Padure, padure nebuna...

   Padurea este si ea o taina, dar si prietenia este o taina. Slava Domnului, am legat o prietenie de suflet cu multe persoane si avand lucruri frumoase in comun am realizat cate ceva. Ieri, mi-am propus sa revad padurea. Intalnirea cu padurea (la noi aici in comuna Urechesti - jud. VN , e vorba de padurea Varzaresti) te face altfel de om. Om care respira un aer curat, nu om cu "aere". Om al naturii (natural 100%) , nu om artificial sau om tehnologic. In doua cuvinte: om adevarat.

    Prietenul meu Adi, cu care am fost ieri la padure e fascinat de zona de la Ciorani. Drumul duce spre satul Poiana Cristei. Drumul nostru nu a fost spre acest sat, ne-am oprit langa un lac... aproape de un pod denumit Podul Bondroiului. Pe drum depanam diverse amintiri. Frica de necunoscut si de serpi nu este exclusa din context. Cand zici padure, pentru unii zici automat: serpi, ursi, porci mistreti, lupi... si alte jivine.

    Constat ca omul se sperie singur. Isi face ganduri despre nu stiu ce rau si i se inoculeaza in minte o frica-obsesie. Si mie imi e frica sa merg singur prin padure sau noaptea. Noaptea prin padure e straniu si ai un sentiment ciudat tare de tot. Noi (gasca noastra) am stat noaptea in padure: la Vintileasca (dupa ce am stat de 2-3 ori la noi in Padurea Varzaresti... la Poiana Mare) , la Nereju, la Andreiasu (langa focul viu), la Lepsa, la Ojdula - Covasna, Bisoca, la pescuit (zona Ciuslea, Vadu Rosca) etc.

   Noaptea in padure fara foc nu stai. Padurea nu e doar un mister... mister ancorat in bezna. Padurea e un cadru natural, plantat de Dumnezeu asa cum a voit El. Nu stim ce rapa e acoperita de frunze sau ce barlog de urs este prin preajma. Suntem oameni. Ne este frica si ne facem griji. La Nereju am avut o vizita a unei turme de porci mistreti. Noroc ca s-a trezit fratele meu si a intors Dacia (masina de drumetii) spre locul unde era zgomot, si a aprins farurile... si a dat cateva claxoane... si asa s-au rasfirat porcii.

    Padurea e frumoasa, dar nu e frumos sa ne aventuram prea mult. Unii oameni s-au ratacit. Trebuie sa avem mare grija. Mai ales la ciuperci. Daca nu cunoastem care sunt cele bune (comestibile) e grav. Cel mai indicat e sa mergem cu cineva care le cunoaste foarte bine. Eu am ajuns sa le cunosc (mai ales ghebele) , dar nu am curaj sa merg singur sa le caut.

    Aveti padure prin localitatea unde locuiti? Daca da, sa nu stati acasa. Mergeti de 2-3 ori pe saptamana sau macar de 2 ori la 2 saptamani. Mersul pe jos si contactul cu padurea ne ajuta foarte mult. Ne ajuta si spiritual, si psihologic, si neurologic... si din toate punctele de vedere. Padurea (mersul la padure) este o terapie. Precum muzica, dragostea, lectura, pictura, poezia... De avem si o Manastire prin acea padure e si mai frumos. E minunat. Omul de azi are nevoie de frumos, de iubire si de reintoarcerea la natura, la credinta, la traditie. Muntele este fantastic. Sa mergem macar o data pe an la munte. Si marea e superba, dar muntele e divin. Si campia (zona de campie) are farmecul ei... dar padurea e splendida si nu merita sa pierdem timpul sub alte moduri (postmoderniste), ci e sanatos si benefic sa ne plimbam prin padure.

   La super-giga-mega market, la mall, la club... mergi cat mergi , dar te plictisesti si cheltuiesti bani. Omul nu e un robot. Nu e setat pe distractii si show. Nu e un ins consumerist si hedonist. Omul e o taina. O taina de suflet. Are nevoie de iubire, credinta si instantanee de suflet. La padure avem aceste minuni. Sa mergem la padure. Nu ne costa nimic. Si daca ne costa ceva, e spre binele nostru. Romania e tara Manastirilor si a padurilor. Romania e un rai de taina. Sa traim si sa gandim romaneste. Daca nu avem alternativa, padurea e un inceput.