CERUL (primele ganduri pe blog)

   Privesc cu smerenie cerul. Dintotdeauna m-a fascinat cerul. Inaltimea, maretia, farmecul sau, ma facea de mic copil sa pun intrebari. Oare ce este cerul? Cum sta agatat acolo sus, sus tare, fara sa cada? Cat de departe suntem de cer? De ce a pus Dumnezeu, omul, acest necunoscut intre cer si pamant? Stiu sigur ca omul este nascut din cer. Pamantul este doar o plapuma rece, care tine de urat omului dupa moarte. Moartea, misterul ancorat in vesnicie. Cerul, alt mister convertit sublim in taina. Omul - taina si filosofia de la care pleaca totul, dupa anumiti ganditori. In fine... Definind omul ca taina, ajungem la cer, taina tainelor. Colindam intr-o lume plina de taine, insa (prin credinta si constiinta) avem certitudinea ca Dumnezeu este autorul cerului. Deci, nu putem vorbi despre cer fara Dumnezeu. Sunt profund pasionat de cer. Privesc uimit, timid, speriat cerul. Frica de Dumnezeu, adica frica de a nu-L pierde pe Dumnezeu, nu-mi da voie sa tratez superficial cerul. Nicio blasfemie despre cer. Cerul senin sau cerul pictat de stele. Acesti astrii, licurici simpatici, contureaza cerul, facandu-l si mai minunat. Am omis esenta, iertare! Cerul este o minune. Nu orice minune, ci o minune dumnezeiasca.

   Vorbesc cu cerul. Este trist. Norii s-au adunat, gri si apoi se inegresc. Fulgere, tunete. Ploua. Ploua torential. Iar s-a suparat cerul pe noi.  Dumnezeu comunica cu lumea prin semne. Ploaia este un semn de bine sau de rau. Potopul lui Noe va fi fost un argument puternic, ca omul a alunecat prea aspru spre rau. Azi, se spune ca lumea merge din rau in mai rau. Sa fie mai rau ca pe vremea Sodomei si Gomora? Sa fie mai rau ca pe vremea Potopului? Biblia confirma pacate strigatoare la cer. Cerul a plans. A plans mult timp. Omul nu respecta cerul, omul respecta banul. Ce valoare are banul si ce valoare are cerul? Vreau sa privesc cerul precum priveam cand eram copil. Vreau sa privesc cerul naiv ...

   O zi frumoasa foc. Aerul proaspat imi da senzatia ca lumea s-a schimbat. Cine stie, poate a condamnat poluarea. Privesc acelasi cer. Ma gandesc daca cerul e unic privit peste tot de pe pamant. In Italia este acelasi cer ca in Romania? Soarele este peste tot soare, doar ca intr-o tara e mai generos iar in alta mai zgarcit.

   Caut cel mai frumos cer. Sper sa fie aici in Romania. Doresc sa raman patriot neamului romanesc si cerului in special. Iubesc cerul mai mult decat neamul? Nu stiu. Sunt inca mic. Sunt confuz. Privesc prin ceata. Nu vad clar. Am o viziune prea putin limpede. Cerul ma inspira, totusi caut, caut nu stiu ce caut , precum candva Blaga. Probabil caut un zambet. Astept sa surprind cerul zambind. Zambetul da vointa omului si vietii. O viata fara zambet este o viata fara suflet. Cerul are suflet? Doamne , ce intrebari stupide pun! Ideea principala oricum e cerul. Restul sunt idei secundare. Radacinile sunt infipte in cer. Visez la un copac sadit in cer. Cred ca o sa visez mult si bine. Realitatea nu-i sf. Cerul , cerul fizic (nu metafizic) nu-i poezie, metafora, peisaj obscur... Cerul e ceea ce se vede in sus. Lumea a luat nastere din sus in jos. Oare s-a plictisit sus, acolo sus, de a coborat jos? Aici jos e greu, e multa suferinta, e frig... Se petrec fel si fel de tragedii. Drame peste drame, dar si comedii umane. Despartirea de cer, de vesnicie, de fericire, a fost o drama mantuita de Domnul Iisus Hristos, prin Rastignirea pe Cruce. Invierea a biruit intru Nadejde si Adevar. Inaltarea la Cer, evenimentul petrecut la Cincizecime, sadeste in inimile Apostolilor, a oamenilor credinciosi, dorul dupa Dumnezeu.

   Cerul adie palid. Nu si-a schimbat fata deloc. Are aceeasi atitudine impunatoare. Curand cerul va lacrima. Lacrimile cerului sunt lacrimi de roua. Atata timp cat cerul plange inseamna ca omul e bolnav. Sufletul e intunecat de patimi (acum cu un termen modern, se spune vicii) si comportamentul in aceasta stare absurda, neantica, abisala, strica armonia cu natura, viata , cerul ...

   Cerul in sine e o enigma. Degeaba filozofam despre om si cer. Taina nu se descopera filozofic. Filosofia, adica iubirea (filo) de intelepciune (sophia) tace in fata multor lucruri. Taina ramane taina orice ar face omul. Astfel si cerul. Trimitem rachete in spatiu, dar nu descoperim nimic interesant. Geniul cerului e Dumnezeu. Dumnezeu nu sta abscons in cer, Dumnezeu este pretutindeni, dar conform Bibliei , stim ca tronul dumnezeiesc este in Cer. Atunci de ce cosmonautii nu au gasit niciun tron, niciun Dumnezeu in spatiu? Nu au gasit pentru ca nu au cautat unde trebuie. Cerul lui Dumnezeu nu este "cerul" explorat de americani si rusi, cerul dumnezeiesc este inima omului. Cercetatorii NASA, savanti obsedati de OZN-uri, de extraterestrii, privesc cerul prin prisma umanista. Dansii gandesc strict rationalist si vor printr-un spirit nihilist sa vada ce e dincolo de ce nu se vede. Curiozitatea aceasta ateista, scuze, pornita dintr-un sentiment ateist, bazata pe pseudoargumente pseudostiintifice (un fel de stiinta fara constiinta) profaneaza taina, cerul si trateaza blasfemiator divinitatea, ignorand orice Idee de Dumnezeu. Stiinta opereaza cu date fixe (masurabile), cu definitii si ipoteze. Omul autonom a facut si din Dumnezeu o Ipoteza, astfel intalnim teze despre "Ipoteza Dumnezeu". Cerul sa fie tot o ipoteza? Sper aici sa gasesc antiteze nu teze.

12/ Iunie/ 2013