Cerul (logosul si copilul)

Logosul cerului

Privesc cerul din toate punctele de vedere si simt profund ca cerul e idealul meu de dor. Cerul fiind sublim, inefabil... nu concepe ideea de abstract. Beatitudinea umanista intuieste viata la modul abstract. Beatitudinea cerului converteste (transfigureaza) si "estetica uratului" in arta. Viziunea umanista face din arta kitsch si anti-arta. Cerul, aidoma Logosului Intrupat intru Fiinta Sf. Treimi, pastreaza arta in spatiul sacru. Arta sacra sau ideea de arta celesta, nu seamana cu bruma de arta umanista. Niciodata cerul nu va desena, nu va picta ceva nud. Nuditatea, intimitatea este o taina ancorata intru pasiune si amor. Arta umanista, daca ar putea, ar picta nuduri pe cer. Spiritul umanist, candva ludic, este un spirit hedonist si nihilist. Accentul pe fenomenul nudist nu cade de azi de ieri. Umanismul a fost fascinat de ideea de nud din antichitate, cand bunul-simt si filosofia erau litera de lege. Dupa asa zisa "revolutie sexuala" nudismul a degenerat in pornografie. Cerul nu admite ideea de pornografie (fiind o "arta" demonica, o "iconografie" demonica) si contesta aceasta maladie a sec. XXI deoarece viciaza omul si-l desparte de constiinta, de Rai, de Dumnezeu...


Copilul

Copilul se trezeste zambind gingas si suav. Soarele se impletea cu bucuria copilului de a fi martorul unei zi splendide de vara. Oamenii se grabeau spre universul muncii, copilul astepta cuminte ziua cea mare. La zece ani... lumea e privita cu alti ochi. Copilul priveste simplu, natural si frumos. Copilul e curios si insetat de cunoastere, avand senzatia ca poate intra in comunicare si-n comuniune cu cerul, cu natura, cu iarba... E naiv, e inocent dar e simpatic. El e fericit sa fie contemporan cu o noua zi de joaca. Gandeste virgin, copilul gandeste firesc si inalta cu demnitate mintea catre cer. Pentru copil cerul este existenta lui fundamentala. Copilul (robotizat) din lumea actuala, autointemnitat intru mituri tehnice si jocuri virtuale, isi pierde puritatea, sensibilitatea, pudoarea... si se inchide singur intrun labirint al necuvintelor. Nu mai gandeste coerent, nu mai stie sa faca distinctia intre real, fictiune si virtual... nu mai vorbeste... nu se mai poate exprima... Devine un "calculator" , un "computer", un individ fara "suflet". Copilul nostru este un copil model, un copil special... Isi propune sa faca un pelerinaj in cer. Un pelerinaj nu fizic ci metafizic. Nu admite devenirea intru fiinta in cer sau devenirea intru fiinta cereasca, ci admite sa calatoreasca macar cu gandul in lumea stelelor, unde luna pluteste intre dor si armonie. Incitat de povestea omul - trestie cugetatoare , copilul isi face curaj si coboara din cer cu picioarele pe pamant. Deja in imaginatia sa se vedea un curcubeu desenat de ingeri, dar tot in imaginatie se vedea in padure. Dorea sa le dea copacilor de mancare. Vointa umana il facea sa creada ca orice utopie este posibila. Traia autentic in lumea basmelor. Nu mergea concret spre padure. Incerca sa mearga macar cu gandul. Gandul la cer si padure. Sus pe deal, gandea ca cerul e mai aproape de om si-l va atinge cu manuta lui plapanda de copil. Era fermecat de ideea de a pune mana pe cer. Orice copil are dorinta sa atinga cerul si norii pufosi. Omul matur si-a smuls cerul din inima si tanjeste dupa cerul copilariei. Omul matur este rational, logic si rece. Omul matur este radical, pragmatic... , nu mai gandeste cu inima, cu mintea de copil. Copilul insa are constiinta ca cerul ii da culoare, ca fara cer viata nu are rost. Rostul vietii este sa-i dam un sens divin, mantuitor. Esenta vietii este credinta si din credinta se nasc sfintii. Sfantul e mai presus de geniu. Sufletul e mai presus de ratiune, dar ratiunea fara suflet si sufletul fara ratiune nu-si au sensul. Copilul gandeste filosofic. Nu-si da seama cata filosfie face prin intrebari (uneori impertinente) , prin uimire... Curiozitatea, mirarea, setea de cunoastere face copilul un "filosof" al cerului. Cu toate ca si cerul are filosofia lui... cerul si copilul se impaca de minune.