Citesc Omul recent de Horia-Roman Patapievici. O carte despre care un prieten a spus că ai în ea tot ce vrei şi că e cea mai bună carte citită de el în viaţa lui. Omul recent este o carte-viziune a unui modern asupra ideii de postmodern. Este o critică a unui modernist faţă de postmodernism. În fine, este o carte scrisă de un intelectual.
Nu vreau să avem o interpretare simplistă legată de termenul de intelectual şi nici să dăm o definiţie (a la DEX). Doresc să luăm atitudini pe marginea acestui subiect. Nu cred în povestea că România de azi nu are intelectuali sau că intelectualii sunt nebuni. Sper că nu facem din omul intelectual un Vadim Tudor şi nu cădem în mlaştina gândului că un intelectual e un om bine informat (un tip deştept) care ştie istorie şi dă citate la minut. Nu bagajul de informaţii te face intelectual. Constantin Noica spunea despre acest tip de pseudointelectual că are cunoştinţe, dar nu are cunoaştere.
Horia-Roman Patapievici (în ciuda faptului că e controversat, contestat, blamat, antipatic unora şi simpatic altora, hulit, criticat, interpretat, acuzat...) este un intelectual. Mulţi au spus că intelectualii gen Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu... , sunt intelectualii lui Băsescu. Nu intru în probleme legate de politică, dar fie că vrem sau nu vrem, pleiada de la Humanitas (şi nu numai) face parte din intelectualii români şi o parte din elita României de tip UE.
Alina Plugaru ar spune că Horia-Roman Patapievici este urât. Totul se rezumă la această remarcă. Majoritatea populaţiei din România gândeşte în acest sens. Nici Nina Cassian nu fascina cu aspectul estetic, dar un om de cultură, un intelectual... nu concurează la miss univers sau mister univers. Nu putem avea această mentalitate şi să facem din spiritul de turmă un argument al României contemporane.
Frumuseţea chipului nu te face automat om de cultură. A fi frumos nu înseamnă a fi un om-înger sau un sfânt. Omul frumos la minte şi la suflet este un om minunat, un om deosebit. Toţi am avut profesori la şcoală şi frumoşi şi urâţi la chip, dar tot profesori au fost şi ne-au învăţat lucruri cu adevărat importante. De ce totuşi o parte a societăţii tratează în băşcălie aspectul unor intelectuali din România? De ce tragem concluzia că intelectualii sunt nebuni? Ce înseamnă a fi nebun în România? De ce cădem toţi în ispita (ideea superficială) de a crede că intelectualii sunt nebunii ăia care citesc cărţi? Doar faptul că un om citeşte sau scrie cărţi este intelectual?
În fine, observ că omul (mediocru) în general nu vrea să se complice. El gândeşte şi trăieşte simplu. El este (Dumnezeu) în lumea lui. Nimeni şi nimic nu este ca el.
Putem să vorbim de intelectuali în acest context? Sau deja este o blasfemie? Aproape ai impresia că este o blasfemie să fii intelectual în România. Calci pe canoanele sacre ale omului mediocru... care în ciuda lumii, el este un om-ştie-tot.
Unde mai are loc un intelectual într-o ţară ca România unde toţi au păreri.... unde toţi se pricep cel mai bine la politică şi fotbal? Nu cumva este chiar o ironie să fii azi intelectual în România?
Totuşi... chiar dacă se exagerează cu trufia omului recent, intelectualii au un rost în România. Oamenii de cultură au făcut istorie în România. Nu ne jucăm Fazan şi avem iluzia că suntem intelectuali.
Am avut şi preşedinte intelectual, Emil Constantinescu. Să fie asta o scuză că intelectualii nu prea au tangenţe cu politica sau că un intelectual devenit om politic ajunge corupt?
În fine, nu facem nici politică... nici istorie. Recunoaştem că valoarea intelectualilor în România a ajuns să fie blamată... şi mai bună este valoarea maneliştilor. Lipsa de cultură nu se simte doar la Bac. Lipsa de cultură se simte în atitudini şi mai ales la vot. Un popor cu o cultură bine pusă la punct nu votează mereu prost. Se poate înţelege faptul că ai greşit din 1990 până în 2000, dar după 2000 tot greşit gândeşti şi votezi?
Un intelectual sau un om de cultură este un punct de reper. El sacrifică timpul să ne ajute să gândim despre ceea ce noi nu avem timp să gândim sau nu vrem să gândim. Aşa cum un profesor se sacrifică pentru a educa un om (copil, adolescent sau adult - şcoală, liceu, facultate).
De ce cred în nevoia de cultură a României? De ce cred că intelectualii din România au o responsabilitate în plus? Pentru că România e ţara bunului-simţ şi a tradiţiei frumosului, binelui şi adevărului. Nu salut ideea moarte intelectualilor dar nici nu fac idoli sau zei din oamenii intelectuali. Avem nevoie de oameni buni în fiecare domeniu. O vorbă (de duh) spusă de un ţăran român face cât o mie de cărţi a unui intelectual. Un intelectual nu este o entitate. A fi intelectual nu înseamnă a fi arogant. A fi intelectual înseamnă a fi un om (deschis) de cultură care poate pune punctul pe i când ţara merge pe un drum greşit. Dar nu ne punem nădejde doar în intelectuali. Nu vedem izbăvirea României doar prin cultură, dar este un început bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu