joi, 10 august 2017

POLITICA ŞI TINERII

    Lumea de azi se întreabă cum de a ajuns o clasă politică mediocră să conducă şi să promulge legi. Toţi când auzim de un politician sau de un partid nou ne întrebăm cu ce ne mai minte... E clar, politica a ajuns să fie doar o afacere. Pentru oameni şmecheri (trântori) care vor să câştige bani pe prostia altora.

     Treptat în politică au intrat şi mulţi tineri. Având speranţa că tinerii au altă viziune şi atitudine, că tot ne-am săturat de balaurii bătrâni, se pare că tinerii (ideea aparţine unei studente de la SNSPA din Slatina, care face şi politică) nu vor să schimbe nimic, pentru că nu vor să se schimbe pe ei şi vin la pachet cu aere de politician, cu orgolii şi un soi de caterincă întâlnit numai la tinerii de azi. În istorie, tinerii care intrau în politică nu aveau orgolii, aveau demnitate. Aveau o cultură şi un bun-simţ de mare valoare. Acum tinerii (unii ancoraţi în manele şi alcoool) au impresia că pot face o altfel de politică. Politica nu se face la club sau la lăutari. Suntem tineri, e normal să ne distrăm. Dar asta nu înseamnă că suntem o nouă cale în politică.

    A face politică fiind tânăr, înseamnă a nu fura. Dacă tinerii de azi (susţinuţi de seniori) încep să combine mentalitatea celor ce au fost... cu cei ce vor să fie, e total greşit. Iese un mare borş. Iar la un moment dat tinerii sunt nevoiţi să facă mari compromisuri şi să gândească numai în linie de partid, ori spre stânga, ori spre dreapta. Un om (mai ales un tânăr) dacă nu e conştient că trebuie să gândească cu mintea lui, face doar o politică de interes. Şi interesul tuturor e banul. Sau funcţia. 

    Există organizaţii de tineret. Se fac multe proiecte. Dar STOP! Totul bine şi frumos până vine campania electorală. Atunci toţi tinerii sunt căţeluşi, masă de manevră, roboţi care aleargă pentru voturi. Voturi pentru nişte caricaturi de oameni. Voturi pentru nişte indivizi care ajung în parlament sau într-o funcţie importantă şi nu fac absolut nimic. Prin prezenţa la şedinţe nu înseamnă că faci politică. Politică înseamnă să faci ceva concret: locuri de muncă, infrastructură, turism, educaţie, cultură, sănătate... Nu e suficient să faci un parc de joacă sau să reabilitezi un cămin cultural, e frumos să faci anumite activităţi (concursuri, jocuri) în acel parc, să faci câteva evenimente într-un cămin. Unele localităţi din Vrancea (de exemplu) sunt nule din punct de vedere cultural.

     Pentru ce intră tinerii în politică? Pentru a face altceva faţă de seniori. Dar cine pe cine învaţă? Atâta timp cât noi ştim doar ura între PSD şi PNL, e jalnic. Că noi trebuie să rupem afişele lor, şi ei ne rup afişele noastre, e trist. A fi tânăr şi a face o astfel de politică nu e doar distracţie, e pur şi simplu caterincă. Lumea s-a săturat de politica pomenilor electorale şi promisiunilor deşarte. Nu generalizăm. Există şi tineri care fac politică într-un mod frumos. Dar majoritatea confundă politica cu un joc pe calculator şi cred că dacă promovează un partid în lumea virtuală, o să se schimbe părerea despre politicieni. E o naivitate şi o ipocrizie la mijloc. Nu poţi crede în ceva ce 99% din populaţia ţării scuipă şi înjură. Noi chiar stăm foarte prost la capitolul salarii şi locuri de muncă, iar tinerii care intră în politică au senzaţia că pot face din rahat bici şi să pocnească. Atunci ce e de făcut? Ştim toţi ce e de făcut, dar nu vrem să facem.

joi, 27 iulie 2017

UN NOU VIS ÎMPLINIT (FLORINA DINU şi ANCA SPIRIDON) - CĂLĂTORII LIRICE / Antologie de poezie

    UN NOU VIS ÎMPLINIT - UN VIS NUMIT POEZIE. Graţie domnişoarei Florina Dinu şi doamnei Anca Spiridon, antologia Călătorii lirice a prins contur şi viaţă. Poate pare ceva absurd, dar cartea este un organism viu.

     Suntem bucuroşi că la realizarea acestui vis a contribuit şi Bianca Elena Ionescu, care s-a ocupat de ilustraţia copertei.

     Despre poezie? Coautoarele Ioana Andreea Dogeanu şi Denisa Aricescu au o viziune aparte despre poezie, iubire şi frumos. Subsemnatul are şi el o părere despre poezie. Ce viziune, ce părere? Regăsim totul în contextul antologiei. Versurile au un cuvânt de spus. Cuvântul - IUBIRE. Ideea de fond este alta. Suntem în plin sec. XXI. Lumea este înfometată după show-uri tv, scandaluri, divorţuri, telenovele, crime, accidente... drame, tragedii şi nu în ultimul rând comedii, divertisment, senzaţional, subiecte tabu etc.

   Oare să mai fie cineva astăzi (în era fast-food şi facebook) interesat de poezie? Oare nu e un soi de fantezie şi nebunie să scriem astăzi poezie? Oare... nu...? Oare... de ce? Prefer doar să mulţumesc colegelor mele coautoare, că nu am uitat ce înseamnă frumosul şi poezia. Nu e un handicap să scrii poezie în contextul actual, e o mărturisire... o provocare.



     De ce am ales din 2012... până în prezent, să sparg tăcerea abia acum? Pentru că am încercat şi alt stil: articole la ziar. Nu sunt pasionat de jurnalism. Nu mă pricep, dar am prins gustul şi a început să-mi placă. Nu sunt mai mult pentru proză şi mai puţin pentru poezie. Am început cu poezia şi rămân un spirit poetic incurabil, dar nu mă consider poet... şi nici scriitor. Sunt doar un cititor care iubeşte să scrie. Prefer să spun că Ioana Andreea Dogeanu şi Denisa Aricescu, au scris mai bine ca mine... şi sunt mândru că sunt prezent alături de ele în această antologie. 

   Chiar dacă se naşte din tristeţe versul, metafora, epitetul... a scrie poezie e o bucurie. Antologia Călătorii liricie e o bucurie. Mulţumim tuturor celor care au colaborat în acest sens! O bucurie şi o întâlnire cu oameni frumoşi.


luni, 3 iulie 2017

Iubirea nu este un compromis, iubirea este o poveste

    Începutul iubirii este dragostea. Sentimentul acela frumos de îndrăgostire. Fericirea de a fi împreună tot timpul. Armonia celor două inimi care bat în universul iubirii. Îţi e drag totul. Da, pentru că la început totul este sau pare a fi o poveste. Treptat vraja iubirii devine realitate. Iar când ne trezim din acest vis şi nu mai vedem totul aşa ideal (şi frumos) ca la început, apar problemele. Problemele de cuplu. Începem să realizăm că suntem oameni şi avem defecte. Iubirea nebună de la prima întâlnire, ba se transformă în posesivitate, ba devine gelozie, apar reproşurile, apar certurile... şi de fapt marea noastră iubire era un  joc. Un joc absurd. Un joc cu inima, sufletul şi mintea celuilalt.

   Şi uşor, uşor iubirea nu mai este o poveste, ea tinde să devină un compromis. Cum se ajunge la acest lucru? Prin faptul că nu suntem sinceri cu noi înşine. Ne place să ne amăgim. Trecem de la o stare la alta. Nu mai vrem să iubim partenerul, vrem să-l schimbăm. Avem senzaţia că în iubire omul ne aparţine şi este obiectul nostru sau jucăria noastră de pluş. Oamenii în orice context se află NU SUNT ROBOŢI. Oamenii care iubesc... au şi raţiune, suflet, sentimente, emoţii, gânduri, viaţă, orgolii, speranţe etc. Chiar dacă dragostea nu are nicio logică, e bine să avem o brumă de raţiune în iubire. Iar cel mai bine este să înţelegem că fără libertate nu există iubire. Modul nostru de iubire e diferit. De ce aşteptăm mereu ca X să ne iubească aşa cum iubim noi? Poate X se preface că iubeşte. Poate noi nu ştim să iubim cu adevărat. Poate aşa ne este dat, ca prin rănile iubirii să ne vindecăm de iubire amăgitoare. 

    Se spune că cele mai dureroase răni sunt rănile iubirii pierdute. Suferinţa din iubire este grea. Dar uneori e matematică. Nu e nevoie să faci filosofie. Poate îţi pare rău, plângi, suferi... După ce analizezi la rece situaţia începi să vezi lucrurile normal. Tu să spunem că ai făcut mici greşeli, gafe... dar nu ceva grav ca să fie un motiv de despărţire. În ciuda acestor fapte fireşti, X se desparte. Tu suferi. Plângi. Nu înţelegi ce se întâmplă. Revenim la ideea de matematică. E clar, şi un copil de grădiniţă înţelege această problemă. Dacă X s-a despărţit (după ce se lăuda cu o avalanşă de cuvinte pompoase şi cu multă iubire, şi mai ales cu ipocrizia: eu nu mă despart niciodată de tine...) înseamnă că nu a iubit deloc sau nu a iubit cu adevărat. A nu se confunda erotismul cu iubirea. A nu se confunda plăcerea cu iubirea. Există şi iubire erotică şi plăcere, dar iubirea adevărată nu se manifestă doar în acest sens. Din păcate acest gen de iubire este atracţie sexuală. Iubirea adevărată este eternitate. Cea mai frumoasă declaraţie de iubire este: o să fiu cu tine până la moarte ... sau: nici moartea nu ne va despărţi. Te iubesc până la moarte... aceasta e iubirea. Iubirea transfigurează moartea. Iubirea trece prin orice. Să nu ne amăgim, iubirea care se desparte nu este iubire. Acolo în inima celui care se desparte (repet - fără un motiv serios) este venin, egoism, orgoliu... Pur şi simplu nu îi pasă de celălalt. Şi mai urât e când se desparte un om care spune că-l are drept etalon pe Dumnezeu. Adică acest om se minte singur şi minte şi pe Dumnezeu. Din păcate aceşti oameni suferă... sau au suferit mult în copilărie. Ori vor să facă rău ca să se răzbune pe decepţiile din trecut. Dar nu înţeleg faptul că dezamagirea şi decepţiile din iubire te pot face să nu mai ai încredere în oameni. Însă aceste persoane calcă pe cadavre cu bună ştiinţă. Din păcate aceste persoane sunt de compătimit, ele nu sunt capabile de iubire. Nu pot , nu vor sau nu ştiu să iubească. Pentru ele iubirea ori este o plăcere de o noapte, ori este o utopie.

    Aşa că, să avem grijă... nu te poţi juca cu sentimentele oamenilor! Nu e nebun cel ce iubeşte, e nebun cel ce răneşte. A plecat? Drum bun! Dacă stăm bine şi privim în natură, nici animalele nu se despart... numai oamenii se despart. Motivul despărţii? Egoismul, orgoliul... În fine, iubirea nu este un compromis, iubirea este o poveste.

duminică, 25 iunie 2017

Cum putem avea un stil de viaţă sănătos în era fast-food?

   Nu o să vorbim despre sănătate sub imperiul refrenului (absolut penibil din punctul meu de vedere) gen: VREM SPITALE , NU CATEDRALE!

     Nu cred că se pune punctul pe i şi nici accent pe ce trebuie în acest context. Hai să mai lăsăm gargara asta ieftină! Nu e vina nimănui (cult, confesiune... filosofie) că sistemul de sănătate e în comă profundă (să nu zic muribund) în România, în afară de politic. Orgoliul politic a realizat marele eşec de a avea minus la sănătate. educaţie şi cultură... şi nu numai. În fine... Ne învârtim în cerc. Politica în România este ca un labirint. Toţi caută ieşirea, dar nimeni nu găseşte o cale de izbăvire, o lumină. Pentru că toţi dau vina pe alţii şi schimbă legi... şi... şi nimic.

Din păcate majoritatea populaţiei din România are probleme de sănătate. Cine să ne vindece? Se spune că medicul şi psihologul eşti tu. Farmaciile ne ajută? Medicamentele nu vindecă, doar ameliorează temporar problema. Cele mai bune medicamente sunt alimentele sănătoase. Avem nevoie de alimente bogate în vitamine, proteine şi minerale, dar cel mai mult avem nevoie de un stil de viaţă armonios. O minte sănătoasă are un corp sănătos. Un suflet sănătos, are un corp sănătos. Şi tot aşa.

Bine , nu avem nevoie de medicamente, dar uneori trebuie. Atunci ce facem? Există suplimente alimentare. Putem apela la un nutriţionist să ne ajute în acest sens. Un nutriţionist nu te vindecă de boli, nu te tratează ca pe un bolnav, ci îţi dă un start. Un sprijin. Îţi dă o stare de spirit normală. Asta ne strică pe noi mult în ziua de azi, lipsa de normalitate. Pare a fi mai normal să mănânci la fast-food (nu zice nimeni să nu încerci foarte rar de poftă, dar să nu faci exces) în loc să găteşti ceva şi să pui accent pe alimente crude. Ideal ar fi să fie o alimentaţie fără prăjeli. Sensibilitatea stomacului nu permite prăjeli. Dar noi mâncăm orice şi oricum şi ne mai întrebăm de ce ne e rău. Secretul stă în alimentaţie sănătoasă şi sport. Dar asta nu înseamnă că numai aşa am scăpat de toate problemele de sănătate. Există diferenţe. Şi să nu uităm: nu tot ce zboară se mănâncă!

Unora le place ceva, altora altceva. Trebuie să eliminăm factorii de stres. Deja a devenit o modă azi cu tratamente naturiste. Parcă ar fi un miracol. Unii merg pe ideea de ceaiuri. Alţii încearcă produse homeopate. Mulţi nu cred în nimic. Unii sunt reci şi nu concep vindecarea prin metode naturiste, la ei dacă e ceva serios operaţia e totul. Iar majoritatea sunt fixaţi pe medicamente chimice, alopate. Sinteza asta chimică îţi distruge ficatul, dar e ca la fumat - fumatul dăunează grav sănătăţii - , dar tot se fumează. Deci cu bună ştiinţă ne place să luăm droguri (medicamente alopate).

Repet nu există vindecare rapidă prin nutriţie, dar există o altfel de viaţă. Dacă suntem leneşi şi nu vrem să avem un program sănătos din toate punctele de vedere, nu are rost să ne mai plângem. Viaţa şi sănătatea ţin cont şi de o alimentaţie bogată în vitamine şi proteine. Nu moare nimeni dacă mănâncă sănătos. Gândire pozitivă. Atitudini. Iubire... Viaţa e un miracol. Începutul unui stil de viaţă sănătos: alimentaţia... Apa. Doi litri de apă pe zi. Nu e poezie, nu e fantezie. Apa e foarte importantă pentru organism. Apa este esenţa vieţii.

sâmbătă, 10 iunie 2017

Obsesia oamenilor mici pentru oameni mari... sau de ce idolatrizăm vedetele?

     Scriu acest text despre obsesia oamenilor mici pentru oameni mari sau de ce idolatrizăm vedetele, văzând pe facebook (chiar prieteni buni de ai mei fac asta) o avalanşă de poze cu vedete, mii de like-uri, postări, comentarii etc. Oameni buni, una e să apreciem decent, firesc o cântăreaţă, un actor, un fotbalist, un politician... , alta e să ne umplem profilul cu poze şi video cu vedeta X de numai înţelege nimeni cine eşti tu. Această apreciere de fapt devine o obsesie. Nu ne scapă nimic, orice postare a vedetei pe facebook noi suntem prezenţi cu un like şi un comentariu generos. Din păcate acest lucru arată clar că noi am făcut un idol din personalitatea X şi admiraţia, iubirea, aprecierea devine încet şi sigur o obsesie.

      Psihologia spune că suferim de afirmare. Vrem să ne afirmă în orice chip. Unii îşi fac tatuaj. Alţii se vopesc la păr într-un stil mai neobişnuit. Toată lumea iese din tipare ca să se afirme cu ceva. Dar când ne place o vedetă (dacă nu mai suntem adolescenţi) ce rost are să ne dedicăm tot timpul (prin postări si mesaje pe facebook) pentru cineva care are un statut de vedetă tv? Vrem şi noi la tv? Sau care e ideea?

    Să nu ne înţelegem greşit, nu e rău să apreciezi pe Simona Halep de exemplu, dar e absurd să îţi faci profiul de facebook plin de poze şi mesaje pentru ea, că tu eşti fanul ei numărul unu. Ok. E de ajuns o poză, un mesaj, un comentariu... dar nu eşti căsătorit cu vedeta X. Totul trebuie să fie făcut echilibrat şi cu măsură. Nu suntem noi Simona Halep (care e o persoană modestă) dacă avem mii de poze şi postări cu ea. Vedeţi ce ironie, vedeta X poate chiar e modestă, are câteva poze şi câteva postări, iar noi punem poze gârlă cu ea sau el. Pe cine vrem să impresionăm? Eu cred că un soi de normalitate nu strică. În fine... Obsesia. Obsesia e o psihologie de labirint.

duminică, 4 iunie 2017

Oamenii din Vrancea

   Oamenii din Vrancea sunt agricultori, viticultori, iar pe la munte se ocupă cu creşterea animalelor. Majoritatea sunt plecaţi în străinătate (Italia, Spania, Anglia etc.) şi se pare că satele au cam rămas fără tineri. Avem o populaţie bătrână şi din păcate natalitatea este în scădere. În fine... Nu ne lamentăm. Oamenii din Vrancea sunt săraci (nu ca-n judeţul Vaslui) ... săraci cu duhul. STOP!

   Oare cum ar suna un text de genul acesta? Toată lumea spune că e bine să privim realist. Da, nimic de zis, dar una e să fii realist alta e să fii negativist şi pesimist. Vrancea nu înseamnă doar agricultură, vie, vin şi Lepşa. Vrancea şi oamenii din Vrancea înseamnă istorie. În contextul contemporan nu putem spune că s-au schimbat oamenii şi că mentalitatea este alta din cuza zonei unde locuiesc. În orice secol oamenii se schimbau în bine sau în rău. Tot auzim că oamenii din Bucovina şi din Maramureş sunt altfel. Poate respectă tradiţia şi au credinţa vie în suflet, dar tot oameni sunt şi ei. Nu îmi plac diferenţele astea între moldoveni, olteni, ardeleni, unguri, ucrainieni... Sau alte aberaţii despre fraţii noşti mai creoli. Toţi suntem oameni şi nu e normal să ne judecăm în funcţie de naţionalitate, culoare, religie, dialect...

  Oamenii de azi din Vrancea nu sunt oameni de blamat. Sunt oameni cu frică de Dumnezeu, oameni de omenie, ospitalieri şi muncitori. Sunt români. Sau mai corect: suntem români. Din păcate ne place să ne judecăm între noi şi să intrăm în polemici pe diferenţe de idei politice, religioase, culturale, muzicale... Unii ascultă un anumit gen de muzică, alţii ascultă muzică comercială ... şi începe un război de opinii. Unii sunt cu Dinamo, alţii cu Steaua. Şi apare o duşmănie între noi. Pentru ce şi de ce? Ce legătură are dacă eu sunt din Vrancea şi x este din Maramureş de exemplu? Asta înseamnă că eu sunt mai puţin om? E mare păcat că nu vrem să înţelegm că omul nu e bine să fie constrâns de ceva anume. E liber. Iar referitor la muzică şi sport: gusturile nu se discută. Fiecare om are plăcerea lui. Unuia îi place să fumeze, altuia îi place să meargă în pelerinaj la o mănăstire, să călătorească... Asta nu înseamnă că unul e prost şi altul e deştept. De ce ne judecăm aşa mult după aparenţe? De ce facem diferenţe între oameni? Unul vrea la munte, altul vrea la mare. Unul e vrâncean, altul e oltean. Ce legătură are asta cu faptul de a fi om? Cum sunt oamenii din Vrancea? Cum sunt şi munţii si apele şi relieful din Vrancea. Nu e normal să generalizăm. Nu există pădure fără uscături, dar de ce vrem să tăiem pădurea ca să vedem soarele? Oamenii din Vrancea sunt oameni cu demnitate, dar nu sunt perfecţi, nu sunt oameni ideali. E bine să înţelegem că până la urmă toţi suntem oameni, chiar dacă suntem din Vrancea, din Ardeal sau din Banat.

sâmbătă, 27 mai 2017

Iubire ca-n poveşti

 Când te îndrăgosteşti priveşti totul roz... şi crezi că ai găsit o iubire adevărată sau o iubire ca-n poveşti. Ne place de mici (acest lucru e specific psihologiei copilariei) să visăm la prinţi şi la prinţese. Ne place să credem că totul în iubire este ideal. Dar să luăm un caz destul de delicat: un bărbat nefumător poate să iubească şi să stea cu o femeie care fumează? Legat de fumat un bun prieten (poet) din Sighet are această părere: Nu concept ca o femeie să fumeze... O femeie care fumează înseamnă că are mai multe vicii ascunse... nu e compatibil (din punctul meu de vedere) cu a fi femeie... 

    Sunt de acord cu ideea prietenului meu din Sighet, dar întreb acum mai există iubire ca-n poveşti în acest context? În fine fumatul, alcoolul etc. , e un viciu, o patimă... şi se poate renunţa la asta dacă ai o voinţă de fier. Problema este alta, ce facem cu iubirea ca în poveşti? Se topeşte ca scrumul de ţigară... se duce ca fumul de ţigară?

    Oamenii sunt diferiţi şi liberi. Unii au o plăcere prin fumat, alţii nu suportă fumul de ţigară, le vine rău de la miros de tutun şi fum de ţigară. Fumatul pasiv... Persoanele care se respectă şi au anumite principii (nu doar morale şi religioase) nu merg pe ideea: lasă că fac un compromis şi totul e ok... E adevărat în iubire (mai ales unde e ceva serios) se fac multe compromisuri, dar uneori treaba este matematică. Un bărbat îndrăgostit cu o femeie îndrăgostită nu fac doi, fac UNA - DRAGOSTEA. Unu plus unu în iubire nu dă doi, dă tot unu... este egal cu unu... un cuplu legat de aceleaşi principii şi valori... şi în special SENTIMENTE.

     
    În viaţă trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume şi să punem punctul pe i. E foarte bine să luăm atitudini şi să avem demnitate, dar e frumos să fim diplomaţi, să facem totul cu blândeţe. Totuşi, dacă nu vedem anumite chestiuni, orbiţi de dragoste, cum analizăm o iubire ca-n poveşti? La ce se rezumă această iubire ca-n poveşti? La sex? Nuuu. La ARMONIE. La Dragoste şi armonie. Dragoste cu d mare.

    Dar cum simţim noi şi trăim această iubire ca-n poveşti? Oare să fie o enigmă iubirea ca-n poveşti? Nu cred. Iubirea este ceva real. Şi iubirea ca-n poveşti este o realitate. Problema se pune în alt unghi de vedere, acolo unde sunt prea multe orgolii iubirea moare. Iubirea este un vals în doi, un dans pe apă în doi... până aceşti doi se unesc şi devin un singur trup şi suflet. Trupul iubirii şi sufletul fericirii. Dacă din doi unul trage mai mult şi altul mai puţin, povestea de iubire devine o căruţă împotmolită în noroi. Totul este ca în familie. Dacă pun ambii umărul sigur este o familie frumoasă, dacă unul face ceva bun şi altul nu face nimic, e grav. Nu există iubire de unul singur. Ideea de singur în doi e o dramă şi poate să fie şi tragedie dacă nu vrei să te opreşti la timp. Timpul e foarte preţios. Iubirea nu are timp, dar dacă nu este iubire... nu are rost să pierdem timpul. E bine să îţi inviţi mereu partenerul la dialog... să fie comunicare şi comuniune, dar cel mai frumos e să îţi inviţi partenerul la iubire... la o îmbrăţişare, la un sărut... Şi repet (în toate articolele ce le scriu pe această temă) din iubire nu faci psihologie sau filosofie. Iubirea ori este , ori nu este. Înţelegerea ori e, ori nu e. Aici nu se merge cu jumătăţi de măsură.

    În fine, ce ne facem dacă unul este indiferent? Mai e vorba de iubire ca-n poveşti aici? Nu. Clar. Este vorba doar de orgolii prosteşti. Să citim Imnul dragostei al Sf. Ap. Pavel să vedem ce înseamnă dragostea în adevăratul ei sens. Să citim Cântarea cântărilor să vedem poezie şi iubire erotică între un tânăr şi o tânără ce vor sa fie logodnici. Să citim până la urmă în inima şi sufletul celuilalt şi să facem gen: cerere şi ofertă. Ce vreau eu de la mine? Ce vreau eu de la viaţă? Ce vreau eu într-o relaţie de iubire? Ce cer...? Dar ce ofer eu în schimb? Ce doresc eu dar ce dăruiesc eu?

    Revenim la început. toţi ne dorim o iubire ca-n poveşti, doar că uităm de povestea vieţii noastre şi de trecutul nostu. Un om bun pentru viitor îşi acceptă trecutul şi este mereu ancorat în prezent. Nu este oscilant. Nu se schimbă. Are cuvânt. Nu minte. Acesta este omul care poate avea parte de o iubire ca-n poveşti. Restul sunt poveşti de adormit copiii.