Idei inspirate din filosofia lui Alexandru Dragomir
1. Bacovia dacă nu era simbolist, nu mai era Bacovia. Eminescu dacă nu era romantic, nu mai era Eminescu. Cioran dacă nu era nihilist, nu mai era Cioran. Eliade dacă nu era erotic, nu mai era Eliade. Octavian Paler dacă nu era pesimist, nu mai era Octavian Paler. Petre Ţuţea dacă nu era creştin, nu mai era Petre Ţuţea. Mircea Vulcănescu dacă nu era martir, nu mai era Mircea Vulcănescu. Ş.a.m.d.
2. Omul se raportează la eu ca la ceva absolut şi face din universul lui un univers absolut. Adică, eu (omul) şi nimic altceva. Doar eu-omul, restul e tăcere şi nimic. Nimic important. Nimic mai important ca eu.
3. Teologia este ştiinţa despre Dumnezeu. Teologia unor personalităţi ortodoxe (şi nu numai, poate şi catolice, protestante...) este teologia despre sine, nu despre Dumnezeu. Interesant este doar ce gândesc eu, doar punctul meu de vedere (chiar dacă este un punct de vedere controversat sau eronat) despre Dumnezeu, nu teologia în adevăratul ei înţeles aidoma duhului Sf. Părinţi. Teologia personalităţii sau cultul personalităţii. Ne place să filozofăm despre Dumnezeu cu gândul (ancorat în trufie) că noi facem teologie, dar teologia adevărată este teologia faptelor, nu teologia vorbelor.
4. Nimic despre fericire, titlul unei cărţi din perioada comunistă.
5. Iubirea... Ce este iubirea? O poezie? O metaforă? Nu doar, iubirea este un paradox. Iubirea-paradox: iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu