Sunt îndrăgostit

Iubesc. Sunt sentimental şi îndrăgostit de sentimente virgine. Nu-i rău să fii sentimental, doar sentimentalist şi extremist să nu fi. Aşa îmi spune conştiinţa. Dar sentimental şi sensibil, e bine să fiu? Aici întâlnim o mică-mare problemă. Un tânăr prea sentimental, idealist şi sensibil, se pierde cu firea. Pare prea mult. Of... Nu am ce să fac. Nu pot schimba structura nativă şi ceea ce a sădit Bunul Dumnezeu întru fiinţa mea de copil-tânăr (scuze de pleonasm, sper să fie un pleonasm acceptat ca idee poetică). Sunt o fire poetică. N-am de ce să adaug ceva ceea nu sunt. Mint dacă zic că sunt pragmatic sau un tip cu tupeu. Nu sunt prea îndrăzneţ dar întru acest context vă asigur că sunt îndrăgostit. Am umor. În schimb, am umor şi dragoste pentru adevăr, bine şi frumos. Iubesc ortodox. Ortodox adică drept. Încerc să iubesc profund româneşte şă să am o viziune ortodoxă asupra omului şi lumii... Dar asupra vieţii? Normal, şi asupra vieţii şi din toate punctele de vedere, caut să privesc ortodox.    Am fost DJ, acum sunt DJ ortodox? Da, sunt "DJ pentru Hristos". Sunt îndrăgostit de cele duhovniceşti şi doresc să mă raportez la Hristos şi la valorile neamului românesc. Sentimentul românesc şi gândirea (filosofia, muzica, arta, cultura, tradiţia, trăirea, credinţa, omenia, cuviinţa, nădejdea...) românească sunt pentru mine, mamă şi tată. Iubirea românească, dăruirea, dorinţa, visul românesc ... dragostea românească, e genială. Tot ce este specific românesc este de aur. Portul românesc. Femeile din România. Dorul românesc. Graiul românesc. Limba Română ... şi tot aşa. În continuare, vă propun o scurtă poveste, poveste de dragoste ancorată în visul şi dorul nostru românesc. Poveste de dragoste româno-americană. Să numin povestea Andanny sau Anda & Danny. O poveste de amor, despre care vreau să scrie şi cerul, şi norii. Amor românesc desigur, nu amor de altă natură. Amor poetic. Da, totul este poezie în această poveste. Să vedem. Vă invit la lectură...

Dedicaţie: pentru cei ce iubesc himere...

Motto: Căutând lumina zâmbitoare/ Te-am găsit înflorind atrăgător/ Şi crezând că eşti al meu soare/ Am devenit nemuritor.

Revelaţia iubirii

Într-o zi când am plecat d-acasă/ şi m-am întâlnit cu ea... Am văzut-o  (Of, Doamne!) cât e de frumoasă/ şi mi-a cucerit inimioara... Eram manelist. Pictam în minte manele fără de număr. Inima mărturisea în şoapte dulci: Am descoperit America! Gata mi-am găsit dragostea! Dragostea, acest subiect provocator pentru toată lumea şi prezent din toate timpurile. Omul fără dragoste, fără muzică... este mort. Mort sufleteşte. Organismul, trupul, corpul, fizicul, biologicul... îl hrănim cu mâncare şi-l potolim de sete cu apă. Muncim. Facem multe lucruri pentru trup, dar sufletul chiar nu merită nimic? Sufletul e frumos şi corect să fie hrănit cu dragoste, cu credinţă, cu literatură, cultură, muzică, pictură... În fine. Ştim că sufletul trăieşte ancorat întru credinţă. nădejde şi dragoste. Cine trăieşte fără dragoste, de fapt trăieşte fără Dumnezeu.

Poveşti celebre de dragoste sunt: Anna Karenina - Lev Tolstoi, filmul Titanic şi filmul (dramă) Love Story. Ce mai caut şi eu cu pseudopovestea mea de dragoste? Nu caut nimic. Sunt conştient că "eu cârpesc cerul cu stele" , dar nu pot să tac. Muzica tăcerii există, însă tăcerea iubirii nu. Nu accept să tac în dragoste. Dragostea şi Credinţa trebuie mărturisite. E firesc să mărturiseşti ceea ce trăieşti şi ceea ce iubeşti. Nu este vorba de "prozelitism" aici sau de a trâmbiţa ceva "intim". Nu, este vorba despre ceva simplu şi frumos. Prin mărturisire dăm dovadă că suntem inspiraţi, că revelaţia iubirii transcede din metafizic în concret. Taina iubirii este reală. Iubirea este şi dacă tot este , de ce să nu mărturisim despre ea?

S-a tras concluzia (general valabilă) că despre dragoste nu se poate să comentezi (ca la un meci de fotbal), să filozofezi... ci pur şi simplu dragostea-i trăire întru fiinţă. Sunt sentimental. Ce fel de sentimental? Sentimental şi atât. Nu, sentimental realist. Da, sunt realist cu povestea mea de dragoste. Nu este o capodoperă ci o poveste adevărată.    Scuze, nici nu m-am prezentat cine sunt şi totuşi îndrăznesc să vă mărturisesc despre taina mea, despre visul meu, desprea dragostea mea! Cum doriţi să pictez povestea mea de iubire , la prezent sau la trecut? Timpul prezent într-o clipă e trecut, deci încerc să mă întorc în timp şi scriu despre atunci la prezent.

Sunt  doar un copil firav, gingaş şi plăpând. Nu cred că exagerez, dar sunt mai plăpând ca un ghiocel. Sunt doar un biet copil îndrăgostit de viaţă, de Dumnezeu, de natură, de muzică, de frumos... Sunt dj pytyck (asta de anul trecut pe când Andreea mă alinta pytyck sau pytyckutz), un copil de 18 ani neîmpliniţi încă. Pe 3 septembrie fac frumoasa vârstă a majoratului... Fiind în doliu, acest eveniment care se sărbătoreşte cu un party cool, la mine va fi o simplă ieşire în oraş, undeva la o terasă. Scap ieftin. "Ieftin şi bun!" Fac o mică-mare cinste cu ceva de mâncare şi cu ceva bere şi la revedere. Gestul contează până la urmă , nu "gălăgia". Da, o petrecere e drăguţă dar face mult zgomot. Zgomot pentru nimic. Petrecem că a trecut un an din viaţă şi "la mulţi ani"... Vrem să facem loc pentru alţi ani dar nu se ştie. Viitorul umba, cum zice Eminescu. Şi el plecat de tânăr la cele veşnice.    Sunt afectat de moartea tatălui meu. Anda, dragostea (mai înainte de Anda, Giulia) este o alinare, o scăpare... Durerea nu se vindecă niciodată, durerea spirituală se potoleşte prin dragoste şi armonie. Am umor. Iertare , am omis să vă spun că am simţul umorului foarte bine dezvoltat. Mai şi râd. Râsul îngraşă, se zice în popor... Nu, râsul face bine la sănătate şi înveseleşte inima omului... ca vinul. Dar ce e mult strică. Vinul prea mult duce la beţie, iar "umorul" şi râsul prea mult duce spre băşcălie. Sunt momente în viaţă când trebuie să fim serioşi. Zâmbim dacă e cazul dar mai şi plângem. Eu nu puteam să râd sau să zâmbesc la moartea tatălui meu. Mort şi el tot de tânăr, 42 de ani. Eram penibil sau nebun dacă râdeam la moartea sa, acest eveniment "tragic" în familia mea. Dar, cu ajutorul Bunului Dumnezeu l-am descoperit pe Pr. Arsenie Papacioc şi aflu că nu există tragedie în ortodoxie ci doar drame... şi în drame eroii biruie iar în tragedie eroii mor. Deci, cu greau aveam să trec peste o dramă... Să tac... Să rog pe Dumnzeu să ne dea putere să trecem mai departe. Să învăţăm din această încercare. Să-mi asum condiţia de orfan de tată, dar niciodată "orfan de Dumnezeu". Din danny, prin moartea tatălui meu... devin Dănuţ. Acel copil cuminte şi talentat de la şcoală.

Numele meu de botez este Dănuţ, aici sunt Danny sau Dani pe româneşte. Ochi-mi ciudaţi, albaştrii cu nuanţe de verde aprins, au vrăjit pe domnişoarele (Roxana, Mihaela, Laura, Adina, Adinutza, Andreea, Alinutza, Giulia, ANDA, Monica...) cu care am fost "combinat"... Combinat, e un termen folosit de adolescenţi... precum "sunt împreună cu..." sau "sunt într-o relaţie cu..." ... Mai simplu se zice "sunt combinat". În fine. Limba română pe stradă nu e limba română academică ci e limba "comună" ... populară ... unde se foloseşte (din păcate) un limbaj obscen şi murdar. Revin la mine. Aspectul fizic e foarte urât, fiind slăbănogul slăbănogilor (glumesc aici) , cu puţin peste 40 de kg.    Chipul de copilaş, gropiţele smerite şi drăguţe, inteligenţa, mentalitatea muzical-poetică, credinţa... dăruite de Bunul Dumnezeu, m-au făcut prieten plăcut multor fetiţe dulci. Nici la înălţime nu stau bine, am un metru şi-un zâmbet, ca să apelez la auto-ironie. Glumim puţin pe seama noastră, dar uneori ne luăm prea tare în băşcălie şi avem impresia că ne luăm în serios. Nu ştiu dacă ajung la 1,70, parcă 1,67 aveam ultima oară când m-am măsurat. Bun că sunt sportiv ... şi joc fotbal destul de bine, dinamovist fiind. Întrebarea e alta, nu cine sunt sau ce sunt ci asta: ce văd fetele la mine ? Ce a văzut Anda la mine, un "ţăran plouat" ... ea, româncă stabilită în Chicago de la 5-6 ani ?

În fine. Sunt "frumos" şi nu prea. Să fiu sincer, nu ştiu cu ce (estetic, întru exterior) seduc domnişoarele. Slavă Domnului, spiritual, întru fiinţă, interior... am cu ce mă lăuda (ca să mă exprim manelistic). "Valoarea mea, valoarea mea/  nu o are nimenea..." Glumesc. Fascinez orice fetiţă minunată astfel? Nu mereu. Sunt şi fete care arată splendid dar care vor doar bani , maşină, muşchi şi fitze. Iertaţi-mă, acum sunt manelist, până la convertire (în 2007) acceptaţi-mă aşa. Povestesc ceva din vara anului 2006, ceva despre Anda şi răzvrătirea mea "energică", scrisă prost în jurnalul  Energie, răzvrătire şi amor. Deci, nu-s narcisist, sunt mai rău, sunt manelist şi otevist, cândva şi telenovist. Ce rost are să-l tot prezint pe Danny? Sincer să fiu nici nu-l prea cunosc. Despre eu mai puţin, despre ea totul. Să trecem la povestea crazy, povestea poveştilor dar fără povestire. Anda & Danny vă provoacă la lectură şi pasiune.

(va urma)