Zidul uman

    Relatia intre oameni si intre prieteni, se raceste. Ne construim ziduri mari si groase intre noi. Ne ascundem (nu in catacombe precum faceau crestinii in primele secole cand erau prigoniti) in lumea virtuala. Cladim relatii pe facebook. Vorbim pe chat, pe messenger, prin sms, la tel. etc. Nu mai vrem si nu mai avem curajul sa vorbim real. Sa ne vedem chipul si ochii. Sa ne privim in ochi. Sa comunicam intru comuniune. Fata catre fata.

    Poteca ce ducea de la minte la inima, astazi duce de poze la like. Ne-am modernizat excesiv si ne-am tehnologizat viata. Firescul lucrurilor a disparut in pofida postmodernismului.

    Pentru ce sa mai citesc o carte (spun majoritatea tinerilor de azi) , mai bine vad filmul sau ascult un audiobook. Pentru ce sa ma intalnesc cu prietenul sau prietena... mai comod e sa vorbim pe facebook. Pentru ce sa ies sa joc fotbal, mai ok e sa ma uit la un meci la tv sau sa joc Fifa pe playstation sau PC. Etc. etc. etc.

     Ma intreaba o prietena (pe facebook desigur) danut, de ce scrii numai tristeturi??? Dar nu scriu numai texte triste. Am destule texte pline de umor... dar acelea sunt interpretate in fel si chip. Ajungem iarasi si iarasi la chip. Chipul omului contemporan. Chipul sufletului nostru. Chipul ... fardat si macheat ca la carnaval.

    Ne place sa ne punem diverse masti (chipuri spoite) de parca am fi tot timpul la un spectacol rock (satanist) si absurd. Da, acest spectacol umanist si postmodernist, devine absurd atunci cand transforma oamenii in caricaturi si specimene.

    Si tot degeaba ne intalnim pe stadioane, la concerte, la teatru, la cinema, la mall, la biserica... Ne privim ciudat in orice loc ne-am afla. Ridicam zidul (rational, uman si din caramizi prefacute cu orgoliu, aroganta, ipocrizie, invidie...) dintre noi, si nu ne uitam in jur. Nu ne vorbim... nu ne cunoastem.

     Zgomotul lumii actuale nu te mai lasa sa auzi nimic. Mor oameni pe langa tine... Tu nu auzi si nu vezi din cauza zidului cu geamuri de termopan. Zid ... izolat termic si fonic cu polistiren de 10. 

     Ma intreaba un verisor de cls. a 3-a. Danut, de ce isi fac oamenii tatuaje? Am raspuns fara sa stau pe ganduri... Oare de ce mai Georgica (diminutiv de la George) , ca sa se afirme. Toti vrem sa ne afirmam cu ceva. Nu conteaza cu ce. Frumos ar fi sa ne afirmam cu lucruri bune, dar nu e asa. Multi aleg sa se afirme prin teribilism si rautate (agresivitate, vulgaritate, violenta, pornografie, obscenitate, prostie...).

    Taina omului, taina iubirii... ajunge sa fie un mit. Ne despartim prin ura si dusmanie, dar ne amagim prin trufie, tutun, alcool, sex, droguri...

     Tinerii in Romania (si nu doar tinerii) citesc cel mai putin din Europa. Suntem codasi la acest capitol. Nu mai vrem sa gandim autentic. Nu mai vrem sa fim ca inainte fiindca zidul uman e inalt si solid. Abia astept sa daramam acest zid si sa spunem: iarta-ma frate, iarta-ma sora... nu te vedeam din cauza mandriei zidite de mine! 

    Ce ideal e sa traim intru armonie, comuniune, pace si iubire, dar noi traim in lumea noastra inchisa... fiecare in "cazemata" sa... despartiti de un zid urias. Zidul uman care desparte inimi si oameni de suflet.

Eu vreau sa schimb lumea

    M-am gandit si ma tot gandesc cum sa schimb lumea. Din cate solutii am gasit, izbavirea prin nud e cea mai sigura, cea mai buna... Ca-n bancul ala cu preotul tanar: trece o batranica pe langa un preot tanar si ii da sarut-mana parinte. El: mergi cu Domnul, sa traiesti tanti... du-te cu Domnul... Trece o domnisoara draguta: sarut-mana parinte... La care el acum: bunaaa, bunaaa... daaa... bunaaaaaa! Asa si noi aici, incercam cea mai buna varianta. Schimbarea lumii prin imagini sexy.

    Rog pe Elena Udrea sa se ofere voluntar. Toti ne dorim sa o vedem pe Elena Udrea goala, imprimata pe niste afise mari, mari de tot. La orice intersectie sa dam ochii cu pasarica Elenei Udrea. Ea sa ne zambeasca frumos (iar noi sa avem liber la fantezii electorale) si astfel sa aiba si Romania o alta imagine (o imagine buna, da buna rau de tot) in UE.

    Vorbim si cu Mihaela Radulescu sa ne arate un san ceva. Asta-i cea mai sexy (pardon) buna varianta de iesire din criza. Romanii vor sa fie fericiti, fiindca amorul te face sa te simti bine. Si daca nu au cu cine sa faca amor... se multumesc cu amorul propriu. Cu pofta... S-au saturat sa li se spuna: m-ai puneti-va pofta-n cui! Prin imagini nud, nu o sa mai avem nevoie de politica sau de mass-media. Toata lumea va face dragoste... sau va face treaba din dragoste. Daca avem imagini nud cu Elena Udrea pe strada, tot romanul va avea chef de munca, si in cativa ani o sa fim cea mai bogata tara din lume.

Filozofia comentatorilor tv

   Ne-am intrebat vreodata cu ce schimba un subiect sau un eveniment anume, pompoasele comentarii ale unor invitati (permanent) la talk-showuri tv? Ai impresia ca distinsii vorbitori sunt o autoritate si mai ales ca filozofia lor schimba cu ceva datele problemei.

   Sa luam de ex. pe doamna Monica Tatoiu. Oare este chiar asa un om stie-tot? Dansa isi da cu parerea absolut despre orice. Am vrut sa scriu un pamflet - Un bou a violat o vaca, subiect monden, cu iz  de scandal si senzational peste masura, comentat de doamna Monica Tatoiu. Textul va fi fost abandonat, fiindca era destinat pentru colectia Rasul lumii a editurii Humanitas. Am primit  raspuns negativ si astfel am decis sa pun punct lucrarii (ideea de carte) Caricaturi si specimene.

    In fine, ma intreb si eu, referitor la comentatorii tv, ce vor dansii de fapt? Poate le inteleg frustarea, aflarea-n treaba si pofta de asi da cu parerea, dar nu le inteleg filozofia. Care sa fie ratiunea comentatorilor tv? Vedem limpede ca uneori bat campii, pardon... M-am exprimat urat. Scuze, voiam sa zic, vedem prea bine ca unele comentarii tv nu au nicio noima si nu ajuta cu nimic pe nimeni. Gen: Gigel a dat un buf de un milion de euro. A fraudat statul. Daca vine X si vorbeste doua ore la nu stiu ce canal tv, Gigel da banii inapoi??? Daca Y discuta cu patos despre fuziunea PNL cu PDL si spune chestiuni abstracte, se intampla ceva in politica neoliberala? Nu, cazul ramane acelasi. Problema nu se rezolva prin vorbe goale la tv. O problema umana, de orice natura, are o radacina. Se merge mai la adanc. Sunt probleme intime, care nu se rezolva si nu se discuta in public. Sunt probleme grave unde doar Bunul Dumnezeu mai poate face o minune. Comentariile tv, in acest context, sunt egale cu zero. Nici nu ajuta cu nimic, dar nici nu lamuresc situatia. De ce? Pentru ca cel ce comenteaza cauta sa epateze tot timpul. Sa iasa el in evidenta prin ceea ce spune. Nu conteaza ce spune, nu conteaza subiectul, ci eul care vorbeste.

   Filozofia comentatorilor tv este asta: eu sa fiu in prim-plan, restul sa se duca dracu... Cand apar polemici, aproape toti comentatorii tv isi dau arama pe fata. Toti se dau desteptii lu' peste, dar niciunul nu-si da seama de penibilul situatiei. Toti se dau filozofi, dar nu stiu ca filozofia adevarata inseamna iubirea de intelepciune. Deci, toti se dau filozofi, dar niciunul nu e intelept. Majoritatea apar pe micul ecran (acum plasma sau LCD) pentru imagine. Nu conteaza ca ei vorbesc mult si prost si fara rost. Filozofia lor e limitata la eu. La ce spun eu. Atentie ce spun eu! Cum ai zice: taci ca vorbeste Ponta! Si dupa ce-l asculti, te intrebi de ce nu tace el, ca mai frumos ai fi vorbit tu, un simplu om din popor. Asa, ajungem sa credem ca lumea comentatorilor tv e un fel de cerc vicios. Vorbesc toti ca o moara hodorogita. Insa, una e sa vorbesti, alta e sa iei cuvantul si in special sa iei atitudini. Normal, si tacerea are rostul ei. Dar sa stii sa taci, tine de bun-simt, de constiinta si de demnitate. Palavrageala, circul mediatic si bascalia... tine de lumea tv. O lume tv tot mai absurda si aberanta.

Mama: ai sa-nebunesti de atatea carti!

   Pentru mine cartea, inseamna tata. Tatal meu igropat in vesnicie si dor. Intalnirea cu cartea ma face sa trag nadejde ca n-am sa-l uit niciodata pe tata. Tatal meu cu numele (paradoxal si tainic) Dorin sau Doru-Dorinel.

    Poezia este sinonim cu mama. Prima mea poezie (prin cls. a 6-a sau a 7-a) va fi fost Felicitare pentru mama, de 8 Martie. Prima mea dragoste ramane muzica. Muzica si sportul (fotbal-Dinamo si mersul pe bicicleta , un fel de ciclism, dar la nivel de amator).

    Muzica reprezinta totul  in contextul vietii mele. De la muzica am ajuns (firesc) la iubire, la a fi sentimental... la sentimentalism si poezie. Tot de la muzica am ajuns sa raman in Biserica. Sunt multi tineri care vin si pleaca. Au slujit (cu Parintele in Sf. Altar) cand erau mici, dar de la o anumita varsta au parasit Biserica. Armonia, comuniunea si ancora credintei s-a ruginit, s-a vestejit... pur si simplu s-a rupt. Insa, indiferent de ratacire, nihilism si indiferenta, ceva ramane in suflet. Samanta credintei poate sa rodeasca oricand. Acel ceva nu moare... si acel ceva este iubirea de frumos... dorul dupa Dumnezeu.

    Nu este meritul meu ca am ramas in Biserica si nici faptul ca am lepadat (nu in mod absolut) muzica comerciala. Astazi prefer muzica tacerii, propovaduita extraordinar de marele tenor italian, Andrea Bocelli. Nu este meritul meu nici pentru faptul ca de la dj pytyck ... am ajuns la strana (ca citet ... si ca ucenic de dascal). Convertirea si si reintoarcerea mea la Hristos, tine de Bunul si Milostivul Dumnezeu.

    Intre timp, prin 2007, am descoperit cartea ... lectura... cititul... si dragostea pentru cultura si literatura. Pasiunea pentru acest domeniu s-a concretizat in 2011 (parca) cu debutul in revista "Salonul literar" nr. 73. Deci, de la carti... am trecut firesc la scris. Si am scris foarte mult. Apoi, Slava Domnului, in 2012 am reusit sa scot o carte (o carte nici buna ... dar nici proasta) ... si in sesiunea din Septembrie, ajung sa ma inscriu la facultate. M-am gandit putin (chiar daca era stabilita Teologia ... de prin cls. a 11-a) ce sa aleg. Litere, Filosofie sau Teologie? Pana la urma am ales Teologia si Bunul Dumnezeu m-a facut fericit prin faptul ca am luat 10 la examenul de admitere.

    Biblioteca personala, lectura... m-a ajutat enorm in acest sens. Nota zece apartine cartilor citite. Carti cumparate de la Focsani. Libraria "Cuvantul" si alte librarii. La Galati - Libraria "Lumina" si anticariatul "Cronos", dar putin si de la Libraria "Humanitas". Nu a contat niciodata pretul cartii pentru mine. Am dat si 85 lei pe cartea OMUL - tratat de antropologie crestina - PETRE TUTEA. Am sa dau si peste 100 de lei daca e nevoie. 

    Iubesc la nebunie cartea. Deci, mama are dreptate. Am sa-nebunesc de atatea carti! (Glumesc!) Cele peste 800 de carti si reviste (peste 100) ar sa-mi dea batati de cap. Peste jumatate sunt deja citite. Din cele noi (in jur de 400) am restanta la max. 100 de carti. Daca citesc una pe zi, le termin in 3-4 luni.

    Mama... totusi, ce ma fac cu mama??? Mama pretinde ca o iau razna. Mama spune ca am sa-nebunesc cu atatea carti. Multa lume ma considera deja nebun. Nu e un secret. Bine, si inainte sa citesc tot nebun eram, dar atunci eram pe placul lumii si al prietenilor. Acum sunt altfel si nu e ok. 

    Cartile raman pentru mine prietene cu adevarat. Cele mai bune prietene. Si nu ma ascund in carti. Nu traiesc in/din carti. Traiesc normal, doar ca normalitatea iubitorilor de carti inseamna si multa lectura. Nu idolatrizez cartea, dupa cum gresit cred unii. Pur si simplu o iubesc si incerc sa-mi fac din carte: punct de reper.

Bacul - fitza mondiala

   Examenul maturitatii (bacalaureatul) a devenit un examen scump. Nu e ironie si nici mistocareala, daca spunem ca bacul (de cand s-au introdus camere de luat vederi... si asa se copiaza mai greu sau deloc) este o fitza... o fitza mondiala. Chiar esti campion daca ai luat bacul. Nota nu conteaza, important e sa fie peste 6.

    Din pacate avem cateva categorii de absolventi inteligenti peste masura. Unii trateaza totul in bascalie. Unii invata doar pentru note si nu au o cultura generala bine pusa la punct. Altii incearca sa treaca examenele cu credinta si rugaciuni. Iar cand nu pica pe subiect, ori injura pe Dumnezeu, ori pune asta pe seama ghinionului. Altii pun accent pe noroc. Unii, totusi, invata cu adevarat si obtin rezultate extraordinare.

    Sa nu uitam, avem si alte categorii: cei care sustin sus si tare ca subiectele au fost prea grele, cei care spera ceva in plus la contestatie, cei care sunt stresati la culme de bac... etc. Sociologia se ocupa cu statistici. Anul acesta a fost mai slab ca anul trecut. Elevii nu citesc. Tinerii de azi nu invata... ca pre vremuri. Vremuri comuniste (un regim totalitarist, dar in ciuda lipsei de libertate... scoala era scoala... se facea carte nu gluma) fara manele, tv, internet si facebook. In fine, cam pe aici bate viziunea sociologica. Dar nimeni nu se intreaba ca mereu... da mereu, e ceva putred in Danemarca si din ce cauza??? Cate reforme s-au facut in educatie si nimic? De ce? Fiindca politikia e sub orice critica si aceste reforme s-au facut de la prost la foarte prost. Oricum, sa nu fim tristi sau pesimisti (daca nu am luat bacul) , exista si sesiunea din toamna.

Padure, padure nebuna...

   Padurea este si ea o taina, dar si prietenia este o taina. Slava Domnului, am legat o prietenie de suflet cu multe persoane si avand lucruri frumoase in comun am realizat cate ceva. Ieri, mi-am propus sa revad padurea. Intalnirea cu padurea (la noi aici in comuna Urechesti - jud. VN , e vorba de padurea Varzaresti) te face altfel de om. Om care respira un aer curat, nu om cu "aere". Om al naturii (natural 100%) , nu om artificial sau om tehnologic. In doua cuvinte: om adevarat.

    Prietenul meu Adi, cu care am fost ieri la padure e fascinat de zona de la Ciorani. Drumul duce spre satul Poiana Cristei. Drumul nostru nu a fost spre acest sat, ne-am oprit langa un lac... aproape de un pod denumit Podul Bondroiului. Pe drum depanam diverse amintiri. Frica de necunoscut si de serpi nu este exclusa din context. Cand zici padure, pentru unii zici automat: serpi, ursi, porci mistreti, lupi... si alte jivine.

    Constat ca omul se sperie singur. Isi face ganduri despre nu stiu ce rau si i se inoculeaza in minte o frica-obsesie. Si mie imi e frica sa merg singur prin padure sau noaptea. Noaptea prin padure e straniu si ai un sentiment ciudat tare de tot. Noi (gasca noastra) am stat noaptea in padure: la Vintileasca (dupa ce am stat de 2-3 ori la noi in Padurea Varzaresti... la Poiana Mare) , la Nereju, la Andreiasu (langa focul viu), la Lepsa, la Ojdula - Covasna, Bisoca, la pescuit (zona Ciuslea, Vadu Rosca) etc.

   Noaptea in padure fara foc nu stai. Padurea nu e doar un mister... mister ancorat in bezna. Padurea e un cadru natural, plantat de Dumnezeu asa cum a voit El. Nu stim ce rapa e acoperita de frunze sau ce barlog de urs este prin preajma. Suntem oameni. Ne este frica si ne facem griji. La Nereju am avut o vizita a unei turme de porci mistreti. Noroc ca s-a trezit fratele meu si a intors Dacia (masina de drumetii) spre locul unde era zgomot, si a aprins farurile... si a dat cateva claxoane... si asa s-au rasfirat porcii.

    Padurea e frumoasa, dar nu e frumos sa ne aventuram prea mult. Unii oameni s-au ratacit. Trebuie sa avem mare grija. Mai ales la ciuperci. Daca nu cunoastem care sunt cele bune (comestibile) e grav. Cel mai indicat e sa mergem cu cineva care le cunoaste foarte bine. Eu am ajuns sa le cunosc (mai ales ghebele) , dar nu am curaj sa merg singur sa le caut.

    Aveti padure prin localitatea unde locuiti? Daca da, sa nu stati acasa. Mergeti de 2-3 ori pe saptamana sau macar de 2 ori la 2 saptamani. Mersul pe jos si contactul cu padurea ne ajuta foarte mult. Ne ajuta si spiritual, si psihologic, si neurologic... si din toate punctele de vedere. Padurea (mersul la padure) este o terapie. Precum muzica, dragostea, lectura, pictura, poezia... De avem si o Manastire prin acea padure e si mai frumos. E minunat. Omul de azi are nevoie de frumos, de iubire si de reintoarcerea la natura, la credinta, la traditie. Muntele este fantastic. Sa mergem macar o data pe an la munte. Si marea e superba, dar muntele e divin. Si campia (zona de campie) are farmecul ei... dar padurea e splendida si nu merita sa pierdem timpul sub alte moduri (postmoderniste), ci e sanatos si benefic sa ne plimbam prin padure.

   La super-giga-mega market, la mall, la club... mergi cat mergi , dar te plictisesti si cheltuiesti bani. Omul nu e un robot. Nu e setat pe distractii si show. Nu e un ins consumerist si hedonist. Omul e o taina. O taina de suflet. Are nevoie de iubire, credinta si instantanee de suflet. La padure avem aceste minuni. Sa mergem la padure. Nu ne costa nimic. Si daca ne costa ceva, e spre binele nostru. Romania e tara Manastirilor si a padurilor. Romania e un rai de taina. Sa traim si sa gandim romaneste. Daca nu avem alternativa, padurea e un inceput.

Iubirea de frumos

Calea spre iubirea de frumos

   Suntem obositi de atata drum. Ne asezam intr-o poienita minunata sa ne tragem sufletul. Copacii parca ne vorbesc despre taina padurii. Peisajul este deosebit. Totul in jur pare sublim si nespus de frumos. De ce pare si nu este frumos? Aici intram pe taramul fascinant si abisal al filosofiei. Punem intrebari despre om, timp, viata, moarte, frumusete, suferinta si Dumnezeu; dar nu indraznim sa dam raspunsuri concrete. Ne prefacem ca stim multe lucruri, cand de fapt noi stim ca nu stim nimic. Afirmatia socratica ne reprezinta. Totusi, in contextul filocalic (al iubirii de frumos = filo-calie) stim sa recunoastem frumosul si frumusetea din jur. Prin ce cale ajungem la divinul din noi, la frumos si la beatitudine? Calea sigura si adevarata este iubirea. Iubirea ancorata (prin sinonimie) in frumos. Frumosul - izvor de taina. Izvor de bucurii duhovnicesti. Iubirea - izvor de lacrimi si de poezie. Iubirea - izvor de fericire si dor. Dorul de vesnicie. Dorul de iubire si frumos. Cel mai frumos dor, este dorul dupa Dumnezeu. Cea mai dulce si sfanta Iubire, este Iubirea Trinitara, a Persoanelor Sfintei Treimi. Cel mai frumos Chip... este Chipul lui Iisus Hristos dupa Schimbarea la Fata. Cel mai frumos chip - este chipul icoanei. Icoana transfigureaza uratul (pacatul) si umanul (ratiunea, stiinta...) din om. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, recomanda in acest context: sa traim permanent cu o icoana in fata mintii. Astfel icoana devine pilda de sfintenie, asceza, frumusete ortodoxa si iubire crestina.

Statornicia in iubire si frumos

   Inconjurati de munti, paduri, ape si peisaje mirifice, dorim sa fim intru comuniune cu natura. "Romanul frate cu natura" si "prieten cu codrul" si cu cerul. Din nefericire, pierdem harul si contactul cu iubirea de frumos. Pierdem aceste daruri minunate si aceasta stare paradisiaca fiindca ne pierdem firea de om al credintei si de om al rugaciunii. Ne pare rau ca nu suntem bine, dar tot nu ne ridicam din mlastina patimilor si din prapastia desertaciunilor. Ceva ne tine acolo in gol, in jos... Placerea nu ne lasa sa iesim la lumina. Nimic mai grotesc ca idolatrizarea placerilor si poftelor trupesti. Si uite ca ajungem, sa ne dam seama ce ne desparte de har, iubire si frumos. Statornicia in iubire si frumos nu se tine prin eul-egoist. Statornicia in iubire si frumos exista prin constiinta si cuviinta. Constiinta e glasul lui Dumnezeu in om si e ceva frumos atunci cand omul crede ca sintagma Nimic fara Dumnezeu, nu e o metafora, ci un dat ontologic. Cuviinta provine din familia iubirii, si de aici se spune ca omul daca iubeste frumos si adevarat (subliniez cuvantul adevarat) este si cuviincios, si fericit, si implinit...

Mantuirea prin iubire si frumos

   Fara Hristos Domnul nu exista nadejde de mantuire. Dar ce facem cu "frumusetea va mantui lumea" (F. M. Dostoievski) si cu capodoperele umaniste? Ce a vrut sa zica marele romancier Dostoievski prin "frumusetea va mantui lumea"? Frumusetea este o enigma, spune tot el intr-un anumit context. Da, frumusetea feminina este o enigma... Frumusetea Absoluta este o Taina, dar si o Persoana. Este o Taina prin Nastere din Fecioara si este o Persoana divino-umana, cu Numele - IISUS HRISTOS. Deci, Frumusetea este Hristos Domnul si Ortodoxia. Nimic mai frumos si sfant pe lume. Capodoperele umaniste au valoarea lor incontestabila, dar nu au valoare mantuitoare. Frumusetea hristica si iubirea crestina mantuieste omul. Credinta, frumusetea ortodoxa si iubirea adevarata, nu amagesc niciodata. Daca vrem nadejde de mantuire sa traim precum iubirea de frumos ar fi un mod de vaiata firesc. Din iubire si frumos rezulta nadejdea mantuirii.