Jurnal duhovnicesc

    Duminica, 7 Iunie

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!      Nu pot incepe altfel acest jurnal decat cu rugaciunea inimii. Inima este totul in fiinta mea launtrica. Inima este esenta si armonia vietii mele. Traiesc si iubesc cu inima. Nu fac nimic fara inima si fara suflet. Pun suflet in tot ce fac. Din acest motiv accentul cade pe inima si pe suflet. Chiar si aceste randuri sunt scrise din inima. La mine inima este organul iubirii. Iubesc cu inima... si traiesc sa iubesc din suflet. Un suflet de copil. Un suflet de poet. Un suflet sensibil si o inima ca o melodie psaltica. Oare sa fie vorba de un om ideal in acest context duhovnicesc? Nu, nici pe departe. Sunt un simplu om. Numai ca imi este drag sa fiu mereu ancorat in iubire. Indiferent daca sunt inselat sau nu, eu iubesc si respir prin iubire.

Filosofia (adica iubirea de intelepciune) doreste sa raspunda la cateva intrebari de natura existentiala. Convertim acele patru intrebari ale lui I. Kant intr-una singura: ce este omul? Nu caut sa intreb cine sunt eu? si nu pornesc de la sintagma cunoaste-te pe tine insuti! , ci doar incerc sa fiu pseudosocratic si sa aflu ca stiu ca nu stiu nimic. Filosoful german, I. Kant, intreaba "ce este omul?" , iar eu vreau sa ma asigur ca nu stiu "ce este omul?" fiindca nu stiu cine sunt eu. De la "eu" pornesc toate intrebarile si toata filosofia. Eul intreaba in zadar si ecoul cunoasterii raspunde. Nu avem date fixe despre om si am inventat psihologia umana ca sa interpretam anumite fapte si caractere. Niciodata nu putem afla "ce este omul?" daca nu cunoastem Cine este Dumnezeu. Accentul cade pe Persoana, nu pe Idee ca-n sfera filosofica.    Dupa Petre Tutea, omul adevarat este om credincios, iar omul fara Dumnezeu devine un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. In viziunea ortodoxa, omul este chip al lui Dumnezeu si tinde spre asemanare cu Fiinta Suprema. Ce facem cu acest om cand devine bolnav si plin de pacate? Mai este ceva din Dumnezeu in el? Sf. Parinti ne invata ca omul este un microcosmos. Adica un mic univers. Omul este un complex de taine. Dupa atata filosofie putem intelege "ce este omul" ? Avem curaj sa dam o definitie exacta fata de om?

Merg pe strada si ma gandesc la iubita mea. Faptul ca ma gandesc (cuget deci exist... cum ne spune Rene Descartes) ma face sa fiu om? Gandirea sa fie singura calitate superioara a omului? Nu stiu ce sa zic, doar ma intreb si nu vreau sa gresesc a da un raspuns. Cred cu tarie ca totul porneste de la "eu" si de la ganduri. Gandurile te fac din om sanatos un om cu probleme psihice. Gen: anxietate, depresie... Cum putem controla aceste ganduri? In viata duhovniceasca pornirea spre pacate (de ex. desfranarea) pleaca de la un gand. Asa ca in asceza se pune mare pret pe metanoia - schimbarea sau pocainta mintii. O schimbare cu radacini profunde in fiinta launtrica. O schimbare ce tine mare cont de rugaciune. In special rugaciunea mintii: Doamne Iisuse... Deci nu este o schimbare superficiala sau o amagire. Este o convertire intru fiinta.