miercuri, 3 ianuarie 2018

Povestea unui om nebun

    Motto: Nu sunt nebun, dar îmi place la nebunie ideea...

     Ceaţa gândurilor, nu seamănă cu ceaţa din oraş. De trei zile în Sibiu nu era doar o brumă de ceaţă, ci o ceaţă densă amestecată cu privirile ciudate ale oamenilor. Acest feneoment neobişnuit îl enerva la culme pe David. Credea că e un blestem. Toată lumea vocifera că nu e normal acest lucru. Un oraş de munte nu are voie să aibă trei zile de ceaţă, aveau în minte locuitorii. E clar că s-a schimbat clima, dar aici e un fenomen neobişnuit. Chiar e ceva neobişnuit. Nu e neobişnuit faptul că e ceaţă şi că ţine de trei zile, neobişnuit e că la ştiri, cei de la vreme au panicat lumea cu ideea că ceaţa o să dureze o lună sau minim trei luni. David având un prieten specialist în meteorologie, îl sună să se lămurească:

- Alo, salut Ciprian, sunt David!

- Servus, nu-mi spune că m-ai sunat pentru chestia cu ceaţa?

- Ba da... de unde ştii?

- David... toată lumea m-a tâmpit cu prostia asta.

- Dar nu este o prostie Ciprian...

- David, las-o dracu de ceaţă, eu am de scris la teza de doctorat despre încălzirea globală şi tu îmi rupi creierii cu prostii...

- Ciprian, te rog...

- Omule, tu eşti nebun?

- Dar... cum adică?

- David termină! Nu am timp! Pa !

       David a avut senzaţia că a rămas fără aer. A privit biblioteca şi se întreba dacă a vorbit cu prietenul lui Ciprian sau cu umbra lui. Şi-a turnat un pahar cu apă. A băut doar jumătate de pahar şi apoi şi-a adus aminte de jurnal. Caută rapid o foaie albă şi începe să scrie:

          Am studiat filosofia. Părinţii mi-au zis că nu-mi foloseşte la nimic această facultate. Ce caut sau ce am căutat la filosofie? Sunt nemulţumit şi nelămurit. Oare sunt singurul om nemulţumit de filosofie? Lumea de azi e profund ancorată în universul efemer al contextului comercial şi tehnologic. Ideea că informatica (internetul) e cea mai mare descoperire, a ajuns să stăpânească minţile tuturor oamenilor. Parcă e o ceaţă pe mintea lor. Pardon! Ce am spus? Ceaţă? Ideea de ceaţă a devenit o obsesie? Sau are dreptate Ciprian... sunt nebun? Oricum lumea consideră (într-o interpretare superficială, simplistă şi nefirească) că filosofia este o nebunie şi a fi filosof astăzi înseamnă a fi nebun. Doamne, chiar sunt nebun? Îmi e frică de această idee. Cine sunt? Ce sunt? Unde sunt? Doamne... dacă exişti, ajută-mă să înţeleg dacă sunt sau nu nebun! Nu vreau să fiu nebun! Nebunia mea este muzica, femeia, iubirea...

          - Daviiid, deschide, sunt Paul! Paul ciocănea în uşă de vreo zece minute. În sfârşit David, concentrat pe ceea ce scrie în jurnal, deschide lui Paul.

- Ce faci David?

- Mă gândeam...

- La ce?

- La... nu ştiu, la nimic.

- David, te-am prins cu mâţa-n sac, se vede pe faţa ta că eşti nedumerit de ceva, pot să ghicesc la ce te gândeai?

- Te rog!

- Te gândeai la... ceaţă.

- La ce?

- Omule tu eşti nebun?

- Ceaţă... nebun... ce vrei să zici?

- Hai David, lasă filosofia! Toată lumea din oraş e preocupată de ceaţă... la cum te ştiu eu nu ai cum să nu te gândeşti la acest lucru. Eu am glumit cu ideea de nebun, sper că nu te superi...

- Aaa, nu e nicio problemă, şi Ciprian... a ziz că sunt nebun.

- Şi tu ce crezi?

- Cred în Dumnezeu, dar nu sunt sigur dacă există...

- David, lasă filosofia te rog... nu te-am întrebat nimic de Dumnezeu şi ca o paranteză tu nu crezi în Dumnezeu, dar El crede în tine. El nu face atâta filosofie pe existenţa ta. El nu face atâta tam-tam pe ideea de om, numai omul face din Dumnezeu o Ipoteză sau o Idee. În fine... Într-un fel îmi place şi mie filosofia, dar ca iubire de înţelepciune, nu ca stare de spirit sau ca mod de viaţă. E imposibil să trăieşti ca om după sistemul filosofic al lui Kant, Schopenhauer sau Nietzsche. Eşti impresionat de gândirea lor, dar nu te apuci să ai un stil de viaţă a la Kant, pentru că în viaţă nu e totul raţional, metafizic şi filosofic. Poţi urma exemplul de viaţă al unui sfânt sau al unui bunic, părinte... dar nu poţi să trăieşti viaţa după Critica raţiunii lui Kant sau după poezia lui Eminescu. Literatura şi filosofia e bună la nivel ideal, dar viaţa de zi cu zi nu se trăieşte din cărţi. O singură Carte poate să fie ancoră de trăire a vieţii, Biblia. Restul sunt metafore. Bărci de salvare pe marea zbuciumată a vieţii. Puncte de reper. Faruri de lumină în bezna vieţii. În fine... Suntem prieteni, te întreb sincer... David tu te consideri nebun?

- Paul... chiar dacă am studiat filosofia, sunt de acord cu tine. Citeam undeva că dacă îţi pui întrebarea dacă eşti nebun, înseamnă că nu eşti nebun...

- David, te implor! Lasă filosofia, lasă psihologia... eşti nebun, da sau nu?

- De ce mă întrebi aşa radical?

- Pentru că vreau să te ajut. Am un prieten foarte bun medic...

- Ce medic?

- Psihiatru...

- Ceee?

- Da, medic psihiatru. Tu eşti singur David, nu ai şi tu o iubită şi ai 30 de ani. Stai foarte mult închis în casă şi citeşti cărţi şi scrii într-un jurnal. Sunt bucuros că scrii, dar ai putea face chestia asta pe facebook sau pe un blog. David, tu eşti ca o pasăre într-o colivie. Tu eşti liber în gândire, eşti liber chiar să crezi că nu există Dumnezeu, dar nu eşti liber în suflet şi în conştiinţă. Sufletul tău e ca o temniţă comunistă. Sufletul şi conştiinţa ta este închisă la Sighet, Aiud, Gherla... Ai o experienţă doar în lumea cărţilor. Nu eşi liber în iubire, dor şi pasiune. Nu eşti un om liber din punct de vedere erotic. Nu ai libertate ca fiinţă umană, ca om... tu ai doar libertate în idei. Sunt de acord cu Constantin Noica cu devenirea întru fiinţă şi cu pelerinajul filosofic pentru Idee. Noica diviniza Ideea. Pentru Noica, Dumnezeu era o Idee. Nu e rău să avem o idee..., dar nu e bine să renunţăm la ideea de libertate. Nu ştiu unde scria în Noul Testament că adevărul te va face liber... Nu intru cu tine în polemici pe tema existenţei lui Dumnezeu sau pe tema binelui şi răului. Ştiu că te preocupă ideea cum a apărut răul în lume sau care e definiţia răului. Ştiu că tu... crezi că dacă există Dumnezeu e coautor la rău, chiar dacă e o idee maniheistă. Ştiu că nu crezi în povestea cu Lucifer şi nici în povestea cu Adam şi Eva. Ştiu că tu consideri să fi fost incest, înmulţirea oamenilor din urmaşii lui Adam şi Eva. Nu vreau să te supăr... poate ai şi tu dreptate. Dar... David, te rog din suflet, lasă filosofia! Respiră! Trăieşte! Iubeşte! Ascultă muzică! Pictează! Nu filosofia are răspuns la toate întrebările vieţii. Oricum, nu ştiu ce sfânt spunea că cea mai mare filosofie este gândul la moarte. În fine... Nu sunt absurd să te ameninţ cu iadul şi să te amăgesc cu veşnicia raiului. Vreau doar să te întreb ceva, tu ai auzit de anxietate sau de depresie?

- Normal.

- Şi e adevărat că tu ai suferit după moartea tatălui tău?

- Da.

- Şi tu în filosofie cauţi o explicaţie logică sau ontologică la moartea tatălui tău?

- Da... Recunosc, din acest motiv am studiat filosofia. Pe undeva sau peste tot îl caut pe tata.

- Şi tu după moartea tatălui tău ai fost la vreun psiholog?

- Ce să caut la psiholog, nu spuneai tu că Dumitru Stăniloaie a zis că psihologia este cea mai slabă ştiinţă şi că nu are cum să vorbească despre om pentru că omul e unic şi diferit şi psihologia lui Freud nu se potriveşte la om în general, pentru că nea Gheorghe are o tipologie şi o personalitate anume şi nea Vasile este cu totul altfel? Deci psihologia minte. Tu mi-ai zis când ai intrat la seminar sau când ai terminat facultatea de Teologie că spovedania e cea mai bună, pentru că e o taină şi se raportează la om ca la o persoană nu ca la un individ. Ce faci acum, te contrazici singur?

- David... eşti copil! M-am schimbat şi eu. Ajută şi spovedania. Dar ce rost are spovedania pentru un ateu? Ce sens are un discurs despre armonie pentru un surd? Am observat ce valoare are şi psihologia. Chiar am citit Freud şi Carl Gustav Jung.

- Ai citit tu Freud?

- Da.

- Şi ce părere ai despre eseurile lui legate de sexualitate?

- O părere foarte bună...

- Paul, tu eşti nebun?

- Nu David... tu eşti nebun, şi ai nevoie de un psihiatru. Anxietate sau depresie...

- Sau gata! Pleacă!

- De ce?

- Pentru că m-am săturat de prieteni şi de sfaturile lor. Toţi faceţi pe lupul moralist... Unde dracu ai mai văzut tu religie ca ierarhul, deci nu un simplu preot, să fure şi să scape basma curată? E moral să furi? Nu scria parcă: să nu furi... Poruncă din cartea voastră de bază. Recunosc că sunt şi preoţi buni, dar unii sunt desfrânaţi, avari, trufaşi... Toţi slujesc pe mitul-Hristos, dar niciunul nu face ce a zis Hristos. Aşa umil cum a fost măcar a lăsat un mesaj frumos şi e firesc să fie respectat. Avea dreptate Nietzsche cu supra omul şi cu nihilismsul lui. Voi creştinii... cu toţi preoţii voştri, sunteţi nişte ipocriţi şi nişte idioţi. Bani pentru lumânări. Bani pentru servicii religioase. Bani pentru calendare. Bani pentru botez, nuntă şi înmormântare. Bani pentru Liturghie. Bani pentru orice. E religia baniilor sau religia iubirii? Parcă banul era ochiul dracului. Hristos a venit călare pe un asin, iar popa vine în Merceces şi BMW. Hristos s-a născut într-o iesle... într-o peşteră... şi popa are ditamai vila. Dar el predică la amvon, sau cum naiba se numeşte, despre smerenie, milostenie... El vorbeşte despre înfrânare, post, rugăciune şi abstinenţă, dar el şi-o trage cu toate babele... enoriaşele sau şi-o trage cu un coleg de breazlă. Asta e iubirea creştină? Asta e religia iubirii? Sau ei respectă expresia: iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi? Paul...

- Nebunule, opreşte-te!

- Nebuni sunteţi voi cu religia voastră cu tot. Spunea nu ştiu cine, mi-ai zis tu: zis-a cel nebun în inima sa, nu este Dumnezeu! Nebun e cel ce crede în Dumnezeu. Nu vezi toată nebunia la pupat de moaşte şi la sărutat icoanele făcătoare de minuni? Făcătoare de minciuni poate... Unde era Dumnezeu al tău când a murit tata de cancer? Unde este Dumnezeu când moare un prunc nou născut? Unde este Dumnezeu când se fac crime, violuri, avorturi...? Unde dracu este Dumnezeu la oamenii cu probleme de handicap? Tu eşti pe altă planetă? Nu vezi câtă suferinţă e în lume? Nu vezi câte războaie sunt? Unde e Dumnezeu în acest context? Nu vezi câte persoane singure sunt...?

- David... eşti nesănătos...

- Afară, ieşi dracu afară cu religia ta cu tot! Religia nu e doar o iluzie cum spunea Freud, religia e o prostie. Afară porcule! Nenorocit ce eşti! Să mă trimiţi tu pe mine la psihiatrie... Dar ce sunt eu Gigi Becali sau Vadim Tudor? Afarăăă javră! Voi ăştia cu religia sunteţi nişte jivine. Ateul e om, credinciosul e un animal. Afarăăă...

- Doamne...

- Afarăăă...

      Paul cu inima împovărată, ajuns în faţa blocului stă un minut pe o bancă. Îşi ridică ochii spre cer, dar de atâta ceaţă cerul era o enigmă. Tremura. Frământa mâinile ca un bătrân afundat în mlaştina vieţii, spânzurat de neputinţe şi singurătate. Nu înţelegea ce a fost cu această furtună de vorbe. Pentru că uneori omul nu se înţelege pe sine, dapăi să înţeleagă un prieten. Aprinde o ţigară. Trage un fum şi apoi se gândeşte: teologie, religie, Dumnezeu, ţigări... Stinge ţigara. O aruncă la un coş ruginit ca speranţele românilor în bine. Şi întreabă un vecin al lui David:

- Domnule, nu vă supăraţi, pot să vă întreb ceva?

- Sper că nu mă întrebi şi dumneata de ceaţă... m-a zăpăcit toată lumea cu ceaţa...

- Nu domnule, eu te întreb ceva serios şi important... cine sunt eu?

- Nu ştiu nene, ce întrebare e asta?

- Domnule, sunt nebun?

- Lasă-mă omule în pace! N-am timp de prostiile tale... mergi acasă şi dormi!

        Paul se gândea: poate vecinul lui David are dreptate, sunt obosit, trebuie să dorm. Omul cel mai bine vorbeşte singur. A sta de vorbă cu tine însuţi înseamnă a gândi sau a face filosofie în mintea ta. Paul a ales să intre în dialog cu un om, dar omul fiind preocupat de sine, a rămas ca Paul să vorbească singur. Câţi dintre noi nu vorbim singuri? Din păcate chiar dacă vorbim cu cineva, uneori avem impresia că vorbim tot singuri. Acesta e omul, un actor singur într-un teatru de păpuşi.

         Paul avea în minte ideea că tot omul face filosofie. Că viaţa şi omul este filosofie. Dar avea o limită, moartea. Credea că nu se poate face filsofie despre moartea. Moartea este un necunoscut, o taină şi nu poţi face filosofie despre ceva ce nu cunoşti, pentru că nu ai nicio experienţă despre moarte. Nici măcar cei aflaţi în moarte clinică nu pot face filosofie, fiindcă moartea clinică poate fi comparată cu un somn dulce sau cu un vis. Uneori omul, fără să fie în moarte clinică, nu se mai trezeşte din vis, de parcă ar fi în comă profundă. Există ispita ca omul să adoarmă om, şi să se trezească abis, pasăre, şarpe, pădure, câmp, floare...

            Paul şi-a dat seama că David este într-un vis, dar realitatea e că are depresie. A stat puţin şi a analizat situaţia şi a pus mâna pe telefon:

- Alo!

- Da...

- Ciprian?

- Da, cu cine vorbesc?

- Cu Paul.

- Ooo, salut Paul! Ce faci voinice?

- Nu prea bine... Am fost la David...

- Aşa si?

- Şi nu pot să fiu indiferent...

- Şi crezi că eu sunt indiferent sau ignor problema lui?

- Nu zic asta...

- Paul, omul e nebun...

- Ştiu...

- Şi?

- Nu vrei să-l ajutăm?

- Cu ce?

- Nu ştiu...

- Paul, eşti băiat isteţ... omul e filosof sau se crede filosof...

- E naiv...

- Nu e naiv, e mândru, e trufaş, e egoist...

- Poate.

- Sigur... îţi zic eu... cu un om bolnav de mândrie nu ai ce discuta, e foarte greu... dar cu un filosof ancorat în mândire e chiar imposibil...

- Nici măcar un medic psihiatru?

- Vrei să îl ducem la psihiatrie?

- Da...

- Şi crezi că acceptă jocul?

- Ce joc?

- Compromisul acesta?

- Păi eu am încercat să îi sugerez...

- Şi cum a reacţionat?

- Foarte urât, a început să înjure religia... m-a făcut nebun...

- Orbul scoate ochii... Niciun om nebun nu recunoaşte că este nebun. În fine... şi eu sunt certat cu Biserica, dar respect cultul... respect istoria şi cultura religiei. Fără religie istoria umană arăta ca un holocaust universal sau ca un Război Mondial fără sfârşit. Hristos nu a adus doar ideea de mântuire, pace şi iubire... ci ideea de jertfă personală. În fine... Mulţi tratează Răstignirea ca pe un film sau ca pe un desen-animat. Hai să spunem că toată povestea cu Hristos a fost o invenţie a preoţilor să manipuleze poporul, plebea... Dar istoria împăratului Nero? Miile de martiri creştini? În fine... eu chiar am fost cutremurat când am citit cartea Quo Vadis. Revenind la oile noastre, la David, el nu a citit nicăieri că marele filosof Nietzsche spre sfârşitul vieţii a devenit nebun? El nu a auzit de Eminescu că a ajuns nebun? Şi parcă Eminescu a fost pasionat de Schopenhauer. Blaga de Bergson. Noica de Goethe. Şi tot aşa. Toţi s-au inspirat din alţii. Nu afirm acum că toţi filosofii sunt nebuni, dar e clar că David are probleme... şi nu este filosof, este un tânăr de 30 de ani singur.

- Fără femeie...

- Exact.

- Femeia are un rol esenţial în viaţa bărbatului. Nevoia de afecţiunea, sensibilitatea, nobleţea şi farmecul femeii este ca nevoia de aer, apă... Asta e valabil pentru cei care cred în iubire. Restul...

- Restul sunt homosexuali.

- Vorbeşti serios?

- Nu măi Ciprian, glumesc şi eu... un om fără simţul umorului e ca un oraş fără soare.

- Te referi la ceaţa din Sibiu?

- Da...

- E o prostie.

- Cum aşa?

- Ruşii vor să-şi bată joc de americani, cum fac şi cu OZN-urile, cu extratereştrii... şi au dat cu o subsanţă în atmosferă care provoacă o ceaţă de lungă durată.

- Cum... ruşii au inventat OZN-urile să facă mişto de americani?

- Da, eu aşa cred.

- Interesantă viziune... deci de la ruşi vine ceaţa?

- Da.

- Şi eu credeam că de la ruşi a venit doar comunismul sovietic şi că ei ne-au furat Tezaurul în Primul Război Moondial... că ruşii sunt nişte beţivi, violatori, barbari...

- Nu e adevărat. Ăla e imperiul sovietic al lui Stalin. Rusia e ţara lui Dostoievski, Tolstoi, Tesla...

- Ai dreptate... eu am exagerat.

- În fine...

- Ce facem cu pacientul nostru?

- Îl ducem în Rusia?

- Îl deportăm în Siberia?

- Nuuu, vorbesc serios, îl ducem în Rusia la un psihiatru, Dmitri Avdeev.

- Dar e ortodox?

- Nu are importanţă...

- Păi eu am citit toate cărţile lui, are o viziune ortodoxă... şi David are o viziune nihilistă.

- David are gărgăuni la cap, ne vedem mâine la 17 să vorbim detalii. Ai grijă de tine!

     David suferea. Suferea singur în intimitatea unui apartament zugrăvit de comunişti. Comuniştii nu au făcut doar lucruri rele, gândea David.. Din păcate nu doar nostalgicii regimului ceauşist regretă perioada de glorie a României, ci o mare parte dintre românii (adulţi şi bătrâni) de azi. Mulţi spun că ce a construit Ceauşescu alţii nu sunt în stare să dea nici cu var. Avem chiar şi tineri care cred că era mai bine atunci. Erau locuri de muncă. În sfârşit fiecare om interpretează comunismul cum doreşte, după interesul lui material. Nu e un secret, oamenii se raportează la bani. Sărăcia de azi ne face să regretăm dictatura comunistă, dar nu vedem China, Coreea de Nord şi Republica Moldova. Cel mai rău e faptul că partizanii comunismului au făcut dintr-o ideolgie marxist-leninistă o religie. O religie fără Dumnezeu. O religie materialistă şi ateistă care s-a impus prin crime, teroare, oprimare, frică şi lipsirea de libertate. În ciuda tuturor argumentelor anticomuniste, David credea că lumea poate fi salvată şi stăpânită doar prin dictatură. Pentru că omul nu ştie de Dumnezeu, de principii, de moralitate, de demnitate, de monarhie, de democraţie... omul ştie doar de frică. În fine... David nu se pricepea la politică, dar credea în nişte idei bizare.

     David citea Viaţa pe un peron. Avea o atracţie către pesimisul lui Octavian Paler. După ce a citit şi recitit Cioran, acum era preocupat de Octavian Paler. Omul caută să se regăsescă în ceva sau în cineva. Iar un om singur ca David, care bâjbâia prin labirintul filosofiei, a găsit un refugiu în cărţi. Literatura e un loc în care stai de vorbă cu tine însuţi şi te vezi exact aşa cum eşti. David nu se vedea a fi izolat. Trăia doar el şi jurnalul. Nu Jurnalul fericirii. Jurnalul unui om nebun. Om nebun? Era David nebun sau nu era înţeles?

      Cafeaua ardea pe foc. Pentru unii cafeaua e un aliment, iar pentru alţii cafeaua e un drog. Pentru Balzac cafeaua a fost un drog şi se spune că a murit din exces de cafea. Cafeaua e un aliment ca berea, dar ce este peste măsură e drog şi alcool. Omul de azi caută alinarea (liniştea) în droguri şi alcool pentru a nu mai vedea realitatea în care se află. Pentru David, drogul era filosofia.

       Ceaşca de cafea stătea pe o măsuţă cumpărată din piaţă de la bişniţari. Mulţi oameni fac afacere cu bişniţăria, mai nou comerţ. Cumpără cu un leu şi vinde cu trei lei. Asta e lumea de azi. Toţi vindem câte ceva. Important e să vindem obiecte, lucruri, marfă... nu să ne vindem sufletul şi trupul. David încerca să-şi vândă timpul, dar el era singurul vânzător şi singurul cumpărător.

        Lângă ceaşca de cafea se afla un telefon. Prietenul cel mai de nădejde al omului contemporan. A avea telefon mobil astăzi nu mai e un lux sau un moft este o necesitate. În câteva secunde telefonul sună cu tonul de apel: Deşteaptă-te române! David nu vrea să răspundă. Telefonul sună iar. David refuză să răspundă. Apoi primeşte un sms: Sunt Ciprian, răspunde, e important! David citeşte mesajul şi se întreabă: ce e aşa important, ceaţa sau că eu sunt nebun? Poate sunt nebun că am astfel de prieteni. Nu mai contează, nimănui nu-i pasă de mine, toţi au viaţa lor şi problemele lor. Telefonul sună iar. David răspunde fulger şi indignat:

- Da, Ciprian!

- Ce faci?

- Stau singur şi mă întreb...

- Ce te întrebi?

- Dacă sunt nebun...?

- Lasă ironia! Mergi cu mine...

- Unde să merg?

- În Rusia...

- Rusia?

- Da...

- Bine, merg pentru că m-am plictisit de ceaţa din Sibiu. Când plecăm?

- Acum.

- Acum? Eşti nebun?

- Poate sunt nebun, dar sunt cu un scop.

- Ce scop?

- Hai David... sunt jos cu maşina, te aştept!

- Bine, pregătesc repede un mic bagaj şi cobor.

- Ok, te aştept ne....., nene!

        Pe drum au mers câţiva kilometri buni fără să vorbească nimic. Până la urmă, Ciprian sparge tăcerea:

- David, ce te deranjează cel mai tare?

- În general sau la oameni?

- La oameni...

- Ipocrizia.

- Ipocrizia cui?

- Ipocrizia prietenilor şi mai ales ipocrizia oamenilor religioşi.

- Ce ai tu cu oamenii religioşi... cu religia?

- Se cred favorizaţi. Se cred buricul pământului. Se cred Albă ca Zăpada. Adevărul lor este revelat... nu sunt proşti ca noi să creadă în idei. Ei deţin adevărul absolut, un adevăr necunoscut şi nevăzut de nimeni. Dar poate nu am nimic cu religia, ci cu fanatismul religios. Despre ce adevăr vorbesc ei?

- Adevărul-Persoană...

- Aşa, adevărul-Persoană... de parcă toţi au stat la bere cu Hristos.

- Hristos este un Adevăr istoric, nu un patron de fabrică de bere.

- Era o ironie...

- Ştiu...

        Şi iar au tăcut. Tăcerea lor parcă era un armistiţiu de război. Toţi avem prieteni şi am intrat în polemici cu ei, dar nu toţi avem curajul să recunoaştem că prietenia e mai importantă decât polemica şi opinia noastră. A avea o părere nu înseamnă a avea mereu dreptate. David şi Ciprian nu doar gândeau diferit, erau şi diferiţi ca oameni. Dar în ciuda tuturor diferenţelor erau prieteni.

- Ce facem în Rusia?

- Măi David, vizităm un amic.

- Dar eu nu cunosc pe nimeni în Rusia.

- Cunosc eu...

- Bine, bine...

             După 20 şi ceva de oare de condus, David şi Ciprian se văd la destinaţie. În oraşul Sankt Petersburg. Oraş fondat de ţarul Petru cel Mare, în 1703, ca o fereastră către Europa. Este oraşul care a fost mai bine de două secole centrul politic şi cultural al Rusiei. Imaginea frumoasă a oraşului este dată de o arhitectură variată: bulevarde lungi şi drepte, spaţii vaste, grădini şi parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente şi sculpturi decorative. Turiştii se înghesuie să vadă podurile coborâte şi ridicate pentru a permite navelor să traverseze oraşul. Făcând o paralelă între Sibiu şi Sankt Petersburg, Sibiu este unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, iar Sankt Petersburg este un oraş splendid. Două oraşe care te fascinează prin frumuseţe, arhitectură, cultură, istorie şi bun-simţ. Dacă toată România ar fi ca Sibiul şi dacă toată Rusia ar fi ca Sankt Petersburg, lumea de azi ar fi arătat altfel. Aceste două capodopere îţi pot da speranţa unei lumi frumoase şi normale.

              Se crede că omul caută ceva în viaţă. Unii caută iubirea, iar cei mai mulţi caută frumuseţea. Nostalgia paradisului. Un loc frumos unde să trăiască în armonie, pace şi linişte. Dar când omul a găsit acest loc frumos, a găsit tot ce mai bun pentru suflet. Cineva spunea că în Timişoara şi Cluj, oamenii trăiesc mai aşezat şi fără griji, pentru că sunt salarii mari şi locuri de muncă, pentru că e o altfel de Românie. Câţi nu ne dorim să nu mai trăim în stresul, agitaţia, haosul... oraşului nostru? Câţi nu vrem să nu mai ducem grija banilor?

           În fine, David nu era preocupat de problema banilor, ci de probleme existenţiale. Ajunşi în faţa unui hotel, Ciprian îi propune lui David să doarmă puţin, apoi să onoreze întâlnirea cu amicul din Rusia. David l-a lăsat pe Ciprian să doarmă, iar el nerăbdător ca un copil, a vizitat singur oraşul. Pe un pod mare şi înalt se gândea la Arta de a te sinucide a lui Cioran. Ce loc minunat pentru a te sinucide, spunea în mintea lui David.

         După ceva timp se întoarce la hotel şi îl vede pe Ciprian vorbind cu poliţia.

- Ce ai păţit Ciprian?

- Aoleu... m-ai speriat! Unde naiba ai fost?

- M-ai dat dispărut? Ai crezut că m-am dus să mă sinucid... Sincer am găsit un loc bun pentru treaba asta, dar sunt curios cine e amicul tău... apoi mă gândesc serios dacă...

- David, tu eşti ne...... ? Tu vorbeştie serios, vrei să te sinucizi?

- Depinde...

- Depinde de ce?

- De amicul tău...

- Ce treabă are el?

- Lasă că bănuiesc eu ceva! E mâna lui Paul aici...

- David eu te-am adus aici să cunoşti un om deosebit şi tu vrei să te omori?

- Pentru voi e un om deosebit, poate pentru mine e o lepră, un om mârşav...

- Hai lasă! În câteva minute soseşte, eşti pregătit?

- Pregătit pentru ce, ori mă căsătoresc?

- Crezi în căsătorie?

- Normal...

- Şi de ce eşti singur?

- Am fost dezamăgit de multe fete.

- Fete sau femei?

- E tot aia...

- Hai că a venit domnul doc..., amicul meu...

         David se uita la acest om ca la un extraterestru. Urca scările cu un mers legănat şi făcea câteva glume cu Ciprian, să pară că sunt amici. Ajuns în cameră, Ciprian nu ştia cum să procedeze să-l lase singur pe David cu Dmitri Avdeev. Alege varianta să fugă. Pur şi simplu iese val vârtej din cameră spunând că el coboară să bea un ceai. David a luat loc pe pat şi aştepta dialogul ca pe o ghilotină. Dmitri Avdeev întinde mâna:

- Sunt D.....

- Nu mă interesează cine eşti, şi eu sunt Obama dar mi-am uitat culoarea la Sibiu... Treci la subiect!

- David, putem face din întâlnirea noastră o poveste...

- Nu cred în poveşti!

- Nici eu nu am crezut până mi-am dat seama că viaţa e o poveste.

- Viaţa e o poveste?

- Viaţa e o filosofie de fapt, dar mi-am învăţat lecţia şi...

- Crezi tu în filosofie?

- Da, are rostul ei în gândirea şi cultura umană.

- Las-o baltă! Ţi-au spus Ciprian şi Paul despre mine. Nu ţi-au spus şi...

- David, te văd un om serios, un tânăr inteligent... Hai să vorbim ca între bărbaţi, ce te frământă pe tine? Totul a început de la...?

- De la ceaţă... Naiba să o ia de ceaţă! Nu mai suport jocul ăsta absurd! Nu mai pot!

       Şi David a izbucnit în plâns. Iar Dmitri Avdeev l-a luat în braţe ca pe propriul copil şi i-a şoptit: eşti un om bun, eşti un om sensibil... Şi David parcă se trezeşte dintr-un vis  şi aproape că strigă:

- Sunt un om bun?

- Da... sunt convins.

- Nu sunt nebun? Hai spune adevărul... tu eşti specialist... sau nu ştiu ce eşti... sper că nu eşti medic psihiatru...

- Sunt scriitor... dar sunt şi medic psihiatru.

- Eşti scriitor? Şi ce scrii... reţete pentru nebuni?

- David, te-am auzit spunând că nu mai suporţi acest joc, spune omule ce te doare... cum a început toată povestea?

- Sincer să fiu totul a început de la ceaţă. Sper că ai auzit de ceaţa neobişnuită din Sibiu. L-am sunat pe prietenul meu Ciprian să-l întreb de ceaţă, el fiind specialist în meteorologie şi pasionat de fenomene ciudate ale naturii. Ce crezi? Ciprian era nervos... şi din câteva vorbe am ajuns să fiu făcut nebun. Şi da... mă frământă ceva. Mă frământă ideea de ce oamenii sunt superficiali şi nu se gândesc la lucruri cu adevărat importante. De ce unii oameni trăiesc ca limbricii, ca viermii sau ca viespile? De ce oamenii nu se respectă şi nu se înţeleg între ei? De ce există atâta ură şi dezbinare în lume? De ce toată lumea se raportează la bani, tehnologie şi internet? De ce se despart doi tineri îndrăgostiţi? De ce există divorţ? De ce ajungem de la iubire... la ură, crime, violuri...? De ce există pedofilie? Scuze că nu am nicio logică! Scuze că nu le aşez cap la cap. Dar tu... ca specialist... tu ştii ce e în sufletul unei femei violate? Tu ştii ce e în sufletul unui copil abuzat sexual? Tu ştii ce e în sufletul unui om orb sau a unui om cu probleme de handicap? L-am admirat pe Dostoievski că el scria din propria lui dramă. A avut epilepsie şi a scris despre suferinţa umană ca unul care trăia suferinţa, boala... Tu ştii ce înseamnă epilepsia? Tu ştii ce gândire are un om bolnav de epilepsie? Tu ştii ce e în sufletul unui om bolnav? Să nu mai vorbim despre cancer, leucemie, SIDA... Dacă există fericire, pentru ce există atâta suferinţă umană? Paul, prietenul meu, mă omoară cu religia. Religia nu are nicio logică în acest context. Of, sunt eu nebun că îmi pun aceste întrebări?

- Nu, nu eşti... eşti realist. Uite ai pomenit de Dostoievski. Eu sunt strănepotul lui.

- Eşti neam cu Dostoievski? Fantastic! Eu consider romanele lui ca fiind evanghelii laice.

- Da, ştiu... David... nu eşti nebun, nu ai nici anxietate şi nici depresie, eşti un om cu idei. Nu există răspuns la întrebarea de ce. De ce naşte un alt de ce... şi aşa la infinit. Eşti preocupat de lucruri foarte delicate şi serioase, cum e suferinţa umană. Crezi că e nedrept ca aceşti oameni să sufere. Crezi că oamenii nevinovaţi suferă fără sens... şi crezi că religia nu are niciun argument în acest context. Ai putea spune că religia nu e mama răniţilor sau că religia nu ajută cu nimic oamenii care suferă, dar au existat cazuri concrete care s-au vindecat de cancer datorită rugăciunii şi Sf. Împărtăşanii, însă au existat şi oameni care şi-au pus capăt zilelor aflând că au cancer. Şi unii l-au avut pe Dumnezeu, dar omul este un complex de contradicţii şi au cedat. Nu judecăm omul pentru faptele sale. Toţi suntem oameni şi facem greşeli. Dar tu vrei să înţelegi omul ateu. Vezi tu, există mulţi specialişti care încearcă să ajute omul care suferă într-un fel anume. Numai că tu nu cauţi o soluţie, nu cauţi doar să blamezi religia, tu cauţi un răspuns la propria ta suferinţă. Nu vrei să accepţi moartea tatălui tău şi faci filosofie din orice lucru.

- Şi e greşit?

- Depinde de context. Filosofia are limitele ei. David, poate crezi că sunt chestiuni banale despre ce-ţi vorbesc eu. Dacă e să continuăm aşa asta înseamnă să facem amândoi filosofie. Vreau să îţi povestesc ceva, despre un preot de mănăstire...

- Călugăr?

- Da.

- Te ascult cu drag... , am un respect faţă de călugări chiar dacă am lupta mea cu religia!

- Uite, vreau să-ţi vorbesc despre părintele Macarie. Un bătrân simplu. Un om fără prea multă carte, dar care vorbeşte frumos cu semenii lui, chiar şi atei... şi intelectuali. Este un trup subţirel aidoma sfinţilor din Pateric. Este o icoană vie. O frescă... Cu ochii albaştri. Cu barbă albă şi cu un zâmbet de copil. Ce crezi că face acest părinte? Cu multă răbdare şi dragoste primeşte oameni cu probleme şi le dă sfaturi.

- Există un asemenea om?

- Da... şi fraţii lui de Altar spun că este un şarlatan, un vrăjitor... dar el nu face altceva decât să ajute oamenii. Anul trecut din păcate a avut un atac vascular la cap...

- Şi a murit?

- Nu, nu a murit. Dar primeşte oamenii mai greu. Un caz care-mi vine acum în minte este o familie care a avut un soţ decedat la muncă în Germania şi se plângea părintelui că nu-l poate aduce acasă că nu au bani... şi părintele a ajutat familia cu bani. Pimeşte şi el bani pentru acatiste şi pomelnice, dar investeşte mare parte în mănăstire. A mai ctitorit un schit, unde vrea să facă azil de bătrâni. A ctitorit şapte biserici, şi preoţii de acolo nu-l primesc la slujbă. Este stareţul mănăstirii, dar el personal face mâncare la bucătărie şi tot el merge la cosit şi adunat fânul. El merge şi aduce piatră din munte pentru a pune prin curtea mănăstirii. Are un ucenic, părintele Valerie, şi acest ucenic a ajutat un tânăr cu anemie să ajungă la un medic să se vindece.

- Extraordinar...

- Oamenii vin cu probleme de sănătate, ba că nu au un loc de muncă, ba că nu se căsătoresc sau cu diverse certuri în familie. Părintele se roagă pentru fiecare şi le dă sfat. Părintele este un duhovnic deosebit, dar face psihologie mai multă ca toţi psihologii la un loc. Ştii câtă răbdare trebuie să ai cu un om care are probleme? Munca cu omul este cea mai grea. Şi oamenii cred că problema lor este cea mai stringentă. Sunt disperaţi... şi caută o binecuvântare. Nu e uşor să faci ce face părintele Macarie. Dar el face totul cu bucurie şi smerenie. Nu are umbră de egoism şi nici mândrie. Părintele Valerie îi calcă pe urme, dar nu-şi recunoaşte valoarea. Stă ore-n şir de vorbă cu oamenii.

- Şi ce le spune?

- Nu este important doar ce le spune, importantă este întâlnirea cu acest om.

- Şi de unde au atâta energie, răbdare şi putere?

- De la Dumnezeu...

- Păi aş crede şi eu în Dumnezeul lor, chiar dacă sunt de acord cu pariul lui Pascal...

- David, vezi tu... orice discutăm tu ai ca notă de subsol o idee din filosofie. Dragul meu, ghidat de filosofie nu trăieşti sentimentele îndrăgostirii... nu cucereşti o femeie cu sisteme filosofice şi citate, dar cucereşti o femeie cu o poezie şi cu o floare. Femeia nu este impresionată doar de inteligenţa unui bărbat, ci şi de caracterul lui, de educaţie, bunele maniere, bunul-simţ... Nu doar cultura te fascinează la un om, ci şi cultura sufletului. Poate tu nici măcar nu crezi în suflet. Dar sigur crezi în iubire. Religia ateilor este iubirea. Numai că nu vorbim despre atei aici, ci vorbim despre un model de om, un model de iubire care are capacitatea să înţeleagă şi un ateu. Un ateu nu este un monstru. Până la urmă nimeni nu poate să dovedească existenţa lui Dumnezeu, dar nici faptul că nu există nu se poate demonstra. Totuşi, negarea acestor oameni nu se poate face. Sunt poate mii de oameni care şi-au găsit linişte şi răspuns la părintele Macarie...

- Genial...

         David strânse mâna lui Dmitri Avdeev şi ieşi brusc pe uşă. Doctorul îl sună imediat pe Ciprian: fugi repede după David, se sinucide! David ajuns destul de repede pe podul de unde simţea un loc minunat de a te arunca în apă, se pune în genunchi şi scrie o rugăciune:

         Doamne...sunt sincer, nu cred în Tine, dar de azi cred în Dumnezeul părintelui Macarie! Gândul meu este să mă sinucid... să mă arunc după acest pod... Nu mă poate salva nimic, poate doar ideea părintelui Macarie. Nu aş face acest gest pentru că sunt singur şi sunt un laş să lupt cu viaţa. Vreau doar să văd ce e dincolo de moarte şi dacă e tot filosofie o să mă sinucid iar. Doamne, ce este dincolo de filosofie? Doamne...

        Ştirile Protv: CAZ ŞOCANT! Un tânăr filosof ateu din Sibiu, David Avram, cu vârsta de 30 de ani, deprimat din cauza ceţii din oraş, a încercat să se sinucidă în Rusia. S-a aruncat de pe un pod şi chiar atunci a trecut un vapor, iar el a căzut pe pânza vaporului şi se află în comă la spital în oraşul Sankt Petersburg. A lăsat scrisă o rugăciune, rugăciunea unui ateu. Medicul psihiatru cu care a stat de vorbă a zis că a fost salvat de părintele Macarie. Prietenii lui, Paul Iacob şi Ciprian Dinescu, au declarat că era pasionat de filosofie, trăia singur şi avea probleme de anxietate. Psihanlistul Remus Şerban consideră ai fi un caz patologic. Remus Şerban: Avem în ţară trei filosofi foarte cunoscuţi, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mihai Şora. Asta nu înseamnă că persoanele pasionate de filosofie au tentative de suicid. Nu cred în ipoteza că acest tânăr din cauza filosofiei a încercat să se sinucidă şi nu cred în povestea cu părintele Macarie. Aici nu e vorba de povestea nimănui, e vorba doar de povestea unui om nebun.



     


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu