La început de drum în pelerinajul din lumea cărţilor, un prieten (necititor) îmi spune pe şleau: Dani, toate cărţile citite de tine sunt ficţiune... La momentul acela ceva mă îndemna să intru în polemici, neglijând faptul că şi eu am fost departe de cărţi, mulţi ani. Mă credeam mai cool decât prietenii mei care nu citesc, cu toate că în ochii lor eram un ciudat.
Abia acum realizez de ce convertirea mea în lumea cărţilor a fost un război deschis cu prietenii mei. Pentru că eu (în loc să gândesc cu mintea mea) aduceam ideile autorilor din cărţi şi le ţineam lor predici de parcă eu eram cineva... şi ei erau nimeni. Regret acest lucru că nu mi-am respectat prietenii şi n-am înţeles că mesajul cărţilor nu era pentru ei, ci pentru mine. Prietenii mei erau liberi să-şi trăiască viaţa (fără cărţi), iar eu eram liber să fiu ancorat în nebunia (pasiunea) lecturilor.
Cărţile reprezentau (şi reprezintă) un punt de reper pentru mine, dar asta nu-mi dă dreptul să blamez valoarea prietenilor mei sau semenilor care nu citesc. Cărţile nu sunt totul. Lectura nu e ceva absolut şi esenţial în viaţa omului. În fine... Recunosc faptul că m-am grăbit şi am greşit faţă de prietenii mei. Dacă eram un cititor înţelept (sau poate majoritatea cititorilor au avut această ispită) încercam să-mi înţeleg prietenii cu adevărat, nu să caut ca eu să fiu înţeles de ei.
Mă gândesc acum ce transmite mesajul cărţilor omului recent. Omul recent este o sintagmă folosită de Horia-Roman Patapievici în cartea publicată la editura Humanitas. Autorul este un personaj (intelectual) simpatic unora şi antipatic multora. Nu intru în detalii legate de chestiuni politice, funcţii publice şi alte păcate. Orice om (fie el şi intelectual) aflat într-o funcţie cheie are şi păcate. Aşa cum cărţile nu sunt în mod absolut esenţiale, aşa şi omul nu e în mod absolut bun. Fiecare om are şi bune şi rele.
Autorul acestei cărţi poate a greşit într-un anume context, dar în ideea de a scrie această carte a fost genial. Despre Omul recent (ediţia a 5-a) , carte împrumutată unui prieten (deci am şi prieteni care citesc sau citeau...) aud cuvintele: Dani, asta e cea mai tare carte citită de mine... ai în ea tot ce vrei... e o carte genială.
Nu o să fac o recenzie cărţii, vreau doar să mărturisesc că este o carte grea. Multe note de subsol. Multă istorie şi filozofie. Este o carte de idei. O carte care-ţi dă bătăi de cap dacă nu eşti familiarizat cu limbajul intelectual (ca să nu zic academic). Este o carte care se rezumă la cuvântul: discernământ. Asta e soluţia autorului pentru omul recent.
Cartea porneşte de la ideea sau întrebarea: Ce se pierde atunci când ceva se câştigă? Apoi intrăm în tainele filozofiei şi încercăm să descifrăm un text care pune punctul pe i într-un limbaj sofisticat. Cartea pune accent nu doar pe problemele omului recent, ci pe teme precum: filozofia, religia, politica, istoria, sociologia, psihologia, cultura... Te frapează faptul că un fizician poate scrie atât de bine această carte şi nu blamează ideea de Dumnezeu sau ipoteza Dumnezeu. Nu cântă prohodul morţii lui Dumnezeu, prin ideea de nihilism a lui Nietzsche (care a avut dreptate despre un anumit aspect al creştinismului) sub titlu de: Dumnezeu a murit. Postmodernismul nu înseamnă doar Dumnezeu a murit, ci umanitatea (omenia) a murit, spune autorul.
Nici eu nu credeam că H.R.P., are o viziune creştină... şi conservatoare. Nu vreau să pun etichete, dar faptul că pune accent pe ideea de creştinism, pe ideea de liberalism-conservator şi pe ideea de tradiţie, nu mă face să cred că este personajul aspru criticat de Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu. La început făceam această greşeală. Dacă un autor iubit de mine spunea că X nu e bun, spuneam şi eu asemenea, fără să ştiu cine este X sau ce a scris X. Pentru lumea intelectuală (chiar dacă nu e accesibilă publicului larg) cartea Omul recent este o comoară.
În fine, criticii lui H.R.P. , ar putea spune că se dă prea deştept dând citate în engleză, franceză, latină (fără traducere), că promovează un creştinism postmodern sau un creştinism prea filozofic etc. Ideea e simplă, când nu-ţi place cineva, nu-ţi place şi punct. Datorită unor profesori (şi preoţi şi laici) de la facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie (din Galaţi), specializarea Teologie didactică, am învăţat să citesc şi altfel de cărţi, să văd şi o altă viziune a lucrurilor. Aşa că nu e păcat şi nici greşit (după cum eram învăţat din anumite cărţi ,,ortodoxe") să citeşti Fernando Savater (prof. univ. spaniol, filosof ateu, pacifist...), Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu...
Cum nu e greşit să citeşti Horia-Roman Patapievici. Greşit e să citeşti şi să judeci pe cei care nu citesc. Greşit e să citeşi orice şi să te crezi cineva. Greşit e să interpretezi mesajul cărţilor. Greşit e să rămâi doar în lumea cărţilor şi să nu vezi altceva în afară de cărţi.
Abia acum realizez de ce convertirea mea în lumea cărţilor a fost un război deschis cu prietenii mei. Pentru că eu (în loc să gândesc cu mintea mea) aduceam ideile autorilor din cărţi şi le ţineam lor predici de parcă eu eram cineva... şi ei erau nimeni. Regret acest lucru că nu mi-am respectat prietenii şi n-am înţeles că mesajul cărţilor nu era pentru ei, ci pentru mine. Prietenii mei erau liberi să-şi trăiască viaţa (fără cărţi), iar eu eram liber să fiu ancorat în nebunia (pasiunea) lecturilor.
Cărţile reprezentau (şi reprezintă) un punt de reper pentru mine, dar asta nu-mi dă dreptul să blamez valoarea prietenilor mei sau semenilor care nu citesc. Cărţile nu sunt totul. Lectura nu e ceva absolut şi esenţial în viaţa omului. În fine... Recunosc faptul că m-am grăbit şi am greşit faţă de prietenii mei. Dacă eram un cititor înţelept (sau poate majoritatea cititorilor au avut această ispită) încercam să-mi înţeleg prietenii cu adevărat, nu să caut ca eu să fiu înţeles de ei.
Mă gândesc acum ce transmite mesajul cărţilor omului recent. Omul recent este o sintagmă folosită de Horia-Roman Patapievici în cartea publicată la editura Humanitas. Autorul este un personaj (intelectual) simpatic unora şi antipatic multora. Nu intru în detalii legate de chestiuni politice, funcţii publice şi alte păcate. Orice om (fie el şi intelectual) aflat într-o funcţie cheie are şi păcate. Aşa cum cărţile nu sunt în mod absolut esenţiale, aşa şi omul nu e în mod absolut bun. Fiecare om are şi bune şi rele.
Autorul acestei cărţi poate a greşit într-un anume context, dar în ideea de a scrie această carte a fost genial. Despre Omul recent (ediţia a 5-a) , carte împrumutată unui prieten (deci am şi prieteni care citesc sau citeau...) aud cuvintele: Dani, asta e cea mai tare carte citită de mine... ai în ea tot ce vrei... e o carte genială.
Nu o să fac o recenzie cărţii, vreau doar să mărturisesc că este o carte grea. Multe note de subsol. Multă istorie şi filozofie. Este o carte de idei. O carte care-ţi dă bătăi de cap dacă nu eşti familiarizat cu limbajul intelectual (ca să nu zic academic). Este o carte care se rezumă la cuvântul: discernământ. Asta e soluţia autorului pentru omul recent.
Cartea porneşte de la ideea sau întrebarea: Ce se pierde atunci când ceva se câştigă? Apoi intrăm în tainele filozofiei şi încercăm să descifrăm un text care pune punctul pe i într-un limbaj sofisticat. Cartea pune accent nu doar pe problemele omului recent, ci pe teme precum: filozofia, religia, politica, istoria, sociologia, psihologia, cultura... Te frapează faptul că un fizician poate scrie atât de bine această carte şi nu blamează ideea de Dumnezeu sau ipoteza Dumnezeu. Nu cântă prohodul morţii lui Dumnezeu, prin ideea de nihilism a lui Nietzsche (care a avut dreptate despre un anumit aspect al creştinismului) sub titlu de: Dumnezeu a murit. Postmodernismul nu înseamnă doar Dumnezeu a murit, ci umanitatea (omenia) a murit, spune autorul.
Nici eu nu credeam că H.R.P., are o viziune creştină... şi conservatoare. Nu vreau să pun etichete, dar faptul că pune accent pe ideea de creştinism, pe ideea de liberalism-conservator şi pe ideea de tradiţie, nu mă face să cred că este personajul aspru criticat de Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu. La început făceam această greşeală. Dacă un autor iubit de mine spunea că X nu e bun, spuneam şi eu asemenea, fără să ştiu cine este X sau ce a scris X. Pentru lumea intelectuală (chiar dacă nu e accesibilă publicului larg) cartea Omul recent este o comoară.
În fine, criticii lui H.R.P. , ar putea spune că se dă prea deştept dând citate în engleză, franceză, latină (fără traducere), că promovează un creştinism postmodern sau un creştinism prea filozofic etc. Ideea e simplă, când nu-ţi place cineva, nu-ţi place şi punct. Datorită unor profesori (şi preoţi şi laici) de la facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie (din Galaţi), specializarea Teologie didactică, am învăţat să citesc şi altfel de cărţi, să văd şi o altă viziune a lucrurilor. Aşa că nu e păcat şi nici greşit (după cum eram învăţat din anumite cărţi ,,ortodoxe") să citeşti Fernando Savater (prof. univ. spaniol, filosof ateu, pacifist...), Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu...
Cum nu e greşit să citeşti Horia-Roman Patapievici. Greşit e să citeşti şi să judeci pe cei care nu citesc. Greşit e să citeşi orice şi să te crezi cineva. Greşit e să interpretezi mesajul cărţilor. Greşit e să rămâi doar în lumea cărţilor şi să nu vezi altceva în afară de cărţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu