Teiul va fi taiat, plecati de aici, hai la o parte! Nicu e nervos. Nervii lui intuneca si cerul. Nimeni nu-l stapaneste. Pare iesit din minti. Elena, cu lacrimi in ochi, lacrimi ce se rostogolesc ca fulgii de nea pe un deal trufas, striga cat poate de tare: Nuuu! Te implor tata... Te implor nu taia teiul!
Vantul adie molcom. Crengile teiului se impletesc cu umile raze de soare. Strigatul Elenei se aude razlet. Mama ei, din mila, a convinso sa intre in casa. De ce sa vada copila asemenea ,,crima"? Copii nu au voie sa planga. Copii sunt doar pentru zambet. Din pacate sunt si multi copilasi care sufera. Lumea minunata a copiilor exista in povesti, in cantece. Trista realitate ne face nervosi ca Nicu. Sa revenim la scurta povestire. Nicu porneste drujba. Trunchiul e prea mare pentru topor.
Pe drum trece nea Vasile, om batran si calculat. - Nicule, mai Nicule, nu taia teiul... ca e bun... - Hai bre nea Vasile, vezi-ti de treaba matale! Nu pot vedea soarele de teiul asta mare... - Fa ce vrei Nicule, dar macar nu-l taia din radacina. - De ce sa nu-l tai din radacina? - Radacina este esenta vietii. - Hai bre, pleaca cu filosofia matale de aici.
Teiul e la pamant. In cadere s-a frant si zace ranit pe pamantul rece si negru. Pamantul, simbol al mortii (prin ingropare) dar si simbol al fertilitatii, al roadelor. E un paradox. Din pamant (re)naste si viata si moartea. Moartea... Sa nu ne fie frica. Pr. Arsenie Papacioc ne spune ca moartea nu inseamna moarte. Moartea este o poarta spre vesnicie. O trecere de la viata la viata. Deci, din punct de vedere ortodox nu exista moarte. Revin la poveste. Teiul rasufla greu. A fost chinuit. Aerul l-a zgariat pe chipul inimii si ,,ciung" aproape ca si-a pierdut din demnitate, insa eroul e erou si schiop, si fara o mana. Izbanda eroului e in lupta nu in lasitate. Lasitatea tine de mediocritate. Oamneii superficiali fug de lupta. Lupta cu pacatul e cea mai grea lupta. Fara Rugaciune, fara Dumnezeu nu biruim. Psihologia nu te ajuta intru mantuire. Nu vrem sa recunoastem, dar punem azi accent pe psihologie din lipsa de credinta. Teiul a avut credinta si a tacut. Nu a plans. Si-a trait durerea-n taina. Ca martirii.
Soarele timid din acea zi de martie, isi ascunde prezenta in nori. Teiul era deja lemne de foc. In cateva ore a fost facut bucati, bucatele. Si-a pierdut fiinta, dar nu si-a pierdut trecutul glorios, nu si-a pierdut constiinta, memoria... Lumea care trecea pe drum se intreba retoric: cine o fi fost nebunul ala care a taiat teiul lui nea Gheorghe. Lumea avea dreptate. Numai un nebun putea face asta dintr-un motiv absurd. Nu vedea soarele de tei. Adevarul ca teiul era foarte mare, dar problema nu era teiul, ci omul. Asa si cu Dumnezeu. Ucidem cerul, ucidem taina, ucidem totul ca sa-L vedem la Fata. ,,Taiem" Lumina ca sa vedem intunericul. E logic ce facem? Nu, nu e logic, dar e ca si in povestea teiului ... o nebunie.
14 / 03/ 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu