Vai câtă ură avem în noi şi câtă răutate...

    Putem să vorbim despre ură şi răutate în contextul ortodox? Nuuu, noi suntem Albă că Zăpada! Noi suntem virgini din toate punctele de vedere. Pardon! Din păcate mai multă ură şi răutate există între doi credincioşi... Scuze! Aşa-zişi credincioşi. Ne dau lecţii cei ce sunt atei (sau de altă confesiune) la moralitate şi civilizaţie. Dar noi tot continuăm să ne umflăm în pene că suntem ortodocşi, drept credincioşi şi că noi suntem credinţa cea adevărată. E adevărat (un adevăr biblic) că există doar un botez, doar o credinţă şi doar un Dumnezeu, dar nu e adevărat că noi avem dreptul să îi judecăm pe alţii şi să ne tot batem cu cărămida în piept că suntem credincioşi.

      Atâta timp cât există preoţi care se urăsc între ei... şi se ceartă, avem nota patru la purtare din punct de vedere ortodox. Dar nu doar ortodox, ci strict uman. Să fii slujitorul Domnului şi să ai ultimul model de BMW sau să ai Samsung S 7, şi să ne vorbeşti cu smerenie despre milostenie... deja ori eşti ipocrit, ori eşti pe altă planetă. Să fii credincios şi să ai o privire plină de răutate deja nu e nimic normal. Undeva e o mare problemă. Se spune foarte frumos: cauză şi efect. Să căutăm cauza şi să tăiem răul de la rădăcină. Dar ne place să fim aşa. Nu contează nimic. Important e că mergem la biserică şi avem feţe de ortodocşi. Toţi sunt nebuni... numai noi suntem normali. Toţi sunt demoni, numai noi suntem chip şi asemănare cu Dumnezeu. Dar când ne cere cineva un leu... strângem din dinţi... şi cu răutate (pardon!) cu milă... îi dăm bietului om... un leu din monede de 10 bani. Şi ne gândim la bănuţul văduvei din pilda Mântuitorului Hristos.

        Avem doar impresia că prin această atitudine a noastră îl urmăm pe Hristos. Suntem foarte departe. A fi ortodox înseamnă a fi om. Iar a fi om nu înseamnă a avea ură şi răutate.

Plăcerea de a fi om

    Avem emoţii, sentimente şi dor. Dar avem şi plăcere. Plăcerea de a fi om nu e o emoţie, un sentiment sau un dor, ci o realitate. A fi om înseamnă a fi liber... iar libertatea nu înseamnă vicii. O plăcere nu este un viciu. Viciul e ceva care ne face rău. Să citim cărţi nu este un viciu, este o plăcere, o pasiune... Să mergem la pescuit este o plăcere. Şi tot aşa.

      Omul are nevoie de plăcere, umor şi pasiune. Orice pasiune care nu ne face rău şi nu ne face egoişti, este ceva bun şi folositor. Avem nevoie de o stare psihică ok. Avem nevoie de o stare de sănătate bună. Dar nu avem nevoie de plăceri meschine sau de masochism. Nu suntem narcisişti. Suntem oameni normali şi avem plăceri normale. Doar că ne place să judecăm pe alţii indiferent de cum suntem noi. Ne place să minţim şi să ne minţim singuri. Ne place să credem că doar noi deţinem adevărul absolut. Ne place să ne facem singuri rău. Ne place să iubim... dar din păcate ne place să suferim din dragoste şi să căutăm numai relaţii toxice.

      Ne place mult să ne plângem. Ne place să pozăm în victime. Ne place să fim compătimiţi. Ne place să trăim în iluzii şi aparenţe. Ne place să trăim în băşcălie şi ironie. Ne place să facem mişto de noi înşine. Ne place să trăim în patimi... Ne place să părem ortodocşi, dar să trăim mai ceva ca păgânii. Ne place mult teoria... dar faptele să lase de dorit. Ne place să aruncăm cu pietre în semenii de lângă noi. Ne place să discutăm subiecte tabu, dar cel mai mult ne place să ne contrazicem. Ne place să credem că noi suntem cei mai buni, dar în cea mai mică polemică ne dăm arama pe faţă şi judecăm, criticăm, jignim... Ne place să credem că avem răbdare, dar nu suportăm nicio zgârietură sau cea mai mică durere de măsea. Ne place să fim oameni, dar nu înţelegem ce înseamnă să fii cu adevărat om.

Vrei să apari la tv?

    Vrei să ajungi la tv? Mănâncă zece banane într-un minut. Eşti o femeie sexy şi vrei să apari la tv să fii vedetă? Ok, încearcă să faci sex cu un milion de bărbaţi într-o oră. Sau îţi poţi vinde virginitatea (dacă există acest lucru) pe facebook, la preţ de 10 000 de euro. Eşti un maimuţoi (pardon!) , un om serios... şi vrei să apari la tv? Inventează o bazaconie. Spune câteva prostii. De ce doar câteva? Pentru că nu ai timp să vorbeşti de moderator. O să te întrerupă din secundă în secundă.

    Deci (în concluzie) dacă vrei să apari la tv, trebuie să faci ceva neobişnuit. Nu e ceva normal? Vedem la Acces direct! sau la ştirile de la ora cinci, ce se vinde cel mai bine la tv. Moartea şi suferinţa umană. Tragedia şi mizeria umană. De demnitate, atitudini şi bun-simţ, rar se aude şi se vede la tv. Mass-media de azi trăieşte din ştiri şi publicitate.

     Nimic nu mai este cum a fost. Dar se pare că acest nimic a devenit vedetă şi se tot vrea să se pună accent pe nimic. Nimic serios. Nimic frumos. Nimic adevărat. Manipulare. Demagogie. Chestia cu 999, 9 a vrăjit aproape pe toată lumea. Totul pare să fie comercial. Totul se vinde şi e ceva murdar la nivel psihologic. Dar să nu uităm, dacă vrei să apari la tv: fă o prostie!

Omul contemporan şi realitatea postmodernă

    Omul contemporan se comportă ca un robot comercial, animal îndumnezeit sau sclav fericit. Nu se ghidează după noile norme UE şi nici nu are mentalitatea şi democraţia din SUA. Omul contemporan are altă logică. O logică a banului. Să munceşti puţin şi să câştigi mult. Şi dacă se poate să nu munceşti deloc şi să câştigi bani cu sacul. Pentru omul contemporan totul se rezumă la bani şi la nimic. Gândirea  postmodernistă nu are în minte altă filosofie în afară de filosofia banului şi filosofia nimicului. Noi avem impresia că omul contemporan e un om leneş, dar realitatea postmodernă demonstrează că în zilele noastre se vinde cel mai mult din istoria omenirii. Se fac bani frumoşi din vânzări. Dar una e să vinzi produse şi alta e să te vinzi pe tine ca om şi să îţi vinzi omenia, cinstea, onoarea, sufletul şi demnitatea.

    Orgoliul omului contemporan nu lasă nimic de la sine. Omul contemporan este un individ tare încăpăţânat. Nu vrea să renunţe la ego şi la eu. Omul contemporan e fiecare dintre noi. Să nu arătăm cu degetul pe nimeni. În fiecare om există un eu. Chiar dacă noi credem că suntem diferiţi, avem şi noi destule pete şi bube. Realitatea postmodernă ne arată faptul că majoritatea oamenilor de azi suntem pasionaţi de distracţie şi dependenţi de internet, mai ales de facebook. Deci nu prea e firesc să ne comparăm între noi sau să ne judecăm unii pe alţii. Sau hai să ne comparăm cu Donald Trump... Sau de ce nu ne comparăm cu Bill Gates, Stephen Hawking... ?

    În fine, spunem că suntem modeşti şi decenţi, dar în momente de nervozitate exagerată nu suntem deloc aşa cum vrem să părem că suntem. Sau suntem numai aparenţe? Sau putem oare judeca o carte după coperte? În contextul acesta postmodern, omul contemporan îşi face din minte dumnezeu. Da, un dumnezeu cu d mic. Adevăratul Dumnezeu nu e un dumnezeu uman sau umanist. Din păcate aproape toţi avem în minte (gândind strict raţional sau sentimental) un Dumnezeu cu faţă de om, adică un Om-Dumnezeu, nu un Dumnezeu-Om. Majoritatea celor religioşi ne raportăm la Dumnezeu ca la un Om Superior, nu ca la un Dumnezeu -  Duh şi Adevăr. Sau ca la un Dumnezeu - Iubire.

    Dacă suntem credincioşi în această epocă postmodernă, se spune că suntem nişte persoane fricoase sau prea sentimentale. Credinţa a ajuns să fie considerată o emoţie, o frică... sau un soi de romantism infantil. Creştinismul nu mai e un mod de viaţă, e confundat cu o filosofie... Dacă suntem credincioşi în anul 2017, înseamnă că suntem prea virgini (ar spune ideologia postmodernistă). Dar noi nu trebuie să ne supărăm, fiindă ne judecăm reciproc. Cei care nu cred... sau au o credinţă superficială sunt criticaţi de noi ca fiind ipocriţi, atei sau nihilişti. Din păcate prea uşor ne jignim sau ne punem etichete. Da, am zis ne jignim, pentru că aşa este. Uneori ne jignim dacă ajungem la polemici. Ne facem proşti etc. etc. etc. De fapt numai noi suntem deştepţi şi toţi în jurul nostru sunt proşti. Avem o impresie foarte bună despre sine şi o părere foarte proastă despre semenii noştri.

    Ne place să ne pictăm un autoportret foarte frumos, dar nu vrem să vedem realitatea urâtă din fiinţa noastră. Ne place să avem un profil de facebook cool, dar nu ne place niciodată să se spună despre noi că suntem naşpa. Ne place să ne îmbrăcăm frumos, dar nu ne pasă că ne comportăm urât. Ne place să judecăm realitatea postmodernă în care supravieţuim, dar nu ne place să auzim că şi noi suntem oameni contemporani.

Suferința din dragoste este o mare ispită

    Psihologia modernă spune că omul nu e doar ceea ce gândește, omul e ceea ce își dorește. Adică omul în general e suma dorințelor sale. Vorbind în acest context de suferința din dragoste. Omul își dorește să sufere? Logic e că în acest sens, omul își dorește să iubească și să fie iubit. Nu dorește nimeni să sufere în niciun fel. Mai ales în dragoste. Dar legat de logică, există logică în iubire? 

    Din păcate... mulți am suferit din iubire, dar tot atât de mulți ocolim acest subiect. Nu ne place. Oare cui îi place să sufere? Poate suntem egoiști, dar nu poți să fii atât de egoist îcât să accepți suferința din iubire. Pe această temă, am făcut mereu referire la două cărți: Cele cinci limbaje ale iubrii și Femei care iubesc prea mult. Dar aceste cărți nu epuizează subiectul și nu ești mai deștept dacă citești aceste cărți, și nici nu ai aflat vreo rețetă cum să nu mai suferi în dragoste. Doar îți faci o idee despre îdrăgosteală și suferință.

     Omul nu s-a născut ca să sufere, omul s-a născut să fie fericit. Dar în orice lucru depinde și de om și de fericire. Un om poate să fie fericit că a câștigat la loto, numai că poate să facă un șoc emoțional puternic încât să îi stea inima și să moară. Ce rost mai are asemnea fericire? A fi om nu înseamnă numai a fi fericit, a fi om înseamnă a fi liber. Iar libertatea în iubire are un rol esențial.

     Despre suferința din dragoste pot afirma cu toată ființa că e o mare ispită și tu ca om liber, rațional și matur, nu ai voie să accepți o relație toxică sau un compromis. De exemplu dacă accepți ca cineva să te jignească sau să te critice la orice pas. În iubire tu nu ești un sac de box sau un suflet handicapat. Tu ești un om normal și extraordinar. Nu e firesc să dăm mereu vina pe sine. Că doar noi am greșit și relația x nu a mers sau nu a fost să fie. Nu cred în aceste pseudoargumente. Totul pleacă de la libertate și compromis. Dacă de la început ai făcut un mic compromis și ai acceptat de exemplu să țipe la tine sau să te facă prost... sau să te facă să te simți prost, asemenea relație e 99% sortită eșecului. Dacă toți prietenii și inclusiv duhovnicul îți spune să renunți și tu tot vrei o asemenea relație înseamnă că îți place să suferi. Nu e nevoie de explicație. Suferința din dragoste e o mare ispită și când trece un timp, atunci realizezi că plânsul a fost în zadar. Nu merită să plângem pentru o persoană care nu știe să respecte și nu știe să iubească. În dragoste suferința nu are ce căuta. Nici suferința și nici tupeul. Suferința este un antonim al iubirii. Tupeul nu face casă bună cu iubirea. Curajul e altceva, dar tupeul nu e ceva folositor într-o relație serioasă. Unele persoane au tupeu și te jignesc sau chiar te fac să suferi, dar nu vor să audă glasul inimii tale. Nu vor nimic... vor doar să te facă să suferi și tu să le asculți problemele și să te încarci negativ cu problemele altora. În iubire nu există probleme, nu există suferință. Iubirea e un basm. O poezie. Iar suferința... Suferința nu e din filmul iubirii. Iar posesivitatea și gelozia nu înseamnă iubire. Așa că e bine să analizăm dacă e armonie, liniște, pace și fericire... într-o relație de iubire. Dacă e suferință ... atunci iubirea e o iluzie sau o mare ispită.

Dar noi suntem ortodocşi?

      Ne mâncăm între noi mai rău ca animalele sălbatice, dar noi ne numim ortodocşi. Ne batem cu cărămida în piept că suntem ortodocşi, dar facem pe cei de etine ciori etc. Ne dăm mari că suntem ortodocşi, dar îi blamăm şi îi facem de tot râsul pe atei sau pe cei de altă confesiune. Avem impresia că am înţeles ce înseamnă NU JUDECAŢI... CA SĂ NU FIŢI JUDECAŢI... , dar de fapt fiecare înţelege ce vrea şi interpretează cum vrea cuvântul Sfintei Scripturi. Ne ghidăm după Dan Brown (Codul lui Da Vinci) şi Harry Potter, nu după Biblie... Biblia este mitologie, nuuu??? În fine... Oamenii ăştia mai creoli sunt criticaţi că adună fiare şi fac bani, iar noi ăştia ortodocşi, suntem acuzaţi (pe drept sau pe nedrept)  că vindem lumânări în biserică pe naşpa şi nu tăiem nicio chitanţă etc. Trebuie să facem biserica SRL ... nuuu??? Ortodocşii se mândresc cu muzica psaltică, cei de etine se laudă săracii cu manele... Fără număr, vă spune ceva??? Sau ... vreau să cadă bani din cer...??? 

        Suntem oare ortodocşi? Da... dar poate doar cu numele. Suntem ortodocşi... dar suntem zgârciţi din cale afară. Suntem ortodocşi... dar suntem trişti. Ne dăm noi mereu cu credinţa dreaptă... dar spunem noi mereu adevărul? Ţinem post... dar îi blestemăm pe cei care mănâncă de dulce. Suntem ortodocşi... dar nu suntem în stare să fim oameni... oameni de omenie, oameni civilizaţi. Suntem ortodocşi, dar nu ştim să menţinem o prietenie în Hristos. Cine e Hristos? Un Super-Star sau un Idiot (cum filosofa Cioran pe această temă în cartea Lacrimi şi sfinţi) ? Suntem ortodocşi, adică noi suntem cei mai deştepţi şi curaţi oameni din lume... nuuu? Suntem ortodocşi, adică suntem virgini şi la 99 de ani? 

      Ok. Avem duhovnic... deci suntem ortodocşi. Dar cei care ne insultă (tot ortodocşi) , ne critică, ne bănuiesc de.... .... ... , oare nu ştiu că noi tot ce facem încercăm să facem cu ascultare de duhovnic... şi poate avem un canon... Dar e mai uşor să judeci şi să jigneşti, să insulţi... să critici absurd... să blochezi pe facebook? Cum poate cineva să spună: SUNT ORTODOX PRACTICANT... dar să îţi trântească aşa un block pe facebook??? Adică ura, răutatea şi duşmănia ortodoxului e permisă... sau cum??? Suntem oameni... indiferent de confesiune. Important e să fii om. Om liber. Dacă vrei să fii ortodox... e bine să fii atent să nu devii habotnic. Mulţi oameni nu vor să priceapă că noi între noi ne provocăm... ne spunem lucruri intime, secrete... (care NU sunt adevărate) ... ne testăm... poate chiar şi duhovnicul ne dă sfat să încercăm o persoană (mai ales în contextul sentimental) ... şi cel mai uşor pică testul cel sau cea care răbufneşte cu injurii, acuze, bănuieli stupide, jigniri, insulte, ţipete, block pe facebook... şi alte isterii de genul. Putem să numim un comportament ortodox acest lucru? Of... Din păcate nu vrem niciodată să înţelegem că uneorii unii oameni fac pe proştii... sau fac expre anumite greşeli să vadă reacţia aproapelui. Şi aproapele (ortodox convins...) îi dă cu piciorul. NIMENI nu acceptă să piardă ceva din orgoliu. Orgoliul e primul impediment care nu ne lasă să fim ortodocşi... şi nici oameni. Noi doar ne prefacem să suntem ortodocşi. Suntem repetenţi la multe capitole care ţin de bun-simţ. Spunem cuiva că e ipocrit... dar de fapt ipocrizia ne omoară pe noi toţi. NU TE DA CE NU POŢI SĂ FII... Vrei să demonstrezi că eşti ortodox? Ok... FII OM!

    Omul adevărat... nu judecă pe nimeni şi nu domină... într-o prietenie. Omul care e om... ştie că nu ştie nimic, dar totuşi este un tip inteligent. Una e să fii ironic... alta e să faci o glumă... şi altceva e să faci pe cineva impostor, ipocrit, mincinos, fals, prost, narcisist, egoist... Mai ales într-o prietenie, nimeni nu are dreptul să jignească... sau să rănească pe celălalt. Dacă nu poţi accepta omul aşa cum este... înseamnă că tu ca om nu te accepţi şi ai o problemă cu tine însuţi. Iar această problemă nu se rezolvă doar la duhovnic... ci şi la psihiatrie. Nu te poţi da ortodox... dacă tu râmâi permanent ancorat în trecut. Nu poţi să fii ortodox dacă trimiţi sms-uri false să vezi dacă e aşa cum bănuieşti tu... Ce fel de ortodox eşti tu dacă bănuieşti tot timpul numai prostii? ... ... ... În fine... Greu la deal cu boii mici. Nu afirm că eu sunt ortodox ca la carte şi am venit acum să ţin o pledoarie despre cum să fii ortodox. Nu sunt nici eu cum îmi doresc să fiu, dar încerc cu toată fiinţa să respect libertatea umană şi să nu mai intru în polemici fără rost.

     Niciodată o iubire unde tu ca om suferi şi nu ai libertate... Niciodată o prietenie toxică, o relaţie toxică... nu te face mai puţin ortodox dacă pui punct şi renunţi la a te minţi de unul singur. Dacă o sută de oameni îţi spun că nu e ok... nu poţi face pe eroul să stai legat de o prietenie care îţi face numai rău. Dacă îţi spune şi duhovnicul să stai în banca ta şi tu vrei să arăţi că eşti ortodox... înseamnă că îţi place să suferi. Nu e bine să confundăm credinţa cu libertatea. Eşti liber să fii om. Eşti liber să iubeşti şi să trăieşti... Eşti liber să fii fericit. 

     În fine... Suntem ortodocşi dacă ne plângem singuri de milă??? 

        

Sănătatea - o pastilă roşie sau un subiect tabu?

    Nu ştiu la ale popoare, dar noi ne-am obişnuit să ne urăm sănătate la diverse ocazii. În Franţa şi Anglia oamenii îşi cer scuze pentru orice, de parcă zici că omul e o fiinţă care se scuză, cum scrie şi Daniel Nica în cartea PASTILA ROŞIE -  ESEU DESPRE MORALITATE ŞI FERICIRE.

    La noi cuvintele noroc şi sănătate sunt auzite la orice pas, şi ca urări dar şi ca salut. Oare să fie sănătatea cel mai de preţ lucru pentru om? Omul modern sau contemporan e căzut în extreme. Nu mai este ancorat în sănătate, moralitate, bine, adevăr şi frumos. Dar omul înseamnă mai mult decât orice libertate şi nu are nimeni dreptul să judece cum îşi alege să trăiască viaţa.

    La noi în România, şi mai ales în Vrancea (Focşani) sistemul medical lasă mult de dorit. Auzi oameni care spun că mai bine mori decât să ajungi la urgenţe, adică la UPU la Spitalul Mare, cum este cunoscut în judeţul nostru. Mulţi preferă Spitalul Militar... 

     Populaţia din România este bolnavă din toate punctele de vedere. Din păcate oamenii sunt trataţi nu ca bolnavi sau pacienţi (şi nici ca persoane umane) ci ca indivizi şi CNP. Omul a devenit un număr sau un simplu card de sănătate. Nu ai voie să fii bolnav... Nu ai voie să fii nimic. Trebuie să fii doar un tip imbecil care votează PSD, să fii un telespectator spălat pe creier, un individ foarte uşor manipulat (care dacă vede preţul 999 crede că e un produs la reducere) şi nu în ultimul rând un tip   virtual dependent de facebook.

    Mai putem să vorbim de sănătate în acest context? Mai are rost subiectul? Repet... omul recent a căzut mult în extreme. Ba e prea sentimental şi în credinţă şi pică lejer spre habotnicie. Ba e prea raţional şi (filosofic vorbind) se duce spre ateism. Dar omul fiind liber poate să fie cum doreşte, numai să nu uite de faptul că este limitat şi muritor. Aşa că acest subiect: sănătatea, nu este sexualitate... deci nu este un subiect tabu. Nu ştiu de ce nu putem să vorbim deschis despre subiecte gen: sexualitate, sănătate, homeopatie... Apar tot felul de tabere şi de poelemici în acest sens. Omul de la natură trebuie să fie sănătos. Ok. Atunci de ce există atâtea boli şi malformaţii genetice de la naştere... şi de ce sunt atâtea boli incurabile? De ce există atâta depresie, anxietate şi rău în lume?

    Nu avem cum să răspundem la aceste întrebări în timp ce nu se renunţă la polemicile amintite mai sus. Am devenit extrem de pretenţioşi şi ne tot interesează viaţa şi mentalitatea (chiar şi confesiunea) medicului, nu vrem să înţelegem că doctorul, preotul, poliţistul... şi judecătorul... nu sunt exrtatereştrii. În orice domeniu ar fi, omul e tot om cu bune şi cu rele, cu defecte şi calităţi, cu păcate şi virtuţi. Dar e o mare greşeală să nu vrem să mergem la un medic specialist în homeopatie, că nu ştiu cine a spus că homeopatia vine în contradicţie cu ortodoxia. Dacă un medic chirurg e ateu şi el e cel mai bun medic din lume, şi el operează singur pe un anumit segment, şi noi avem nevoie urgent să ne operăm la el, ce facem refuzăm pentru că omul e ateu? Cred că aici ne jucăm puţin cu credinţa în Dumnezeu şi astea deja sunt mofturi. Nu mă duc la medicul ăla că fumează şi bea alcool. Nu mă duc la popa ăla că e desfrânat şi nu are har etc. 

     Dacă vrem să fim sănătoşi şi avem discernământ putem merge şi la un medic budhist. Important e să avem un tratament bun pentru suflet, psihic şi trup. Nu contează cine ne vindecă... ci cum ne vindecă şi să mulţumim lui Dumnezeu că încă există vindecare prin plante, pastile alopate sau operaţie. Doar că noi nu mai suportăm o durere de măsea, ce să mai vorbim de o altă neputinţă mai grea. Suntem mai sensibili decât un ou. Societatea de azi e vulnerabilă şi mulţi dintre noi nu vrem să acceptăm că avem nevoie şi de psiholog, şi de psihiatru... Numai că de ajungi la psihiatru nu înseamnă că eşti nebun. Nimănui să nu îi fie ruşine că merge la un anumit medic specialist. O stare de depresie şi de anxietate nu înseamnă a fi handicapat. Ideea de bază e că primul punct de reper este medicul de familie şi ne putem alege acest medic de familie. Farmaciile sunt o industrie şi o mare afacere şi deja lumea crede că medicul de familie are o înţelegere cu o anumită farmacie să trimită pacienţi să cumpere unele pastile. Dar noi totuşi vrem sănătate. Reclama de la tv e simplă: Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume. Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi. Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide. Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei. Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi. Sănătate!