Psihologia modernă spune că omul nu e doar ceea ce gândește, omul e ceea ce își dorește. Adică omul în general e suma dorințelor sale. Vorbind în acest context de suferința din dragoste. Omul își dorește să sufere? Logic e că în acest sens, omul își dorește să iubească și să fie iubit. Nu dorește nimeni să sufere în niciun fel. Mai ales în dragoste. Dar legat de logică, există logică în iubire?
Din păcate... mulți am suferit din iubire, dar tot atât de mulți ocolim acest subiect. Nu ne place. Oare cui îi place să sufere? Poate suntem egoiști, dar nu poți să fii atât de egoist îcât să accepți suferința din iubire. Pe această temă, am făcut mereu referire la două cărți: Cele cinci limbaje ale iubrii și Femei care iubesc prea mult. Dar aceste cărți nu epuizează subiectul și nu ești mai deștept dacă citești aceste cărți, și nici nu ai aflat vreo rețetă cum să nu mai suferi în dragoste. Doar îți faci o idee despre îdrăgosteală și suferință.
Omul nu s-a născut ca să sufere, omul s-a născut să fie fericit. Dar în orice lucru depinde și de om și de fericire. Un om poate să fie fericit că a câștigat la loto, numai că poate să facă un șoc emoțional puternic încât să îi stea inima și să moară. Ce rost mai are asemnea fericire? A fi om nu înseamnă numai a fi fericit, a fi om înseamnă a fi liber. Iar libertatea în iubire are un rol esențial.
Despre suferința din dragoste pot afirma cu toată ființa că e o mare ispită și tu ca om liber, rațional și matur, nu ai voie să accepți o relație toxică sau un compromis. De exemplu dacă accepți ca cineva să te jignească sau să te critice la orice pas. În iubire tu nu ești un sac de box sau un suflet handicapat. Tu ești un om normal și extraordinar. Nu e firesc să dăm mereu vina pe sine. Că doar noi am greșit și relația x nu a mers sau nu a fost să fie. Nu cred în aceste pseudoargumente. Totul pleacă de la libertate și compromis. Dacă de la început ai făcut un mic compromis și ai acceptat de exemplu să țipe la tine sau să te facă prost... sau să te facă să te simți prost, asemenea relație e 99% sortită eșecului. Dacă toți prietenii și inclusiv duhovnicul îți spune să renunți și tu tot vrei o asemenea relație înseamnă că îți place să suferi. Nu e nevoie de explicație. Suferința din dragoste e o mare ispită și când trece un timp, atunci realizezi că plânsul a fost în zadar. Nu merită să plângem pentru o persoană care nu știe să respecte și nu știe să iubească. În dragoste suferința nu are ce căuta. Nici suferința și nici tupeul. Suferința este un antonim al iubirii. Tupeul nu face casă bună cu iubirea. Curajul e altceva, dar tupeul nu e ceva folositor într-o relație serioasă. Unele persoane au tupeu și te jignesc sau chiar te fac să suferi, dar nu vor să audă glasul inimii tale. Nu vor nimic... vor doar să te facă să suferi și tu să le asculți problemele și să te încarci negativ cu problemele altora. În iubire nu există probleme, nu există suferință. Iubirea e un basm. O poezie. Iar suferința... Suferința nu e din filmul iubirii. Iar posesivitatea și gelozia nu înseamnă iubire. Așa că e bine să analizăm dacă e armonie, liniște, pace și fericire... într-o relație de iubire. Dacă e suferință ... atunci iubirea e o iluzie sau o mare ispită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu