Visul (exerciţii de scriere)

 Visul 
  
 Nici nu mi-am imaginat vreodată să ajung aici. Era toamnă... Mint. Era sfârșit de vară. Încă mai strălucea soarele. Toamna și iarna soarele e timid. Primavarea și vara ne face o mare bucurie cu prezența lui. Acesta e soarele. Păcat că uneori ne supăram pe el. În fine... Eu aștept. Aștept și acum dar am așteptat și atunci. Mi-a promis că vine pe deal. Dealul de unde am văzut împreună primul apus de soare. Suntem nebuni după orice apus de soare. Ne topim când vedem cum se ascunde soarele și lasă în urmă un dor de lumină feremecată. Ne topim după aceste instantanee de suflet.

 Suntem oameni. Suntem sensibili, inocenți și vulnerabili. Iubim tot ce este frumos. Gândim poetic și trăim metaforic. Curând ne vom rătăci în neant. Până acolo să vă povestesc cum o așteptam pe Diana. Cerul îmi e martor că eu am asteptat-o mereu. Și atunci, priveam cerul. Ador să privesc cerul iar cerul mă privea și el suav, gingaș și divin. Eu eram rece. Sobru. Trist și supărat. Încercam să mă alin cu ideea că așa e în iubire, trebuie  să faci compromisuri. Să taci uneori. Să te faci că nu vezi realitatea. Să treci pe lângă ea ca și când ai trece pe lângă o umbră de vis. Cine știe. Poate și visul face umbră.

Una peste alta, ca să nu lungim povestea, adevărul e că așteptarea e grea. Mai ales când aștepți din iubire sau Doamne ferește! , când aștepți degeaba. În acest caz te amăgești cu iubirea. Și ce rost are să te amăgești de tânăr. Nu se merită să-ți pierzi timpul pentru un vis irealizabil, pentru un vis ancorat în utopie.Visul e firesc să-l simți aproape. Ceea ce e departe te provoacă la suferința. Suferința din dragoste nu e recomandată. Păcat de noi că suntem tineri. Dacă mai și suferim din dragoste, ne-am pierdut calea. Orice cale urmăm, avem nevoie de sprijin. Iubirea e un sprijin extraordinar. Iubirea e un ideal frumos. Cel mai frumos ideal, doar că are lipsuri. În această poveste îi lipsește adevărul. Iubirea fără adevăr e pământ arid. Deci, iubirea adevărată e idealul meu de dor. Însă atunci... Of... În acea zi blestemată, așteptarea m-a scos din sărite. Mi-am ieșit din fire și am strigăt la Dumnezeu.

 - Doamne, unde e Doamne? De ce-mi faci rău Doamne?! O luam razna. Credeam că Dumnezeu îmi face rău. Deveneam absurd. Nu mai știam ce e cu mine. Am și plâns... Lacrimi de rouă au curs din inima mea necăjită. Calm din fire, nu știu de ce, dar atunci am țipat până am răgușit. Di-a-naaa... Ecoul răsuna în toată lumea. Aveam senzația că sunt auzit și că n-am să mai aștept în zadar. Peste puțin timp văd un om. Un cioban. În sfârșit cineva să-mi țină companie. Am zis: gata, om blând, iubitor de animale, are răbdare, sigur mă va liniști. Plus că îmi era și sete. N-am vrut să cobor în vale la izvor. Încăpăţânt, am stat sus pe deal să o aștept pe Diana. Și aștept și azi și ea tot nu mai vine.

 - Doamne ajută, om bun!
 - Ziua bună! Să trăiți dragă tinere!
 - Să trăiți și dvs. ! Îmi dați oleacă de apă vă rog?
 - Poftiți, cum să nu, beți din sticla asta că-i proaspătă... Acum ce-am luat-o de la izvor. Dar ce gând vă bate pe aici? Nu vă e teamă singur? Sunt lupi prin zonă și atacă în haită. Pe baciu nostru l-a speriat acum vreo trei stămâni.
 - Stați să beau apă și vă zic imediat.
 - Beți încet că-i rece...
 - Sărut-mâna taică, bogdaproste. Bună tare.
 - Da ați avut sete nu c-așa. Ați mâncat peşte sau așteptați vreo duduie, vreo mândră ceva?
 - Da, aștept o domnișoară.
 - O aștepți de  mult?
 - Bade, o aștept de-o viață.
 - Apăi dragă tinere, și cu iubitu aista știi cum îi... Iubești tu ca bărbat, că de, ești bărbat, dar nu iubi singur.
 - Așa este. Dar dumneata, om bătrân... Ce zici bre nene, mai  vine?
 - Cum o cheamă?
 - Diana.
 - Frumos nume... Nume de zeiță.
 - Vine sau nu vine?
 - Dragă tinere, săracu de tine... Ești prea grăbit. Stai o țâră să analizez povestea.
 - Până analizezi mata plec acasă.
 - Dacă vrei, mergem împreună. Merg și eu în sat. Duc oile la veterinar.
 - Dar ce au pățit?
 - A intrat boala în ele, or fi apucat ceva prin pădure.
 - Boala... Boală grea e și dragostea.
 - Te gândești numai la ea. Dacă îți e gândul numai acolo îți faci rău singur.
 - La ce să mă gândesc taică dacă  o iubesc?
 - Iubirea, floare rară... floare de colț.
 - Matale ai iubit la viață ta?
 - Am iubit... dar am fost și înșelat.
 - Și cum a fost?
 - Urât. Foarte urât. Am mers cu ea la horă... toate bune și frumoase. Când să plecăm acasă, ea nimic. Nu vroia. Am lăsat-o acolo și am rugat un vecin să vină cu ea. Pe drum, asta avea ceva tărie la el, au băut și au căzut prin șanț. Cine știe cum... au făcut dragoste... și peste câteva luni o văd cu burtă mare. N-am zis nimic. I-am crescut copilul, dar și-a dat seama că nu-s om prost, și apoi am prins-o cu mâța-n sac. O găsesc la vecinu... Făcea rachiu, și mai bea... mai se luau în brațe...
 - Hai bre... ce muiere! Urât tare, te-a înșelat cu vecinu matale.
 - Da, însă n-am vrut să o bat, chiar dacă toți mă îndemnau la violentă. Am lăsat-o în pace. În iubire e normal să fii bărbat, să nu te lași călcat în picioare dar nici să faci rău. Femeia e ca un șarpe când dă de băutură și de bani.
 - Sau de altele.
 - Depinde, eu vorbesc de vremea mea. Atunci te lasă pentru altu cu pământ, cu avere.
 - Asta a interesat pe om de când este el.
 - Și ce, femeia nu e om?
 - Ba da, dar ea prin faptul că dă naștere la prunci, e mai mult decât om.
 - Bravo băiete, frumos gândești.

 (va urma)