Sa luam un caz de viol, crima, furt, coruptie, mita... , si sa analizam in context aceasta problema. Daca se savarseste o fapta reprobabila, se vorbeste pentru inceput de prezumtia de nevinovatie si se pune accent (foarte mult) pe drepturile omului.
In alta ordine de idei, o persoana care savarseste o fapta abdominabila nu-si recunoaste niciodata vina, ci face uz de asa-zisele circumstante atenuante.
Nu sunt eu de vina ca am facut nu stiu ce (ar zice un infractor), ci societatea. De ce spunem ca alti factori imping individul uman sa faca un rau anume? Probabil ne e teama sa recunoastem ca "omul e un despot din fire" (Dostoievski), si ca sa nu mai fie omul stapanit de faradelegi e bine sa fie ancorat in spiritualitate, literatura, cultura, arta, muzica, traditie, munca si tot ce face omul frumos si sanatos.
Dupa ce dam vina pe societate (in caz de ceva rau si urat), cautam sa ne scoatem prin altele: bautura (n-am vrut... eram beat...), nervii, intamplarea, anturajul, etc.
Astazi avem un alt fenomen care amplifica aceste circumstante atenuante: uciderea din culpa. Pana la urma, omul voind sa scape de temnita constiintei, ajunge sa dea vina pe femeie, pe diavol si nu in sfarsit, pe Dumnezeu.
Omul nu poate sa-si asume savarsirea unei fapte ilegale si inumane, fiindca nu vrea sa accepte etichete gen: criminal, pedofil, violator, profanator, hot, puscarias...
Adevarul ca si semenii din jur nu sunt normali in acest sens si pun mereu gaz pe foc sau sare pe rana. Poate exista un accident din greseala, insa omul contemporan nu iarta, dar bunul Dumnezeu iarta orice, numai sa fie pocainta cu adevarat si renuntarea la a cauta diverse circumsante atenuante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu