Declaraţie de iubire sau vorbe goale

   Sunt scrise despre iubire poveşti, romane, cărţi erotice, cărţi de psihologie şi multe altele. Ai impresia că iubirea există doar în contextul cărţilor şi că este ceva ideal. Dar din experienţa noastră putem să vorbim şi despre realitatea iubirii.

      Primul te iubesc nu este mereu o declaraţie oarbă. Cuvintele iubirii nu ţin doar de o îndrăgosteală adolescentină. Iubirea nu se manifestă mereu cu fluturi în stomac. Iubirea nu se opreşte doar la poezii, sentimente, gelozie şi plăcere. Iubirea este o realitate.

Poate sunt prea idealist când vine vorba de iubire, dar încerc să mă raportez la realitatea iubirii şi să înţeleg un fenomen ciudat. Chestia aceasta se întâmplă şi în prietenie. De ce se pierd unele cuvinte? Sau de ce se pierde sensul cuvintelor? De ce se ajunge de la cuvinte de iubire la reproşuri, orgolii, jigniri şi despărţire? Ce valoare mai au acele cuvinte?

    Totuşi nu sunt cuvinte banale, sunt cuvinte-sentimente. Într-o anumită relaţie mi-am permis să întreb: atunci ce a fost cu toată dragostea ta, cu toate acele cuvinte frumoase, cu toate mesajele şi declaraţiile de iubire? Răspuns: am glumit şi eu, m-am jucat, am vorbit la mişto...

      Ce sens mai au aceste cuvinte? Sunt declaraţii de iubire sau sunt doar nişte vorbe goale? Se pare că uneori cineva pune prea mult suflet şi realitatea iubirii devine jocul iubirii. Iar când iubirea devine un joc entuziasmul relaţiei dispare. Cuvintele sunt transformate în vorbe goale şi iubirea nu se raportează la fapte.

       De exemplu, eşti înşelat şi ai capacitatea să ierţi şi eşti aburit şi amăgit de cuvinte dulci... şi după iar eşti înşelat. Mai are valoare te iubesc în acest context? Mai poţi face ceva cu iubitule, iubire, puiule, dragule, scumpule ... sau iubita mea, frumoasa mea, draga mea... ? Bine aceste apelative ţin de alint. Dacă analizăm subiectul ne gândim la cuvinte mari: eşti universul meu, în tine am găsit totul, tu eşti tot ce am aşteptat, nu mă despart de tine niciodată... Şi la o mică ceartă sau neînţelegere se destramă tot imperiul acestor cuvinte. Mă întreb: aceste cuvinte sunt cuvinte spuse din iubire, din inimă sau sunt doar vorbe goale? De ce nu există veşnicia acestor cuvinte? De ce nu există veşnicia iubirii în unele relaţii de azi?

        Se spune că aceste cuvinte au rostul lor atunci. Apoi omul se schimbă şi e normal să se schimbe şi sentimentele, dar nu cred că e normal să te joci cu sufletul cuiva în iubire. Iubirea nu e doar o plăcere sau o satisfacţie erotică. Iubirea e totul. Uneori e totul sau nimic. Nu poţi face din iubire un joc egoist. Jocul iubirii se practică doar la oamenii care nu vor să iubească cu adevărat. Poate ne mirăm cum rezistă o căsătorie la părinţii şi bunicii noşti, iar astăzi de la orice fleac se ajunge la divorţ.

        În fine, nu vreau să lungesc problema. Cert e că iubirea adevărată este o artă, iar iubirea superficială este o simplă joacă şi de la cuvinte de iubire se ajunge foarte uşor la vorbe goale.

NEAGU DJUVARA ŞI ISTORIA BUNULUI-SIMŢ

       L-am descoperit pe Neagu Djuvara la emisiunea Înapoi la argument a lui Horia-Roman Patapievici, de la TVR CULTURAL. A fost dragoste la prima vedere. M-a fascinat acest boier al lumii istorice din România. Dl. meu diriginte de la liceu îl numea un bătrânel simpatic. Sincer nu am înţeles eu aşa mult ce vorbea acest bătrânel simpatic, dar apoi am cercetat şi am aflat cine este Neagu Djuvara. Nu sunt pasionat de istorie la modul să citesc numai şi numai istorie, dar mi-am cumpărat o carte din opera lui, să mă familiarizez puţin cu istoricul şi scriitorul Neagu Djuvara. Apoi am citit o altă carte de la dl. meu diriginte. O carte de interviuri despre viaţa lui. Iar între timp m-am trudit să ascult (pe internet) cartea O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri.

            În alt context l-am văzut pe Neagu Djuvara în susţinerea lui Crin Antonescu în alegerile din 2009. Eu fiind atunci membru PNL şi preşedinte TNL Urecheşti (Vrancea) m-am bucurat să-l văd implicat politic. E important să vezi un om drag (în special o personalitate) alături de contextul liberal. Context în care am crezut foarte mult atunci.

     Astăzi văd o postare pe facebook a jurnalistei Csiki Camelia: Dumnezeu să-l odihnească... pe Neagu Djuvara! Am vorbit puţin pe chat să mă lămuresc, iar Camelia a dat dovadă de prietenie (virtuală) şi mi-a spus că se pregăteşte să scrie un articol despre Neagu Djuvara. Nu vreau să vorbesc despre moartea maestrului Neagu Djuvara, pentru că un asemenea om se naşte în orizontul veşniciei. Încerc doar să pomenesc faptul că l-am admirat enorm şi cred că a fost un model din toate punctele de vedere. Când eram pătimaş cu sentimentul religios nu mi-a plăcut o afirmaţie a lui: sunt credincios, cred în Dumnezeu, dar să nu-mi vorbiţi mie ca istoric şi om de ştiinţă despre Fecioria Maicii Domnului. Pur şi simplu m-a frapat că nu respectă această Taină, dar acum înţeleg că eu priveam totul doar din punct de vedere ortodox. Priveam omul doar în contextul religios. 

   Totuşi indiferent de unele păreri personale şi afirmaţii, Neagu Djuvara a fost binecuvântat de Dumnezeu şi chiar dacă a avut unele idei controversate, nu avem ce să-i reproşăm pentru că nu e greşit să ai opinii originale. Poate sunt doar ipoteze. Important este faptul că acest om mi-a intrat la suflet şi-l păstrez în conştiinţa mea ca pe un autor al istoriei bunului-simţ.

       

Despre religie şi spirit în viziunea lui Lucian Blaga

    Când vine vorba despre cultură laică sau filosofie ne place să credem că e ceva necurat la mijloc. Se interpretează (într-un duh prea ortodox) cultura şi viziunea lui Lucian Blaga, fiind una umanistă. Despre filosofia lui Lucian Blaga cu ideea de Marele Anonim se spune că e ceva rău, după modelul dacă nu e gândire ortodoxă înseamnă că nu e nimic bun. Lucian Blaga a fost un rătăcit. Cartea Religie şi spirit a demonstrat clar că autorul capodoperelor Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii şi Trilogia valorilor, bate câmpii.

       Cine spune aceste lucruri? Un ortodox habotnic. Din păcate o mare parte din lumea ortodoxă judecă total greşit filosofia şi atitudinea faţă de religie a unor rătăciţi ca Lucian Blaga, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade şi alţii care şi-au permis să gândească altfel despre religie. Avem şi etichete gen: duşmanii ortodoxiei, sticători de minte, demonizaţi, agnostici, umanişti, atei...

Vreau să sugerez faptul că afirmaţia: Lucian Blaga bate câmpii în cartea Religie şi spirit, aparţine unui fost profesor de la mine de la facultate, şi mă frapează acest lucru. Nu înţeleg această atitudine ortodoxistă faţă de cultura laică şi filosofie. Un ortodox adevărat (sau un absolvent de Teologie care are o deschidere universală şi o cultură bine pusă la punct) nu are voie să gândească urât despre Lucian Blaga, Cioran, Noica, Eliade... Un ortodox adevărat nu este un ipocrit. Un model ortodox este autorul  Jurnalului fericirii, Pr. Nicolae Steinhardt, iar din spaţiul contemporan, Diac. Sorin Mihalache.

     În fine, se pare că Lucian Blaga este pus la zid pentru că nu a fost un Petre Ţuţea, Nae Ionescu sau Mircea Vulcănecu. Să lăsăm totuşi ipocrizia ortodoxistă (de care am fost lovit şi eu la început de convertire) care blamează filosofia lui Lucian Blaga. Valoarea unui scriitor (autor de talia lui Lucian Blaga) nu constă în a fi sau a nu fi religios. Şi un ateu poate să fie un scriitor foarte bun. Că nu vrem noi să acceptăm un alt punct de vedere, asta e altă poveste. De fapt aici e problema. Suntem influenţaţi de anumite lucruri şi idei, şi nu vrem să credem că poate noi nu avem dreptate. Nu vrem să înţelegem cultura universală, libertatea umană şi diferenţa de opinii şi faptul că nimeni nu are cum să lămurească un om dacă el nu vrea, nu crede, nu cunoaşte, nu înţelege...

      Încerc să scriu câteva idei despre cartea Religie şi spirit şi de ce cred că Lucian Blaga este original şi nu face niciun rău dacă este citit de un ortodox. Poate doar un habotnic neagă valoarea şi cultura unui Lucian Blaga. Chiar autorul a spus că nu crede în ideea că există o opoziţie între cultură şi religie. Lucian Blaga în cartea Religie şi spirit nu neagă religia, spune chiar că religia este o expresie a fiinţei umane. Autorul are un punct de vedere frumos. Cartea este scrisă într-un mod elegant, diplomat... ba ai senzaţia că Lucian Blaga îşi cere scuze pentru unele idei. Deja este absurd să ajungi să-ţi fie ruşine şi teamă să gândeşti liber faţă de religie, din cauză să nu deranjezi Biserica sau ortodoxia. În fine, Lucian Blaga nu este Freud. Şi nici Freud nu este ceva greşit. Dar Lucian Blaga nu a zis că religia este o iluzie. 

          Poate dezamăgesc orgoliul unor personalităţi ortodoxe care critică într-un mod absurd filosofia lui Blaga. De ce dezamăgesc criticismul ortodoxist? Pentru că Lucian Blaga nu face doar filosofie. Poate exagerez, dar Lucian Blaga în cartea Religie şi spirit este mai bun ca Mircea Eliade. Repet, Blaga nu face doar filosofie. Nu vorbim aici de Lucian Blaga poet... Încercăm să nu interpretăm greşit viziunea despre religie a lui Blaga. 

       În cartea Religie şi spirit, găsim elemente de psihologie, istorie a religiilor, cultură... nu doar filosofie. Stilul în care este scrisă cartea este foarte uşor de digerat de orice cititor. Nu încep acum să scriu ca o lucrare de licenţă. Primele capitole ale cărţii prezintă anumite religii: budhism, hinduism, islam... , sau cum s-a format ideea de religie în India, China, Grecia antică. Nu văd nimic greşit că autorul vorbeşte despre psihologia şi filosofia oamenilor de alte religii. O religie  crede că viaţa e durere şi haos şi trebuie izbăvită prin Nirvana sau prin reîncarnare. Altă religie crede că viaţa este o iluzie. Dar toate aceste religii au în ele şi ceva moral, principii sănătoase... Chiar dacă este o altă religie, are rost acolo în lumea asiatică, arabă, indiană... Lucian Blaga nu tratează ironic o altă religie, dar poate vede în mod diferit cum s-a născut ideea de religie în lume. Poate crede că totul ţine de psihologia şi filosofia oamenilor din acel context. Dar nu este o dogmă. Lucian Blaga nu face teologie. Este doar un punct de vedere.

          După ce trece în vedere marile religii ale lumii, filosofia lui Platon, Lao Tz, Soren Kierkegaard, Goethe..., vorbeşte despre credinţă, spirit şi sacru. Poate pe un ortodox care judecă aspru această carte (nu vorbim aici despre replica dată de Pr. Dumitru Stăniloae sau despre polemica dintre acest mare telolog şi marele filosof Lucian Blaga, pentru că are un rost important în cultura românească) se simte lezat când autorul scrie despre misticism, creştinism şi ortodoxie. Dar nici în acest sens Lucian Blaga nu bate câmpii. Pur şi simplu scrie ca un filosof. Nu avem dovezi că Lucian Blaga gândeşte greşit despre religie, iar noi deştepţii de ortodocşi deţinem adevărul absolut. Ştim numai noi cum stă treaba cu religia. Ştim noi că toţi sunt eretici şi numai noi suntem Albă ca Zăpada. Ştim doar noi că pariul lui Pascal este o prostie. Nu vrem deloc să înţelegem că fiecare filosof îl căuta pe Dumnezeu, dar îl căuta într-un mod diferit. Filosofia nu a făcut niciun rău culturii umane. Cunoaşterea nu face rău. Gânditorii de prim-plan ai lumii aveau şi idei foarte bune. Nu toţi au fost într-un război cu religia. Nu toţi au fost ancoraţi în nihilism. Dar nu toţi trebuie să fim religioşi. Asta nu vrem să înţelegem.

     Lucian Blaga face o radiografie religiei şi are un punct de vedere corect. Cartea Religie şi spirit nu este o blasfemie. Un act de cultură, o carte de filosofie sau în general literatura nu este nimic demonic. Aşa cum un autor ar scrie despre erosul uman, Lucian Blaga a ales să scrie despre religie şi spirit, dar nu a scris nimic superficial. Are şi argumente. Repet, argumente de tip psihologic, istoric, filosofic şi cultural. Poate pentru Blaga religia a fost o filosofie sau o cultură. Dar nu avem noi dreptul să obligăm un autor să fie ortodox. Dacă nu eşti ortodox eşti un prost, ar spune habotnicul. Dar habotnicul nu înţelege că Ideea de Dumnezeu sau Ipoteza Dumnezeu are un alt sens în filosofie. Un călugăr, smerit şi credincios din toate punctele de vedere, nu este un nebun pentru Lucian Blaga. Dar pentru unii aşa-zişi ortodocşi, Lucian Blaga este un rătăcit.

       Lucian Blaga pentru mine este un punct de reper. Un punct de reper filosofic, cultural şi poetic. Sau este un alt punct de vedere despre religie. Aşa cum şi Freud are atâtea lucruri bune, dar mulţi văd doar ideile lui despre sexualitate şi religie. Şi chiar şi acele idei. Poate au un sâmbure de adevăr. Nu sunt născute din neant. Fiecare filosof de bazează pe ceva. Aşa cum religia creştină se bazează pe revelaţie, Biblie, Sf. Tradiţie, Sf. Părinţi  şi Minunea Sf. Lumini de la Ierusalim.

     Lucian Blaga poate a privit religia ca simbol. Vorbeşte de stilistica religiilor. Dar nu vorbeşte doar în termeni filozofici. Nu văd de ce trebuie să judecăm că e umanist, raţionalist... dacă nu e ortodox. Lucian Blaga are alt stil. Nu are un stil ortodox, dar are un stil frumos şi-şi pune amprenta în mod unic în cultura, literatura şi filosofia românească.

    

Despre ideea de abandon în lumea poeziei

    În 2007 mi-am dorit să devin poet. La început poet religios, apoi am visat să fiu poet laic... Dar oare cum arată un poet fără poezie? M-am abandonat cu totul în poezie, dar abia acum realizez că poezia mea nu are ecou poetic. Nu atinge arta poetică nu din lipsă de talent şi inspiraţie, ci din lipsă de stil, estetică, simbol, emoţie şi imagine. Adevărata poezie este ca un tablou de imagini. La mine e bine până la un punct, apoi nu se leagă, ceva nu merge.

     O brumă de talent tot există în fiinţa mea poetică, dar nu este de ajuns. Poezia e altceva. Eu scriu doar versuri simple, idei... Nu pot să fiu egoist şi ipocrit. Am scris doar încercări poetice, nu poezie. De ce am publicat o carte de versuri dacă nu scriu poezie şi nu sunt poet? Din grabă. Din excitaţia unui orgoliu absurd. Poezia adevărată nu e doar talent şi inspiraţie. Poezia adevărată vine ca o fantezie şi are un impuls erotic subtil.

     Poate eu m-am abandonat în lumea poeziei din alt motiv, nu ca să devin poet. Oricum nu poţi să devii poet, te naşti poet. Şi totuşi, ce fac înşel lumea? Postez versuri pe facebook. Postez uneori şi aici pe blog. Anul trecut am fost coautor într-o antologie de poezie. Public versuri... , dar nu scriu poezie? Public versuri, dar nu sunt poet? Înseamnă că sunt nebun?

       Da, nu sunt poet, cum am publicat şi articole în Ziarul de Vrancea, dar nu sunt jurnalist, nici editorialist, nici publicist, nici eseist... nici nimic. Sunt doar un tânăr (cândva foarte răzvrătit şi pătimaş din punct de vedere religios) pasionat de citit şi de scris. Dar nu are sens să mă dau peste cap. Să fac tumbe. Sunt un modest cititor care scrie, dar nu sunt scriitor. A avea mândria că sunt scriitor, înseamnă a mă abandona în mlaştina neantului.

       Ideea de abandon este doar un simbol. Poate nu m-am abandonat în poezie cu adevărat. Poate trebuia să mă abandonez în cu totul alt sens. Poate am greşit sensul. Sau poate sunt tânăr şi e normal să am iluzii. Aşa cum a fost iluzia că am să fiu poet.

       Acum că am ajuns cu picioarele pe pământ şi am coborât din cerul poeziei (asta nu înseamnă că nu o să mai scriu versuri...) trebuie să recunosc că sunt un sentimental incurabil. Într-o interpretare poetică am putea spune că sunt romantic, dar nu mă regăsesc în acest context, legat de lumea poeziei. 

        Poetul este un înger. Încet, încet încep să fiu om. Să convertesc iluzia în realitate. Adică în iluzie pot crede că sunt înger, dar în realitate sunt om. În iluzie pot crede că sunt poet, dar în realitate sunt doar un scriitor de versuri. Încerc să nu mă mint singur. Poezia este un lucru mare. Nu orcine scrie versuri (într-un stil naiv şi absurd) este automat şi poet. 

        Se pare că lumea de azi nu mai are timp de poezie, de citit... de literatură. Lumea are cu totul alte probleme, nu are timp de fanteziile noastre. Marile edituri nu mai publică poezie pentru că nu e o afacere bună. Poezia nu se mai vinde ca în perioada lui Nichita Stănescu. Într-un fel criticii (poate puţin exagerat) afirmă că ultimul mare poet al României a fost Nichita Stănescu, iar restul fac parte din alt capitol. Adică tot ce e acum vine după modelul Nichita Stănescu (sau unii mai clasci, după modelul Eminescu) şi sunt zugrăviţi în istoria literaturii în contextul ş.a., şi alţii care au scris săracii.

       Chiar dacă autorii canonici în poezia românească nu sunt 100 sau 1000, eu cred că încă se mai scrie poezie în adevăratul sens al cuvântului, dar nu mai cred în utopia că eu sunt poet.

Ba eu am câştigat! Lumea jocului - bucuria copilului

   E sâmbătă. Zi de eveniment. Sunt dj la restaurantul Romantic din Focşani. Ce eveniment? Absolvent de teologie dj? Scriitor dj? Se pare că da. Pasiunea mea pentru muzică s-a concretizat în acest sens. Evenimentul de sâmbătă era un botez cu 35 de invitaţi, botez început la ora 14:00 până la ora 22:00. De aici fug cu un taxiu la alt eveniment, tot botez, undeva la Budeşti (Vrancea) unde mă aştepta fratele meu şi continui să pun muzică până la ora 4:00 dimineaţa. 

       Ce e aşa special până aici? Un tânăr (dj) pune muzică, mare fâs. La restaurant Romantic, până să vină toată lumea, muzică de ambient, la un volum foarte mic. Tatăl copilului vine la mine şi mă roagă fără manele... Se pare că multe evenimente se fac şi fără manele. Lumea a început să aibă deschidere spre grecească, arăbească, machedonească - Un trandafir creşte la firida mea. Ionuţ Galani etc. 

        Ca dj e normal să pui ce vor petrecăreţii şi nu e ok să fii ipocrit. Sunt şi manele foarte bune gen Vali Vijelie - Mai stai sau Strigă cu mine te iubesc. Ideea e că multă lume preferă manelele vechi, decente. Nu facem aici un discurs pro şi contra manele. Eu am ascultat mult genul acesta, apoi am ajuns să fiu contra, dar acum realizez că nu e normal să fiu contra la ceva ce mi-a plăcut cândva.

    Bucuria unui eveniment reuşit e atunci când toată lumea dansează şi e mulţumită şi te felicită. Ai o satisfacţie extraordinară când vezi oameni fericiţi dansând pe muzica pusă de tine, aleasă cu atenţie. Dar cel mai frumos la un eveniment e plăcerea copiilor de a fi în centrul atenţiei. Bine unii sunt obraznici şi vor să strice din scule, lovesc luminile, etc. Dar nu te poţi supăra pe un copil. Zâmbetul unui copil e terapie. Lumea copiilor e o lume care te readuce în universul jocului.

    Doi copii se jucau cu baloane. O fetiţă şi un băieţel de 5-6 anişori. Ideea băieţelului era că cine atinge tavanul cu balonul câştigă. Fetiţa lovea balonul în zadar că nu atingea nimic. Se ridica foarte puţin balonul ei. Băieţelul în schimb lovea cu putere şi atingea mereu tavanul şi striga mându: am câştigat, am câştigat! Fetiţa, puţin şmecheră (aidoma fetelor de azi) striga mai tare: ba eu am câştigat, ba eu am câştigat! Apoi se loveau cu baloanele şi se alergau. Jocul devenea puţin violent, dar era un joc spontan... fără reguli.

     În mintea mea suna ideea: ba eu am câştigat, ba eu am câştigat... Ecoul ideii răsuna puternic. Nu puteam eu să stric jocul copiilor să îi spun fetiţei că a trişat, pentru că eram penibil. Nu e frumos să dezamăgeşti un copil când vine vorba de joc. Copilul trebuie să câştige mereu şi aşa se naşte în el dorinţa de a fi campion. Oricum lumea copiilor e nevinovată. Naivitatea şi inocenţa lor te poate fascina. Gândirea lor uneori îţi dă ţie de gândit. Întrebările copiilor pot să fie trăznite, dar unele pot să fie superbe... încuietoare. În mare, e adorabilă lumea copiilor.

     Dar eu am început în mintea mea să trişez în alt mod. Am început să gândesc că aşa suntem şi noi oamenii mari: am câştigat, am câştigat! , ba nu, eu am câştigat, ba eu am câştigat! Mă gândeam cum sună acest lucru în lumea politică. Celebra farsă a lui Mircea Geoană: am câştigat, am câştigat... Mihaela, dragostea mea! Băsescu: ba eu am câştigat... Aceste două personaje politice pot afişa toată istoria, istoria politicii în general. Partidul X: am câştigat, am câştigat! Partidul Y: ba noi am câştigat, noi am câştigat!

     În lumea de azi sau în politica de azi jocul: am câştigat, am câştigat!, înseamnă: noi am câştigat, dar poporul a pierdut. Şi acest joc în România de 28 de ani a devenit absurd. Din păcate nu există conştiinţa jocului şi acest joc face rău societăţii, statului... Un joc al copiilor nu face niciun rău. Un joc al oamenilor mari care se ceartă tot timpul pe ideea de câştig, nu e un joc corect. Lumea nu are nevoie de jocuri politice, de jocuri absurde. Lumea are nevoie de echilibru şi normalitate. Din păcate am trişat şi am ajuns în lumea oameniilor mari. Lumea copiilor parcă era altfel? Îmi pare rău, dar BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA OAMENILOR MARI!

Pentru ce scriem dacă nu ne citeşte nimeni?

   Se pune eticheta de scriitor anonim (pe care o am şi eu desigur... şi o recunosc deschis, sunt un no name) celor care scriu cu patos pe facebook şi nu numai. Ideea de scriitor în România e un caz celebru precum Mircea Cărtărescu (care chiar dacă scrie o carte proastă precum este De ce iubim femeile sau dacă scrie versuri banale, tot M.C. este, pentru că a devenit un brand) sau Dan Puric, care vinde peste 50 000 sau 100 000 de exemplare. Nu blamez valoarea autorilor de talia lui M.C. şi nu contest faptul că există scriitori de elită şi aşa-zişi scriitori de mâna a doua, gen Pavel Coruţ, care nu înţelege că există diferenţă între calitate şi cantitate. 

    Poate nu îmi place M.C. într-un anumit context, dar am găsit o carte (fără să fie recomandată de cineva) , carte de proză scurtă, şi îmi place mult. Poate e un paradox. Să nu se creadă că nu-l consider scriitor pe M.C., dar nu aş face din el un scriitor vedetă sau un scriitor brand. În fine. Avem dreptul să nu ne placă un anume scriitor, care multora le pare a fi genial. Se spune că totuşi gusturile nu se discută. Ca la genurile de muzică. Generaţia de azi ascultă un anume gen, iar generaţiile din urmă ascultă cu totul alt gen de muzică. Asta nu înseamnă că astăzi nu mai există muzică bună şi că doar ce este vechi (hit) este bun. Dar avem şi în muzică vedete sau anonimi care nu au nicio treabă cu muzica, dar nu e problema noastră dacă unora le place să se facă de râs.

    În literatură, să zicem în Literatura de azi (a lui Daniel Cristea-Enache) există şi nume precum Lorena Lupu (actriţă), Adrian Suciu, Ion Mureşan etc., care fac din literatură ceva cu aromă de alcool, fum de tutun, drog, film porno sau un joc (manifest, protest... curent) absurd de blasfemii şi înjurături. Gen dacă ţi-o bagi tare şi adânc poţi avea impresia că faci literatură, numai să ţi-o bagi în ceva sau în cineva. E clar că literatura de azi nu mai este o femeie virgină, dar nu este nici o femeie de pe centură. Literatura Lorenei Lupu (care e liberă să scrie ce vrea şi cum vrea) poate are farmecul Alinei Plugaru, dar nu orice i se scoală lui Adrian Suciu este literatură. Nu ştiu cum salută Alex Ştefănescu acest soi de literatură... vulgară, dar la modă. Sper totuşi că amendează prostia şi obrăznicia, cum a făcut în scandalul cu Medeea Iancu. Libertinajul şi lipsa de talent (sau nu ştiu care e psihologia acestor autori) poate te fac să fii altfel. Nu judecăm aceşti oameni. Sunt liberi să scrie ce vor, dar şi noi suntem liberi şi avem dreptul să criticăm această mentalitate sau aceste scrieri p(r)ost moderniste.

    În fine. Da ştim şi noi că există mulţi autori de duzină care se cred scriitori (în special pe facebook) şi scriu sute de versuri simpliste (de tip manele) sau scriu gen ce au mâncat luni la ora 12:15, şi intră în polemici infinite... Se ceartă chiar şi cu ei înşişi. E clar că nu sunt scriitori... poate sunt simple caricaturi sau poate le place să fie aşa. Ei îi înjură pe Manolescu, Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Lucian Boia etc. Ei în mândria lor bezmetică publică 100 de cărţi (la o editură din Cucueţii din Deal) şi cred că au publicat 1000 şi au vândut 10 000. Dar nu putem generaliza. Există printre aceşti autori anonimi (mulţi care postează pe facebook) scriitori de excepţie, dar nu au curaj să iasă la lumină şi rămân modeşti acolo în lumea lor, precum Florina Dinu (Slatina).

    Din păcate există şi în literatură două tabere. Scriitorii (anonimi) care se cred scriitori şi scriitorii (adevăraţi, gen Ana Blandiana) care sunt scriitori. Scriitorii adevăraţi nu sunt doar scriitori, sunt şi conştiinţe vii ale României. Sunt oameni de cultură. Sunt modeşti. Sunt intelectuali. Au rafinament. Au valoarea unui om frumos. Au şansa de a fi modele. 

     Trecem peste acest păcat de a fi scriitor mic sau peste ispita de a fi scriitor mare. Ne gândim pentru ce sau cine scriem, dacă nu ne citeşte nimeni? Este o părere la unison că în România nu prea se mai citesc cărţi sau că tinerii nu citesc aproape deloc. Ca în politică. Deja majoritatea afirmăm că toţi sunt o apă şi un pământ. Nu vorbim nimic de protest (pentru că protestul a devenit ceva intangibil, ceva sfânt...) şi nici de jandarmul violent, fiindcă deja e ştire naţională. Oricum pentru mass-media o ştire sună aşa: SENZAŢIONAL! ELENA UDREA E ÎNSĂRCINATĂ. Orice lucru normal (sau banal) a devenit o ştire. Sună mişto sau super cool, nu?

      E clar subiectul până aici? Azi nu mai citeşte nimeni... deci suntem nebuni dacă scriem... sau sunt nebuni cei care citesc astăzi? Cândva am văzut un tânăr la tv. L-am căutat pe internent şi am început să-l citesc pe blog. L-am şi sunat. Scria eseuri şi articole foarte lungi. Era totuşi realist că poate nu citeşte nimeni articole de tip roman, dar spunea dacă am un cititor tot e bine. Eu personal mă uit uneori la vizualizări pe blog şi văd 20 de vizualizări, 50, 100, 350, 750, 1500, 30 000. Depinde de articol. Postez o poezie sau un gând pe facebook şi primesc 1 like sau câteva like-uri. Măcar a citit cineva acel lucru. Nu trebuie să credem că fără noi nu mai există lumea sau că ce scriem noi o să schimbe lumea, dar nici nu trebuie să renunţăm la scris. Toţi ne găsim (dacă avem o brumă de talent sau ceva de spus) măcar un cititor. Una e să postezi pe facebook: aseară m-am câcat la nea Vasile în grădină şi era să mă vadă vaca de Stela... Alta e să postezi o poezie frumoasă, un gând frumos, un mesaj frumos. Poate o prostie primeşte sute de like-uri. Dar nu vânăm like-uri. Nu ne hrănim cu like-uri. Trebuie să înţelegem politica şi ideologia facebook. Nu e o reţea cu specializare pe literatură, artă şi cultură. Sunt grupuri de literatură, dar asta e altceva. Unele grupui de genul acesta zici că sunt partide politice.

      Ne frapează tot felul de nimicuri pe facebook. Dar asta e lumea în care trăim. O lume care se raportează la nimic şi la tehnologie. Un copil al unui prieten îmi spune: ce ne facem fără tehnologie? Să spunem că ai tata (bine tatăl meu e în cer, dar asta e altă poveste) plecat în America, cum vorbeşti cu el? Prin telefon sau pe internet, nu? Vezi la ce e bună tehnologia?

       Nu termin acest articol cu afirmaţii gen: da aşa este... noi scriem degeaba şi nu ne citeşte nimeni. Nu are rost să scriem. Totul e pierdut. Lumea e un rău absolut. Totul se rezumă la bani şi sex, etc.

      Nu gândim chiar aşa. Există şi flori de mucegai , şi flori artificiale... dar există şi flori naturale. Există şi mult aer poluat, dar există şi aer curat de munte. Trebuie să avem discernământ şi să punem în balanţă şi să nu ne lăsăm manipulaţi. Eu sunt tânăr... Fac multe gafe. Sunt în formare, dar un om adult (gen la 50 de ani) e penibil să se creadă mare scriitor, iar el să scrie numai bazaconii şi aberaţii.

       Vreau să reamintesc (pomenite şi în alt context) aici nume de autoare (poete) care scriu foarte frumos: Mihaela Oancea (Bucureşti), Raluca-Ioana Trandafir (Bucureşti) şi Marinela Preda (Focşani). Sunt multe nume. Poate nu sunt nume populare, dar publică ceva de calitate. Eu mă regăsesc cu drag  în aceste persoane. Şi Adelina Crstiana Bălan (Focşani) scrie extraordinar. A publicat la editura Libris din Braşov. Dar toate aceste persoane (care nu ies ca păduchele în frunte) sunt caracterizate de bun-simţ, frumuseţe şi modestie.

         Pentru ce sau pentru cine scriem? Pentru oamenii care chiar au timp să ne citească. De ce scriem? Pentru că şi noi credem în literatură.

              Nu înţeleg de ce eu ca om mă cred uneori perfect şi judec pe cel care nu citeşte sau spun că e ridicol, penibil sau ignorant. Nu avem cultura şi respectul altor ţări care îl acceptă pe celălalt aşa cum este el şi nu îl judecă, nu îl jigneşte. Nu tot omul e un boschetar, dar şi boschetarul e om. Noi mai avem orgoliul suprem că suntem creştini-ortodocşi şi ne judecăm şi ne jignim în fel şi chip.

          

                Cei care nu citesc sunt buni la altceva. Fiecare om e bun la ceva. Nu suntem noi deştepţi că citim şi scriem... dar vrem să avem o deschidere, o viziune, un punct de vedere... Poate noi avem ca reper cărţile şi literatura. Alţii au ca reper iubirea sau pe Dumnezeu. Alţii au altceva ca punct de reper şi tot aşa. Ne place foarte mult să ne vedem doar pe noi a fi cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi. Nu ne place să fim criticaţi. Nu ne place ideea că mulţi nu citesc astăzi, dar uităm că şi noi am fost aşa.

           Nu există o lume ideală, dar există o lume civilizată. Diferenţa face lumea să fie mai frumoasă. Dar mai trebuie să şi acceptăm această diferenţă între oameni. 

            Sunt eu mai bun că scriu şi citesc? Sunt eu mai fericit ca un agricultor sau un mecanic? Avem nevoie şi de muncitori, şi de profesori, şi de scriitori. Dar în primul rând avem nevoie de bun-simţ şi demnitate. Educaţie. Cultură... Au devenit cuvinte mari.

            Numai să nu avem iluzia că facem un popor de intelectuali dacă mergem la liceu şi luăm bac-ul. Să nu credem că a avea facultate e o virtute sau a avea doctorat e ceva de aur. Important e să nu credem că noi suntem mai buni ca alţii sau că toţi sunt proşti şi noi suntem deştepţi. Frumos şi ideal e să fim oameni şi dacă ne place să scriem... să scriem cu bucuria că cineva o să citească. PS. Nu există pom fără roade dacă pomul e sănătos şi udat la timp.

            

Dialog absurd între un absolvent de teologie pasionat de filosofie şi un mărturisitor & scriitor ortodox

   Acest dialog absurd (imaginar) se naşte dintr-un dialog real pe facebook. Polemica a pornit de la un articol cu titlul: Prostiile ultraortodocşilor. Vrei să feliciţi un om pentru ceva şi te loveşti de o ipocrizie soră cu o atitudine agresivă şi penibilă. Ceva ne face să fim diferiţi, oare libertatea?

     Nu ştiu de ce un aşa-zis mărturisitor şi scriitor ortodox a reuşit pur şi simplu să mă sperie. Nu ştiu de ce uneori ne place să gândim îngust crezând că noi am inventat roata şi că doar noi ştim când plouă, ninge sau când e soare. De ce numai noi? Pentru că noi suntem deştepţi şi restul sunt proşti. În fine, hai să vedem ce ne spune dialogul.

- Salut! Te felicit pentru articolul Prostiile ultraortodocşilor şi ce ai scris în revista Atitudini. Din păcate avem şi o altă problemă sau dilemă ortodoxă, nu înţeleg de ce nu respectăm punctul de vedere al unora precum Lucian Blaga, Cioran, Eliade, Noica, Freud, Nietzsche... referitor la religie. Mie personal îmi plac aceşti autori şi nu mă deranjează şi nici nu mă influenţează cu nimic opinia lor diferită faţă de religie. De ce nu putem înţelege că ei au făcut cultură, literatură şi filosofie?

- Mulţumesc pentru apreciere! Stai aşa că te-ai dus departe... Nici eu nu sunt de acord cu cei enumeraţi de tine. Sunt nişte stricători de minte...

- Nu sunt de acord cu tine, aceasta nu este niciodată o viziune şi atitudine ortodoxă. Nu cred că are sens să amintim că şi Sf. Părinţi au citit filosofie laică (pe atunci păgână, cu toate că termenul păgân e un termen urât) şi au cules din marea cultură a perioadei istorice în care au trăit, ce a fost de folos. Nu-mi place această ipocrizie ortodoxă (eu o numesc ortodoxistă) care neagă valoarea culturii laice. De exemplu la noi la facultate un Pr. prof. ne recomanda să citim Platon - Banchetul...

- Omule... tu eşti înşelat de diavol! Nu ajută la nimic filosofia... şi nici cultura sau literatura laică. Nu găseşti nimic bun acolo. Cu ce te ajută Platon? Profesorul tău este un snob. Este un prost. Cum să recomanzi la teologie să citească studenţii filosofie atee? Un profesor nebun... Se vede clar că eşti influenţat de ce ai citit, de autorii ăia gen Cioran, care nu au nicio taină cu literatura sau cultura. Ei nu au făcut cultură. Au făcut numai rău...

- Dar am citit şi Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Ernest Bernea...

- Păi să te ţii de ei, sunt foarte buni... Doar ce e ortodox e bun...

- Dar o profesoară de la facultate se bucura (chiar recomanda) să citim Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu... chiar şi Lucian Boia, şi Fernando Savater, un scriitor şi filosof ateu...

- Mă tu nu pricepi? Profesoara ta e o snoabă. Toţi ăştia sunt nişte snobi. Nişte îndrăciţi. Ce profesoară e aia? Filosof ateu? Pentru ce să citeşti tâmpeniile astea?

- Pentu a avea şi o altă viziune. Scuze, pentru a vedea şi o altă viziune. Mie îmi place cum scrie Patapievici, Pleşu, Liiceanu... chiar şi Lucian Boia. Poate nu sunt de acorc cu el în cartea De ce este România altfel? , dar cert e că scrie frumos. 

- Mă omule, tu eşti bătut în cap? Tu nu pricepi...? Ăştia toţi sunt nişte cretini, handicapaţi. Nu fac nimic bun. Cărţi scrise pentru snobi. 

- Dar sunt intelectuali...

- Nu sunt intelectuali, sunt nişte javre. Mai ales Patapievici. Creştinismul lor e o minciună. Tu eşti normal la cap?

- Totuşi... Dan Puric...

- Ăla e un mason, un nenorocit...

- Dar PF Patriarh Daniel este şi om de cultură...

- Alt mason, un diavol...

- Nu cred aşa ceva...

- Mă tu chiar ai probleme cu capul?

- Frate, dar eu nu te-am jignit...

- Hai că nu are rost discuţia, lasă-mă cu toţi imbecilii tăi!

- Poate din acest motiv vine aşa puţină lume la biserică. Voi... voi cu ipocrizia voastră, că X e nebun, că prof. meu e snob, că Y e handicapat... că ăla e mason. Împărţiţi ortodoxia în două tabere. Pro Catedrală, contra Catedrală. Pro Pr. Arsenie Boca, contra Pr. Arsenie Boca. Mai aveai puţin şi începeai chiar să-i înjuri pe toţi. La tine nu există arta dialogului sau ideea de polemică. Loveşti şi fugi. Am stat şi m-am gândit, sunt ţări precum Japonia, SUA, China, Germania, Franţa, Anglia, Italia etc. , care nu sunt ţări ortodoxe şi totuşi sunt cele mai dezvoltate ţări din lume. Au cultură, economie, civilizaţie şi multe altele. Despre asta ce ai fi zis? Au valorea lor, având o altă religie sau confesiune... sau unele fiind majoritar atee. Nu blamez valoarea şi rostul ortodoxiei, ortodoxia are rostul ei şi e o comoară, dar nu avem noi niciun drept să ne comportăm aşa cum ai făcut tu. Înseamnă că tu nu respecţi pe nimeni şi nimic. Tu jigneşti pe toată lumea. Nici nu cred că ai citit autorii amintiţi de mine. Nu înţelegi că există şi un alt punct de vedere diferit. Repet, aceste ţări... nu au ortodoxia, înseamnă că sunt sataniste? Putem lua ce este bun de la ei... şi ei aşa fără ortodoxie... ne respectă pe noi cu gândirea şi credinţa ortodoxă. Ei au răbdare să asculte şi din respect şi bun-simţ poate nu ne contrazic. Unde ajungem cu această avalanşă de jigniri? Scuze, dar e penibil!