Omul contemporan se comportă ca un robot comercial, animal îndumnezeit sau sclav fericit. Nu se ghidează după noile norme UE şi nici nu are mentalitatea şi democraţia din SUA. Omul contemporan are altă logică. O logică a banului. Să munceşti puţin şi să câştigi mult. Şi dacă se poate să nu munceşti deloc şi să câştigi bani cu sacul. Pentru omul contemporan totul se rezumă la bani şi la nimic. Gândirea postmodernistă nu are în minte altă filosofie în afară de filosofia banului şi filosofia nimicului. Noi avem impresia că omul contemporan e un om leneş, dar realitatea postmodernă demonstrează că în zilele noastre se vinde cel mai mult din istoria omenirii. Se fac bani frumoşi din vânzări. Dar una e să vinzi produse şi alta e să te vinzi pe tine ca om şi să îţi vinzi omenia, cinstea, onoarea, sufletul şi demnitatea.
Orgoliul omului contemporan nu lasă nimic de la sine. Omul contemporan este un individ tare încăpăţânat. Nu vrea să renunţe la ego şi la eu. Omul contemporan e fiecare dintre noi. Să nu arătăm cu degetul pe nimeni. În fiecare om există un eu. Chiar dacă noi credem că suntem diferiţi, avem şi noi destule pete şi bube. Realitatea postmodernă ne arată faptul că majoritatea oamenilor de azi suntem pasionaţi de distracţie şi dependenţi de internet, mai ales de facebook. Deci nu prea e firesc să ne comparăm între noi sau să ne judecăm unii pe alţii. Sau hai să ne comparăm cu Donald Trump... Sau de ce nu ne comparăm cu Bill Gates, Stephen Hawking... ?
În fine, spunem că suntem modeşti şi decenţi, dar în momente de nervozitate exagerată nu suntem deloc aşa cum vrem să părem că suntem. Sau suntem numai aparenţe? Sau putem oare judeca o carte după coperte? În contextul acesta postmodern, omul contemporan îşi face din minte dumnezeu. Da, un dumnezeu cu d mic. Adevăratul Dumnezeu nu e un dumnezeu uman sau umanist. Din păcate aproape toţi avem în minte (gândind strict raţional sau sentimental) un Dumnezeu cu faţă de om, adică un Om-Dumnezeu, nu un Dumnezeu-Om. Majoritatea celor religioşi ne raportăm la Dumnezeu ca la un Om Superior, nu ca la un Dumnezeu - Duh şi Adevăr. Sau ca la un Dumnezeu - Iubire.
Dacă suntem credincioşi în această epocă postmodernă, se spune că suntem nişte persoane fricoase sau prea sentimentale. Credinţa a ajuns să fie considerată o emoţie, o frică... sau un soi de romantism infantil. Creştinismul nu mai e un mod de viaţă, e confundat cu o filosofie... Dacă suntem credincioşi în anul 2017, înseamnă că suntem prea virgini (ar spune ideologia postmodernistă). Dar noi nu trebuie să ne supărăm, fiindă ne judecăm reciproc. Cei care nu cred... sau au o credinţă superficială sunt criticaţi de noi ca fiind ipocriţi, atei sau nihilişti. Din păcate prea uşor ne jignim sau ne punem etichete. Da, am zis ne jignim, pentru că aşa este. Uneori ne jignim dacă ajungem la polemici. Ne facem proşti etc. etc. etc. De fapt numai noi suntem deştepţi şi toţi în jurul nostru sunt proşti. Avem o impresie foarte bună despre sine şi o părere foarte proastă despre semenii noştri.
Ne place să ne pictăm un autoportret foarte frumos, dar nu vrem să vedem realitatea urâtă din fiinţa noastră. Ne place să avem un profil de facebook cool, dar nu ne place niciodată să se spună despre noi că suntem naşpa. Ne place să ne îmbrăcăm frumos, dar nu ne pasă că ne comportăm urât. Ne place să judecăm realitatea postmodernă în care supravieţuim, dar nu ne place să auzim că şi noi suntem oameni contemporani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu