joi, 3 iulie 2014

Iubirea de frumos

Calea spre iubirea de frumos


   Suntem obositi de atata drum. Ne asezam intr-o poienita minunata sa ne tragem sufletul. Copacii parca ne vorbesc despre taina padurii. Peisajul este deosebit. Totul in jur pare sublim si nespus de frumos. De ce pare si nu este frumos? Aici intram pe taramul fascinant si abisal al filosofiei. Punem intrebari despre om, timp, viata, moarte, frumusete, suferinta si Dumnezeu; dar nu indraznim sa dam raspunsuri concrete. Ne prefacem ca stim multe lucruri, cand de fapt noi stim ca nu stim nimic. Afirmatia socratica ne reprezinta. Totusi, in contextul filocalic (al iubirii de frumos = filo-calie) stim sa recunoastem frumosul si frumusetea din jur. Prin ce cale ajungem la divinul din noi, la frumos si la beatitudine? Calea sigura si adevarata este iubirea. Iubirea ancorata (prin sinonimie) in frumos. Frumosul - izvor de taina. Izvor de bucurii duhovnicesti. Iubirea - izvor de lacrimi si de poezie. Iubirea - izvor de fericire si dor. Dorul de vesnicie. Dorul de iubire si frumos. Cel mai frumos dor, este dorul dupa Dumnezeu. Cea mai dulce si sfanta Iubire, este Iubirea Trinitara, a Persoanelor Sfintei Treimi. Cel mai frumos Chip... este Chipul lui Iisus Hristos dupa Schimbarea la Fata. Cel mai frumos chip - este chipul icoanei. Icoana transfigureaza uratul (pacatul) si umanul (ratiunea, stiinta...) din om. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, recomanda in acest context: sa traim permanent cu o icoana in fata mintii. Astfel icoana devine pilda de sfintenie, asceza, frumusete ortodoxa si iubire crestina.

Statornicia in iubire si frumos

   Inconjurati de munti, paduri, ape si peisaje mirifice, dorim sa fim intru comuniune cu natura. "Romanul frate cu natura" si "prieten cu codrul" si cu cerul. Din nefericire, pierdem harul si contactul cu iubirea de frumos. Pierdem aceste daruri minunate si aceasta stare paradisiaca fiindca ne pierdem firea de om al credintei si de om al rugaciunii. Ne pare rau ca nu suntem bine, dar tot nu ne ridicam din mlastina patimilor si din prapastia desertaciunilor. Ceva ne tine acolo in gol, in jos... Placerea nu ne lasa sa iesim la lumina. Nimic mai grotesc ca idolatrizarea placerilor si poftelor trupesti. Si uite ca ajungem, sa ne dam seama ce ne desparte de har, iubire si frumos. Statornicia in iubire si frumos nu se tine prin eul-egoist. Statornicia in iubire si frumos exista prin constiinta si cuviinta. Constiinta e glasul lui Dumnezeu in om si e ceva frumos atunci cand omul crede ca sintagma Nimic fara Dumnezeu, nu e o metafora, ci un dat ontologic. Cuviinta provine din familia iubirii, si de aici se spune ca omul daca iubeste frumos si adevarat (subliniez cuvantul adevarat) este si cuviincios, si fericit, si implinit...

Mantuirea prin iubire si frumos

   Fara Hristos Domnul nu exista nadejde de mantuire. Dar ce facem cu "frumusetea va mantui lumea" (F. M. Dostoievski) si cu capodoperele umaniste? Ce a vrut sa zica marele romancier Dostoievski prin "frumusetea va mantui lumea"? Frumusetea este o enigma, spune tot el intr-un anumit context. Da, frumusetea feminina este o enigma... Frumusetea Absoluta este o Taina, dar si o Persoana. Este o Taina prin Nastere din Fecioara si este o Persoana divino-umana, cu Numele - IISUS HRISTOS. Deci, Frumusetea este Hristos Domnul si Ortodoxia. Nimic mai frumos si sfant pe lume. Capodoperele umaniste au valoarea lor incontestabila, dar nu au valoare mantuitoare. Frumusetea hristica si iubirea crestina mantuieste omul. Credinta, frumusetea ortodoxa si iubirea adevarata, nu amagesc niciodata. Daca vrem nadejde de mantuire sa traim precum iubirea de frumos ar fi un mod de vaiata firesc. Din iubire si frumos rezulta nadejdea mantuirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu