Cand iubesc, ma dedic total... plenar. Pun sufletul pe tava in iubire si imi fac griji pentru persoana iubita. Ma deranjeaza sa fiu tratat superficial si sa fiu abandonat pentru alte "intalniri" interesante.
De mic copil am fost si sunt sentimental. Nu ma vad altfel. Dar cand am o relatie (serioasa) si simt ca iubesc... pun suflet si imi pasa.
Niciodata n-am avut o prietenie , o relatie de iubire falsa. Nu stiu daca imi doresc o poveste de iubire, dar stiu sigur ca imi doresc respect si incredere.
In iubire daca se pierde increderea si exista compromisuri prin minciuna si amagire, totul devine amorfm. Orice ai face ai senzatia ca ea sau el te minte permanent. Cauti sa te explici. Incerci sa vorbesti... mergi pe comunicare, insa comunicare fara comuniune nu exista. Si nici comunicare prin tacere.
Iubirea e o taina. Ador taina iubirii, dar imi fac probleme pentru "iubirea adolescentina". Sper sa nu ajung sa am o experienta in acest sens. Nu vreau sa am tangente cu acest context. Vreau sa iubesc si sa fiu iubit cu adevarat. Fara minciuni si fara figuri de stil. Ma refer la figuri de stil nefiresc. Da, minciuna si inselarea in iubire e o figura de stil nefireasca. Firea iubirii e armonia, ambianta si increderea. Iar cand pui suflet... tragi nadejde sa fie ceva frumos si fara lacrimi sau suferinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu