Cum am petrecut Paştele?

   Nu trebuie să ne ascundem după deget, dar majoritatea românilor petrecem Sfintele Sărbători de Paşti în chefuri, băutură, grătare, manele, pădure... Paştele la noi înseamnă ouă roşii, cozonac şi celebrul iepuraş, simbolul Playboy. Nu legăm Paştele (care tradus din ebraică înseamnă Trecere... trecere de la moarte la viaţa veşnică) de evenimentele religioase. Oricum, S. Freud spunea că religia este o iluzie, nu? Ce ne mai interesează pe noi aceste poveşti, acest mit cu Iisus? Să nu ne dăm prea deştepţi sau prea ortodocşi, adevărul e că mulţi suntem creştini doar cu numele. Ignorăm total Sfânta Înviere şi alte sărbători creştine. Nu putem crede că e adevărat chestia cu Lumina Sfântă de la Ierusalim. Sincer, omul contemporan e interesat de bani, tehnologie şi lux. Puştii de azi ştiu să umble pe Iphone şi tabletă. Oamenii de azi sunt conectaţi permanent la facebook, nu au timp de slujbe ortodoxe şi nebunii. Din păcate nu mai trăim Taina şi Tradiţia ca în Maramureş de exemplu. Nu mai avem niciun respect pentru biserică. Scriem pe poduri mari în oraşe: OPRIŢI FABRICA DE POPI! Nu suntem fani Catedrala Mântuirii Neamului. Nu prea mai avem tangenţe cu spiritualitatea şi cele de suflet.

     Atunci ce sărbătorim de Paşte? De ce mergem la biserică să luăm Lumină? De ce spunem: HRISTOS A ÎNVIAT! ? De ce nu ne-am pierdut de tot credinţa? De ce nu suntem total indiferenţi? Poate mergem din obişnuinţă sau că aşa dă bine, aşa e mişto, cool... Poate credem în Dumnezeu, dar când vedem atâta rău în lume ne e frică să spunem adevărul şi ne prefacem că nu ne pasă de Cel de Sus. Poate cine ştie... Ceva totuşi există. Ceva ne face să credem că există şi acel ceva poate e emoţia, conştiinţa sau firea omului. Mircea Eliade considera credinţa la om o normalitate. Părintele Rafail Noica spune că: firea omului este ortodoxia. Dar logic... noi ne punem tot felul de întrebări, afirmăm că nu există argumente şi dovezi ştiinţifice şi avem dreptul să credem sau să nu credem, dar nu avem dreptul să ne judecăm sau să ne jignim unii pe alţii. Sau să luăm în băşcălie biserica. Aşa cum o pune mass-media într-o postură proastă, prin biserică se hrănesc mii de săraci şi se păstrează cultura şi educaţia într-un mod frumos. Iar biserica nu impune nimic, biserica doar recomandă. Nu impune căsătoria, dar ne recomandă să nu trăim în concubinaj. Nu legiferează avortul, dar nici nu taie gâtul celor ce vor să facă asta. Din păcate se face o confuzie mare între Învăţătura bisericii şi părerile unor preoţi, oameni şi ei... cu defecte şi calităţi. Important e să nu generalizăm. Să fim sinceri cu noi înşine şi să recunoaştem cu adevărat cine suntem. Putem să fim oameni buni, cinstiţi şi demni în societate şi să nu mergem la biserică. Asta nu înseamnă că suntem atei. Prea uşor punem etichete că cei care merg la biserică sunt nebuni, iar cei care nu merg sunt păgâni. În fine...

      Paştele este o Sărbătoare a bucuriei. Toţi tânjim după pace, linişte, armonie şi bucurie. Toţi vrem iubire cu adevărat şi să fim fericiţi în iubire. Putem lua un bun exemplu de la această mare Sărbătoare: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Credem sau nu, ceva extraordinar se petrece. Se simte o schimbare profună în lăuntrul omul în această perioadă. E o atmosferă de sărbătoare şi de bucurie. Putem să mergem la o Mănăstire să vedem cum parcă se opreşte timpul în loc. Şi pentru toate acestea nu avem nevoie de argumente, avem nevoie de trăire. Când iubeşti se schimbă ceva complet în tine şi nu poţi explica logic iubirea. Aşa e şi credinţa şi bucuria Sf. Învieri a Domnului Iisus Hristos. Nu stăm acum să aducem argumente istorice să a existat totul. Credem şi trăim bucuria credinţei. Paştele înseamnă bucurie. Hristos a Înviat!

Postul duhovnicesc și dieta vedetelor

    A ține post nu înseamnă a ține o cură de slăbire. Postul are argumente raționale în Biblie și la Sf. Părinți. Modelul absolut al postului este Mântuitorul Hristos și călugărul (ascetul). Suntem în perioada postului mare sau postul Sf. Paști, post care ține șapte săptămâni. De ce să ținem post? Ne obligă biserica și preoții să ținem post? Postul înseamnă smerenie. Nu vorbim doar de postul alimentar. Sunt persoane care pot mânca lejer produse vegetale, dar sunt și persoane bolnave care nu pot ține post, așa că biserica recomandă postul duhovnicesc. Nu facem din post o dietă, mai ales dieta vedetelor, care vor doar să apară bine la tv și nu sunt valori sau repere morale pentru societate și adolescenții care își fac idoli din aceste vedete de carton (ca să nu zicem de plastic). Sincer... noi avem vedete cu valoare de hârtie igienică. Nu se compară așa-zisele vedete de la noi cu adevăratele staruri din Marea Britanie sau SUA. În fine...

   Postul duhovnicesc nu este ceva etalat în show-uri la tv. Marii duhovnici nu sunte personaje din show-bizz. Trebuie să facem diferența dintre oamenii spirituali, oamenii de suflet și oamenii care pun accent pe trup în mod narcisist. Doar că postul nu înseamnă habotnicie. Nu judecăm pe cei care nu țin post. Nu judecăm nici acele vedete care se laudă pe la tv că au o anumită dietă și merg la preoți cu har (sic!). Omul este măsura gândurilor lui. Dacă un om gândește într-un mod limitat sau vrea să epateze prin prostie și mândrie, nu trebuie judecat. Omul e liber să fie măscărici, dar omul nu e liber să facă rău. A face rău nu înseamnă libertate, înseamnă patimă. Orice om, chiar și vedetă e liber să facă orice dorește, dar libertinajul nu e musai libertate. Libertatea și credința fără rațiune nu e ceva normal. Iar a avea rațiune (și atunci când postești) nu e un lucru rău. Nu înseamnă că ești un îngâmfat dacă ai rațiune. 

    Din păcate lipsa de rațiune strică și postul, și credința și totul. Marele duhovnic Pr. Arsenie Boca știa că este un om extraordinar, dar avea rațiunea că nu este un sfânt. Toți ne lăudăm că îl iubim pe Pr. Arsenie Boca, dar nimeni nu vrea să aibă credința și trăirea duhovnicească a acestui om deosebit, aspru contestat din sânul BOR. Fiecare percepe omul după dorințele și nevoile sale. Omul bun este mereu contestat și criticat. Postul nu e o fiță. Postul e o calitate a omului bun. Omul bun ține post pentru a-și demonstra că se poate înfrâna. Omul bun înțelege că a avea o viziune creștină nu înseamnă a te da deștept sau șmecher că ești ortodox. Petre Țuțea avea o viziune creștină, dar asta nu înseamnă că a fost un filosof de mâna a doua. Marile valori au stat în genunchi în biserică și nu s-au rușinat de idealul și crezul lor creștin. Dar în materie de post nu putem acuza că unii sunt mântuiți că țin post, și alții sunt în fundul iadului că nu țin post. Prea ușor ne batem joc unii de alții. Prea simplu ne acuzăm că suntem nebuni... că nu vedem groaza din manualele de religie. Nebuni de ce, pentru că avem credință în Dumnezeu? Oare știm să facem diferența între un film horror și realitatea iadului? Până și Andrei Pleșu în cartea Despre îngeri, recunoaște existența și realitatea iadului și a raiului. Nu sunt bazaconii. Nu sunt basme. Doar că noi nu vrem să credem pentru că avem anumite principii și trăim sub imperiul prejudecăților. În fine... E bine să ținem post? Da. Asta ne recomandă și medicii. Este bine și pentru sănătate, și pentru suflet și pentru mântuire, Dar cel mai frumos e să ținem post duhovnicesc: să nu judecăm, să nu bârfim. să nu urâm, să nu fim zgârciți, să nu facem rău, să nu gândim urât, să nu mințim, să nu jignim... etc.

Autoritățile publice și limita bunului simț

    Fiecare om avem un caz sau un necaz în viață și poate apelăm la 112. Siguranță și încredere? Din păcate există unele persoane din sistem care ne fac să credem că suntem o țară de plâns sau țara lui Papură Vodă. Să spunem că cineva a apelat la poliția din Urechești pentru a face o sesizare... și ne trezim cu o situație penibilă. Individul care deranjează un cetățean liber, plătitor de taxe și impozite, un biet muritor (posibil persoană publică) ... să fiu puțin ironic, sună la șeful de post din comuna Urechești, și domnul polițist (ca să nu zicem milițian) spune despre persoana vătămată: ... nu are ce să vă facă, omul e un terminat... Adică nu are bani să vă dea în judecată sau ceva de genul acesta, ca să nu interpetăm în alt mod. Omul jignit de autoritatea statului sună și roagă să se rezolve problema și dl. șef de post devine agresiv verbal folosind cuvintele: băi cutare... hai că mă scoți din draci...

    Nu blamăm poliția română în acest sens. Sunt persoane care își fac cu demnitate treaba, dar din păcate nu există pădure fără uscături și chiar dacă vorbim de cineva care trebuie să respecte legea cu strictețe sau măcar să respecte limita bunului-simț, uite că avem și caricaturi. Aceste persoane nu au ce căuta în așa-zisă haină a statului cu un salariu frumușel. Sunt prea mulți în acest sistem care nu fac nimic. Noi plătim taxe și impozite pentru salariile acestor șmecheri. Incompetența și ipocrizia își spun cuvântul. Nu cred că se schimbă ceva în țara asta dacă tolerăm astfel de gafe. O atitudine a unui domn polițist trebuie să fie în asemenea hal? Se pare că oamenii suferă din multe puncte de vedere, dar dacă ocupi o funcție încerci să îți faci treaba în mod exemplar. Iar respectul trebuie să fie respect indiferent cu ce om stai de vorbă.

     În ce țară mai întâlnim asemenea cazuri penibile? O să ajungem să uităm că există drepturile omului și dreptul la libertate, la fericire și la viață, adică un drept de mare preț. Dacă ne sunt încălcate aceste drepturi e bine să căutăm un for superior și să stabilim un echilibru în societate. Nu este o societate de tip junglă. Nu suntem noi de vină că autoritățile publice fredonează munca, iar în caz de ceva urgent se fac că plouă. Din păcate dacă nu se lasă cu violență fizică și mortăciuni nu intervine 112. Cred că ne-am obișnuit cu nărav. Ordinea în această lume nu o face poliția, ci omenia. Un om fără bun-simț nu înțelege noțiunea de libertate și moralitate. Cu nervi și cu relații nu schimbăm nimic în România contemporană. Cu manele și bani nu facem dreptate. Iar autoritățile publice nu trebuie să se prefacă în a face treabă. Un lucru e sigur: NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE! Iar legea este pentru oameni, nu pentru animale,

Vrancea încotro?

    Vrancea este unul dintre cele mai frumoase judeţe din ţară. Nu spun eu acest lucru, asta este realitatea geografică şi istorică. Din păcate judeţul Vrancea este foarte sărac din punct de vedere cultural. În contextul contemporan şi postmodern nu avem un NUME. Nu avem un scriitor, un muzician, un actor, un pictor... Nu avem niciun nume mare în acest sens. Nu putem naşte şi noi un Dan Puric, un Ion Palade, un Alex Ştefănescu sau un Daniel Cristea-Enache? Nu putem avea şi noi un Crin Antonescu, un Andrei Pleşu sau un Gabriel Liiceanu? Avem un Părintele Argatu şi un Părintele Macarie şi Părintele Drăgoi. Avem ceva frumos în context ortodox, dar cultura şi literatura de azi lasă mult de dorit.

      Avem un cenaclu literar, dar nu avem un scriitor adevărat. Nu am auzit de un NUME din Vrancea care să vândă zeci de mii de cărţi. Dan Puric, chiar dacă este actor (cabotin pentru unii, maestru pentru alţii) vinde peste o sută de mii de cărţi, şi nu este scriitor. Avem o formaţie Provincialii, dar nu avem muzică. E prea puţin. Nu ştiu dacă are sens să ne uităm pe YouTube câte vizualizări are această formaţie din Focşani, Provincialii, iar o Carmen Ienci (din Banat) sau o Lena Miclăuş (din Ardeal) are peste două milioane de vizualizări la o melodie. Avem un cântăreţ EricZatt (George Zală) , dar nu a auzit nimeni de el. Avem un Alex Munteanu (DJ şi prezentator) dar nu este un Octavian Ursulescu. În fine, avem un Marian Oprişan, dar nu avem un Klaus Iohannis.

      De ce Vrancea nu mai naşte nimic din '90 încoace? Avem un Alin Olaru (sportiv), dar nu avem un nume naţional sau internaţional. Avem teatru, dar nu avem actori... Avem teatru, dar nu avem piese de teatru. Avem oameni de valoare, dar toţi sunt necunoscuţi. Marile valori sunt anonime. Nu înţeleg de ce Vrancea a trebuit să fie martora unui scandal cu preoţi caterisiţi şi cu enoriaşi excomunicaţi din BOR? Nu înţeleg de ce vrem să fim vedete la ProTV sau personaje la Acces Direct? Nu avem nevoie de accidente şi evenimente tragice. Un NUME trebuie să fie într-un context pozitiv. Avem şi noi nevoie de ceva frumos, de un om frumos... Nu putem sta aşa mult în anonimat. Avem un judeţ frumos ca o melodie. E bine să naştem şi noi o personalitate. Vrancea are un potenţial extraordinar. Vrancea nu este un judeţ oarecare. Vrancea nu este un judeţ al oamenilor beţivi sau manelişti. Vrancea este un judeţ mare şi e normal să naştem şi noi o personalitate. Avem multe lacune, dar putem face ceva în acest sens. Chiar dacă nu avem infrastructură, industire şi turism, e foarte bine să investim mai mult în cultură. Vrancea poate să fie o mică Elveţia la ce agricultură avem. Dar din păcate Vrancea este un judeţ sărac şi cu salarii foarte mici. Nu sunt idealist, dar Vrancea merită mai mult. Proiectul Vrancea curată este o enigmă. Unde este Vrancea curată? Avem gunoie de ne punem în cap peste tot. Avem câini... Avem de toate cele urâte. De ce nu avem un judeţ model? De ce nu avem o cultură (ca la Iaşi) în Vrancea? De ce nu avem o universitate? De ce nu avem o Vrancea cu adevărat? Sper că nu e retorică, dar întreb: Vrancea încotro?

Dragostea înseamnă fericire

   Dragostea în DEX înseamnă: sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva, sentiment de afecţiune faţă de o persoană, iubire, amor... O ,,definiţie" săracă din punct de vedere sentimental. Dragostea de fapt este o taină. Dragostea înseamnă fericire. Taina iubirii ne face fericiţi şi împliniţi. Din păcate în epoca postmodernistă dragostea înseamnă doar sex... şi această sexualizare a dragostei a ajuns într-un mod extrem şi exagerat.

    Suntem într-o relaţie de dragoste sau de iubire. Nu e nevoie sa vorbim de ceva intim în acest context. Dacă este ceva intim e bine să rămână intim. De ce totuşi relaţiile de dragoste bazate doar pe sex  nu rezistă? Nu rezistă pentru că dragostea nu e pornografie, fiziologie, psihologie, chimie sau filosofie. Dragostea este o stare de fericire. Relaţiile toxice nu au nicio legătură cu dragostea. Persoanele care nu renunţă într-o relaţie toxică se amăgesc, le este frică de despărţire şi de singurătate. Dragostea adevărată nu se prezintă în acest sens. Dragostea adevărată este o binecuvântare, un dar ceresc. 

    Trăim o poveste de dragoste? E firesc să afirmăm dragostea prin iubire şi fericire. Cred cu toată fiinţa în dragoste şi cred că dragostea înseamnă mântuire. Nu există dragoste falsă acolo unde există un suflet deschis, sinceritate, înţelegere şi respect.

    Iubeşti? Nu uita că iubirea este divină. Iubirea este o comoară din cer. Rădăcinile iubirii sunt multe, dar cele mai frumoase rădăcini sunt: bunătatea şi iertarea. O inimă bună şi un suflet bun niciodată nu se joacă în contextul iubirii. Dar de ce există suferinţă în iubire? Există suferinţă doar acolo unde nu există Dumnezeu. Ancora iubrii este Dumnezeu. A iubi înseamnă a fi fericit.

    Te iubesc iubire! Te iubesc fericire! Te ador... iubire!

Ideea

    Ideea a luat Fiinţă când a apărut filosofia sau exista înainte de naşterea filosofiei? Ce este Ideea? De exemplu Ideea de frumos. Ce este frumosul? Ce este întrebarea? Ce este sau cine este cel ce întreabă? Ce este omul? Şi putem continua aşa până cădem în aporia (termen grecesc). Termen ce exprimă o gaură neagră a gândirii. Un abis. Un fel de vid sau neant. Un labirint. Ceva în care te afunzi şi nu mai găseşti ieşire. Un circuit închis. Un cerc al minţii. Un carusel filosofic. 

    Sunt om. Am şi eu o Idee. Ideea mea este... Nu, acest început nu e bun. Trebuie scris şi gândit ALTFEL. După atâţia ani de filosofie se mai poate scrie ceva altfel în acest context? E simplu. Filosofia înseamnă (ad litteram) iubire de înţelepciune. Dar dacă citim filosofie devenim mai înţelepţi? Nu cred. Nu devenim nici mai înţelepţi... nici mai frumoşi. Dacă citeşti o carte despre frumuseţe nu înseamnă că o să fii şi tu mai frumos. Frumos eşti la chip şi la suflet prin naştere şi experienţă. Nu te fac mai frumos cărţile pe care le citeşi, ci IDEILE. Sau, la singular, Ideea. Ideea ce-ţi rămâne din cărţile citite te face altfel. O carte te poate face alt om, doar dacă tu vrei asta. Niciodată filosofia... sau psihologia (teologia, istoria, literatura... etc.) nu te schimbă dacă tu nu vrei aşa ceva. Important e să vrei. Să îţi doreşti să te schimbi.

     Ideea mea de fond este iubirea. Doar că eu vreau să pun accent pe altă idee. Ideea generală e că eu nu ştiu să povestesc. Am idei, dar nu am poveste. Orice scriere fără poveste, e o scriere prea ideatică... prea mult idealistă. Bine, scrierea mea nu tinde să fie ideologie sau filosofie.

     Nu vreau să am iluzia ca sunt scriitor. Vreau să devin scriitor. Orice om dacă îşi doreşte ceva şi perseverează... poate să devină ceva. Acest ceva are un început. Un început bun sau rău. Un început  bun sau mai puţin bun. În iubire orice început trebuie să fie bun. Dar dacă nu este bun? Dacă nu este bun atunci nu este iubire. Nu putem să vorbim despre iubire în alt context. Contextul iubirii este armonia. Fără armonie nu putem să vorbim despre iubire.

     Ideea în filosofie este un mic Dumnezeu. Nu-i nicio blasfemie. Filosofia se raportează la Idee, cum se raportează un credincios la Dumnezeu. Dumnezeu prin definiţia Sf. Ap. şi Ev. Ioan, este IUBIRE (I Ioan 4, 16). Doar că e absur că omul recent a făcut din Dumnezeu un om cu care se trage de şireturi la orice pas. Iar cel mai urât e faptul că e atât de înjurat acest Dumnezeu, care nici nu există pentru aceşti indivzi spurcaţi rău la gură. Păi dacă nu există atunci de ce înjurăm de Dumnezeu şi de cele sfinte? Nu e absurd? Dacă noi nu avem nicio tangenţă cu biserica de ce ne pasă că a devenit un fel de SRL şi nu taie chitanţă pe acatiste şi când vinde lumânări? Nu-i aşa că mai bine aprindem becuri în loc de lumânări? Nu-i aşa că trebuie bon fiscal la orice lumânare? Nu-i aşa că biserica face bani fără număr ca maneliştii şi e bine ca popii să fie traşi la răspundere? Nu-i aşa că ProTV are dreptate? Nu-i aşa că putem face show când vine vorba de biserică şi de Dumnezeu? Nu-i aşa că Eminescu era nebun când a afirmat că biserica este maica neamului românesc? Nu-i aşa că mai bine dăm dracu pe toţi şi pe toate că oricum nu există nici Dumnezeu şi nici diavol? Tot acest circ ortodox este o manipulare, nu? Totul este o poveste, un mit... nuuu?

    Vorbim de Idee sau de cutia milei.? Se spune că omul crede în Dumnezeu din frică. Sau că omul e prea sensibil, prea milos şi aşa a inventat Ceva şi acest ceva este Dumnezeu. Ideea pentru mine este o enigmă, o taină... Dar Ideea de Dumnezeu este o realitate. Nu sunt deloc străin de Ideea de Dumnezeu şi nu o spun ca mândrie, dar sunt fericit să fiu un om credincios. M-am născut credincios şi sunt credincios. Şi nu cred de milă sau de frică. Nu sunt un credincios sentimentalist şi nici raţionalist. Sunt un credincios normal. Cred cu toată fiinţa că e ceva firesc să ai dragoste şi nădejde în Dumnezeu. Credinţa e un lucru firesc. Nu se poate demonstra, dar nici nu se poate nega. Negarea de fapt este o afirmare sau o mărturie. Dumnezeu nu există, înseamnă afirmare şi mărturisire. Numai a spune numele lui Dumnezeu... deja e ceva afirmativ. Indiferent de context, numele lui Dumnezeu e ceva sacru. A fi profan înseamnă a fi om autonom, gen - omul este măsura tuturor lucrurilor.

     Poate şi ideea are rostul ei. Depide de om şi de idee. Ideea de muzică ne interesează? Cred că ideea de muzică ne interesează cel mai mult. Doar că muzica de azi a devenit o caricatură. Nu sunt specialist, dar pun muzică la evenimente şi iubesc muzica. Cea mai frumoasă muzică este LINIŞTEA. Ce gen de muzică prefer eu? Nu sunt rocker care ascultă manele şi nici manelist care ascultă rock. Sincer, citesc acum Cazul Wagner de Fr. Nietzsche. O carte despre muzică. Iar eu nu prea mai ascult muzică. Sau ascult foarte rar. Iubirea este o formă de muzică sau muzica e ceva ancorat în iubire? A iubi înseamnă a face muzică? Ce e muzica? Nu putem răspunde... Dacă spunem că e o atitudine sau că e armonie, minţim. Pentru că nu există muzică fără om sau om fără muzică. Aşa că ajungem tot la: ce e omul? Iar în acest context nu avem niciun răspuns, deci... filosofia pune doar întrebări, ea nu dă răspunsuri, asta e ideea...

Violenţa în familie - un compromis

    A fi om înseamnă a fi liber. Dar libertate nu înseamnă a face crime sau a fi violent. Sub nicio formă nu se acceptă violenţa umană în familie şi în iubire. Iubirea nu e un compromis. Dar violenţa este din păcate un mare compromis. Nu se cade să spui că iubeşti pe cineva în timp ce îi faci rău fizic sau verbal. Agresivitatea face casă bună cu jungla. Femeia sau bărbatul se căsătoreşte cu un om, nu cu o jivină. Suntem în sec. XXI, nu în epoca primitivă. Avem atâtea drepturi, dar noi nu vrem să ştim de ele. O relaţie toxică duce mereu la o familie unde o să fie alcool şi violenţă. 

    Ce să faci ca să scapi din acest iad? Divorţul este singura soluţie? Nu e vorba de divorţ aici... e vorba de ce se ajunge la violenţă? Sau, de ce am acceptat o astfel de familie? Cel mai indicat e să punem la probă partenerul de viaţă şi să îl vedem cum se comportă în diferite circumstanţe. Un om care ţipă şi urlă ca un nebun într-o amiciţie sau într-o încercare de relaţie... nu are ce căuta în viaţa ta. Nu poţi avea o familie cu un asemenea om. Familie faci cu un om bun. Un om bun e mereu în pace, e sensibil şi te înconjoară cu linişte, pasiune şi iubire.

      Nu ai nevoie de evenimete tragice ca să vezi că omul de lângă tine e un urangutan. Nu ai nevoie de o palmă ca să ajungi la divorţ. Nu ai nevoie de nimic neplăcut. Atenţie de la bun început! Dacă un om nu trece anumite probe... nu are ce căuta într-o relaţie de iubire cu noi. Iubirea este armonie. Iubirea înseamnă mai mult decât orice înţelegere.