Iubirea nu-i un sentiment orecare. Iubirea e mai mult decât o artă, e o capodoperă. Iubirea adevărată e o floare de colț. Și floarea de colț nu se găsește oriunde. Așa și iubirea adevărată. Poți caută o viață și nu găsești iubirea care să te facă să fii împlinit. Iubirea e că un munte. Urci muntele... Urci până să găsești floarea de colț. E greu să dai de o iubire pe frecvență sufletului tău. Mai ales astăzi. Însă, nu e bine să ne pierdem speranța. Iubirea există. "Caută și vei află"...
Iubim flori, cuvinte, cărți... oameni. De ce iubim oameni? Omul e dificil. Omul e "imposibil" de iubit. Omul e singură ființă care dezamăgeste în iubire. Și totuși iubim omul. Firesc, bărbatul iubește o femeie... femeia iubește un bărbat, dar ce ne facem că sunt atâția oameni singuri?! Oare dânșii iubesc singurătatea?
Iubirea e jertfă. A iubi cu adevărat nu e simplu. Trebuie să depui efort. Să dăruiești ceva. Să îți pui sufletul pe tavă și inimă la bătaie. E că și când ai urcă pe munte. De jos pare ușor dar când începi să urci simți greul. Dar, vorba melodiei cântate de Voltaj: nu e munte să nu-l pot urcă/ când mă țin strâns de mână ta... Deci, cu dragoste se ajunge la Iubire. Dacă depui dragoste, iubirea vine de la șine. Căci, unde dragoste nu e nimic nu e...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu