantului Duh) omul face minuni.
29-03-2012
·
Fiecare om are un inceput unic si un
sfarsit unic, tu, draga vere, cand ai constientizat viata?
Deja ma pregatesc pentru cartea
dedicata verisorului meu Alin. Capitolul nr. unu, l-as denumii: Primele raze de
lumina
Titiul cartii: ALIN OLARU, sportiv
si copil de exceptie
Intrebarile, mai practic si simplu
pentru tehnoredactare, le scriu in format electronic. Raspunsul va fi tot pe
calculator. Ma complic cu inregistrare audio. Astfel voi face si cu nea Virgil,
interviul scris este preferabil, fiindca asa-i mai placut, mai frumos. Desigur,
cu nea Virgil apelez la scrisul clasic din cauza ca nu se pricepe sa lucreze pe
calculator. Computerul nu a fost in prim-plan
in generatia dansului. Si asa, cu intrebari si raspunsuri pictate pe
caiet, e superb. Gasesc eu un tehnoredactor bun sa le puna in format PDF.
Slava Domnului, am gasit o doamna
la noi in Focsani. I-am dat caietele cu versuri pentru cartea incercari
poetice. Am intrebat pe dl. Laurentiu Dumitru pe Facebook cand scoate cartea
despre muzica rock si daca mai scrie Danion Vasile. Dansul mi-a zis ca dupa
Pasti asteapta sa-i iasa cartea respectiva. Si eu pacatosul poate reusesc dupa
Pasti sa scot ceva. Laurentiu Dumitru are in plan inca un roman si vreo doua
carti despre anumite subiecte duhovnicesti. Danion publica la editura
personala, editura Areopag. Urmatoarea carticica, am sa apelez la dasnsul sa o
public. Nu prea cred ca accepta deoarece nu-i o carte 100% pe teme religioase.
Povestiri sau povestiri ideale, apoi tre sa ies cu ganduri crazy si atitudini
ortodoxe. Intre timp caut sa public si romanul dement. Nu tre sa uit cartea
mesajelor si volumele 2 si 3 la incercari poetice (plus versuri vulgare si
versuri simple). Volumul 2 la ganduri si la atitudini ortodoxe, si ma opresc
putin. <<Poezii>> indragostite si romanul despre mine si Anda, mai
tarziu.
Cartea de convorbiri cu dl.
diriginte (doar daca este de acord) … si gata. E o nebunie tinereasca, zic acum
gata dar nu stiu ce idei imi vin in viitor. Oricum, n-am de gand sa public sute
de carti, ci max. 100. Glumesc! Pana-n 20. Sper sa nu ma razgandesc. Nu-s
scriitor, ci un smerit cititor care scrie.
29-03-2012
·
Distinsul Gabriel Liiceanu, directorul
editurii Humanitas, marturiseste in jurnalul
“Usa interzisa”, ca in 2001 a suferit de depresie. Ajungand la concluzia ca
omul este inconjurat de iluzii, ca-si intemeiaza viata pe iluzii, a scris
totusi o “iluzie” de jurnal. Este scrisul o terapie? Ne vindecam de iluzii prin
scris? Si eu sufar de ceva, sper sa nu
fie depresie sau un inceput de sfarsit. De la inima pleaca totul… La mine, de
la tata, de la moartea tatalui meu. Nu ascund aceasta durere. De ce sa ma mint
ca mi-a trecut?
30-03-2012
***
lasa-ma inima in pace
ca ma doare sufletul!
tu nu ai ce face
si-mi ucizi cugetul
de ce nu-ti vezi
de durerea ta?
ce ai de ma chinui inima?
ori ai bola pe suflet?
te rog sa fii cuminte
te rog sa plangi maine
caci azi am treaba
30-03-2012
·
Caterica mare cu Mihai. Am fost la el si
m-am lovit iar de o mentalitate ciudata rau. Pentru el, tovarasul iliescu a
fost “cel mai bun presedinte”, iar pe “genialul” dictator Ceausescu trebuie
sa-l compatimim, sa-l regretam. Daca un seminarist elogiaza comunismul si
vorbeste pe anumite subiecte doar ca sa se afle-n treaba, e “minunat”. La faze
de genul acesta, Mihai nu-si da seama cat de departe e de istorie, de adevar.
L-am rugat sa citeasca “Jurnalul fericirii” sau “Intoarcerea la Hristos” de
Ioan Ianolide, si el spune : nu-mi
trebuie, nu ma intereseaza. Incerca sa ia apararea lui iliescu si
dictatorului N. Ceausescu, fara pic de argumente. Nostalgia, sentimentalismul
si parerile penibile nu sunt argumente. Acasa ma ia tare (pe drum am discutat
despre “politica”), ai citit Ion, dar
Enigma Otiliei?! Din pacate nu am citit aceste romane obligatorii pentru
elevii de liceu. Totusi, nu poti exagera acum, daca ai citit doua carti din
literature romana, sa ai impresia ca ai citit toata literatura lumii. Incepuse
sa-l ridice pe Liviu Rebreanu in slavi, ca-i mai sus ca Mircea Eliade etc. Aici
cica-l ataca pe Vali, care-i pro Mircea Eliade, si-l considera (pe buna
dreptate) cel mai mare scriitor roman (de talie internationala). Cand ne-am
despartit i-am zis, nu te supara, nu poti vorbi despre ce nu stii, despre
lucruri pe care nu le cunosti. Eu sunt “pagan” fata de ion iliescu, nu-l suport
o secunda. Mihai ma lua cu texte, undei “iubeste-ti aproapele”?! E normal sa
iubesti un ateu, un dictator, ca de ex. Hitler? La care Mihaita, hai ma ca nu stim cum a murit, poate ia
parut rau, poate s-a convertit etc. Uite ca nu-i asa, a ales variant Iuda,
Nero, s-a sinucis. Cand a auzit treaba asta se cam balbaia. Eu nu ma dau nimic,
insa unde nu cunosc nu ma bag. Problema e (o spun fara nicio retinere) ca Mihai
sustine niste aberatii, iar eu incercam sa-i prezint realitatea. El crede ca ma
dau mai important sau mai destept. Nu, nu ma dau ce nu sunt, marturisesc doar
ceea ce pot argumenta. Ceea ce gandesc si afirm, nu-mi apartine 100%. Ma
sprijin pe ideile si pozitia unor oameni seriosi, mari in cultura romana si nu
numai. Neagu Djuvara (nu zic ca-mi da dreptate sau ca ce spune dansul e absolut
corect) are aceeasi viziune fata de iliescu, trebuia sa raspunda penal pentru
faptele savarsite ca presedinte. In privinta asta il acuza poporul roman, nu
eu. Eu nu-l “halesc” fiindca sunt anti-PSD. Nu-l “halesc” pur si simplu. Am
voie sa privesc cu antipatie anumite personaje politice. Mihai mai spune: in timpul lui Iliescu nu s-au furat
alegerile, numai dupa 2004 etc.
In fine, Mihai nu-si vede lungul
nasului, in chestiunui (domenii) pe care nu le stapaneste (nici macar 50%) tot
comenteaza. Uneori, unde nu esti bine pregatit e mai cinstit sa taci. Tacerea e
de aur, interpretarea eronata si parerile (bazate exclusiv pe mandrie) personale
sunt degeaba..
30-03-2012
·
Recunosc, si eu am nebunia asta cu
contrazicerea, dar cand intru intro polemica, nu merg la razboi cu o sabie de
lemn. Sunt sigur ca se sub-intelege gresit (ca sa nu zic interpreteaza) din ce
scriu acum, ca-l judec pe Mihai sau ca ma dau “filosoful” lu peste. Nici gand
sa ma cred cineva sau sa spun ca eu am dreptate si celalat sustine numai
prostii. Puteam sa evit “disputa”, am ales sa nu ma abtin si sa-mi prezint
punctul de vedere. N-am impus nimic, doar mi-am argumentat opinia. Are rost sa
te justifici fata de cineva care bate campii? Aproape ca ma luase nervul, dar
de dragul prieteniei am cautat sa nu fiu prea ironic. Mihai e baiat bun, nu
contesc calitatile ce le are, insa nu poti merge pana-n panzele albe cu niste
afirmatii nefiresti, neortodoxe. Cum sa spui bag mana-n foc pentru ceva uman? Sociologic vorbind, nu avem date
despre situatia de atunci cu alegerile lui nenea iliescu. Ma refer stric la
mine si la Mihai. Noi doi nu stim ce spune sociologia aici, daca au fost curate
alegerile sau nu. In ciuda acestui argument, Mihai baga mana-n foc ca PDSR (FSN, aripa comunista incontestabil) nu a
furat voturi pentru liberul cugetator, ion iliescu. Pot sa smintesc cu aceasta
nebunie anti-ilesciana, insa pentru DREPTATE si ADEVAR nu ma fac frate cu
dracul. Datorita porcului de iliescu e
Romania fara infrastructura, fara cultura, fara educatie, fara industrie, fara
agricultura, fara turism… Rog sa-mi zica fanii lui iliescu, cati km de autostrada
a facut guvernarea PSD, in frunte cu adrian nastase? Vreau sa vad proiecte
sanatoase fructificate de presedintele de onoare PSD? Oameni buni, sa ne trezim
la realitate, PSD nu a facut nimic dar are tupeul sa manipuleze la greu! Asta
tine in viata pe politicenii, tupeul si vrajeala.
30-03-2012
·
Cultura da un sens profund vietii. Fara
cultura omul si viata devin “obiecte” artificiale sau “obiecte de unica
folosinta”. Inima culturii este Filosofia, iar constiinta culturii este
Teologia. Cultura fara constiinta nu-i cultura adevarata, nici pseudo-cultura,
ci un fel de “cultura” luciferica… adica cultura umanista. Cultura te face om…
frumos si Credinta te face om bun.
31-03-2012
Contraziceri absurde
-
Frate, noi nu ne intelegem niciodata…
Mereu ne contrazicem fara rost.
-
Daca tu esti culmea, ce sa-ti fac!?
-
Tot eu sunt culmea? Uite cum e cerul…
-
Cum e?
-
E rosu…
-
Unde vezi tu ca e rosu, e gri toata
ziua.
-
Tu il vezi in felul tau, eu in felul
meu. Fiecare cu viziunea lui. De obicei cerul e albastru, dar acum e rosu
aprins.
-
Bun ca nu-i roz sau mov. De ce e rosu?
Ce argumente ai pentru a sustine acest punct de vedere? Sa vedem Marius ce
zice…
-
Pentru mine Cerul e Dumnezeu.
-
Foarte frumos, dar la culoare cum e?
-
Culoarea depinde de privitor, difera de
la om la om. Eu pot zice ca-i maro sau portocaliu, iar de ma contrazic cu dvs.
intru in filosofie si nu ajungem nicaieri.
-
Atunci, noi de ce ne contrazicem aiurea?
-
Fiindca asa va place. Nu exista subiect pe
care sa-l priviti la fel din cauza ca nu lasati la o parte polemica. Despre
orice trebuie sa aveti o alta opinie personala.
-
Si ce sa facem sa scapam de aceasta
stare bazata pe contraziceri absurde?
-
Dvs. imi cereti mie sfaturi?! Dvs. care le
“stiti pe toate”, cereti parerea unui simplu prieten?! Nu stiu ce sa va zic, eu
nu sunt bun de nimic, mergeti la un specialist!
-
La acelasi specialist?
-
Da… sau cel mai bine mergeti la
Duhovnic.
-
Ce idee minunata. Asa-i firesc, doi
credinciosi cu probleme sa puna accent pe Post, Rugaciune si Spovedanie.
-
Exact, fara Credinta, Nadejde si
DRAGOSTE nu scapam de obsesii, de ego-uri, de patimi…
-
Frumos ca esti ancorat intru Domnul
Hristos. Am citit azi din cartea “Detinutul profet” de Ioan Ianolide. Minunat,
cata demnitate autentic crestina, cata genialitate (intelectuala) ortodoxa si
cata dragoste… Cand faci cunostina cu un asemenea om duhovnicesc (care pune
mare accent pe Filocalie) te simti un “imbecil vierme de pamant”… fiindca noi
astazi nu facem mai nimic pentru Credinta, dansul (detinut, bolnav, asuprit…) a
devenit martir, alaturi de Mircea Vulcanescu si Valeriu Gafencu. Noi suntem
niste “muraturi stricate”, niste legume, niste umbre pacatoase. Tanarul de azi
prefera distractia, dezmatul, destrabalarea, desfraul… nu viata duhovniceasca
si apararea poporului roman. Atitudini ortodoxe nu prea luam, insa facem alte
prostii. Avem timp de jocuri pe calculator sau pe laptop, dar de marturisire nu
avem timp…
-
Stai linistit draga prietene, deja ai
avut probleme de sanatate, te strofoci de pomana, tinerii de azi sunt pe alta
planeta, sunt intru era magiei si a virtualului, cine sa ne asculte daca luam
atitudini? Cu fratele tau de cruce te contrazici enorm (si sunteti totusi pe
acceasi lungime de unda), iti dai seama ca generatia tanara te ignora cu
talent, nu accepta sa li se spuna lucrurilor pe nume, sa li se zica adevarul in
fata. Dansii doresc sa traiasca intru iluzii senzationale, minciuna si amagire
profunda. De ce te bagi in viata lor? De ce intri in intimitatea omului recent?
Sunt constient ca te deranjeaza tonul pe care iti vorbesc, dar iti vorbesc din
inima. Dan Puric e “nebun”. Stiu ca umbla acum prin tara cu lanasarea cartii
“Fii demn!”. Nu te mai lua dupa el ca e “vedeta” Ortodoxiei (dupa Victor Roncea
si alti indivizi) si vedetismul e sustinut de vanitate si de un orgoliu
zapacit.
-
Am inteles mesajul tau. Oricum nu ma vad
Dan Puric, nu ma vad nicio
personalitate. Da, ai dreptate, eu ma tot contrazic cu cineva pe frecventa mea,
dapai cu cei ce nu impartasesc aceasta
viziune. E tare greu… insa nu trebuie sa deznadajduim, ci sa accesam MEMORIA,
DEMNITATEA si IUBIREA. Tre sa lepadam acele contrazicei absurde. “Prostia … nu
e buna!” (Andrei Plesu in emisiuenea “Plesu si Liiceanu, cinzeci de minute”)
Nici contrazicerea nu-i buna, e o “filozofie” pacatoasa!
03-04-2012
·
De ce tinerii de azi sunt “impotenti”
cultural si spiritual? Fiindca ia prostit foamea dupa lux, sex si distractie.
Pentru dansii, “valorile absolute” sunt tehnologia, banul si confortul. Tinerii
din vremea lui M. Eminescu, erau scoliti
in Franta, erau “frantuziti” peste masura; acum tinerii muncesc in afara si fac
doar scoala vietii. Mentalitatea de tip manea si caracterul neortodox ne-au
ajutat sa traim pentru patimi si pentru nimic. Mass-media jegoasa si internetul
ne influenteaza extrem de negative. Libertinajul, muzica comerciala si
pornografia ne indeamna sa punem accent numai pe trup, sa existam biologic si
atat. Intru aceasta societate pacatoasa nu aveam niciun viitor. Daca nu ma
converteam nu stiu unde ajungeam… Ioan Ianolide, noul meu REPER, MODEL (intelectual
si duhovnicesc) imi cucereste fiinta si-mi da forta proaspata. Martirii
temnitilor comuniste, prin Domnul Hristos, au gasit sensul vietii. Fara Domnul
Hristos nu exista PACE, BUCURIE, ARMONIE. Domnul Hristos este Adevaratul ROST
al lumii si al vietii. Omul fara Hristos este bezmetic. Ce rost are viata fara
DRAGOSTE? Ce rost are Credinta fara Hristos? Eu nu eram complet strain de
Biserica, dar eram departe de Ortodoxie si de Mantuitorul Iisus Hristos. Ce
faceam cu mine fara Tine Doamne? Cu siguranta deveneam un “sclav fericit” , un
orgolios, un om fara Dumnezeu. Acum sunt ancorat intru Credinta, Nadejde si
DRAGOSTE, dar nu trebuie sa exagerez… inca sunt la inceput.
07-04-2012
Floare de colt
Floare de colt
Senina, dulce floare
Timida si seducatoare
Tu esti mister
Intruchipat in farmec
De ce am dat de tine-acum?
Te caut de o viata!
Si-as vrea sa tina vesnicia
clipelor de dor
Sa tina o eternitate
Sa-ti scriu pe luna: Te Ador!
Pe soare sa-ti pictez o stea
Scumpa si tandra, floarea mea
Floare de colt…
Floare de dor
Cu bucurie, Te Ador!
09-04-2012 pt. Alina C.
·
Filosofia este teorie, nu prea este
practica. Credinta este si theorie si practica. Emil Cioran s-a lepadat de
filosofie prin celebra afirmatie “filosofia nu este de nicun ajutor”. Eu
consider ca romanul nostru stabilit in Franta, “nihilist” extreme de exagerat,
a fost prea radical fata de “iubirea de intelepciune” (asta inseamna filosofia
tradusa din greaca). Si eu la inceput (fara sa cunosc o picatura din domeniul
filosofiei) m-am prefacut “dusman al ei”. Provocat de Vali M. , citesc un
manual de filosofie (de cls. a 12-a , de prin ’90 si ceva) , si paradoxal, ma
indragostesc de “filozofeala”.
Filosofia nu-i de niciun ajutor
daca-I filosofie pagana, nihilista sau ateista, dar trebuie sa avem grija sa nu
o divinizam, oricat de splendida este (ca disciplina) ramane (in veci) de
natura umana.
,,Filosofia” care-L contesta, neaga
pe Dumnezeu, nu mai este filosofie, este prostie crasa.
,,Omul fara Dumnezeu este haos,
neant si alienare.”(Ioan Ianolide)
Fara Domnul Iisus Hristos nu exista
mantuire. Fara mantuire nu exista viata, exista doar aporia si amagire.
10-04-2012
·
“Romanii au talent” la circ, bautura si
prostie. “Romanii” promovati de protv
(desigur nu genrealizam) sunt anti-talent, anti-omenie. Dementa asta a
canalelor tv ultra’comerciale este periculoasa pentru individ si societate.
Cica “informam lumea”, “opinia publica” etc. Cu stiri teribile, handicapate nu
se informeaza nimic. Mediatizand panaramele si scursurile societatii nu ajuti
cu absolute nimic pe nimeni. Din contra, mai rau faci. De ce nu privim realist
acest fenomen mizerabil, denumit (corect de Nasu – Radu Moraru) , mass-media
jegoasa? Am vazut azi la Vali niste secvente (pe net) din show-ul “romanii au
talent”. De ce strica farmecul calitatii cu fel si fel de carcaturi
pseudo-umane? De ce nu fac o emisiune serioasa? De ce se pune (in exces) accent
pe divertisment? Omul obisnuit rade… dar tot om recent ramane.
,,Ce se pierde atunci cand ceva se
castiga?”(H.R. Patapievici)
10-04-2012
·
Cea mai urata problema la tinerete este
desfranarea. Omul desfranat este legat de poftele trupesti. Ma uit (cu
compatimire) la unii prieteni din lumea mea, saracii, s-au dedat unor vicii
patimase. Trei pacate pacatoase, care omoara psihicul, sufletul si intreaga
fiinta umana. Desfranarea, tutunul si alcoolul. Mentalitatea celor ce pun
accent (la greu) pe masturbare, pornografie (sau sex) ; alcool, bautura, betie
(in special tarie) ; tigari si ceva droguri, este o mentalitate redusa la
“zero”. De aici apar toate prostiile: injuraturi, scandaluri, certuri, batai,
dementeala, cocalareala… Din nefericire, acesti baietasi fara minte, s-au ratat
de la tinerete, si tare ma tem sa nu ajunga la deznadejde, la sinucidere (cum
s-a intamplat deja cu un “pretenas” din satul nostru).
Ieri la Biserica, la Denii, vad alt
tip de tinerel pervers, tipul narcissist si exagerat de mandru. Baieti care
“imita” fetele. Estetica, freaza, comportamentul, mersul… ucid “barbatia” si
duc spre “feminism”. “Barbatul-femeie” este cea mai nasparlie caricature din Univers. Putina demnitate. Ne-am pierdut
in cele lumesti si intru postmodernism. Suntem ahtiati dupa tehnologie
ultra’avansata si dupa fleacuri. Pentru asta s-a rastignit Domnul Hristos?
Pentru asta s-a Intrupat Fiul Omului, ca noi sa bem, sa mancam, sa ne distram,
sa ne facem idoli din orice? Nu, Domnul Hristos, Mantuitorul lumii si al
omului, s-a Intrupat ca noi sa avem viata vesnica, dar noi ignoram aceasta
“oferta” generoasa. Dumnezeu nu vrea Dragoste, Credinta cu sila. Dansul nu
impune, ci seduce prin Bunatate, Mila, Indelunga Rabdare si Dreptate. Dumnezeu
a facut un “effort” prin Mantuitorul Iisus Hristos, no ice facem?
11-04-2012
·
Slava Domnului, am vorbit cu Magda la
telefon si prin ea, descopar o floare de colt din Buzau. Alina Ciobotaru este o
minune. Magda se pregateste sa publice o carte de poezii, iar Alinutza un
roman. Am vorbit cu ea (deocamdata la telefon) si sunt foarte incantat ca
astfel de domnisoare nu se pierd in consumerim, fitze si figure postmoderniste.
Este pasionata de Dostoievski, de istorie (doreste chiar sad ea la Facultatea
de Istorie), stie despre Petre Tutea, scrie, citeste, participa la un cenaclu
in Buzau… este superba.
Cinste Bunului Dumnezeu pentru ca nu ne-am tacanit cu
totii!
11-04-2012
***
viata la tara e frumoasa
nu te tine mereu in casa
viata la oras
e buna
daca esti borfas
si smecheras
dar trebuie sa ai mereu cas
altfel, faci foamea
si ca sa nu mori
furi, talharesti
ce dracu!
asa-I “normal” sa traiesti
cand nu gandesti
sau nu muncesti
ceva tot gasesti
sa faci un ban cinstit
insa e mai sucar
sa fii smenar
si cocalar
sa furi nu-i bine
dar e “necesar”
fiindca ciordeala, fara tine
nu mai am bani de gratat
asa gandeste individual manelist
asa vrea el
sa castige bani multi
pe munca putina
sau sa castige
la pacanele, la loto
si de vina
pentru toate
pentru ca nu are X si Y
este statul
si societatea
omul nu-i responsabil
de nimic
lui i se datoreaza
universal intreg
omul are doar drepturi
indatoriri nu prea
unde ajungem
cu aceasta mentalitate
simplista si ateist-materialista?
unde ajungem
cu omul contemporan?
13-04-2012
***
De-as fii o stea
De-as fii un nor
De-as fii un cantec
Sau un dor
Ce simpla ar fi viata
Dar nu-s nici stea
nici nor
sunt doar un om
un calator
un simplu muritor
un trecator…
14-04-2012
·
Hristos Domnul nu vrea “spectacol”.
Dumnezeu nu are nevoie de microfoane, statii, combine musicale. Dumnezeu cere
de la om: omenie, sfintenie, suflet bun si inima curate. Aseara la Sf. Inviere,
am incercat sa-i fac pe plac parintelui nostrum, insa (ca anul trecut) nu a
functionat “troaca” mea. Desigur nu satanizam tehnica, ne folosim de ea in
scopuri nobile. Eu m-am straduit sa iasa treaba “perfect”. Proba mergea cat de
cat. Cand trebuia sa se auda parintele s-a dus, a murit adaptorul de la
microfon, ori nu capta din cauza distantei si pentru ca erau oameni multi pe
langa masa unde mi-am instalat “improvizatia”. Se pierdea semnalul, si asa se
pierde si credinta. Pe noi, pe mine si pe parintele ne interesa microfonul,
evenimentul evenimentelor, minunata Sf. Inviere o fost pe locul doi. S-a cam
suparat parintele, dar n-am cum sa repar “greseala”, era mai sigura alta
variant… Pacat, am vrut sa iasa bine, insa nu-i dupa om ci dupa voia Domnului.
I-am zis si cuiva, “s-a opus Dumnezeu”, “cu Divinitatea nu te joci” etc. Logic,
am zis in gluma, sau ca sa dreg busuiocul. Nu-s superstitios. N-a functionat
fiindca nu-s piesele de calitate si (in principal) din cauza mandriei. Ce
Doamne iarta-ma sa-i fac?! A si plouat. Degeaba mi-am imaginat ca functioneaza,
atunci (cand s-a tinut slujba afara) si-a gasit sa se strice. Indiferent de una
si de alta, Hristos a Inviat! Microfonul a murit (microfonul simbolizeaza pe
Ana si Caiafa, poporul evreu, pe Iuda sip e toti necredinciosii care-L detest
ape Mantuitorul Iisus Hristos), dar Fiul lui Dumnezeu nu mai este “mort” (cum a
fost trei zile de la Rastignire). Dumnezeu prefer vocea naturala, insa era ceva
frumos daca se auzea la microfon. Acum ma simt penibil fata de parintele. Sper
sa uite repede, sper sa inteleaga ca n-a depins de mine 100%.
Poate la anul…
15-04-2012
·
Pentru cartea POVESTIRI IDEALE, am decis ca motto: “Pe o raza de speranta/Cand o
stea cadea/Era prins cu fir de viata/Visul meu era/Un Ideal…” (Nico, Un Ideal)
Pentru GANDURI CRAZY, motto: “Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale,
si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.”(PSALMUL 50)
Pentru ATITUDINI ORTODOXE, inca nu m-am gandit ce motto sa pun, sau poate
oi fi scris pe undeva dar nu-mi amintesc acum. Eu n-am publicat (lucrez la ea,
aproape e gata… mai trebuie prefata si coperta) nici prima carte, si deja ma
preocup de celelalte, cu care sper sa sparg gheata. Acum vad si eu ce inseamna
sa scrii o carte, sa pregatesti o carte pentru editare. Scrisul l-am savarsit
in 3 ani, transcrierea in 3 luni si ceva, corectura si aranjarea-n pagina - vreo
10 zile, si tot nu e finalizata. Tre sa astept inca vreo saptamana pentru
prefata si nu stiu cat pentru coperta. Doresc ca alte carti sa le pregatesc mai
repede, fiindca manuscrisul exista iar cu tehnoredactarea am rezolvat, apelez
la doamna cu care am facut treaba pentru prima carte, adica INCERCARI POETICE. Stiu, graba strica
totul, insa caut sa fiu practic, se termina anul scolar si ma trezesc ca n-am
unde sa promovez cartea. Daca-mi iese prin May, e perfect. HRISTOS A INVIAT!
19-04-2012
·
Luni, vine Dan Puric in Focsani. Daca si
de data asta ratez evenimentul, sunt prea prost. Lanseaza cartea Fii demn!, pe care eu o am cadou de la
Magda. Imi spunea Sandu (prietenul care m-a ajutat cel mai mult cu cartea ce
vreau s-o public si cu “romanul” - trimis la Minerva - Culmea razvratirii) sa apelez la maestrul Dan Puric pentru Incercari poetice. La chestiunea asta
m-am gandit si eu de mult, sa ma recomande, sa ma promoveze cineva cunoscut, o
personalitate. Ar fi minunat sa ma ajute Dan Puric, deoarece i-am dedicat
cateva poezii in volumul de debut. Urmatoarea carte va fi cu dedicatie pentru
Danion Vasile si Dan Puric. Tin cont de faptul ca Dan Puric este foarte ocupat,
dar nu moare cateva minute sa-mi prezinte cartea si sa-mi dea curaj. Nu este
usor sa te impui in lumea cartilor. Nu este usor sa ajungi la Dan Puric, mai
ales ca eu doresc sa devenim si prieteni, dar nici imposibil. Cu Danion Vasile
cica m-am lamurit, dansul mi-a raspuns ca editor de carte. Sa vad ce fel
reactioneaza cand voi apela la editura Areopag, al carei patron este. Nci Pr.
Savatie Bastovoi nu m-a primit cu “bucurie” cand i-am zis sa ma ajute sa public
o carte. La revista “ROST” a lui Claudiu Tarziu, mi s-a promis ca pot fii
publicat, insa niciun rezultat concret. Nici nu mai stiu de cand am trimis
niste articole si o poezie, dar sunt cateva luni bune. In fine, “ultima
speranta” ramane maestrul Dan Puric, si daca nici dansul nu ma baga in seama,
ma straduiesc sa ma promovez “singur”.
19-04-2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)