Omul de mic copil îşi poate imagina viaţa, lumea... într-un anumit mod şi pe parcurs să vadă realitatea cu alţi ochi. Uneori trist. Alteori fericit. Omul gândeşte în funcţie de trăiri, de vârstă, de sentimente, de experienţă, de întâlniri cu oameni de valoare, de cărţile citite, de filmele văzute, de muzica ascultată etc. Viaţa şi gândirea umană este ca o scară. Omul se măsoară în trepte.
Mi-am început activitatea în scris pe la 19 ani (mai intens). Prima poezie la (12-13 ani) Felicitare pentru mama, a fost o încercare naivă, un cadou de metafore cu ocazia zilei de 1 Martie. Am început să scriu şi să citesc foarte mult pe la 19 ani, în anul 2007.
Atunci mesajul meu din tot ce scriam era strâns legat de Ideea de Dumnezeu, de credinţă, de ortodoxie, de iubire, de teologie şi filosofie în general. Mesaj exprimat prin poezii. Limbajul poetic transmite alte emoţii, dar literatura în general este un limbaj care trebuie să transmită un mesaj plin de emoţii. Cuvântul în literatură este ca o magie, iar literatura în general este o călătorie. Mulţi au impresia că literatura ţine doar de imaginaţie, inspiraţie şi talent. Există gânduri scrise într-o anumită stare. Literatura este o stare de spirit.
Acum mă frapează faptul că m-am maturizat puţin în gândire şi în scris. Nu credeam la 19 ani să renunţ la mesajul meu poetic ortodox. Mă refer că atunci puneam accent doar pe acest mesaj ortodox, şi nu eram un fanatic religios. Nu neg acel mesaj şi calitatea lui, nu neg acele idei, doar că azi gândesc că ce e prea mult strică, doar un anumit tip de mesaj sufocă. Pot să scriu un articol despre Iubire... cu gândul la Dumnezeu care este Iubire. Dacă zăpăcim lumea şi în scris, şi pe facebook cu prea mult Dumnezeu, te poate cataloga nebun, habotnic, fanatic... Dacă îţi alegi tema: teologia, mesajul religios, şi publicul doar cel credincios, atunci este altceva. Dar eu având o viziune laică, fiind ancorat în liberalism, mi-am dorit şi îmi doresc ca mesajul meu să ajungă la toată lumea care vrea să citească.
Cu timpul am încercat şi alt stil. Dar încerc cât pot să fiu realist. De exemplu să postăm pe facebook non-stop citate din Biblie, icoane, poezii religioase, opinii legate de Biserică, numai şi numai mesaje ortodoxe... , iar după un timp să punem un peisaj, un munte, altceva. Consider că lumea de azi nu e fascinată de avalanşa noastră de imagini şi idei ortodoxe (mă refer strict la aspectul acesta pe facebook sau pe un blog laic), ci de bun-simţ şi de bun-gust. Nu trebuie să avem o mie de poze cu mănăstiri, trebuie să fim oameni de omenie, oameni civilizaţi şi de bun-simţ. În ideea în care vrei să fii scriitor laic (de diverse subiecte, chiar şi politice) , nu văd de ce să îţi faci un profil de facebook exclusiv ortodox, în genul habotnic.
Atunci la început de drum în lumea scrisului, criticam sau scriam mult despre necredinţa altora, de parcă un om necredincios este un om condamnat la moarte. Nu vedeam şi nu înţelegeam rostul culturii laice şi rostul filosofiei. Gândeam prea mult pe o singură temă. Visam să ajung mărturisitor ortodox. Un fel de avocat al lui Dumnezeu. Problema este alta, e simplu să scrii doar pe o anumită temă, dar nu e bine să fii arogant. Ajungi să nu mai respecţi alţi oameni care gândesc şi trăiesc diferit. În momentul de faţă aş prefera să scriu un text (despre dorinţă de exemplu) să mângâie un ateu. Vreau să scriu şi pentru un ateu şi să îl respect din tot sufletul ca om şi să nu caut să intru în polemici legate de Dumnezeu. Omul este liber să fie şi ateu. Nu e musai să fii credincios ca să fii om.
Am studiat Teologia, dar asta nu îneamnă că nu sunt liber să fiu pasionat de filosofie, de literatură universală, de muzică... Nu vreau să intru în scandalurile din mass-media pe tema BOR. Fără foc nu iese fum. Dar sunt şi exemple bune. Doar că se face prea mult tam-tam şi se face chiar băşcălie. E clar, sunt unele derapaje, sunt oameni (preoţi) care lasă de dorit, dar nu putem desfiinţa cu totul biserica, pentru că are totuşi rolul ei în istorie şi în societate. Din păcate ne place să nu vedem lucrurile cu adevărat importante. Ca exerciţiu de imaginaţie, hai să dăm o lege ca Biserica să-şi înceteze activitatea (pe un an de zile) , toata averea să fie investită în spitale moderne, oare se va schimba faţa României? Răul cel mai rău este BOR?
Din nefericire sunt două tabere: fanii BOR şi cei anti-BOR. Fanii lui Mihai Bendeac şi prietenii lui Dan Puric. De ce şi pentru ce aceste două tabere? De dragul ProTv-ului? Da, să spunem că mass-media are perfectă dreptate, biserica fură de rupe. Înşeală lumea. Prosteşte poporul sărac. Spală minţile oamenilor. Îi facem pe plac filosofului spaniol Fernando Savater. Suntem de acord cu el sută la sută. De ce avem impresia că fără iluzia şi obsesia religie, lumea o să arate altfel? Există state unde ateismul are un grad foarte ridicat, vedem o lume mai bună? Nu mai există crime, corupţie, războaie?
Ne amăgim. Suntem liberi să fim şi ortodoşi şi atei, dar mai liberi suntem să ne respectăm şi să fim oameni normali, civilizaţi. Dan Puric are succesul lui şi publicul lui... şi greşelile lui. Mihai Bendeac prinde bine la segmentul lui de public. E loc pentru toată lumea. Fiecare cu talentul şi stilul lui. De ce vrem mereu să gândim că X e caricatură, e nebun... , iar eu sunt şmecher, sunt deştept...?
Privesc acum la ce scriam la 19, 20,21... de ani şi cu cât patos şi nerv credeam eu că mesajul meu o să schimbe lumea (mesajul ortodox, care tăia şi spânzura pe cei necredincioşi), când de fapt eu gândeam după tipicul cărţilor ce le citeam. Şi nu înţelegeam şi nu înţeleg nici acum de ce trebuie să ne jignim dacă vrem să fim altfel.
Mă gândeam atunci că o să ajung un nou Dan Puric, Danion Vasile, Savatie Baştovoi, Laurenţiu Dumitru, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu etc. Doar că eu veneam şi ca membru PNL. Preşedinte de tineret la TNL. Credeam că eu (fiind şi dj) pot avea altă priză la public şi schimb România. Nu mă gândeam că există şi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici... Nu mă gândeam la mesajul unui Emil Ciroan, Constantin Noica, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu...
Nu mă gândeam că există Fr. Nietszche, Dostoievski, Balzac, Tolstoi... Între timp am ajuns să îi citesc şi mă tot gândeam să scriu un roman laic să rup gura târgului. Doar că aveam în minte doar repere ortodoxe... Modele ortodoxe. Gândire ortodoxă, de m-am trezit că mi-a zis o prietenă: Dani, vezi că nu eşti legat la şireturi în stil ortodox... Credeam că există doar iubire ortodoxă. Există iubire. Prea mult abuzam de cuvântul ortodox. Dar mulţtumesc lui Dumnezeu că la facultate m-am trezit, şi mi-am dat sema că a studia teologia nu înseamnă a bate lumea la cap cu religia, nu înseamnă a scrie doar texte ortodoxe... înseamnă a avea o viziune largă, deschisă... , pentru că ortodoxia înseamnă libertate. Teologia nu exclude sau blamează psihologia, ştiinţa sau filosofia. Încet dar sigur am învăţat că nu are rost să intru în polemici pe temele religioase, pentru că Lucian Blaga a avut viziunea lui legată de religie, nu-l putem acuza... Este un punct de vedere. Şi este foarte bine să fie aşa pentru că în lume şi în gândirea umană totul este diferit.
Am început să public într-o revistă laică prin 2011, un debut modest. Apoi în 2012 din grabă şi din mândrie am publicat o carte de poezii, care lasă mult de dorit. De câţiva ani am şi colaborarea cu Ziarul de Vrancea unde am reuşit să public peste 30 de articole ce mă fac bucuros. Anul acesta am publicat o nouă antologie de poezii, o carte frumoasă... şi iar sunt bucuros pentru că este altceva.
Nu ştiu dacă scriu sau nu diferit, dar sunt mai atent la mesaj. Nu a critica şi a jigni înseamnă a scrie. Nu a copia pe alţii înseamnă literatură. Mulţumesc lui Dumnezeu că am citit mult, foarte mult şi divers şi pot să-mi dau seama acum de felul cum gândesc. Nu pot să gândesc doar într-un sens şi să rezum totul la o idee. Nu pot să plictisesc lumea cu mesajul meu ortodox de la 19 ani. Din păcate eu judecam în stânga şi în dreapta şi credeam că sunt scriitor. Acum pot să stau de vorbă cu un om şi să-mi spună că el este ateu şi eu să îi zic: bravo, bine că eşti sincer... Nu să încep cu polemici, cu fraze gen: citeşte pe Petre Ţuţea sau Pr. Serafim Rose şi te lămureşti. Poate acel om aşa vrea el să fie. E strict problema lui. Problema e mai gravă cu oamenii aşa-zişi credincioşi care se comportă ca nişte maimuţe şi fac satană pe orice Andrei Pleşu. A face pe cineva de tot râsul că nu e ortodox ca tine e penibil. Nu te poţi bate cu cărămida în piept că eşti mare sfânt, mare ortodox... când tu eşti zgârcit şi ursuz. Nu te poţi crede un bun creştin şi tu să fii rece. Mai există şi raţiune. Unii oameni se ghidează doar după raţiune, e problema lor. În fine...
Eu cred că fiecare text scris reflectă o stare de spirit. Ceea ce am trăit noi atunci când am scris. Cum gândim noi în acel moment. Poţi să fii nervos, supărat... şi logic că acel text are altă culoare. Important e să gândim cum ne place nouă, doar să înţelegem că există trepte ale gândirii şi să recunoaştem când şi unde am greşit. Alfel gândeşti la 19 ani şi altfel gândeşti la 30 de ani. Bine e să gândim cu mintea noastră. Să gândim şi să scriem pentru omul universal, nu pentru un cerc de oameni. Nu facem partid politic. Facem sau nu literatură...
