Poezii - încercări...

Cuvântul iubire

Sunt un om al cuvântului iubire

şi cred în veşnicia ei...

Dar nu mă las umbrit de patimi

şi nu iubesc întâmplător.

Iubesc cu lacrimi şi durere,

iubesc cu dragoste şi dor.

Ce-ţi pasă ţie soare

Ce-ţi pasă ţie soare

că luna a apus...

şi nu mai luminează noaptea

şi cerul mult a plâns.

Tu soare, orgolios şi egoist...

ce-şi pasă ţie

că luna nu mai este lună,

că stele nu mai sunt stele,

că omul nu mai este om,

că dragostea nu mai este dragoste...

Ce-ţi pasă ţie soare

că lumina din noapte

a rătăcit într-o zi

de duminică?

Când te îndrăgosteşti de stele

Când te îndrăgosteşti de stele

să ştii că ele cad.

Când te îndrăgosteşti de soare

să ştii că el apune.

Când te îndrăgosteşti de munte

să ştii că trebuie să urci

să priveşti din vârf cerul iubirii.

Iubeşte femeia...

Iubeşte femeia... şi laso-n lumea ei

plină de enigme şi orgolii...

caută să nu o înţelegi

că nu ai cum...

femeia nu trebuie înţeleasă,

femeia trebuie iubită...

dar ideal este

să o iubeşti cu adevărat.

Orice femeie...

Orice femeie păşeşte în viaţa ta,

mamă, soră, iubită...

dacă ai început să îi spui

TE IUBESC!

măcar să te ţii de cuvânt.

Lacrima unei femei frumoase

Lacrima unei femei frumoase

a căzut pe pământul sufletului meu,

brăzdat cu amintiri regale

şi cultivat cu Flori De Nu Mă Uita.

De pe obraz pe sânii ei...

ca nişte nori... plouaţi cu rouă

şi miser, Lacrima curge încet

spre infinitul clipelor de dor.

Visul meu e să devin iubire

Când am fost copil nu am avut timp

să visez că o să fiu om mare...

şi că o să mă îndrăgostesc ca în poveşti,

dar acum visul este o iluzie...

şi ştiu că nu pot face acest vis

să fie realitate... atâta timp cât

iubesc himere... şi cred în oameni

cu aripi de îngeri morţi.

M-am născut în faţă cu o icoană

a unui sfânt care a salvat un tată

să-şi trimită fetele spre desfrânare

şi am învăţat din povestea lui

că Arie nu e ereticul de acum

o mie şi ceva de ani...

Arie, Iuda, Petru, Saul - Pavel,

suntem noi toţi când uităm de Iubire

şi nu acceptăm ideea că:

a iubi înseamnă a învia.

A iubi înseamnă a ierta,

a iubi ca în vis înseamnă

a suferi cu inima deschisă

sau a suferi cu cărţile pe faţă,

dar viaţa nu e suferinţă,

nu e plăcere...

viaţa e un vis ancorat în Iubire,

un vis în care ne îngropăm toţi.

De ce ne pierdem timp?

De ce ne pierdem timp cu oameni care nu ştiu sau nu pot să iubească?

Pentru că egoismul şi orgoliul lor au nevoie de hrană.

De ce ne pierdem timp cu oameni care nu ne răspund la salut sau la bună ziua?

Pentru că vrem să credem în minuni...

De ce ne pierdem timp cu oameni care nu au timp pentru noi?

Pentru că bunul-simţ, sensibilitatea şi iubirea... sunt comori de suflet

care la noi nu au limite.

Femeie - vis de taină

Femeie, vis de taină tu eşti

şi te-am iubit ca-n poveşti...

dar tu te fereşti...

să mă priveşti...

pentru că nu ştii

cine eşti.

Femeie, nu vreau să-mi vorbeşti,

dar tu nu mă iubeşti...

şi nici nu ştii să iubeşti...

poate doar mă răneşti...

dar tu ştii ce-ţi doreşti,

mă bântui că eşti

sau ai fost în vise pământeşti

şi ai vrut să mă cucereşti

cu săruturi cereşti...

dar iartă-mă femeie!

tu... tu chiar nu ştii

să iubeşti, sau te prefaci

că mă doreşti.

Eu m-am născut visând

Eu m-am născut visând

şi m-am trezit om.

Era într-o dimineaţă

cum nu a fost vreodată.

Era ca într-un basm

ce nu a fost scris niciodată.

Era de fapt conştiinţa mea...

era o zi obişnuită,

doar că eu m-am trezit

şi mi-am dat seama că sunt om.

Oamenii vin şi pleacă

Oamenii vin şi pleacă

dar o umbră de dor tot rămâne,

o brumă de sentimente

ce nu dispar niciodată...

pentru că oamenii sunt

ca păsările călătoare,

vin când le este cald

şi pleacă atunci când le este frig.

Femeia - ancoră de vis

Femeia e o artă a iubirii

şi uneori te poate face

să suferi...

pentru că femeia

e ca un paradox,

e ca o ancoră de vis

în sufletul bărbatului.

Fantezie de toamnă

Copil acoperit cu frunze,

zburdă cu inima prin crengi...

şi din izvorul de lumină

a răsărit un lac de melci

şi-o gură ce striga într-una:

hei lume, spune unde pleci?

Floarea omului

O floare sădită din cer

cu miros de jertfă

a cules sufletul meu

într-o noapte de Vineri

şi în vis a înţeles totul

floarea era floarea omului

ce înseamnă iubirea.

Pentru ea

M-am îndrăgostit

de o rază de soare

ce nu a putrezit

la avalanşa de nori

a cerului ancorat

în emoţii de toamnă.

Îmi place...

Îmi place surâsul tău divin

îmbrăcat într-o ie de toamnă.

Îmi place parfumul tău adolescentin

îngheţat în trăiri ce culeg amintiri

din basme şi poveşti...