Motto:
Suntem nascuti pentru iubire,
si din iubire suntem toti...
Omul nu este creat sa fie singur. Si un pustnic (solitar in principiu) cauta sa fie prieten cu natura, cu padurea, cu muntele si mai ales cu animalele salbatice. Uman privind, avem impresia ca pustnicul este un om singur (retras in pustie din cauza unor deceptii, introvertit, trist, pesimist...) in mod absolut. Nu are cum sa fie singur un om care traieste intru totul pentru Dumnezeu. Nu are cum sa fie trist un om care se adapa permanent de la Izvorul Bucuriei - Iisus Hristos. Singur (stingher) si trist, este omul fara Dumnezeu, fara credinta si fara rugaciune. Pustnicul si-a dedicat viata pentru Hristos. Hristos este Prietenul si Mantuitorul pustnicilor. Multi judeca gresit alegerea pustnicilor sa traiasca o viata duhovniceasca autentica. Sunt socotiti nebuni cei ce voiesc sa traiasca in padure, in munti. Asceza, pustnicia, viata duhovniceasca nu este inteleasa de omul laic (limitat si profund rational) , de omul modern (postmodern sau omul recent), de omul superficial de astazi. Fiind ancorati in cu totul alte coordonate, oamenii lumesti nu pot percepe taina si filosofia omului duhovnicesc.
Singuratatea e si ea tot o taina, de care avem nevoie la un moment dat. Dorim sa fim singuri ca sa ne reculegem in tacere si sa ne gandim la problemele ce ne framanta. In lume e mult zgomot. Nu ne putem concentra pe anumite probleme si intrebari existentiale. Asadar, singuratatea e buna, daca e folosita in acest scop. Nu e buna insingurarea. Izolarea. Inchistarea in virtual si negativism nu ajuta la nimic. Depresia si parerea de rau nu face bine. Nu e corect sa cautam noi singuratatea. Ea vine de la sine. Cand vine e bine venita, cand nu traim singuri, sa-i multumim bunului Dumnezeu pentru faptul ca avem familie si prieteni.
Singurul lucru important (in acest context) e iubirea, nu amagirea ca pot sa traiesc si fara credinta, nadejde si bucurie: repere ale iubirii crestine. Nu ma refer la iubirea dintre el si ea, ci ma refer la iubirea ca stare de fapt. Calugarii, maicile si oamenii care aleg sa traiasca fara partener/a nu sunt de condamnat. Fiecare om are dreptul si libertatea sa-si aleaga calea in viata. Sa nu judecam pe nimeni ca are 40 de ani si nu este casatorit. Poate el sau ea se mantuieste prin iubirea la singular. Singuratatea acelui om are un rost. Noi sa fim atenti cu noi insine. Daca nu suntem inclinati spre singuratate, sa nu cautam acest lucru. Nu are sens sa facem experiente pe propria persoana. Singuratatea nu e rea in fond, dar sa nu o cautam noi. De ce? Pentru ca a fi singur nu se potriveste cu a fi impreuna. Si pana la urma, stim din relatia Sf. Treimi si din relatia protoparintilor Adam si Eva: singuratatea nu e un dat ontologic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu