Copilul iubirii

    Sunt un copil. Un copil al iubirii. Daca nu va deranjeaza, o sa ma cheme Danut. De ce acest nume? Pur si simplu simt ca asa este firesc. Cred in vise si iubire. Visul meu cel mai frumos este sa intalnesc o floare si sa ma indragostesc de ea. Floarea sa fie iubirea mea. Iubirea mea...

    Nu stiu unde sa gasesc o asemenea floare si merg des in Poiana Mare, sa vorbesc cu un fluture despre iubire si suferinta. Fluturasul a prins drag de mine si imi spune: draga Danut, intelege, asa e in viata... asa e in iubire, cel ce sufera mult iubeste mult si cel ce iubeste mult sufera. Suferinta din iubire nu e o suferinta usoara. Simti ca te doare sufletul. Accentul cade pe suflet si simti cum curg lacrimi de sange din inima. Inima e cea mai importanta in acest context al iubirii. Pentru ca iubesti din inima, nu din creier sau din ficat. A iubi din inima inseamna a iubi cu adevarat. A suferi din iubire inseamna a avea o inima sensibila si a avea sentimente sincere. Tu ai puterea sa ierti, sa treci peste obstacole, dar ce te faci daca iubirea te minte? Ce te faci daca iubirea te inseala? Doamne fereste!, ce te faci daca iubirea se desparte de tine? Ce te faci Danut, daca iubirea nu-ti mai apartine si nu mai are niciun sens in lumea ta? Ai puterea sa-i respecti decizia si sa accepti ca libertatea e mai presus de orice si unde nu este libertate nu este nici iubire, nici nimic. Etc. Etc. Etc.

    Sincer sa fiu, aveam senzatia ca asist la un curs de filozofia iubirii. Eram placut impresionat. Fluturasul ma facea sa zambesc. Aveam pe buze cuvintele "Te iubesc!" si in inima aveam o iubire nebuna. Aceasta iubire nu a murit si nu moare niciodata, chiar daca am avut atatea deceptii si dezamagiri.

     Ma gandesc si acum la ce a zis fluturasul in Poiana Mare. Incep sa cred ca a suferi din iubire e o arta. Trebuie sa stii sa suferi, nu sa te plangi la toata lumea ca te-a parasit "iubita". Iubirea vine si pleaca. Iubirea adevarata ramane. Numai iubirea adevarata este statornica si nu fuge niciodata.

      Da, am iubit si am crezut ca sunt iubit. Am vrut sa iubesc toata viata o femeie, o fata, o copila... Toti prietenii mi-au zis ca este o utopie. Ca nu sunt intreg la minte. Ca aceasta nebunie (indragosteala patimasa) o sa se sfarseasca prost. Si s-a sfarsit? Nu stiu, dar tind sa cred ca nu a fost iubire, ci placere. O placere efemera.

      Iubirea nu cunoaste moartea si suferinta. Iubirea care si-a adancit radacinile in Dumnezeu, nu iubirea senzuala. 

       Am vrut sa renasc prin iubire. Simt ca sunt copilul iubirii si ador sa iubesc si sa fiu iubit. Ador dragostea, dar dragostea inseamna fericire, nu suferinta. De ce sufar? Sufar din iubire? Poate ca da. Sufar pentru ca am iubit prea mult.