Pentru ce scriem dacă nu ne citeşte nimeni?

   Se pune eticheta de scriitor anonim (pe care o am şi eu desigur... şi o recunosc deschis, sunt un no name) celor care scriu cu patos pe facebook şi nu numai. Ideea de scriitor în România e un caz celebru precum Mircea Cărtărescu (care chiar dacă scrie o carte proastă precum este De ce iubim femeile sau dacă scrie versuri banale, tot M.C. este, pentru că a devenit un brand) sau Dan Puric, care vinde peste 50 000 sau 100 000 de exemplare. Nu blamez valoarea autorilor de talia lui M.C. şi nu contest faptul că există scriitori de elită şi aşa-zişi scriitori de mâna a doua, gen Pavel Coruţ, care nu înţelege că există diferenţă între calitate şi cantitate. 

    Poate nu îmi place M.C. într-un anumit context, dar am găsit o carte (fără să fie recomandată de cineva) , carte de proză scurtă, şi îmi place mult. Poate e un paradox. Să nu se creadă că nu-l consider scriitor pe M.C., dar nu aş face din el un scriitor vedetă sau un scriitor brand. În fine. Avem dreptul să nu ne placă un anume scriitor, care multora le pare a fi genial. Se spune că totuşi gusturile nu se discută. Ca la genurile de muzică. Generaţia de azi ascultă un anume gen, iar generaţiile din urmă ascultă cu totul alt gen de muzică. Asta nu înseamnă că astăzi nu mai există muzică bună şi că doar ce este vechi (hit) este bun. Dar avem şi în muzică vedete sau anonimi care nu au nicio treabă cu muzica, dar nu e problema noastră dacă unora le place să se facă de râs.

    În literatură, să zicem în Literatura de azi (a lui Daniel Cristea-Enache) există şi nume precum Lorena Lupu (actriţă), Adrian Suciu, Ion Mureşan etc., care fac din literatură ceva cu aromă de alcool, fum de tutun, drog, film porno sau un joc (manifest, protest... curent) absurd de blasfemii şi înjurături. Gen dacă ţi-o bagi tare şi adânc poţi avea impresia că faci literatură, numai să ţi-o bagi în ceva sau în cineva. E clar că literatura de azi nu mai este o femeie virgină, dar nu este nici o femeie de pe centură. Literatura Lorenei Lupu (care e liberă să scrie ce vrea şi cum vrea) poate are farmecul Alinei Plugaru, dar nu orice i se scoală lui Adrian Suciu este literatură. Nu ştiu cum salută Alex Ştefănescu acest soi de literatură... vulgară, dar la modă. Sper totuşi că amendează prostia şi obrăznicia, cum a făcut în scandalul cu Medeea Iancu. Libertinajul şi lipsa de talent (sau nu ştiu care e psihologia acestor autori) poate te fac să fii altfel. Nu judecăm aceşti oameni. Sunt liberi să scrie ce vor, dar şi noi suntem liberi şi avem dreptul să criticăm această mentalitate sau aceste scrieri p(r)ost moderniste.

    În fine. Da ştim şi noi că există mulţi autori de duzină care se cred scriitori (în special pe facebook) şi scriu sute de versuri simpliste (de tip manele) sau scriu gen ce au mâncat luni la ora 12:15, şi intră în polemici infinite... Se ceartă chiar şi cu ei înşişi. E clar că nu sunt scriitori... poate sunt simple caricaturi sau poate le place să fie aşa. Ei îi înjură pe Manolescu, Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Lucian Boia etc. Ei în mândria lor bezmetică publică 100 de cărţi (la o editură din Cucueţii din Deal) şi cred că au publicat 1000 şi au vândut 10 000. Dar nu putem generaliza. Există printre aceşti autori anonimi (mulţi care postează pe facebook) scriitori de excepţie, dar nu au curaj să iasă la lumină şi rămân modeşti acolo în lumea lor, precum Florina Dinu (Slatina).

    Din păcate există şi în literatură două tabere. Scriitorii (anonimi) care se cred scriitori şi scriitorii (adevăraţi, gen Ana Blandiana) care sunt scriitori. Scriitorii adevăraţi nu sunt doar scriitori, sunt şi conştiinţe vii ale României. Sunt oameni de cultură. Sunt modeşti. Sunt intelectuali. Au rafinament. Au valoarea unui om frumos. Au şansa de a fi modele. 

     Trecem peste acest păcat de a fi scriitor mic sau peste ispita de a fi scriitor mare. Ne gândim pentru ce sau cine scriem, dacă nu ne citeşte nimeni? Este o părere la unison că în România nu prea se mai citesc cărţi sau că tinerii nu citesc aproape deloc. Ca în politică. Deja majoritatea afirmăm că toţi sunt o apă şi un pământ. Nu vorbim nimic de protest (pentru că protestul a devenit ceva intangibil, ceva sfânt...) şi nici de jandarmul violent, fiindcă deja e ştire naţională. Oricum pentru mass-media o ştire sună aşa: SENZAŢIONAL! ELENA UDREA E ÎNSĂRCINATĂ. Orice lucru normal (sau banal) a devenit o ştire. Sună mişto sau super cool, nu?

      E clar subiectul până aici? Azi nu mai citeşte nimeni... deci suntem nebuni dacă scriem... sau sunt nebuni cei care citesc astăzi? Cândva am văzut un tânăr la tv. L-am căutat pe internent şi am început să-l citesc pe blog. L-am şi sunat. Scria eseuri şi articole foarte lungi. Era totuşi realist că poate nu citeşte nimeni articole de tip roman, dar spunea dacă am un cititor tot e bine. Eu personal mă uit uneori la vizualizări pe blog şi văd 20 de vizualizări, 50, 100, 350, 750, 1500, 30 000. Depinde de articol. Postez o poezie sau un gând pe facebook şi primesc 1 like sau câteva like-uri. Măcar a citit cineva acel lucru. Nu trebuie să credem că fără noi nu mai există lumea sau că ce scriem noi o să schimbe lumea, dar nici nu trebuie să renunţăm la scris. Toţi ne găsim (dacă avem o brumă de talent sau ceva de spus) măcar un cititor. Una e să postezi pe facebook: aseară m-am câcat la nea Vasile în grădină şi era să mă vadă vaca de Stela... Alta e să postezi o poezie frumoasă, un gând frumos, un mesaj frumos. Poate o prostie primeşte sute de like-uri. Dar nu vânăm like-uri. Nu ne hrănim cu like-uri. Trebuie să înţelegem politica şi ideologia facebook. Nu e o reţea cu specializare pe literatură, artă şi cultură. Sunt grupuri de literatură, dar asta e altceva. Unele grupui de genul acesta zici că sunt partide politice.

      Ne frapează tot felul de nimicuri pe facebook. Dar asta e lumea în care trăim. O lume care se raportează la nimic şi la tehnologie. Un copil al unui prieten îmi spune: ce ne facem fără tehnologie? Să spunem că ai tata (bine tatăl meu e în cer, dar asta e altă poveste) plecat în America, cum vorbeşti cu el? Prin telefon sau pe internet, nu? Vezi la ce e bună tehnologia?

       Nu termin acest articol cu afirmaţii gen: da aşa este... noi scriem degeaba şi nu ne citeşte nimeni. Nu are rost să scriem. Totul e pierdut. Lumea e un rău absolut. Totul se rezumă la bani şi sex, etc.

      Nu gândim chiar aşa. Există şi flori de mucegai , şi flori artificiale... dar există şi flori naturale. Există şi mult aer poluat, dar există şi aer curat de munte. Trebuie să avem discernământ şi să punem în balanţă şi să nu ne lăsăm manipulaţi. Eu sunt tânăr... Fac multe gafe. Sunt în formare, dar un om adult (gen la 50 de ani) e penibil să se creadă mare scriitor, iar el să scrie numai bazaconii şi aberaţii.

       Vreau să reamintesc (pomenite şi în alt context) aici nume de autoare (poete) care scriu foarte frumos: Mihaela Oancea (Bucureşti), Raluca-Ioana Trandafir (Bucureşti) şi Marinela Preda (Focşani). Sunt multe nume. Poate nu sunt nume populare, dar publică ceva de calitate. Eu mă regăsesc cu drag  în aceste persoane. Şi Adelina Crstiana Bălan (Focşani) scrie extraordinar. A publicat la editura Libris din Braşov. Dar toate aceste persoane (care nu ies ca păduchele în frunte) sunt caracterizate de bun-simţ, frumuseţe şi modestie.

         Pentru ce sau pentru cine scriem? Pentru oamenii care chiar au timp să ne citească. De ce scriem? Pentru că şi noi credem în literatură.

              Nu înţeleg de ce eu ca om mă cred uneori perfect şi judec pe cel care nu citeşte sau spun că e ridicol, penibil sau ignorant. Nu avem cultura şi respectul altor ţări care îl acceptă pe celălalt aşa cum este el şi nu îl judecă, nu îl jigneşte. Nu tot omul e un boschetar, dar şi boschetarul e om. Noi mai avem orgoliul suprem că suntem creştini-ortodocşi şi ne judecăm şi ne jignim în fel şi chip.

          

                Cei care nu citesc sunt buni la altceva. Fiecare om e bun la ceva. Nu suntem noi deştepţi că citim şi scriem... dar vrem să avem o deschidere, o viziune, un punct de vedere... Poate noi avem ca reper cărţile şi literatura. Alţii au ca reper iubirea sau pe Dumnezeu. Alţii au altceva ca punct de reper şi tot aşa. Ne place foarte mult să ne vedem doar pe noi a fi cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi. Nu ne place să fim criticaţi. Nu ne place ideea că mulţi nu citesc astăzi, dar uităm că şi noi am fost aşa.

           Nu există o lume ideală, dar există o lume civilizată. Diferenţa face lumea să fie mai frumoasă. Dar mai trebuie să şi acceptăm această diferenţă între oameni. 

            Sunt eu mai bun că scriu şi citesc? Sunt eu mai fericit ca un agricultor sau un mecanic? Avem nevoie şi de muncitori, şi de profesori, şi de scriitori. Dar în primul rând avem nevoie de bun-simţ şi demnitate. Educaţie. Cultură... Au devenit cuvinte mari.

            Numai să nu avem iluzia că facem un popor de intelectuali dacă mergem la liceu şi luăm bac-ul. Să nu credem că a avea facultate e o virtute sau a avea doctorat e ceva de aur. Important e să nu credem că noi suntem mai buni ca alţii sau că toţi sunt proşti şi noi suntem deştepţi. Frumos şi ideal e să fim oameni şi dacă ne place să scriem... să scriem cu bucuria că cineva o să citească. PS. Nu există pom fără roade dacă pomul e sănătos şi udat la timp.