Tot omul e păcătos, îmi spui de atătea ori. Crezi că mă ajută cu ceva vorba asta? Mă vindec de desfrânare, malahie, pornografie, mânie și judecarea semenilor, auzind mereu, mereu vorba asta? Da, tot omul e păcătos, dar nu fac bine să mă amăgesc cu această idee. E o idee adevărată, nu zic nu. Eu am nevoie de psihoterapie ortodoxă, nu de vorbe. Și ce, psihoterapia laică, psihologia face minuni? Cum te ajută să te vindeci, nu tot prin vorbe? Nu știu cum, dar aș prefera să încerc. Lași Sf. Taină a Spovedaniei și cazi în umanism? Cum adică? Da, cazi în umanism de crezi că psihologia e mai bună decât spovedania. Ooo, nu, nici gând. Spovedania și rugăciunea, ajută omul credincios să scape de orice patimă. Voință și pocăință să fie, că în rest vine de la Dumnezeu mântuirea, izbăvirea, vindecarea... Și psihologia ajută, doar că nu e corect să punem psihologia mai presus de orice. Teologia și filosofia sunt oare mai prejos? Nu cred. Teologia trăită, teologia practică, nu e teologia de la școală.
Mulți blamează teologia care se studiază la Seminar și la Facultate, fiindcă nu schimbă cu nimic omul lăuntric. Omul nu se schimbă prin teorie. Omul se schimbă prin credință și iubire. Credința se naște din iubire, iertare și nădejde. Convertirea, mai ales metanoia (schimbarea, pocăința minții) nu e doar întoarcere la Hristos, la credință, ci e întoarcere la adevăr, la iubire, la iertare, la nădejde, la răbdare, la simplitate, la frumos, la cultură și la tot ce ține de suflet. Credința renaște întru iubire, iertare și nădejde prin smerenie. Fără smerenie, orice teologie (ortodoxă, catolică, protestantă ...) și filosofie, este seacă. Limbajul de lemn din teologie se transfigurează prin limbajul iubirii, limbajul biblic. limbajul Mântuitorului Hristos și al Sf. Părinți. Nu toți Sf. Părinți (autori ai Filocaliei sau autori de Teologie înaltă) au folosit un limbaj tehnic (greoi) și nu toți fac teologie intelectuală. E nevoie și de teologie din cărți și din școli (facultăți) , dar cel mai mult e nevoie de teologie vie, teologia faptelor, de teologia inimii și teologia iubirii. Sf. Părinți au fost mari trăitori înainte de a scrie teologie. Sf. Părinți au scris cu un scop, pentru a apăra Ortodoxia, dreapta credință. Sf. Părinți au dat un răspuns și au combătut ereziile (rătăcirile din vremea lor) , nu au scris teologie ca să fie recunoscuți ca savanți. Smerenia e prima teologie scrisă de Sf. Părinți. Nu e scrisă în cărți ci în viața lor deosebită. Smerenia nu se învață nicăieri, nu se predă la nicio școală teologică, smerenia se trăiește pur și simplu. Smerenia se trăiește firesc. Firea omului este Ortodoxia, ne spune scumpul Pr. Rafail Noica, dar firea omului este și smerenia. Paul Evdokimov, afirmă că nu noi trăim taina ci taina ne trăiește pe noi, așa și cu smerenia, smerenia te trăiește firesc și frumos. Nefiresc e să fie omul mândru, trufaș, arogant, desfrânat, clevetitor, mincinos, corput, ateu, nihilist... etc. Omul autonom, omul ce se crede absolut deștept, e cel mai de plâns om. Petre Țuțea ne spune că omul fără credință și fără Dumnezeu, devine un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Omul fără iubire, fără smerenie ce devine? Tot acolo ajunge, fiindcă Dumnezeu este Iubire și Smerenie.
În postmodernism, în alte curente demonice (precum new-age, yoga, emo ...) și în comunism, nu există Dumnezeu. Dumnezeu este o ipoteză, o idee absurdă, o poveste, un basm , o prostie și atât. În acest context, Dumnezeu nu are nicio logică. La ce folos Dumnezeu pentru omul recent? Nu e el - omul - , măsura tuturor lucrurilor?! Ce să mai caute Dumnezeu în această ecuație postmodernistă? Nici să nu audă de așa ceva. El crede în OZN-uri, în știință, în psihologie, în tehnologie, în mass-media, în internet, în politică... Omul recent nu e prost să creadă în Dumnezeu. Știința fără conștiință e dumnezeul lui. Mintea (căzută în aporia) e dumnezeu. Nimic nu există în afară de eu , de omul recent. Dacă cineva își permite să contrazică acest om genial , e dezastru. Se ajunge la polemici infinite. Nu se mai termină niciodată polemica între un necredincios și un credincios. În mare parte, nu au rost aceste polemici. Orgoliul, egoismul, trufia... nu lasă pe nimeni să accepte filosofia aproapelui. Doar atitudinile au rost. Când apare un pavel coruț, un remus cernea, un fernando savater... nu putem să îi lăsăm în pace. Lao Tz zicea să numim lucrurile corect. E foarte corect să spui că pavel coruț susține niște aberații cât Casa Poporului. E foarte corect să spui că oreste bate câmpii cu ezoterismul lui codificat. E foarte corect să mărturisești că Petre Țuțea admite doar viziunea ortodoxă și că mai multe adevăruri egal niciun adevăr. Nae Ionescu punea accent pe dumirire, oare se poate lămuri omul recent?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu