"Mai bine mor decat sa te iert!"

    Poate exageram uneori, dar ne place sa ne lovim cu tot felul de cuvinte urate. Nu tinem cont de nimic la nervi si la suparare si spunem aproape orice. Dupa avalansa de injurii si acuze, unul din doi cedeaza si din bun-simt, spune "iarta-ma!, am exagerat!, am gresit!".

         Daca e vorba de o cearta intre doi fosti iubiti (deci un baiat si o fata), ea sau el ataca: "Mai bine mor decat sa te iert!"

        De ce este aleasa aceasta atitudine? Din cauza unui orgoliu luciferic. Alegem sa nu mai vorbim cu acea persoana... decat sa ne calcam pe inima (pe orgoliu) si sa o iertam din tot sufletul. Mergem mereu la  extreme.

          Nu ne intereseaza de celalalt si din prea mult egoism dorim ca noi sa fim bine si restul lumii nu. Ne mintim ca vrem binele la toti, dar de fapt ne bucuram de raul altor oameni care ne-au gresit sau nu. Zicem in sinea noastra: "bine i-a facut Dumnezeu!, asa merita...!".

    Trece o vreme si ne revenim. Cautam sa intram in dialog cu acel om caruia i-am facut rau involuntar sau constient. Pana la urma cat de mult ne-am cere iertare sau scuze, ceva ramane. Exista un gol... un zid intre cei doi si se simte.

      Sa ne gandim la o persoana care a fost lovita de noi. Nu stiu din ce cauza. Sigur am lovit pe cineva in viata noastra intr-un anumit context. Nu mai conteaza ca a fost o palma, un picior... , un cuvant urat. Conteaza ca am lovit si ca purtam povara constiintei pentru aceasta fapta.

       Mai este loc de iertare in acest univers inchis in loviri, jigniri, reprosuri, amenintari, despartiri, polemici... ? Da, este loc de iertare fiindca iertarea e cel mai bun medicament pentru suflet. Astfel ne vindecam de ura, manie si altele. Prin iertare si iubire putem vindeca aproape orice boala. "Mai bine mor decat sa te iert!" ... nu are ce cauta in viata noastra. Iar daca nu vrem sa ne intorcem din drum, atunci sa invatam sa mergem pe calea iertarii si pe calea iubirii. Pe calea care duce spre drumul fericirii.

       Tot ce facem pe acest pamant. Toate formele de distractie. Divertismentul. Iesirile in oras cu colegii si cu prietenii. Plimbarile. Luxul. Obiectele scumpe. Hainele scumpe. Succesul. Etc. Nimic nu valoreaza daca nu iertam si daca nu iubim sincer, curat si adevarat.

Iubire sau atractie sexuala?

    M. Valentin, un prieten al meu foarte bun (fost coleg de sc. generala) mi-a spus de cateva ori sa ma gandesc foarte bine ce a fost cand aveam o relatie cu fete mult mai mici ca mine. Iubire sau atractie sexuala? Eu repede ziceam: iubire. De fapt aceasta iubire nu era deloc iubire...

    Trebuie sa ne gandim serios daca sentimentul nostru este de iubire adevarata sau este doar o atractie sexuala si nimic mai mult. Nu ne putem permite o amagire in acest sens. Din pacate, o mentalitate pornografica ne indeamna sa numim "iubire" orice joc erotic si orice tip de obsesie sexuala. Daca accentul cade pe sexualitate, consider ca relatia si iubirea nu e chiar ceea ce am dorit noi la inceput. Vorbind pe sleau - pornografia si masturbarea intr-o relatie (ce se pretinde a fi serioasa) duce la distrugerea cuplului si a partenerei sau partenerului.

     Pornografia nu este nimic altceva decat o afacere si un lucru extrem de agresiv. Sexualitatea nu este o bestialitate sau cotaiala in spirit animalic (salbatic). Sexualitatea este ceva firesc, frumos si normal... Sexualitatea este o arta intr-un anumit context romantic si civilizat. Noi astazi nu stim sa facem nici sex, nici dragoste ... nici sa iubim sincer si curat nu stim. Aproape ca nu ma stim nimic, dar avem iluzia ca stim totul.

    Sper ca am fost si suntem indragostiti... Cum este fiinta umana (omul in general) atunci cand este indragostit si cum este el atunci cand simte doar o simpla atractie sexuala? De ce ne incapatanam sa numim aceasta atractie sexuala - "iubire"  ?

    Iubirea este o taina. Atractia sexuala sau actul sexual in sine este o placere, o senzatie... si atat. Nu cred ca suntem atat de egoisti si hedonisti, incat sa dorim placerea trupeasca in pofida unei povesti de iubire. O poveste de iubire adevarata duce spre casatorie. O noapte de amor, o clipa de placere efemera... duce spre despartire. De ce? Pai pur si simplu X se plictiseste de Y sau invers. Deja a cunoscut totul la el sau la ea si gata vor alta relatie. Nu e corect sa ne mintim singuri. Viata sexuala are si ea o limita. Lumea placerilor si a fanteziilor nu e vesnica. Treaba asta nu tine la infinit. De la niste jocuri erotice "nevinovate" se ajunge la sex ... si de la sex la perversiuni sexuale si de aici se ajunge in neant. Unii se amagesc si spun ca "noi facem dragoste nu sex... prostii fac sex, oamenii inteligenti fac dragoste"... si din dragoste in scurt timp se ajunge la despartire si la ura. Din ce cauza? Fiindca ne-am grabit prea repede sa intram in acest univers al sexului si sa cunoastem partenerul sau partenera din toate punctele de vedere. Se zice ca femeile sunt mai curioase din fire si ca ele se lasa mai usor... Dar si barbatii sunt uneori prea nebuni dupa sex si asa ajungem la certuri si despartire. Femeia nu vrea sa fie un obiect al placerilor. Femeia vrea sa fie ceea ce este - o imparateasa daruitoare. O zeita a frumusetii. Daca noi barbatii transformam iubirea in atractie sexuala si privim doar la formele iubitei noastre, atunci de fapt problema este la noi. Sunt de acord ca sunt si femei care vor ele sex si alte nebunii si nu se opresc sa experimenteze in acest domeniu, dar noi barbatii putem sa fim rationali si sa nu ne batem joc de corpul uman si de suflet. In subconstient, orice patida de sex (sau petting) la varste fragede (sa zicem prin adolescenta) ne trage mereu un semnal de alarma ca prea ne-am grabit aici. Sunt multe fete care regreta ca au facut ce au facut "atunci". Sunt si baieti care simt ca nu a fost ok sa se culce cu ea in acea zi. Ea s-a despartit de el. El o vrea inapoi. Ea a plecat de tot. El plange... Oare sa spele lacrimile rusinea de a ne juca cu virginitatea?

     Nu vreau sa epuizez acest subiect. Nu exista un punct de vedere absolut pe tema asta. Exista idei si idei. Exista opinii diferite. Asa ca eu ma opresc si va pun in atentie acest gand-intrebare: iubire sau atractie sexuala?

LOUISE L. HAY - Poti sa-ti vindeci viata

   Din punctul meu de vedere, DUREREA de toate felurile reprezinta un indiciu al vinovatiei. Vinovatia doreste intotdeauna sa fie pedepsita, astfel incat subconstientul creeaza o stare de durere. Durerile cronice se datoreaza unor vinovatii cronice, de multe ori ingropate atat de adanc in subconstient incat omul nici nu mai stie de ele.

   Vinovatia este o emotie profund inutila. Ea nu ajuta niciodata pe nimeni. Nu schimba cu nimic situatia si este incapabila sa te faca sa te simti mai bine.

    Daca suferi de dureri, renunta la vinovatie. Gandeste-te ca ti-ai ispasit pedeapsa si elibereaza-te singur din inchisoare. In aceasta directie, cea mai buna cale este iertarea.

(LOUISE L. HAY - Poti sa-ti vindeci viata, pag. 193, cap. Corpul, ed. "Adevar*Divin, Brasov, 2010)

Cum poti ajunge de la iubire la ura?

    Se presupune ca iubirea este totul. Ce reprezinta acest "tot" in viata, fiinta si constiinta umana? Ne gandim, daca iubirea inseamna totul... de ce exista despartire si suferinta din dragoste?

    Psihologic si sociologic vorbind, s-a ajuns la concluzia ca gelozia este primul factor care dezbina si rupe o relatie. Oare asa sa fie?

LA INCEPUT A FOST IUBIRE...

   Iubirea se zice ca tine max. 2 ani. Nu cred ca un sentiment se poate numara in zile, saptamani, luni sau ani. Nu pot afirma ca azi iubesc pe cineva si maine nu mai iubesc. Ori iubesc , ori nu iubesc. Ori iubesc cu adevarat, ori nu iubesc deloc. Nu te joci in contextul iubirii, caci de la acea "iluzie" (sau amagire) numita la inceput iubire, se ajunge la ura, dusmanie, rautate...

   Cum? Cum vedem astazi ca fac majoritatea cuplurilor adolescentine. Ba spun ca se iubesc la nebunie, ba se despart de la cea mai mica cearta si apoi intervine ura. Nu isi mai vorbesc cei doi... candva "iubiti". Sterg numerele de telefon. Cauta sa se ignore reciproc. Vor sa fie macar prieteni, dar apoi nu mai vor sa fie nimic. Se sterg sau se blocheaza pe facebook. Diverse prostii specifice perioadei si mentalitatii adolescentei. Mai rau e cu cei doi fosti "indragostiti" care recurg la violenta fizica si verbala. La amenintari. La tribunal (in cazul celor proaspat casatoriti si divortati). La blesteme. La jigniri. La reprosuri...

    Cel mai urat e ca dupa ce se termina relatia, el sau ea trancaneste: tu ai fost mereu de vina!, din cauza ta ne-am despartit!, tu erai un dictator!, tu ai inselat, ai vorbit urat!, tu ai fost o femeie usoara!, tu ai fost infidel!, tu nu mi-ai dat libertate!, tu mai sufocat cu iubirea ta!, tu... si numai tu...

    Despre "eu" nimic? Nu, fiindca din acel orgoliu luciferic prefer sa dau vina doar pe el sau pe ea. Depinde de cuplu. In fine... Daca povestea s-a terminat, cel mai frumos e sa clarificam lucrurile, sa iesim la un suc sa ne lamurim ce a fost si ce nu a fost si sa punem punct. Cel care a ales despartirea are totusi un minus. Degeaba au promis cei doi ca se iubesc vesnic, dar unul a cedat si a ales calea cea mai nepotrivita - despartirea. Nu sunt de acord cu despartirea, decat in cazuri grave si extreme.

   Acum sa trecem la subiect: cum poti ajunge de la iubire la ura? Consider ca se ajunge aici pentru ca nu a fost iubire. Acea bruma de iubire nu se poate spune ca este iubire. Iubirea care face rau nu este iubire. Se ajunge la ura si din motivul imaturitatii. Ura explodeaza acolo unde sunt orgolii mari. Cei doi se mint (mai mult ca atunci cand erau impreuna) si isi zic cuvinte dure. Orice cuvant urat in iubire afecteaza enorm. Ea poate spune "nu mai simt nimic pentru tine!, esti un nemernic!", dar de fapt ea inca il iubeste doar ca nu are curajul sa spuna adevarul, pentru ca adevarul te face liber.

   Iubesti? Daca da, atunci nu ai voie sa urasti. Urasti? Daca da, atunci gresesti foarte mult. Un om care uraste e un om care ucide. Nu vrei sa ierti? Nu vrei sa iti ceri iertare? Incearca macar sa nu urasti. Poate vei ajunge si sa ierti si sa iti ceri iertare. Nu e un semn de lasitate daca iti ceri iertare. A ierta este firesc. Iubire fara iertare nu exista. Si nici iertare fara iubire. Daca nu ierti nu iubesti si daca nu iubesti nu ierti. Ura nu e de niciun folos. Iubirea e cel mai frumos lucru. Iubeste si fa ce vrei! (Fericitul Augustin)

   

   

Parintele ARSENIE BOCA, idol sau sfant?

    Cu durere in suflet incerc sa lamuresc lumea anti si pro Pr. Arsenie Boca, ca nu e ceva demn de ortodoxie sa iscam polemici pe seama unui Parinte, foarte iubit de Ardeal si o mare parte din poporul drept credincios. Din pacate apare un "monah" pe facebook (Matei Vulcanescu) care ne spune non-stop ca Pr. Arsenie Boca e un "sarlatan", un "dumnezeu", un "idol" etc. etc. etc. Dna. Aurora Liiceanu (intr-un articol in ROMANIA CURATA, semnat de dna. Silvia Vranceanu, redactor-sef la Ziarul de Vrancea) ne spune ca e un "brand comercial" si tot asa. Pareri peste pareri. Credinciosii care il iubesc enorm pe Parintele il considera sfant. Care sa fie pana la urma adevarul despre acest Parinte "controversat"?

   Parintele Arsenie Boca, nu este nici idol, nici "brand", nici sfant... nici nimic din ce vrem noi sa fie. Parintele Arsenie Boca este o personalitate. O personalitate duhovniceasca. Parintele Arsenie Boca este un OM. Un om al lui Dumnezeu. Este absurd sa facem din Parintele Arsenie Boca un "dumnezeu", fiindca stim prea bine ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si face minuni prin oamenii alesi de El. Avem in viata pe Pr. Macarie de la schitul Muntioru. Si dansul este iubit... dar si dusmanit si blamat. Prost e ca noi intre noi (crestinii ortodocsi, practicanti... care mai mergem cat de cat la Biserica si mai avem habar de cele sfinte) ne judecam si ne hulim. Adica, unii preoti vorbesc urat de acest superb Parinte Macarie. Marele Pr. Dumitru Staniloae a intrat in polemici cu Pr. Arsenie Boca. Ce sa mai zicem de cei care nu cred? Nu ii judecam, dar ei au tot dreptul sa vorbeasca oricum daca ei nu cred, nu?

    Au fost parinti duhovnici mari (si sunt in cer si in constiinta Bisericii...) Pr. Cleopa, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Justin Parvu, Pr. Teofil Paraian si multi altii. Niciodata nu a existat un Parinte recunosc care sa fie iubit de toata lumea. Dar si lumea greseste fiindca se grabeste sa faca sfant dintr-un parinte duhovnic vazator sau nu cu duhul. Are Dumnezeu grija sa-l faca sfant sau nu. Pr. Porfirie de la greci, nu stiu sigur daca e canonizat, dar e considerat un parinte cu viata sfanta. Cuviosul Paisie Aghioritul, a fost recent canonizat. Parintele Arsenie Boca, nu a fost un oarecare. A reusit destul de multe in viata sa si sigur a trait cu adevarat credinta ortodoxa. Nu are nicio vina Parintele ca este cautat de multa lume la Prislop si nu numai. La Sambata de Sus, alta Manastire unde Pr. Arsenie si-a pus amprenta serios. Totusi, trebuie sa ne revenim la normal si sa spunem lucrurilor pe nume. Daca exista niste nebuni care fac ceva "comercial" din Pr. Arsenie Boca si profita de pe urma acestui "brand", asta nu inseamna ca toata lumea e razna si-l considera sfant?

    Uitam prea repede ca Pr. Arsenie Boca a lasat multe scrieri de mare folos sufletesc. Ne putem ghida sau nu dupa reperele duhovnicesti ale Pr. Arsenie de la Prislop. Pr. Teofil de la Sambata, il aprecia foarte mult. Oare Pr. Teofil era inselat cand recomanda unele invataturi ale Pr. Arsenie Boca? Eu personal nu sunt "fan" Pr. Arsenie Boca, il respect pentru ceea ce este si pentru ceea ce a fost, dar mai drag imi e Pr. Arsenie Papacioc. Dar asta nu inseamna ca eu imi permit precum "monahul" Matei Vulcanescu de pe facebook, sa jignesc pe Parintele sau lumea care merge la Prislop. Am acasa destule carti ale Parintelui si le citesc cu drag. Nu am fost pana acum la Prislop si nu ma grabesc in acest sens. Deci sa nu fiu interpretat ca sunt si eu un "fanatic" sau un "habotnic" etc etc.

    La orice text scris de acest gen unii se irita si pun etichete. Aaaa, da stim noi cine esti tu... zic unii. Vad cateva idei intru lamurirea acestei probleme cu Pr. Arsenie Boca si cred ca si eu sunt tot din "gasca" - "hai sa-l canonizam pe Pr. Arsenie Boca... ca daca nu ne ia naiba!". Nuuu! Niciodata n-am sa afirm asa ceva. Nu ma bag in deciziile Sf. Sinod. Cand hotarasc dansii si cand trec peste faptul ca Pr. Arsenie a facut temnita comunista (din motivele bine stiute) si de va fi sa fie canonizat, ma bucur. Insa de nu vor sa canonizeze pe acest Parinte, nu am de ce sa ma supar eu, fiindca in primul rand "canonizeaza" poporul, apoi Sf. Sinod al BOR. Se face bascalie pe faptul ca Pr. Arsenie Boca are deja acatist si paraclis. Uite ca Pr. Constantin Necula, Pr. Valerie de la schitul Muntioru si multi altii, il iubesc pe Pr. Arsenie si au o evlavie deosebita fata de dansul. Asta nu inseamna ca il ignoram sau micsoram pe Dumnezeu. La Dumnezeu avem mijlocitori. Nu e nimic rau sa il rugam pe Pr. Arsenie Boca sa fie mijlocitor la Dumnezeu pentru noi. Nu e gresit sa ne rugam : Pentru rugaciunile Pr. Cleopa, Doamne miluleste-ne si mantuieste-ne pre noi! Sau vrem sa spunem ca si Pr. Cleopa a fost un "idol"? Stim noi sa facem diferenta intre "idol" si un Parinte duhovnicesc? Nu prea stim. Noi stim numai sa aruncam cu cuvinte si sa avem pareri pro si contra. Uneori ne credem prea destepti si ne consideram un mic univers, dar de fapt avem carente mari in cultura si credinta.

   PS - Parintele Arsenie Boca nu este idol, sfant, brand... Pr. Arsenie Boca este un om ales de Dumnezeu. Pr. Arsenie Boca este.