Definiţia omului este iubirea

Privesc în urmă şi nu văd doar un copil, văd un suflet ancorat în taina iubirii. Ideea de a fi sentimental nu înseamnă a fi romantic. Pot să vorbesc de mine ca om raportat la contextul iubirii, dar ca scriitor nu pot spune că am excaladat muntele dragostei. Un scriitor prea sentimental care are în vedere doar tema dragostei, poate părea la un moment dat plictisitor. M-am tot gândit ce pot aduce nou în literatură şi după ceva lectură, sunt convins că simplitatea şi sinceritatea unui autor face cât o mie de metafore. Orice om, orice scriitor are o poveste. A scrie despre tine nu este uşor, dar este cel mai simplu. Uneori mă întreb şi eu de ce scriu sau cine este Dănuţ Belu? Scriu în mare parte ca o terapie, dar cred în ecoul mesajului meu literar şi din acest motiv public. Sunt un copil născut în Ţara Vrancei, pe trei septembrie 1988. Locuiesc la 17 km de Focşani, în comuna Urecheşti, iesle a Mănăstirii Vărzăreşti. Simt cu adevărat în acest loc că veşnicia s-a născut la sat. Pădurea rămâne tabloul meu preferat. Copacii aliniaţi ca-n armată, mă duc cu gândul la nişte soldaţi ai cerului. Zona Palanca este ceva de vis. Aici stă bunica mea, izvorul meu de credinţă şi fiinţa care mi-a îndreptat paşii către Dumnezeu. Volumul de debut Încercări poetice (editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012) este dedicat ei. Prima mea poezie este despre mama. Eram în clasa a 6-a, şi la o serbare de 8 Martie, am scris şi am recitat poezia Felicitare pentru mama. Dorul şi iubirea au fost sinonime cu fiinţa mea de mic copil. Se spune că poezia se naşte din suferinţă... La mine s-a născut din fiinţa şi conştiinţa dorului şi din iubire. Iubirea de frumos, de natură... Iubirea în adevăratul sens al cuvântului. După trecerea la cele veşnice a tatălui meu, poezia mea a devenit o stare. Un mod de a exista. M-am exprimat poetic cu durere, dragoste şi dor. Am reuşit să citesc şi din literatura universală şi din literatura clasică românească, dar mai ales din literatura contemporană, şi mi-am format o viziune. Mi-am dat seama că nu există nimic nou sub soare şi că adevărata literatură transmite ceva, emoţii în general. Geniul literaturii cred să fie Dostoievski, dar este doar o idee, nu o concluzie. Încerc totuşi să nu mă raportez la un autor anume, dar am mulţi autori preferaţi. Nu văd traseul meu în literatură marcat de cineva sau de ceva. Scriu aşa cum simt. Scriu ce îmi şopteşte inspiraţia. Despre talentul şi vocaţia de scriitor nu vreau să fac afirmaţii. Nu cred în destinul unui scriitor doar prin talent, ci cred că a scrie (şi în special a scrie frumos) este un dar. La început am fost infuenţat de autorii ce îi citeam cu patimă. Am făcut şi greşeli. Nu am scris în ideea de a face literatură, am mers mai mult pe ideea de manifest. Genul acesta am crezut că mă reprezintă, dar am descoperit că stilul meu este altul... şi încercările de a scrie şi poezie, şi eseu, şi articole, şi proză, m-au făcut să înţeleg că scrisul este ca o matematică, cu cât faci mai multe excerciţii cu cât poţi scrie mai bine. Poţi scrie mai bine ca tine. Singurul scriitor cu care trebuie să te compari eşti tu. M-am bucurat să văd articole publictate în Ziarul de Vrancea şi în alte reviste şi ziare pe internet, dar nu am avut şi nu am iluzia că sunt jurnalist. Tot ce am făcut am făcut din pasiune. Indiferent dacă a fost ceva legat de muzică, sport sau politică. Dacă cineva îmi spunea că eu am să devin pasionat de pescuit sigur blamam acest lucru. Aşa şi cu drumul de la citit la scris. La început am citit foarte mult, apoi am început să scriu, mi-am făcut şi un blog şi mi-am dat seama că e ceva firesc. Nu am scris şi nu scriu ca să impresionez pe cineva. Constantin Noica spune că a scrie înseamnă a avea o idee, o idee care te obsedează toată ziua şi până nu o pui pe foaie nu ai pace. Debutul meu a fost în revista Salonul literar (Focşani), sprijinit în acest demers de preotul şi profesorul de religie, Apostol Ionuţ, mentorul meu în lumea cărţilor şi în lumea scrisului. Încet dar sigur am fost inspirat de autorii ce îi citeam. Nu fac aici o listă de autori, dar pot să mărturisesc că am bucuria de a fi citit destul de multă literatură, în mare parte filosofie şi teologie. Impresionant a fost pentru mine al doilea blog (blog-ul meu oficial din prezent, blog ce poartă numele meu) şi în mod deosebit articolul despre Părintele Macarie (de la Schitul Muntioru – Vintileasca, Vrancea) care a ajuns la aproape 30 000 de vizualizări. Dragă sufletului meu este şi antologia Călătorii lirice (editura Altfel, Câmpina, 2017) în colaborare cu două coautoare superbe. În final nu încerc pe nimeni să conving că eu sunt scriitor, ci doresc ca să fiu eu convins că ceea ce scriu sunt gânduri curate, sentimente profunde şi cuvinte alese.