sâmbătă, 10 iunie 2017

Obsesia oamenilor mici pentru oameni mari... sau de ce idolatrizăm vedetele?

     Scriu acest text despre obsesia oamenilor mici pentru oameni mari sau de ce idolatrizăm vedetele, văzând pe facebook (chiar prieteni buni de ai mei fac asta) o avalanşă de poze cu vedete, mii de like-uri, postări, comentarii etc. Oameni buni, una e să apreciem decent, firesc o cântăreaţă, un actor, un fotbalist, un politician... , alta e să ne umplem profilul cu poze şi video cu vedeta X de numai înţelege nimeni cine eşti tu. Această apreciere de fapt devine o obsesie. Nu ne scapă nimic, orice postare a vedetei pe facebook noi suntem prezenţi cu un like şi un comentariu generos. Din păcate acest lucru arată clar că noi am făcut un idol din personalitatea X şi admiraţia, iubirea, aprecierea devine încet şi sigur o obsesie.

      Psihologia spune că suferim de afirmare. Vrem să ne afirmă în orice chip. Unii îşi fac tatuaj. Alţii se vopesc la păr într-un stil mai neobişnuit. Toată lumea iese din tipare ca să se afirme cu ceva. Dar când ne place o vedetă (dacă nu mai suntem adolescenţi) ce rost are să ne dedicăm tot timpul (prin postări si mesaje pe facebook) pentru cineva care are un statut de vedetă tv? Vrem şi noi la tv? Sau care e ideea?

    Să nu ne înţelegem greşit, nu e rău să apreciezi pe Simona Halep de exemplu, dar e absurd să îţi faci profiul de facebook plin de poze şi mesaje pentru ea, că tu eşti fanul ei numărul unu. Ok. E de ajuns o poză, un mesaj, un comentariu... dar nu eşti căsătorit cu vedeta X. Totul trebuie să fie făcut echilibrat şi cu măsură. Nu suntem noi Simona Halep (care e o persoană modestă) dacă avem mii de poze şi postări cu ea. Vedeţi ce ironie, vedeta X poate chiar e modestă, are câteva poze şi câteva postări, iar noi punem poze gârlă cu ea sau el. Pe cine vrem să impresionăm? Eu cred că un soi de normalitate nu strică. În fine... Obsesia. Obsesia e o psihologie de labirint.

duminică, 4 iunie 2017

Oamenii din Vrancea

   Oamenii din Vrancea sunt agricultori, viticultori, iar pe la munte se ocupă cu creşterea animalelor. Majoritatea sunt plecaţi în străinătate (Italia, Spania, Anglia etc.) şi se pare că satele au cam rămas fără tineri. Avem o populaţie bătrână şi din păcate natalitatea este în scădere. În fine... Nu ne lamentăm. Oamenii din Vrancea sunt săraci (nu ca-n judeţul Vaslui) ... săraci cu duhul. STOP!

   Oare cum ar suna un text de genul acesta? Toată lumea spune că e bine să privim realist. Da, nimic de zis, dar una e să fii realist alta e să fii negativist şi pesimist. Vrancea nu înseamnă doar agricultură, vie, vin şi Lepşa. Vrancea şi oamenii din Vrancea înseamnă istorie. În contextul contemporan nu putem spune că s-au schimbat oamenii şi că mentalitatea este alta din cuza zonei unde locuiesc. În orice secol oamenii se schimbau în bine sau în rău. Tot auzim că oamenii din Bucovina şi din Maramureş sunt altfel. Poate respectă tradiţia şi au credinţa vie în suflet, dar tot oameni sunt şi ei. Nu îmi plac diferenţele astea între moldoveni, olteni, ardeleni, unguri, ucrainieni... Sau alte aberaţii despre fraţii noşti mai creoli. Toţi suntem oameni şi nu e normal să ne judecăm în funcţie de naţionalitate, culoare, religie, dialect...

  Oamenii de azi din Vrancea nu sunt oameni de blamat. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu, oameni de omenie, ospitalieri şi muncitori. Sunt români. Sau mai corect: suntem români. Din păcate ne place să ne judecăm între noi şi să intrăm în polemici pe diferenţe de idei politice, religioase, culturale, muzicale... Unii ascultă un anumit gen de muzică, alţii ascultă muzică comercială ... şi începe un război de opinii. Unii sunt cu Dinamo, alţii cu Steaua. Şi apare o duşmănie între noi. Pentru ce şi de ce? Ce legătură are dacă eu sunt din Vrancea şi x este din Maramureş de exemplu? Asta înseamnă că eu sunt mai puţin om? E mare păcat că nu vrem să înţelegm că omul nu e bine să fie constrâns de ceva anume. E liber. Iar referitor la muzică şi sport: gusturile nu se discută. Fiecare om are plăcerea lui. Unuia îi place să fumeze, altuia îi place să meargă în pelerinaj la o mănăstire, să călătorească... Asta nu înseamnă că unul e prost şi altul e deştept. De ce ne judecăm aşa mult după aparenţe? De ce facem diferenţe între oameni? Unul vrea la munte, altul vrea la mare. Unul e vrâncean, altul e oltean. Ce legătură are asta cu faptul de a fi om? Cum sunt oamenii din Vrancea? Cum sunt şi munţii si apele şi relieful din Vrancea. Nu e normal să generalizăm. Nu există pădure fără uscături, dar de ce vrem să tăiem pădurea ca să vedem soarele? Oamenii din Vrancea sunt oameni cu demnitate, dar nu sunt perfecţi, nu sunt oameni ideali. E bine să înţelegem că până la urmă toţi suntem oameni, chiar dacă suntem din Vrancea, din Ardeal sau din Banat.

sâmbătă, 27 mai 2017

Iubire ca-n poveşti

 Când te îndrăgosteşti priveşti totul roz... şi crezi că ai găsit o iubire adevărată sau o iubire ca-n poveşti. Ne place de mici (acest lucru e specific psihologiei copilariei) să visăm la prinţi şi la prinţese. Ne place să credem că totul în iubire este ideal. Dar să luăm un caz destul de delicat: un bărbat nefumător poate să iubească şi să stea cu o femeie care fumează? Legat de fumat un bun prieten (poet) din Sighet are această părere: Nu concept ca o femeie să fumeze... O femeie care fumează înseamnă că are mai multe vicii ascunse... nu e compatibil (din punctul meu de vedere) cu a fi femeie... 

    Sunt de acord cu ideea prietenului meu din Sighet, dar întreb acum mai există iubire ca-n poveşti în acest context? În fine fumatul, alcoolul etc. , e un viciu, o patimă... şi se poate renunţa la asta dacă ai o voinţă de fier. Problema este alta, ce facem cu iubirea ca în poveşti? Se topeşte ca scrumul de ţigară... se duce ca fumul de ţigară?

    Oamenii sunt diferiţi şi liberi. Unii au o plăcere prin fumat, alţii nu suportă fumul de ţigară, le vine rău de la miros de tutun şi fum de ţigară. Fumatul pasiv... Persoanele care se respectă şi au anumite principii (nu doar morale şi religioase) nu merg pe ideea: lasă că fac un compromis şi totul e ok... E adevărat în iubire (mai ales unde e ceva serios) se fac multe compromisuri, dar uneori treaba este matematică. Un bărbat îndrăgostit cu o femeie îndrăgostită nu fac doi, fac UNA - DRAGOSTEA. Unu plus unu în iubire nu dă doi, dă tot unu... este egal cu unu... un cuplu legat de aceleaşi principii şi valori... şi în special SENTIMENTE.

     
    În viaţă trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume şi să punem punctul pe i. E foarte bine să luăm atitudini şi să avem demnitate, dar e frumos să fim diplomaţi, să facem totul cu blândeţe. Totuşi, dacă nu vedem anumite chestiuni, orbiţi de dragoste, cum analizăm o iubire ca-n poveşti? La ce se rezumă această iubire ca-n poveşti? La sex? Nuuu. La ARMONIE. La Dragoste şi armonie. Dragoste cu d mare.

    Dar cum simţim noi şi trăim această iubire ca-n poveşti? Oare să fie o enigmă iubirea ca-n poveşti? Nu cred. Iubirea este ceva real. Şi iubirea ca-n poveşti este o realitate. Problema se pune în alt unghi de vedere, acolo unde sunt prea multe orgolii iubirea moare. Iubirea este un vals în doi, un dans pe apă în doi... până aceşti doi se unesc şi devin un singur trup şi suflet. Trupul iubirii şi sufletul fericirii. Dacă din doi unul trage mai mult şi altul mai puţin, povestea de iubire devine o căruţă împotmolită în noroi. Totul este ca în familie. Dacă pun ambii umărul sigur este o familie frumoasă, dacă unul face ceva bun şi altul nu face nimic, e grav. Nu există iubire de unul singur. Ideea de singur în doi e o dramă şi poate să fie şi tragedie dacă nu vrei să te opreşti la timp. Timpul e foarte preţios. Iubirea nu are timp, dar dacă nu este iubire... nu are rost să pierdem timpul. E bine să îţi inviţi mereu partenerul la dialog... să fie comunicare şi comuniune, dar cel mai frumos e să îţi inviţi partenerul la iubire... la o îmbrăţişare, la un sărut... Şi repet (în toate articolele ce le scriu pe această temă) din iubire nu faci psihologie sau filosofie. Iubirea ori este , ori nu este. Înţelegerea ori e, ori nu e. Aici nu se merge cu jumătăţi de măsură.

    În fine, ce ne facem dacă unul este indiferent? Mai e vorba de iubire ca-n poveşti aici? Nu. Clar. Este vorba doar de orgolii prosteşti. Să citim Imnul dragostei al Sf. Ap. Pavel să vedem ce înseamnă dragostea în adevăratul ei sens. Să citim Cântarea cântărilor să vedem poezie şi iubire erotică între un tânăr şi o tânără ce vor sa fie logodnici. Să citim până la urmă în inima şi sufletul celuilalt şi să facem gen: cerere şi ofertă. Ce vreau eu de la mine? Ce vreau eu de la viaţă? Ce vreau eu într-o relaţie de iubire? Ce cer...? Dar ce ofer eu în schimb? Ce doresc eu dar ce dăruiesc eu?

    Revenim la început. toţi ne dorim o iubire ca-n poveşti, doar că uităm de povestea vieţii noastre şi de trecutul nostu. Un om bun pentru viitor îşi acceptă trecutul şi este mereu ancorat în prezent. Nu este oscilant. Nu se schimbă. Are cuvânt. Nu minte. Acesta este omul care poate avea parte de o iubire ca-n poveşti. Restul sunt poveşti de adormit copiii.

sâmbătă, 13 mai 2017

Iubeşte şi fă ce vrei...

      Oamenii caută fericirea pe acest pământ. E ceva firesc. Pe undeva se doreşte nostalgia paradisului. Miracolul primilor oameni Adam şi Eva. Poate omul simte ontologic faptul că fericirea este o poartă către veşnicie. În fine... Dacă ne raportăm la filosofie, ştiinţă şi psihologie, toată această teologie despre rai şi iad, pare aşa o poveste, un basm, o iluzie, un vis sau o fantezie. Nu discutăm despre acest lucru aici. Filosoful şi teologul danez, Soren Kierkegaard, pune accent pe credinţă în alt context. Adică el se referă la omul care nu are credinţă, că nu poate un alt om să îi ofere credinţă. Aşa că nu e normal să judecăm oamenii de ştiinţă, filosofii şi psihologii care au altă părere despre religie. Ideea lui Soren Kierkegaard e limpede, dacă aceşti oameni nu au primit darul credinţei sau nu vor să aibe tangenţe cu spiritualitatea, trebuie acceptaţi şi respectaţi pentru alte valori: raţionale, morale, culturale, artistice, muzicale... 

      În fine, oamenii de azi caută fericirea în bani, plăceri (distracţie, chefuri, droguri, alcool...) şi tehnologie. Din păcate unele persoane caută fericirea pe internet, în jocuri virtuale sau jocuri de noroc... mulţi caută fericirea pe facebook sau mai bine zis toţi căutăm fericirea şi liniştea în ceva şi uneori o găsim, alteori nu. 

      Ideea Fericitului Augustin - Iubeşte şi fă ce vrei... nu este o idee catolică. Filosofia şi gândirea nu pune accent pe aspectul confesional. Şi un ateu poate avea idei frumoase şi bune, dar ne place cu o răutate de nedescris să îl blamăm pentru simplul fapt că este ateu. Spunea un preot foarte frumos şi realist: un ateu îl huleşte pe Dumnezeu prin cuvinte, iar un creştin prin fapte... Dar ne place de mii de ani să ducem această polemică între credinţă şi necredinţă, între păgâni şi creştini, între teologie şi nihilism... , între oameni cu păreri şi idei diferite şi aşa-zişi creştini. Nu vrem niciodată să înţelegem că orice om este o entitate unică şi orice individ uman este diferit de semenul lui. Nu există oameni gemeni în gândire, caracter, atitudini, emoţii, sentimente... Avem unele asemănări, dar în fond suntem total diferiţi. Avem anumite principii, orgolii, angoase, stări... Unii se supără mai repede, alţii mai greu. Unii sunt mai nervoşi din fire şi se enervează din orice, alţii sunt mai calmi şi au răbdare. Unii trec peste un deces mai uşor, tratând totul ca pe ceva firesc, alţii suferă enorm, cad în depresie, anxietate... P.S. : NU SUNTEM LA FEL! NU SUNTEM PERFECŢI!

      Fericitul Augustin ne provoacă la libertate. Ideea se referă la acest lucru: iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce vrei. Dar dacă într-o anumită societate nu există Dumnezeu, cum putem interpreta această idee? Pur şi simplu, iubeşte... fii liber... şi fă ce vrei... Doar că atunci când iubeşti cu adevărat nu poţi face ce vrei, adică nu poţi face rău. Aici vrea să ajungă Fericitul Augustin: iubeşte... fii liber şi nu face rău. Psihologia ne vorbeşte în alt mod, psihologia rezumă totul la: iubeşte-te pe tine însuţi, fii liber şi oferă-ţi orice plăcere, gândeşte liber - gândeşte cu mintea ta, ai dreptul să faci ce vrei numai să îţi fie bine, respectă-ţi şi trupul şi sufletul, caută numai energie pozitivă în viaţă, nu lăsa gânduri şi stări negative să-ţi intre în minte etc. etc. etc. Psihologia nu te vindecă de boli medicale (aici ai nevoie şi de medicină) sau de nefericire. Ajută şi psihologia într-un fel, dar cel mai mult te poţi ajuta tu singur. Dacă citeşti toată opera lui Freud şi Carl Gustav Jung, şi eşti singur, asta nu înseamnă că după lectură ţi-ai găsit perechea potrivită şi eşti fericit. Nu e bine să căutăm soluţii, reţete în cărţi... E bine să avem cunoaştere şi să ne informăm... şi să nu generalizăm. Să nu citim ceva şi să credem că am descoperit noi acum America. Există multe cărţi de psihologie bune, dar există şi multe alte cărţi de psihologie proaste. Aşa cum sunt unele medicamente foarte bune, iar altele pot avea efecte adverse. În Occident şi în Statele Unite se pune mult accent pe psihologia relaţiilor de cuplu. Sunt atâtea cărţi scrise despre deosebirile dintre bărbat şi femeie, gen cartea: Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Am citit şi eu două cărţi de acest gen: Cele cinci limbaje ale iubirii şi Femei care iubesc prea mult. Îmi place că autorii au scris despre cazuri reale şi au mers mult pe lucruri concrete. E foarte bine să te înţelegi pe tine ca om, dar mult mai bine (asta ne sugerază acest gen de cărţi) e să îţi înţelegi partenerul. Iubirea nu înseamnă psihologie, iubirea înseamnă libertate şi sentimente.

    Vreau acum să citez câteva fraze din cartea lui John Gray - Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, să înţelgem mai bine ce scop au aceste cărţi:

    Bărbaţii oferă genuri de afecţiune de care au ei nevoie şi nu cel de care are nevoie sexul opus. Bărbaţii au nevoie în primul rând de o dragoste care să se bazeze pe încredere, acceptare şi admiraţie. Necesitatea principală a femeilor este o dragoste care să implice grijă, înţelegere şi respect.

     Toate aceste cărţi merg pe ideea de deosebire între bărbat şi femeie şi că e cel mai frumos să percepi limbajul de iubire al partenerului... nu să fim egoişti şi să cerem o dragoste, o iubire aşa cum o vrem noi. Dacă persoana iubită e nervoasă, e supărată sau plictisită, nu avem de ce să venim cu idei, cu sfaturi, cu soluţii... e normal să înţelegem că orice om are o anumită stare şi după ce trece starea respectivă putem merge mai departe. Persoana iubită nu are nevoie să fie cicălită la cap cu vorbele noastre, pur şi simplu vrea înţelegere, atenţie şi ascultare. Cam aici bate psihologia şi psihoterapia acestor cărţi. În continuare John Gray scrie:

    A te îndrăgosti este întotdeauna un miracol. Pare ceva etern ca şi cum dragostea va dura pe vecie. Noi credem în mod naiv că suntem cumva scutiţi de problemele pe care le-au avut părinţii noşti, nefiind îngrijoraţi că dragostea se va stinge. Suntem siguri că aşa trebuie să fie şi că urmează să trăim întotdeauna fericiţi.

    Când bărbaţii şi femeile sunt în stare să se respecte şi să-şi accepte deosebirile, atunci dragostea are şanse să înflorească.

     Dragostea este un miracol şi poate dura dacă ne amintim de deosebirile dintre noi.

    Femeile se plâng cel mai adesea că bărbaţii nu le ascultă. Bărbatul sau ignoră cu totul când ea vorbeşte, sau ascultă câteva cuvinte, stabileşte care este problema, îşi pune mândru pălăria domnului Rezolvă-tot şi îi oferă soluţia care să o facă să se simtă mai bine.

    Autorul vrea să spună de fapt că bărbaţii au mereu soluţii la orice, iar femeia vrea înţelegere şi armonie... Ea poate vrea o îmbăţişare, un sărut... şi tu începi cu filosofia lui Kant. Toţi ştim că femeia îşi doreşte un bărbat hotărât, romantic, sigur pe el, stăpân pe anumite situaţii, un om care să poată lua decizii singur, un om matur... Dar autorul vrea să atragă atenţia că bărbatul greşeşte dacă nu o ascultă şi o înţelege pe partenera lui. Spune autorul că femeile vorbesc despre orice, că pentru ele o discuţie la un restaurant cu o prietenă, poate să fie o discuţie intimă... E nevoie ca bărbatul să înveţe să aibă răbdare să îi vorbească femeia, să o asculte atent... şi să îi răspundă cu un sărut şi cu o îmbrăţişare... să nu o streseze sau să o plictisească cu soluţii şi cuvinte, vorbe multe... Mai departe autorul spune că femeile greşesc că vor să perfecţioneze bărbatul, că vor să facă din el un ins ideal, un om perfect... şi că uneori vrând să îl ajute de fapt îl critică... şi bărbatul se simte manipulat şi se retrage în taina lui. Femeile (cică) vorbesc mai mult despre problemele lor cu prietenele. Bărbaţii sunt mai închişi, suferă în lăuntrul lor. Nu vor să primească ajutor de teamă să nu se creadă că nu au capacitate, putere... În fine... Toate aceste idei (în unele ne putem regăsi şi noi) duc la psihologie. Părinţii noşti nu au făcut psihologie şi au o familie adevărată. Acum ne-am modernizat întru totul. Cuplurile de azi apelează la psihoterapie şi se fac bani frumoşi din această poveste. Nu e rău să apelezi la specialist, dar mă gândesc de ce s-a ajuns la această cauză. Sunt şi cupluri reuşite în lumea de azi, doar că se mediatizează prea mult divorţul... şi uite că unele căsnicii au fost salvate de aceşti psihoterapeuţi, autori ai unor cărţi de mare succes.

       Găsim o groază de cărţi cu titluri: De ce bărbaţii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste, Iubind-o pe Ea, Limbajul trupului în dragoste, Nevoile lui, nevoile ei. Secretele unei relatii de cuplu durabile, Cum să ne mărturisim iubirea. Secretele relaţiei de durată etc. etc. etc.

         Nu ştiu dacă e necesar să citim aceste cărţi. Cea mai frumoasă carte e cartea vieţii noastre şi cea mai frumoasă carte de dragoste, e povestea iubrii noastre. Nu putem obţine totul din cărţi. Cel mai mult contează experienţa.  Iar în dragoste nu romanele de dragoste, telenovelele... ne fac să avem o relaţie frumoasă, ci sentimentele şi sufletul celor doi. Nu există nicio relaţie perfectă, ideală. Dar cert e că există iubire. P.S. : Iubeşte şi fă ce vrei...

luni, 24 aprilie 2017

Cine iubeşte mai mult, bărbatul sau femeia?

    Vorbind despre iubire fără să iubeşti, rişti să faci o teorie, ca teoria cu civilizaţia subterană. Există o teorie că ar fi în jur de 100 de oraşe sub pâmânt, unde locuiesc oameni mult mai inteligenţi ca noi, care trăiesc aproape veşnic. Nu ştim dacă e adevărat, dar este destul de provocatoare o asemenea ipoteză. Cum poate iubirea sa devină o teorie sau o ipoteză? Simplu. Atunci când se discută prea mult despre psihologia şi filosofia iubirii, şi mai ales atunci când iubirea este scrisă într-un context tehnic şi academic. Iubirea este un zâmbet, o poezie... iubirea este ceva divin. Nu se poate să vorbeşti despre iubire sau despre suferinţă dacă nu ai iubit sau dacă nu ai suferit niciodată. Filosoful I. Kant, punea mare accent pe cunoaşterea din experienţă. Iubirea nu se cunoaşte, iubirea se trăieşte pur şi simplu.

    Nu putem spune ce este iubirea... pentru că nu există o definiţie a iubirii. Fiecare om are propria poveste de iubire. Fiecare om percepe, simte şi trăieşte dragostea în mod unic şi diferit. Dar nu cred să fie om care să nu fi iubit niciodată în viaţa lui. Sau dacă există, pesemne că acel om e cel mai trist om din lume. Viaţa fără iubire înseamnă tristeţe şi singurătate. Omul nu a fost creat să fie singur. Nici călugării care îşi dedică viaţa exclusiv lui Dumnezeu nu sunt singuri, majoritatea trăiesc în obşte şi au fost născuţi şi educaţi de o mamă... şi au avut şi ei parte de iubire a unei femei, poate chiar au iubit şi au avut decepţii în dragoste. E bine să înţelegem că toţi suntem oameni, iar a fi om înseamnă a fi iubire. Din păcate astăzi iubirea a devenit ceva comercial şi a fost atât de exagerat sexualizată, încât nu se mai poate face diferenţa între iubire şi sex. Adevărata iubire nu înseamnă sex. Relaţia intimă are un rol foarte important în iubire, dar nu este totul. Nu e bine să absolutizăm nimic. Nu e bine să ne raportăm doar la ceva anume, gen bani, sex, internet, facebook... E bine să ne raportăm la suflet şi la conştiinţă, dar suntem postmoderni şi cu atâta tehnologie am ajuns să avem alte principii şi altă mentalitate. Un om sincer care iubeşte frumos şi curat este considerat un prost, un nebun, un tradiţionalist sau romantic. În lumea actuală se poartă relaţiile bazate pe interes, relaţiile toxice... o iubire adevărată ca în poveşti pare o nebunie. Suntem oare nebuni să iubim sincer, profund şi curat?

    Normalitatea a devenit ceva exagerat, iar viciile au aromă de plăceri şi fapte bune. Trăim într-o lume diferită din toate punctele de vedere. Într-o societate modificată genetic. Ce rost mai are iubirea în acest context postmodern? Cred ca are cel mai mare rost. Dar... chiar dacă unii cred că iubirea este pe cale de dispariţie, hai să ne întrebăm, cine iubeşte mai mult, bărbatul sau femeia?

      Femeia este o împărăteasă dăruitoare. Putem spune că ea iubeşte mai mult, iar bărbatul suferă mai mult. Dar bărbatul de azi nu iubeşte, se preface? Ba da, iubeşte şi el cu siguranţă. Putem totuşi merge pe ideea că femeia şi bărbatul iubesc în mod egal. Atunci de ce femeia se dăruieşte mai mult? Nu ştim, poate este un paradox. Sunt femei care iubesc prea mult şi nu arată acest lucru. Sunt femei care nu se despart niciodată, chiar dacă partenerul lor e puţin pe căi greşite. Sunt femei care se îndrăgostesc cu adevărat şi dragostea lor nu ţine 2 ani. Dar sunt şi bărbaţi care iubesc extraordinar de mult şi de frumos. Cred că cel mai indicat e ca oamenii care iubesc prea mult să se regăsească în acelaşi context. Nu e firesc ca femeia să iubească la nebunie, iar bărbatul să o trateze superficial. Nu e normal ca bărbatul să fie în limbă după o femeie, iar femeia să fie indiferentă, şi să se viseze la o relaţie de lungă durată, totul fiind o amăgire şi o iluzie. O relaţie rezistă doar unde este iubire în doi. Sentimentele reciproce fac minuni. Se tot vorbeşte despre înţelegere şi respect, dar fără iubire nu este nimic. Deci, cine iubeşte mai mult, bărbatul sau femeia? Bărbatul iubeşte mai raţional, mai realist... iar femeia iubeşte mai mult cu capul în nori, dar cine poate spune că nu îşi doreşte iubirea nebună a unei femei? Cred că cel mai mult contează să descoperi în iubire dorinţa celuilalt de a fi împreună. Dorul. Cu cât avem mai mult dor cu atât iubim mai mult. Numai că iubirea nu este o competiţie. Nu avem nevoie de cine iubeşte mai mult? , ci de cine rabdă mai mult? sau de cine ascultă mai mult? ... 

      În iubire nu există bariere. Nimic nu poate face o iubire adevărată să se ofilească. Singura iubire este iubirea adevărată. Iubirea care trece prin orice şi nu moare. Iubirea este viaţă. Viaţă veşnică. Iubeşte!

miercuri, 19 aprilie 2017

CARMEN IENCI şi cultura bunului-simţ sau de ce o apreciez aşa mult pe CARMEN IENCI?

    Cine este CARMEN IENCI si de ce o apreciez ca artistă? Nu stăm acum să scriem biografia ei sau CV-ul ei. Carmen Ienci înainte de toate este o persoană cu bun-simţ şi un om frumos la chip şi la suflet. Ea trăieşte prin muzică şi împreună cu soţul ei Cristi Inchescu, formează un cuplu extraordinar în muzica populară şi de petrecere din România. Putem da repede o căutare pe Google şi vedem exact cariera ei muzicală. Celebra piesă Nuntă ca-n Banat spune totul.

    Sunt fericit şi mândru că iubita mea Mariana Popovici, a scris o carte despre Carmen Ienci, şi aşa m-am lămurit într-un mod special despre viaţa artistei din Banat.



    
    Cartea VOINŢA SFIDEAZĂ NEPUTINŢA - CARMEN IENCI ŞI ADEVĂRATA EI POVESTE DE VIAŢĂ (editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2016) de MARIANA POPOVICI, are un ecou puternic în sufletul meu. Aşa am înţeles cu adevărat că dacă se vrea ceva se poate. Suntem prieteni eu şi Carmen Ienci pe facebook de ceva timp, am vorbit... am fost salutat în direct în video live. Am primit dedicaţii. Eu ca DJ îi pun muzica la evenimente. Mama mea o iubeşte şi o apreciază enorm pe Carmen Ienci. Dar numai prin cartea iubitei mele Mariana Popovici am descoperit ce suflet minunat este Carmen Ienci şi cum a ajuns aşa cunoscută ca azi. Important e că nu a făcut niciun compromis şi nu este vedetă. Adică e o fiinţă aşa modestă şi cu bun-simţ nu cu aere de vedetă ca personajele din show-bizz. Cartea iubitei mele Mariana Popovici m-a îvăţat că un om simplu poate ajunge cineva, poate să devină mare prin talent, seriozitate şi muncă.

    Bucuria că am vorbit pe facebook cu Carmen Ienci a fost de nedescris, dar cea mai mare bucurie este cartea Marianei Popovici, pentru că eu sunt iubitor de carte şi de frumos. Şi aşa am descoperit un model. Un model de om frumos din Banat şi un model de suflet frumos din Maramureş. Carmen Ienci, personajul principal din carte şi Mariana Popovici, autoarea cărţii. Şi cred că aşa m-am îndrăgostit de frumos.

    Există în viaţă momente când Dumnezeu pur şi simplu îţi face cunoştinţă cu bucuria. Cel mai frumos lucru e când Dumnezeu îţi dă omul potrivit la locul potrivit. Aşa cred că a fost şi în viaţa artistei Carmen Ienci. A întâlnit omul potrivit - Cristi Inchescu, profesori , prietena Mariana Popovici şi alte persoane dragi, care au ancorat totul în succes. Nu e simplu să cânţi... dar să cânţi aşa bine şi frumos precum Carmen Ienci este o artă. Prima dată cred că am vazut un clip cu ea la Etno tv, cu melodia Nuntă ca-n banat. Apoi am început să descopăr şi alte melodii şi mi-a intrat la suflet ca artist şi ca om. Dar repet, cel mai mare eveniment a fost cartea. E uşor să scrii o carte? Şi eu sunt autorul unui volum de poezii, publicată în 2012 la aceiaşi editură unde a publicat iubita mea Mariana Popovici. şi vă mărturisesc că a scrie o carte, o carte bună, e ceva deosebit. Nu pot explica de ce mi-a plăcut atât de mult cartea despre Carmen Ienci. încât am zis că e cu adevărat o armonie între muzică şi literatură.

      Carmen Ienci este o artistă iubită pentru că are un farmec aparte şi o cultură a bunului-simţ. A apărut la tv, dar nu se mândreşte. Are o carte frumoasă despre ea, dar nu trâmbiţează cu laude ceea ce este şi ceea ce are. Poartă cu demnitate costumul popular şi cântă numai muzică de calitate. E o prezenţă strălucitoare, dar e foarte modestă. Modestia în Banat şi în Maramureş cred că are o altă valenţă. Nu sunt fan (adică fanatic) Carmen Ienci. Sunt doar un DJ care îi apreciază mult muzica şi talentul şi vă spun sincer că nu e revelion fărăr melodia La cumpăna dintre ani, nu e majorat fără melodia Ani de majorat, nu e nuntă fără melodia Nuntă ca-n Banat. Melodia nu e doar un hit, e melodia mea preferată. Scopul meu nu este să scriu aici că o cunosc pe Carmen Ienci (doar de pe facebook) şi pe autoarea cărţii, Mariana Popovici, care prin voia lui Dumnezeu este iubita mea. Scopul meu este să mărturisesc că sunt înconjurat de frumos. Frumuseţea din Banat şi frumuseţea din Maramureş.

     Cum am devenit prieteni? Cred că cine se aseamănă se adună. Este vorba aici şi de mult respect. Şi interpreta Carmen Ienci are o părere bună despre mine şi uite aşa Vrancea a descoperit frumosul din Bant şi Maramureş. Dumnezeu a binecuvântat totul. Sunt fericit că o apreciez pe Carmen Ienci şi prin cartea despre ea am întâlnit cel mai frumos suflet - Mariana Popovici, iubirea mea.

     Vă recomand cu drag cartea! Şi să vă îndrăgostiţi mereu de frumos şi de muzica de calitate! Carmen Ienci este un exemplu că  VOINŢA SFIDEAZĂ NEPUTINŢA.