Taina

Copacii ma privesc cu teama. Simt cum se imleteste frica naturii cu frica umana. Aici in padure se intalnesc toate sentimentele la un loc. Sunt inghetat de spaima. Nu reusesc sa realizez cine m-a lovit. Ma izbesc de intuneric si ma gandesc cum poate scapa omul din aceasta situatie tragica. Tarasc trupul incet, incet si ajung intro poiana. Norocul meu ca e luna plina. Stelele stralucesc si ele pentru a-mi lumina fiinta. Fiinta-mi plapanda, tremura de frica. Frica, foamea, somnul... cele ce caracterizeaza omul. In aceasta situatie extrem de delicate, totusi am timp de filosofie. Probabil am luato razna, am dat in nebuneala de la cazatura. A da, gata, mi-am amintit. Eram la vanatoare si cand sa trag cu pusca intr-un porc mistret, am alunecat si am cazut intro rapa putin adanca. Nu stiu de ce ma simt asa rau. Ori m-am lovit la cap, ori m-am rostogolit si am ametit. Acum, sunt aici in aceasta poiana. Sper sa fiu protejat in loc deschis. Incerc sa fac focul, strang cateva lemne, cand colo se aude ceva. La cativa pasi de mine, zaresc un cerb cu coarne de aur. Cerbul se misca incet, pesemne ca e foarte batran. Fara nicio sfiala, se apropie de mine. Ma piveste fix in ochi si-mi spune in soapta:

 - Nu te teme omule! Sunt ca fratele tau, esti in siguranta. Dar, nu inteleg ce-i cu tine prin padure in miez de noapte? De ce esti ranit? Ce ai patit? Te-a atacat vreo fiara salbatica?

 - Doamne, cerbule... Dumnezeule, nu pot sa cred... nu e adevarat, visez... Doamne, Doamne... Doamne, Iisuse Hristoase... Doamne, cerbule, ce sa iti zic... Esti salvarea mea. Iarta-ma, eu nu sunt vanator! Nu te teme nici tu de mine. Nu stiu sa trag cu pusca. O am asa de ... Stai, atunci ce faceam cu ea cand am vrut sa trag in acel porc mistret? Nu stiu sa trag cu pusca, dar totusi am pusca. Ce om ciudat sunt si eu. Imi e frica si cu pusca-n mana. Ce caut aici? De ce sunt ranit? NU STIU! Asta ma intreb si eu.

 - Lasa, nu te mai gandi la trecut, la ce a fost! Stai calm! Iti fac eu focul, tu incearca sa te odihnesti, asa poate iti revine memoria inapoi...

 - Bine, bine... ma pun sa dorm.

Cerbul cu coarne de aur, a facut un foc ca-n povesti. Caldura imi transfigura trupul si sufletul. Dormeam ca un copil stiind ca am strajer un cerb batran, dar frumos. Padurea nu-mi mai inspira frica. Cerbul m-a scos din temnita fricii si ma gandeam cum de animalele sunt prietene cu padurea, iar noi oamenii ne topim de frica. Dupa cateva ore bune de somn, ma trezesc brusc. Cerbul ma privea bland si ma intreaba tot in soapta:

 - Ori ai avut vreun cosmar?

 - Nu, n-am nimic... Sunt lucid. Sunt limpede la minte, ca apa unui izvor de munte. Stiu ce e cu mine. Asculta cerbule!

 - Ascult!

 - Eu nu sunt vanator si nici nu stiu sa trag cu pusca. N-am taiat o gaina in viata mea, dapai sa trag cu arma. Prietenul meu Doru, el e vanator. Avea mai multe arme si mi-a dat sa-i tin o pusca. Din greseala am tras cu arma si m-am speriat. Cred ca am alunecat si asa am ajuns in rapa. M-am lovit la cap cand m-am rostogolit. Porcul mistret era o iluzie. Nu am vazut niciun porc mistret. Nu din cauza porcului mistret am cazut, ci din cauza mea. In fine... Am lesinat, am intrat in coma, ceva am patit. Ma doare capul si ma simt ca si cum m-a lovit un par in cap.

 - Bun ca te-am gasit eu...

 - Da, bun ca sunt aici cu tine! Cerbule, fii atent, ma gandesc sa merg cu tine prin padure sa traiesc si eu liber ca tine...

 - Cum sa traiesti liber ca mine? Ce vrei sa spui? Voi oamenii nu sunteti liberi?

 - Ba da, suntem liberi, dar totusi nu avem libertate. E un paradox. In fine... Nu stau sa iti explic acum despre cum traim noi oamenii. Vreau sa traiesc aici cu tine, sa nu mai traiesc in lume! Vreau sa aflu taina padurii, taina animalelor... taina...

 - Taina... Vrei sa descoperi taina noastra si noi vrem sa deslusim taina omului. Nu cred ca e posibil. Fiecare cu taina lui.

 - Da. Mai bine lasam taina in taina ei. Du-ma te rog la un drum...

 - Drum care sa te duca spre casa?

 - Da.

 - Urmeaza-ma! Mergi dupa mine incet si vorbeste in soapta. Asta-i taina padurii: tacerea. Fiind tacere in noapte, tacere ziua... vorbim in soapta sa nu ne auda nimeni.

Sedus de taina padurii si de tacere, am mers fara sa scot o vorba pana la drum. M-am despartit cu prietenie de cerbul cu coarne de aur. L-am imbratisat cu drag. I-am multumit pentru tot si cu emotii am pornit la drum. Drumul spre casa. Drumul care ma despartea de taina padurii. De atunci mi-am zis in inima ca taina nu e bine sa fie iscodita, taina e taina acolo unde este. De ce sa ispitim taina? Taina mea e dragostea. Sunt indragostit de frumos. Sunt nebun sa descopar taine noi, dar mai sigur e sa nu deranjez taina, fiindca orice taina are farmecul ei minunat. Incerc de acum sa traiesc taina si sa ma las trait de taina. Taina inimii. Taina iubirii. Taina nuntii... Taina ancorata-n vesnicie: mantuirea sufletului.