Nevoia de iubire

    Nevoia de iubire a devenit o problemă tot mai acută a omului contemporan. Societatea de azi de tip fast-food ne oferă multe. Distracţie. Tehnologie. Acces rapid la informaţii. Idei de afaceri. Internet... Toate aceste oportunităţi din sec. XXI, nu oferă omului afecţiune, emoţii sau iubire. Aceste lucruri materiale (cu un scop comercial) ne dă o plăcere efemeră... şi după o experienţă în acest sens apare amăgirea şi dezamăgirea de fapt.

     Lumea caută mereu ceva nou şi orice ar fi în trend omul postmodern se plictiseşte. Nu trebuie deloc blamată lumea în care trăim sau judecată greşit. Poate din experienţă personală vedem prea bine că spectacolul, show-ul lumii de azi nu satisface mereu şi există o mare sete de iubire, de natură, de frumos... 

   Oricât de reci par oamenii de azi şi pasionaţi de bani, este o mare sensibilitate în noi, pentru că toţi suntem oameni din lumea actuală, aparent o lume banală şi fără sens. Parcă lipseşte acel farmec al anilor trecuţi. Lumea caută ceva. Da, lumea caută iubire. Omul de azi caută această comoară numită iubire, dar nu e nevoie doar de iubire... e nevoie de un om care să te înţeleagă şi să te accepte aşa cum eşti. Să te iubească pentru ceea ce eşti cu adevărat nu pentru card, maşină şi altele.

   Cred cu tărie că omul contemporan caută o relaţie normală, nu o relaţie toxică. Psihologia iubirii nu e ceea ce se afirmă şi se caută pe facebook. Iubirea nu se caută pe facebook. Iubirea se caută în sufletul celuilalt. Doar că se tinde mult spre genul de iubire surogat sau de ce nu iubire fast-food, iubire second-hand.

    Experienţa facebook ne arată că nu construim o relaţie wow pe un site de socializare. Nu e rău site-ul facebook deloc. Există şi excepţii. Oameni care au un cuplu superb datorită facebook. Doar că procentul duce mult spre amăgire. Iubirea stă în ochii privitorului nu în ceea ce butonăm pe chat, iar un Te iubesc! spus în viu grai, nu e un Te iubesc! virtual... plin de inimioare şi alte nebunii. Acest soi de îndrăgosteală pare mai mult o joacă.

    Iubirea adevărată e o călătorie cu persoana dragă prin parc. Iubirea adevărată nu a uitat să viziteze un monument, un mausoleu, un castel, o mănăstire... Iubirea adevărată nu a uitat că există flori, chiar dacă aceste flori se ofilesc, trăim cu nădejedea că iubirea nu se ofileşte. Iubirea adevărată tinde spre natură, simplitate, armonie, poezie... 

   Trăim totuşi într-o lume nouă. Dacă ai un salariu decent şi din muncă cinstită îţi permiţi să mergi cu persoana iubita într-un BMW X 5 prin oraş... sau la un film în alt oraş... sau la Paris, sau în Veneţia sau în New-York, asta nu înseamnă că nu e iubire adevărată. Numai că trebuie să fim sinceri cu noi, e bine să trăim aşa mereu în minciuni şi iluzii postmoderniste?

   Putem face orice dacă e de bun-simţ şi să fim fericiţi, dar nu putem judeca pe alţii că sunt altfel. Fiecare e după gradul lui de educaţie, cultură etc. Îmi place mult ideea: din fericire toţi suntem diferiţi! În fine...

    Cum facem cu nevoia de iubire? Există reţete pentru o relaţie perfectă? Există relaţie perfectă? Există vreun ghid de iubire? Există vreun tratament pentru persoanele singure? Oameni buni, nu putem face filosofie şi retorică la infinit. În viaţă mai sunt şi lucruri practice, concrete. Uneori mai ţine şi de raţiune. Chiar dacă iubirea nu are logică, e bine să fim cu picioarele pe pământ... nu doar cu capul în nori şi cu fluturi în stomac. Unde poate să-şi gasească cineva perechea potrivită? Aici fiecare răspunde cum doreşte. Nu cred în generalizări sau cărţi de genul: Cum să-l găseşti pe Făt Frumos din Mall. Fiecare individ e unic şi dragostea o descoperă cum vrea, nu cum vor alţii. Să nu intrăm pe un teren minat. Să nu facem ca un doctor care fumează 2-3 pachete pe zi şi taie şi spânzură la pacienţi când vine vorba de fumat sau cafea. Să nu mai vorbim de alcool. În fine... Important e să nu disperăm. Să înţelegem că depresia, anxietatea e lipsa de iubire, lipsa de comunicare şi comuniune. Lipsa de sentimente. Să înţelegem că nu noi am inventat roata şi orice problemă are o rezolvare.

    Eu personal am învăţat să nu mai fug după iubire. Dacă vine e bine venită. Dacă nu aştept şi nu o dau în manele şi telenovele. Am încredere în mine ca om şi nu-mi plâng singur de milă. E normal toţi suferim sau am suferit, dar şi când ne dă Dumnezeu o mare iubire, să avem grijă să o facem ca un munte... şi de sus să privim împreună răsăritul de soare sau apusul de soare. Din păcate iubirea răsare şi apune. Dar iubirea adevărată înseamnă nemurire. Iubeşte, e frumos!