Excitaţia comentariilor pe facebook

     La început de era facebook, am crezut că pot schimba blog-ul cu facebook-ul. Mi-am imaginat eu că lumea pe facebook mă vede... şi citeşte mai mult. În scurt timp am realizat că lumea pe facebook e pasionată de poze, nu de texte. Nu excludem ideea că lumea citeşte pe facebook, dar o imagine face cât o mie de cuvinte, nu-i aşa?

    În fine. Am trecut de etapa facebook-scris-citit. Am văzut că lumea îşi face grup (ca un partid politic) şi aşa am ajuns pe zeci de grupuri de poezie, de literatură, de muzică, de cultură. După toate descoperirile pe facebook, la început am trecut de ideea de like şi share, dar m-am oprit puţin la comm. Şi am comentat şi iar am comentat, de visam noaptea în somn comentarii. Am intrat în polemici. Încercam să lămuresc lumea pe facebook, până am ajuns la facultate şi un profesor a zis: cel ce se contrazice înseamnă că are timp de pierdut. Ups! Interesantă părere. Şi mi-am dat seama că eu greşesc. Că nu am nicio şansă să lămuresc pe cineva. Că nu sunt eu Dumnezeu. Până la urmă şi Dumnezeu e blamat. Deci m-am lămurit singur că nu fac bine să tot comentez pe facebook la diferite postări şi să mă contrazic cu X şi Y.

    

      Ce mă excita să tot intru în polemici pe facebook? Ideea că eu pot să lămuresc pe cineva. Abia acum am învăţat lecţia că niciun om nu poate să lămurescă alt om, pentru că omul gândeşte cum vrea el şi mai ales omul care nu vrea să se schimbe, degeaba te chinui cu el, el te crede nebun, prost... Omul e unic, fiecare om are mentalitatea lui. Mai ales omul trecut de 50 de ani. Psihologic e dovedit că un om trecut de 50 de ani e foarte greu sau imposibil să fie lămurit. Dacă el aşa crede că stă treaba, aşa e şi punct. Nu avem dreptul să judecăm pe nimeni de faptul că are o altă părere. Suntem diferiţi şi e normal să gândim diferit.

     Văd pe facebook postări peste postări şi comentarii peste comentarii. Am căzut în această capcană şi ne place să ne contrazicem, să ne jignim, să ne certăm, să ne credem noi deştepţi şi deţinătorul absolut al adevărului. Nimeni nu inventează în sec. XXI roata. Nimeni nu descoperă America azi. Nimeni nu e mai presus de celălalt. Doar mândria şi lipsa de respect ne face să fim aşa războinici în comentarii. Unele comentarii şi polemici pe facebook sunt absurde. Sunt banale. Mulţi încearcă să aducă argumente. Argumente pentru ce? Eu sunt dinamovist (bine, nu mai sunt microbist şi nu mai sunt fan - adică fanatic - cum eram la liceu) , cu ce poate să mă lămurească cineva că nu e bine ca eu să ţin cu Dinamo? E naivitate să crezi că prin comentarii pe facebook poţi schimba ideea cuiva. 

    Unii se contrazic prin sute de comentarii pe ideea de ortodox. Ba că eu sunt ortodox... ba că eu sunt ateu, ba că sunt altă confesiune. Mulţi fac abuz de a fi ortodox pe facebook, cu mii de citate din Biblie şi sute de imagini cu icoane, preoţi şi mănăstiri. Şi eu aveam acest instinct estetic şi acest iz de a mă afirma mare mărturisitor ortodox pe facebook. Cel mai bine e să fii discret. Să ai discernământ. Să nu exagerezi. Să nu pici în extreme. A fi habotnic sau fanatic religios, nu înseamnă a fi ortodox. A pune poze de profil cu ticolorul nu înseamnă a fi patriot. A fi ciudat nu înseamnă a fi altfel sau a fi bun. Exemplu bun.

    Putem să analizăm câteva comentarii pe facebook (să spunem despre Regele Mihai sau despre crima de la metrou) dar nu intrăm în patologia acestor chestiuni. Din păcate oamenii cred în ceea ce comentează şi pofta de a comenta a devenit marea revoluţie pe facebook. Fiecare ţine la comentariul lui ca la ceva sacru. Există şi o excitaţie a acestor comentarii. Sau poate omul crede că are o misiune, misiunea de a comenta pe facebook. Cine ştie, ne-am născut ca să dăm comentarii pe facebook, nu? 

    Ideea e că omul nu permite să fie deranjat. Omul este un individ sensibil şi vulnerabil. Omul este ca un vulcan. Dacă este supărat ejaculează, pardon... erupe. Explodează. Explodează de nervi şi aberaţii. Majoritatea comentariilor pe facebook sunt nişte aberaţii, dar nu contează, important e contextul.  Suntem prea orgolioşi să recunoaştem că batem câmpii. Eu am revăzut azi un articol din 2012 publicat la Ziarul de Vrancea despre drepturile omului, şi abia acum recunosc cât de urât şi ce prost scriam. Mi-am dat seama că atunci eram pe altă lume. Dar comentatorii pe facebook ştiu săracii că sunt pe altă planetă? Ştiu ei că Socrate a zis: eu ştiu că nu ştiu nimic? Poate ştiu, dar nu vor să lepede plăcerea de a comenta şi a intra în polemici pe facebook fără niciun rezultat. Exact ca la tv. Când vin şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la ALDE, şi de la USR, şi de la UDMR... şi iese un balamuc. Toţi cred că au dreptate şi de fapt nu are nimeni. Toţi cred că schimbă România în bine, dar România tot rău o duce de 28 de ani.

    Repet omul, şi mai ales omul facebook, este liber şi diferit. Fiecare poate avea o idee de adevăr, dar pe facebook nu se face filosofie (adică iubire de înţelepciune), pentru că facebook este o fabrică de narcisism.